Din invataturile Parintelui Arsenie Boca

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul de pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăsluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă printre noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtam noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta.

Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.

Cuvinte de învăţătură:

“La ce ne folosesc acele vorbiri îndemânatice despre lucruri ascunse şi întunecoase, de care la ziua judecăţii nu vom fi ţinuti de rău că nu le-am cunoscut? O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu Tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu.”

“Un duh curat, simplu şi statornic nu-i niciodată împrăştiat chiar în mijlocul multor îndeletniciri, fiindcă el face totul ca să cinstească pe Dumnezeu, şi fiindcă, paşnic fiind în el însuşi, îşi dă osteneala să nu se caute pe sine în nimic.”

“Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui.”

“Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.”

“Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.”

“Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”

“Cei mai mulţi se îndeletnicesc mai osebit a cunoaşte decât a trăi cum se cuvine, se rătăcesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decât cu puţine roade, sau deloc. O, dacă ar fi tot atât de harnici cu stârpirea stricăciunilor lor şi cu cultivarea virtuţii, cum sunt cu vânturarea deşartelor vorbiri, n-am vedea atâtea rele, nici atâtea scandaluri, şi slăbănogie în lume.”

“Fără îndoială, la ziua judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut, nici dacă am vorbit cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine.”

“Acela cu adevărat e mare, care are o mare dragoste. Acela cu adevărat e mare, care-i mic în ochii lui însuşi – şi pentru care slava lumii nu-i decât o curată nimicnicie.”

“Sunt două învăţături, dar nu-i decât un singur adevăr. Sunt două învăţături: una a lui Dumnezeu, neclătinată ca şi El, alta a omului, schimbătoare ca şi el.”

“Învăţatura lui Dumnezeu se împrăştie în sufletele pregătite s-o primească prin înţelepciunea necreată şi Cuvântul dumnezeiesc. Ea este o părticică din El Însuşi şi fără de moarte. Este pusă la îndemâna oricui şi este dăruită mai din belşug celui smerit cu inima.
Învăţătura omului, dimpotrivă, îi măguleşte mândria, fiindcă el îi este tată. “Ideea aceasta îmi aparţine, eu am spus cel dintâi acest lucru, nu se ştia nimic despre aceasta înainte de mine …”

“Placă-ţi să întrebi, ascultă în tăcere vorbirile bătrânilor, căci ele nu sunt spuse în deşert.”

“Fericirile deşi ne par paradoxale, trăite însă, devin linia ta de viaţă – de sens şi înţeles. E necesar să ne lăsăm prinşi de macaraua care ne ridică la alt nivel de existenţă. Să ne convertim cu toată fiinţa.”

“Puneţi în cântarul conştiinţei, al seriozităţii, al responsabilităţii, al sincerităţii: pe cine aperi? Pe omul cel vechi sau pe cel nou venit din cer, în care ne-am îmbrăcat, ne-am născut, îl mărturisim, îl trăim pentru celălalt mod de existenţă, dar cu virtutea dreptei socoteli şi cu sfat.
Puneţi în cântarul conştiinţei pe cine aperi? Pe omul cel nou venit din Cer ca să ne ajute, să ne primească, să ne hrănească, să ne crească, să ne mute la alt nivel de existenţă, sau pe cel ce te trage la moarte sigură?”

“De câte ori loveşti în cineva, de câte ori judeci pe frate, să ştii că nu te mai poţi ruga. Rugăciunea ta nu-i primită, ascultată, ci este lepădată.”

“Ascultarea şi lepădarea de sine este cam una şi aceeaşi.”

“Treptele rugăciunii: La început o zice pe boaba de metanii. Rezultatul după un timp se deapănă de la sine. Atunci ai o altă treaptă a rugăciunii. Domnul Hristos la care ai ajuns.
A treia treaptă e când te-ai lepădat de toate gândurile tale.”

“Lepădarea de lume – adică de patimile lumii, nu de lume ca şi creaţie a lui Dumnezeu.”

“Există în noi un tron şi o cruce.
Când noi stăm pe tron, Domnul Hristos stă pe Cruce şi invers.
Crucificările sunt mijloacele de lepădare de sine.
Trebuie să alungi multă mizerie din suflet, să dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din tine.
Nimicurile şi fleacurile îţi farâmiţează puterea şi energia; orice gunoi trebuie măturat. Îl mături în funcţie de conştiinţa ta, cât vrei să fii de curăţit.”

“Atenţie, călugării indieni zic că cine nu poate fi atent la gândurile minţii lui, nu are ce căuta în călugărie.”

“Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu, celor trufaşi le stă împotrivă, iar la cei smeriţi le dă dar.”

“Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.
Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.”

“Nu uita că o apă răscolită de furtună nu se poate îmblânzi lovindu-o cu bâta, dar nici un vrăjmaş a se potoli urându-l şi blestemându-l.
Abia rugându-te pentru el, cu pace şi pentru a lui mântuire vei smulge pe vrăjmaşul tău din stăpânirea vicleanului, şi apoi rămas el singur, oricât ar fi de înrăit, e numai om şi omul nu-i atât de vătămos ca atunci când bagi în el un legheon de diavoli, pe seama cărora l-ai dat prin blestemul tău, prin sudalma ta, prin ura ta şi cu care viclenii împreună te şi atacă pe urmă.
Roagă-te pentru vrăjmaş şi se va ruşina diavolul, lăsându-l singur pe istovitul om. Nu-l mai urî, ci fie-ţi milă de el că e om, e fratele tău, e fiu al aceluiaşi Părinte Ceresc. Doreşte-i vrăjmaşului tău ce-ţi ceri în rugăciune şi pentru tine. E greu la început căci eşti om pătimaş ca toţi oamenii. Dar stăruinţa despică piatra; de la o vreme simţi nevoia de a te ruga pentru el, din milă.
Nu-l mai poţi urî pe vrăjmaşul tău, nu mai eşti în stare să urăşti nici un om.
Vezi, abia atunci ai biruit pe diavolul cel a toată lumea vrăjmaş, stricătorul păcii şi răufăcător al tuturor oamenilor.
Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi? Încearcă atunci să simţi asta seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta – vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.
Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.
De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.
Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.
Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima.”

“Cât de mult se îmbogăţeşte lumea prin nevoi şi scârbe.
Este de trebuinţă ca fiii lui Dumnezeu să se îmbogăţească tot aşa de mult cu simţămintele şi faptele milosteniei.
Omul care poate să facă bine şi nu-l face, este o fiinţă josnică.
A nu face parte săracului din cele ce rămân peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia.
Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.
Bogaţii procură săracilor mijloace pentru hrană, iar săracii mijlocesc pentru mântuirea lor (bogaţilor).
Fără nenorocire poţi intra în Împărăţia Cerurilor, dar fără milostenie, nu!
Este absolut imposibil să ajungi fără milostenie măcar până la porţile cerurilor. Fără milostenie, însăşi rugăciunea este fără rod.
Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie?
Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică – „Dă Doamne” – când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai?
Cu ce gură vei spune: „auzi-mă Doamne”, când tu însuţi nu-l auzi pe sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac?
Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi.
L-ai dispreţuit pe sărac? Şi Dumnezeu te va dispreţui pe tine.
N-ai deschis celui ce bătea? Nu ţi se vor deschide nici ţie porţile Împărăţiei lui Dumnezeu.
Nu ai auzit suspinul celui necăjit? Nu ţi se va auzi nici strigătul rugăciunii tale.”

“Orice lacrimă ce-ţi va fi dăruită de recunoştinţa săracului, va străluci pentru tine dincolo de mormânt.
Orice lacrimă pe care săracul o va vărsa silit de răceala şi asuprirea inimii tale faţă de el, va cădea pe sufletul tău ca o picătură de foc înaintea scaunului lui Dumnezeu.
Caută mila lui Dumnezeu prin milostenie către săraci!
Spunem către săraci: „Îţi va da Dumnezeu!”. Dar tu procedezi fără judecată, dacă te porţi astfel cu fratele tău care se află în nenorocire. Dumnezeu ţi-l trimite pe sărac la tine, iar tu îl trimiţi înapoi la Dumnezeu? Dumnezeu îi va da, negreşit; dar vorba e să-i dai tu negreşit. El va da săracilor, dar o să-ti dea El ţie Mila Sa?, căci tu ai infinit mai mare nevoie decât săracul de milostenia ta.
Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, dar tu trimiţi de la tine pe sărac – te-ai abătut de la cinstea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi ai depărtat darul Lui de la tine.
Iubeşte-i pe săraci, pentru că prin ei o să afli şi tu mila lui Dumnezeu pentru tine.
Îndestulează-i pe săraci.
Ei îţi vor face milostiv pe Judecătorul. (Sfântul Nil Sinaitul)
Împarte bunătăţile pământeşti altora, dacă vrei să guşti bunătăţile cereşti.
Când ni se dă prilejul să arătăm milă faţă de alţii, însemnează că s-a revărsat mila lui Dumnezeu peste noi.
Oare nu este cea mai mare milă din partea lui Dumnezeu că nouă tuturor ne este îngăduit să răscumpărăm păcatele noastre prin milostenie?
Apa are însuşirea să spele noroiul de pe trup, iar milostenia să nimicească murdăriile sufleteşti. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
„<<Veniţi de moşteniţi Împărăţia lui Dumnezeu>>, va spune Domnul celor milostivi” – nu pentru că n-aţi greşit, ci pentru că prin milosteniile voastre v-aţi curăţit păcatele.
Leacul milosteniei nu e de mică importanţă, îl poţi pune la toate rănile.
Balsamul pe care-l vărsăm pe inima plină de răni a aproapelui, o întăreşte şi pe a noastră.”

“Mersul vremii este după purtările oamenilor.”

“Căsătoria nu este o aprindere de trupuri ci este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu.
De aceea numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi, trăgători spre El.”

“Precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă îl apropie pe om de Dumnezeu; puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă trebuie şi el să şi-o câştige.”

“Ştiinţa medicinei printre multele sale învăţături o are şi pe aceasta: a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă odată atinsă, nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător.
Celula nervoasă să o asemănăm cu un ghem de la care pleacă fire în toate părţile trupului cu rost de “telefoane”. Creierul ar fi ghemul cel mai mare, sau “centrala telefonică “, prin care sufletul primeşte veştile şi transmite hotărârile sale tuturor “creieraşilor” mai mici, celule nervoase împărţite în tot trupul. Prin şira spinării duc mii de “fire telefonice” la creier. Prin creier lucrează mintea asupra trupului, care (mintea) este parte a sufletului şi nu a trupului.
Şi dovedeşte ştiinţa că desfrânarea, sau risipirea în orice fel, omoară milioane de celule nervoase. Iată cum: în tot trupul, dar mai ales în 7 locuri, izvorăşte un fel de putere, foarte-foarte trebuincioasă pentru bunăstarea întregului om trupesc. Aceasta e vlaga de viaţă. Între cele 7 izvoare de vlagă, printre cele mai puternice este şi izvorul care înmugureşte sămânţa în om. Când omul se ţine după desfrânare, robit de spurcata ei plăcere, izvorul nu mai poate dovedi să verse şi înlăuntru, în sânge, partea de vlagă neapărat trebuincioasă, pentru că tot lucrul izvorului este “tâlhărit” în afară.
Acum, dacă de pe urma năravului desfrânării scade puterea izvorului de a mai vărsa în sânge felul său de vlagă, scăderea aceasta de putere aduce moartea a milioane de celule nervoase. Căci toate celelalte ţesuturi din om pot răbda de foame sau pot lucra cu schimbul, sau se topesc pentru a face de mâncare celorlalte iar la vremea potrivită, iarăşi se înmulţesc la loc. Numai celula nervoasă, odată omorâtă de foame, nu mai învie niciodată. Singură celula nervoasă nu rabdă de foame şi moare pentru totdeauna. Iar mâncarea ei este această vlagă a celor 7 izvoare.”

“Dumnezeu nu îngăduie la nesfârşit îngustarea vederii omului numai la stomacul său, de vreme ce omul acesta este destinat spre alte zări, ale Împărăţiei lui Dumnezeu, ale veşniciei şi îndumnezeirii sale.”

“Deşi Iisus îşi avea un destin, lămurit încă de la 12 ani în Templul din Ierusalim şi confirmat în pustia Iordanului pe la 30 de ani, totuşi nu a fost scutit de verificarea lui în pustia Carantaniei.
Între aceste două pustii cresc marile destine. Într-una se nasc iar în cea de-a doua se verifică. Abia oamenii marilor singurătăţi pot să învingă singurătatea lor între oameni, ca pe un lucru cunoscut.
Oamenii mărunţi, bursierii vieţii, se acomodează lumii, n-o combat ieşind din ea în pustie. Oamenii împovăraţi de un destin încă mai caută să acomodeze lumea la ei, de aceea ei ies din lume şi îşi meditează destinul în liniştea marilor singurătăţi. Ei trebuie să iasă în pustie. “Duhul L-a scos pe Iisus în pustie” (Marcu 1, 12).
Dacă în pustia Iordanului erau Ioan şi mulţimile, în pustia Carantaniei erau fiarele şi fiara cea mai mare: diavolul. Mântuirea noastră a atârnat de sorţii luptei dintre Iisus şi satana. Dacă omul vechi a pierdut lupta aşa de uşor, nici nu s-a luptat chiar, Omul cel nou avea să recâştige victoria pierdută şi victoriile pierdute se recâştiga mai greu.”

“Simţi o misiune? Împotrivirile te aşteaptă. De aceea ai nevoie de post şi rugăciune către cel Atotputernic, Care ţi-a dat misiunea, ca să o sprijine. Acestea întăresc, oţelesc sufletul în faţa adversităţilor, în faţa jertfei.”

“Pentru noi Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vieţii şi-al istoriei, reazem în ispitele şi furtunile timpului. Iisus Hristos e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastră dar, mai mult decât acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne rămâne credincios, nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult, e Sfânta noastră Împărtăşănie cu desăvârşire, formarea noastră metafizică .”

“O credinţă sănătoasă trebuie să fie într-un trup sănătos şi invers. Destinu-i jumătate de pe pământ şi jumătate-i din Cer.”

“O, ştii omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu. Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.
Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă: nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său, până nu-l pregăteşte mai întâi: îl lungeşte, pune lanţuri, prăjini şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.
Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.
Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.”

“Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi ca pentru Domnul.” În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie cu sare dreasă şi nu cu grabă să asculte, zăbavnic să vorbească. Zăbavnic la mânie dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică .
De aceea când vorbeşti, omule, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă – să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt.”

“Creştinismul nu e o afacere de Duminică ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de a ajunge stilul de viaţă şi concepţiile pe care aşa ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos.”

“Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări.”

“Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!”

“Cu cât oamenii îşi vor pogorî destinul lor din cer pe pământ, cu atât mai mult se va cutremura pământul sub ei: fiindcă totuşi nu este pace decât sub Dumnezeu.”

“Dacă veţi fi şi împlinitori, nu numai ascultători, se vor urni necazurile din loc şi nici eu nu am bătut toaca la urechile surzilor.”

“Ajutaţi-mă să vă pot ajuta.”

articol preluat de pe: http://www.yogaesoteric.net/

Nota personala: Cred in Parintele Arsenie, fiindca am trait si experimentat mai multe minuni facute de el dar, desi Parintele a lasat in urma lui cateva previziuni, eu una totusi consider ca noi cei ce traim pe aceste meleaguri, prin schimbarea modului nostru de gandire si a felului in care traim si interactionam cu ceilalti, devenind mai buni si mai deschisi spre iubire, putem schimba aceste previziuni.

About these ads

2 responses

  1. Cherlea Magdalena | Răspunde

    Iti multumesc pentru PREZENTAREA MARELUI SFINT ARSENIE BOCA !AMIN !SLAVA LUI PENTRU INVATATURIILE INTELEPTE SI SFINTE !MULTUMESC RAMONA DRAGA !TE IMBRATISEZ !

  2. Foarte frumoase cuvintele de invatatura …. deci sa ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru …
    Multumesc Ramona

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d bloggers like this: