Parintele Ilarion Argatu – Despre farmece si vraji

Parintele Ilarion Argatu este unul dintre marii duhovnici ai vremurilor noastre. “Trebuie sa nu uitam nici o clipa ca zilele noastre sunt scurte pe Pamant. Dar eternitatea, vesnicia o avem in cer, promisa de Dumnezeu, si pe aceea trebuie sa o pastram cu sfintenie” (Parintele Ilarion Argatu). Mare duhovnic si nevoitor, parintele este unul dintre cei mai renumiti preoti ortodocsi exorcisti romani.

Parintele Ilarion s-a nascut la data de 2 august 1913, in localitatea Valea Glodului, comuna Vulturesti, judetul Suceava, si a adormit in data de 11 mai 1999, la Manastirea Cernica.

In anul 2006, dupa trecerea a sapte ani de la adormirea lui in Domnul, trupul parintelui Ilarion Argatu, inmormantat in Biserica din Boroaia a fost scos la lumina. Minune! Trupul parintelui s-a aflat intreg si neputrezit, avand culoarea si caracteristicile specifice Sfintelor Moaste. Cu toate acestea, parerile despre parintele Argatu sunt inca impartite.

Trupul parintelui Ilarion Argatu a fost spalat in Aghiazma, uns cu untdelemn sfintit si cu mir. Desi se dorea ca osemintele sa ramana in biserica timp de 40 de zile, iar mai apoi sa fie ingropate in curtea bisericii, credinciosii au construit un baldachin din lemn si o racla si l-au asezat in pronaosul bisericii.

Despre parintele Argatu, IPS Teodosie, spune: “Viata sa a fost o flacara. Se ruga pana adormea si se trezea rugandu-se.” Primul criteriu in canonizarea unui sfant este marturisirea de credinta ortodoxa, iar mai apoi pilda vietii si a invataturii propovaduite. Parintele Argatu indeplineste acest prim criteriu, cat despre culoare ramasitelor sale, si acestea sunt i galbene si placute la culoare, precum ceara. Desi nu toti se raporteaza la fel la cazul Parintelui Ilarion Argatu, acesta a fost si ramane unul dintre marii parinti duhovnicesti ai tarii noastre.

sursa: http://www.crestinortodox.ro/

_______________________________________________

_______________________________________________

_______________________________________________

Din sfaturile duhovnicesti ale Parintelui Ilarion Argatu de la Manastirea Cernica

POSTURILE NEGRE
(ajunarile)
Se tin astfel:
– Luni: pentru orice dorinta, cerere pe care o facem si dorim sa ne fie implinita (casatorie, serviciu, examene, copii, intelegere in casnicie, ascultare din partea copiilor si tot ce ne dorim cu binecuvantare de la Dumnezeu spre binele nostru si al familiei).
– Miercuri: pentru napasta (invinuiri nedrepte la serviciu sau acasa, cand esti purtat prin judecati si dreptatea trebuie sa castige, sa se descopere adevarul ca esti nevinovat, pentru limpezirea situatiei, pentru scoaterea la iveala a adevarului).
– Vineri: pentru farmece, boli, blesteme si dusmani, si in general pentru iertarea pacatelor celor vii si celor raposati din neamurile noastre; vinerea facem rugaciuni pentru usurarea lor, dar nu numai pentru neamuri, ci si pentru straini, cunostinte sau fosti prieteni care au decedat si pe care astfel ii usurezi in viata de dincolo. Pentru raposati dai si pomelnicul cu parastas la trei manastiri sau, daca a fost foarte pacatos, la sapte manastiri, acolo unde se face zilnic sfanta liturghie pentru un an de zile. In acest timp postesti si tu vinerile la rand, mai faci de poti si ceva milostenie pentru sufletele lor catre Dumnezeu. Mare pomana faci daca te rogi ca bunul Dumnezeu sa ierte pacatele unui suflet si sa-l scoata din chinurile iadului. Iar pe tine Dumnezeu te va rasplati si in aceasta viata si in cea de dincolo, astfel vei capata indurare pentru pacatele tale.
Cand se ajuneaza in aceste zile de post, se fac si rugaciuni si se aprind si lumanari care se ard in patru timpi, astfel:
– in zilele de luni si miercuri se aprind cate 7 lumanari;
– vinerea se aprind 9 lumanari care se aseaza in semnul sfintei cruci: 3 pentru iertarea pacatelor, 3 pentru blesteme, 3 pentru farmece si dusmani vazuti si nevazuti, stiuti si nestiuti.
Se mai fac si 40 de matanii, in patru timpi, dupa rugaciuni.
Cand se tine post negru, asa cum s-a aratat mai sus, hrana pe care ar fi trebuit sa o mananci in acea zi (dar numai hrana de post) sa o dai la un sarac (sau o suma de bani), spunandu-ti numele de botez celui ce ii dai milostenie, ca el sa se roage pentru tine.
In zilele de post nu trebuie sa te certi cu nimeni, orice s-ar intampla, oricat te-ar supara cineva si orice ispite ai avea.
Nu trebuie sa dormi mai mult pentru a trece timpul mai repede, pentru ca asta inseamna ca incerci sa te inseli pe tine insuti.
Nu trebuie sa stie nimeni ca postesti in afara de cei ai casei, si nu trebuie sa te lauzi cu asta.
Sa nu faci vizite, ca sa nu fii obligat sa spui ca postesti si pentru a nu fi ispitit si pus in situatia sa mai faci si alte pacate.
Fugi cat poti de orice pacat cu care te ispiteste necuratul diavol, pentru a nu-ti fura stradania facuta in ziua de post si pentru a nu pierde folosul ce-ti vine din aceasta jertfa.
Nu uita ca postul nu este numai infranare (adica abtinere) de la mancare si bautura, ci si abtinerea de la orice alt pacat.
Pentru ziua de luni, cand se tine post negru pana la ora 12 noaptea, dupa rugaciune, matanii si dupa ce au ars complet cele 7 lumanari ce le-ai aprins de dimineata, spui: “Sfintilor Arhangheli Mihail si Rafail, duceti nevrednica mea rugaciune si nevrednicul meu post la bunul Dumnezeu, pentru iertarea pacatelor mele, ale parintilor mei, ale bunicilor mei, ale celor adormiti din neamurile noastre, ale mosilor si stramosilor pana la al noualea neam si-mi daruiti mie implinirea dorintei mele (spui dorinta)”.
Daca ai vreun prieten (prietena), sa nu traiesti cu el in afara legii lui Dumnezeu (cununie), caci lui Dumnezeu nu-i place curvia, iar rugaciunea ta nu este primita (pacatul desparte pe om de Dumnezeu).
Daca esti casatorit(a), sa nu te culci cu sotul in acelasi pat in zilele de post, chiar daca nu te impreunezi cu el: inaintea lui Dumnezeu este spurcaciune si aceasta pentru ca trupul barbatului este mai neputincios si tot doreste femeia si se socoteste ca-l ispiteste si chiar diavolul face in adins ispita pentru el, ca tu sa pierzi dulceata postului si ajutorul lui Dumnezeu in dorinta sau necazul pe care il ai.

sursa: http://dindragoste.unica.ro/

About these ads

4 responses

  1. Este foarte interesant ce ne invata parintele Ilarion Argatu, dar…cum poate sfatui fara sa aiba experientele unui mirean, fara sa traiasca ”in lume”?
    Intr-un articol se spunea ”Este de prisos sa sustinem ca omul care traieste departe de lume este superior omului care traieste in lume. Dimpotriva, e mult mai greu sa traiesti in lume si sa-l slujesti pe Dumnezeu, decat sa te retragi din lume si sa duci o viata libera si usoara. Retragandu-se din lume pentru a sluji lui Dumnezeu, omul trebuie sa evite a se gandi ca toti cei ramasi in lume, lucrand pentru binele ei, nu l-ar sluji pe Dumnezeu… ”
    iar in altul ”Cunoasterea tine de insasi natura omului; nici o cunostinta nu ne vine din afara, totul se afla inlauntrul nostru. In loc sa spunem ca omul “ stie “ ceva, exprimandu-ne strict psihologic, ar trebui sa spunem ca el “ descopera “ sau “ dezvaluie “ acel ceva. Omul, in realitate, “ descopera “ ridicand invelisul de pe sufletul sau, care contine in sine zacamanutul cunoasterii infinite”…
    Cum poate ”descoperi” cineva care NU TRAIESTE intr-un context similar, situatii similare?

    1. Parintele Argatu a fost printre putinii calugari care au fost binecuvantati cu harul inaintevederii, adica, cu clarvedere si de aici stia ce se intampla cu persoanele care veneau la dansul pentru sfat si ajutor. Nici Iisus n-a trait experientele celor ce il cautau, dar cu toate acestea, mintea Lui trecand peste limitata minte subconstienta, stia cu exactitate de ce are nevoie persoana care il solicita. Sigur ca parintele Argatu n-ajunsese la nivelui lui Iisus, dar cu toate acestea, darul cu care Dumnezeu l-a binecuvantat, a fost de mare ajutor celor ce cautau intr-un fel sau altul raspunsuri sau alinare.

  2. Dna Corina, daca ati fi cercetat viata Parintelui Ilarion Argatu, nu ati fi spus: “Este foarte interesant ce ne invata parintele Ilarion Argatu, dar…cum poate sfatui fara sa aiba experientele unui mirean, fara sa traiasca ”in lume”? Ati fi aflat ca parintele Ilarion Argatu mai inainte de a fi calugar a fost preot de mir, casatorit, preoteasa si 5 copii. Dupa moartea preotesei si casatoria copiilor s-a calugarit, inspre batranete. Asa ca parintele Ilarion cunoastea si latura laica, a fost mirean si preot mirean, cunostea greutatile si necazurile oamenilor din lume.

  3. legile sunt din Biblie, Biblia nu este cartea neamului meu, eu sunt a lui Stefan si nu a Rachelei si a lui David, si daca te culci cu barbatul alteia ce se intampla? asta e de cand lumea pana si in biblie s-a culcat fica cu tatal, oricum multe lucruri sunt depasite, multe le faci din necesitate, faci amor inainte de casatorie, normal ca trebuie sa faci altfel iei un impotent cum am luat eu, sunt de acord cu autoarea textului.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Nodul Gordian Blog

Exista legaturi mai puternice ca sangele...

La taifas cu Radu

Site-ul cabinetului de psihoterapie integrativă dr. Radu Albotă

%d bloggers like this: