Arhive lunare: Mai 2011

Vindecarea traumelor-Mitul lui Psyche

La varsta de 30 de ani, am experimentat cateva relatii semnificative. Apoi, intr-o dimineata m-am trezit si am descoperit ca experimentasem doar o singura relatie, iar si iar… Daca nu inveti lectia, sfarsesti prin a te casatori cu ea.
din Jurnalul lui Alberto

In timp ce mitul lui Parsifal este deseori folosit pentru a discuta calea arhetipala a calatoriei omului prin viata, mitul clasic grecesc al lui Psyche(Povestea de dragoste dintre Eros (Cupidon) si Psyche a fost consemnata pentru prima data de catre Lucius Apuleius, in romanul sau Magarul de Aur, scris în secolul I – si este considerata model al dragostei nestramutate care reuseste sa invinga toate greutatile si vicisitudinile, n. tr) si a iubitului ei, Eros (cunoscut si sub numele de Cupidon), este adesea folosit pentru a examina dezvoltarea constiintei feminine. Prin urmare, el este o ilustrare excelenta a contractelor arhetipale ale sufletului, cu care se confrunta multe femei.
Psyche este cea mai tanara si cea mai draguta dintre fiicele regelui. Frumusetea si spiritul sau bland au devenit legendare in tot regatul, iar oamenii au inceput sa onoreze fecioara muritoare, ca pe o zeita. Aceasta a infuriat-o pe Afrodita, zeita iubirii si a frumusetii, care a conspirat impotriva lui Psyche, lasand-o fara petitori. Cum nimeni nu a cerut-o in casatorie, tatal lui Psyche a consultat un oracol, care era controlat de catre geloasa Afrodita. Oracolul a condamnat tanara printesa la casatorie cu Moartea. Pentru a implini aceasta profetie, tatal sau a legat-o pe Psyche de o stanca, unde ea urma sa fie devorata de cea mai oribila creatura pe care ne-o putem imagina.
Psyche reprezinta partea feminina, tanara si inocenta din noi, care ameninta profund vechile obisnuinte, reprezentate de Afrodita. Psyche vrea sa fie libera si sa iubeasca, dar Afrodita doreste ca ea sa fie inlantuita de stanca timpului, pentru a duce povara tuturor generatiilor anterioare de femei. Acesta este un mit universal al ranirii feminitatii, ce s-a perpetuat de la o generatie la alta -de exemplu, in triburile din Africa, unde inca se practica mutilarea genitala, femeia in varsta este cea care o pregateste pe cea tanara pentru aceasta suferinta oribila.
In acest mit, Afrodita este echivalentul mamei lui Parsifal, care-l leagă pe fiul ei cu contracte ale sufletului ce-l vor impiedica sa progreseze. Afrodita il trimite pe fiul ei, Eros, sa o raneasca pe eroina noastra cu sageata iubirii, astfel incat sa-i aprinda pasiunea pentru Moarte. Dar Eros este atat de atras de frumusetea lui Psyche intrucat, in mod accidental, se loveste singur cu una din sagetile sale si se indragosteste profund de ea. Cu ajutorul prietenului sau, vantul, Eros o trimite pe frumoasa fecioara catre un varf de munte indepartat. (Asa cum se intampla cu multe tinere, dorinta tatalui lor de a le casatori este o soarta mai rea decat moartea – astfel incat, condamnate la nefericire, ele fug cu primul barbat care promite sa le elibereze de tirania casei parintesti.)
Unirea dintre Eros şi Psyche este fericire pura, dar Eros obtine o promisiune de la iubita lui: Ea nu trebuie sa se uite niciodata catre el si sa nu-i adreseze nici o intrebare. Aceasta cerere nu e foarte diferita de a sotului care pretinde ca orarul sau de serviciu sa nu fie discutat, sau ca jocul sau de golf de duminica dimineata sa aiba prioritate in fata tuturor necesitatilor familiei.
Pentru un timp, Psyche este fericita cu acest legamant – noptile ei sunt pline de iubire, iar zilele si le petrecea mancand fructe exotice si e tratata ca o zeita. Dar, din pacate, viata ei de paradis ajunge la sfarsit. Energia sarpelui din gradina lui Psyche se manifesta acum prin cele doua surori mai mari, care vin sa o viziteze si devin atat de invidioase pe fericirea ei, incat decid sa o distruga.
Surorile vor incerca sa zdruncine increderea lui Psyche in Eros. Ele ii spun ca Eros poate fi un monstru hidos, prea urat pentru a fi privit – altfel, de ce ar fi avut nevoie sa obtina de la ea o astfel de promisiune? Au convins-o sa tina in dormitor o lampa cu care sa poata lumina fata sotului sau la miezul noptii si un cutit foarte ascutit, pentru a se proteja – si chiar sa-i taie gatul, daca va fi necesar.
Psyche a procedat intocmai cum au invatat-o surorile sale si apoi a asteptat momentul potrivit. Intr-o noapte, dupa ce a facut dragoste cu Eros, ea s-a ridicat din pat, a aprins lampa, a luat cutitul si a luminat fata sotului ei adormit. Psyche a fost surprinsa sa gaseasca, in locul unui monstru, chiar pe Zeul Iubirii, cea mai frumoasa creatura masculina din lume. Vazandu-l pe Eros pentru prima data in intreaga sa splendoare, Psyche a fost atat de socata, incat s-a intepat in una dintre sagetile lui si s-a indragostit profund de el. In acelasi timp, o picatura din uleiul din lampa sa a cazut pe umarul barbatului. Durerea l-a trezit si el a vazut-o pe iubita lui cu un cutit in mana.
Speriat, Eros a plecat in graba si a ajuns inapoi, direct la mama sa, Afrodita.
Cu inima plina de durere, Psyche-a cerut ajutorul zeilor pentru a-l aduce pe Eros inapoi la ea, dar pana si lor le era frica sa o faca. I-au spus cu totii ca doar Afrodita o putea ajuta. Psyche nu dorea sa-i ceara nimic zeitei geloase, dar a simtit ca nu mai are nici o alta varianta.

Drumul catre mantuire a lui Psyche

Acum, Psyche suferise de două ori o pierdere a sufletului: mai intai a fost tradata de tatal sau (si nu a fost protejata de mama sa), iar apoi a fost abandonata de iubitul ei Eros. Vizita lui Psyche la Afrodita simbolizeaza calatoria ei in Spatiul Traumelor, pentru a intelege sursa nefericirii sale.
Aici a descoperit sarcinile care-i vor permite sa se desprinda de credintele limitatoare care o tineau in postura de fetita fragila si suferinda, astfel incat sa poata deveni o femeie plina de putere si gratie.
Afrodita i-a dat lui Psyche patru sarcini – aparent imposibil de infaptuit – promitandu-i ca, daca le va duce la bun sfarsit, se va putea reintalni cu Eros. Aceste sarcini erau atat de dificile, încat de fiecare data Psyche se gandea la sinucidere. Dar fata este foarte hotarata sa-si rescrie contractele sufletului – ea tanjeste sa-si descopere adevarata sa natura, deoarece, in stralucitoarea Lumina a cunoasterii, ea a experimentat adevarata iubire.
Prima sarcina a lui Psyche a fost sa sorteze o gramada imensa de seminte, pana la caderea noptii,
sub pedeapsa cu moartea. (Sarcina nu e la fel de importanta ca pedeapsa pentru neindeplinirea ei, intrucat noi stim ca supravietuirea spiritului nostru depinde de implinirea misiunii spirituale pe care o avem.) 0 armata de furnici vine sa o ajute si o salveaza, sortand cea mai mare parte a seminelor, n locul ei.
A doua sarcina era sa traverseze un rau, sa ajunga la o campie si aici sa ia lana de aur de la niste berbeci puternici ce pasteau acolo. Stuful ii spune sa nu se confrunte direct cu fiorosii berbeci, ci sa astepte amurgul si sa ia lana ce se agatase de el. Odata ce Psyche a reusit sa indeplineasca cea de-a doua sarcina aparent imposibila, Afrodita i-a cerut ceva si mai cumplit. Acum Psyche trebuia sa umple un bol de cristal, cu apa luata direct din Styx – raul mortii. Ea s-a simtit complet depasita de aceasta sarcina, gandindu-se serios sa se
sinucida. Dar atunci a aparut un vultur care, luand bolul in gheare, a zburat deasupra raului, a luat apa, si i-a adus-o fetei.
A patra sarcina – si cea mai dificila dintre toate – era sa coboare in Lumea de Jos, sa-i ceara zeitei Persfona o cutie cu crema ei de infrumusetare si sa i-o aduca Afroditei. Psyche era ingrozita de perspectiva de a intra pe taramul mortii – dar, cand era in culmea disperarii, a primit instructiuni de la un turn misterios. Asezat deasupra pamantului si reprezentand, Spiritul,atotcunoscatorul si atotvazatorul turn a sfatuit-o sa faca pregatiri atente pentru calatorie si sa-i urmeze instructiunile cu multa atentie.
Turnul i-a spus lui Psyche ca lumea in care urma sa intre era pazita de Cerber – un caine feroce cu trei capete, care sta la portile Lumii de Jos, oprind intrarea tuturor, in afara de morti. n spatele acestor porti, Lumea de Jos este populata de suflete flamande si disperate sa fie salvate. Fetei i s-a spus sa ia cu ea doua monezi si doua prajituri de orz si sa-i refuze pe toti cei care vor veni sa-i
ceara ajutorul. De fapt, toate celelalte sarcini au avut ca scop sa o pregateasca pe Psyche si sa-i caleasca spiritul, in vederea acestui moment. Ea stia ca avea aliati in natura care o vor ajuta si ca era sub protectia turnului. Dar acum trebuia sa mearga in Lumea de Jos – exact locul in care mergem pentru a reintalni si a recupera partile pierdute din suflet – ca sa-si redobandeasca
frumusetea interioara, reprezentata de crema Persefonei.
Pe drumul sau catre Lumea de Jos, Psyche a intalnit mai intai un barbat schiop ce mana un magar slab, incarcat cu un sac cu lemne. Atunci cand o parte din lemne a cazut pe pamant, Psyche a fost tentata sa se aplece si sa-l ajute sa le ridice, dar si-a amintit ca-i era interzis sa ajute pe oricine si
si-a continuat drumul. Cand a ajuns pe malul raului Styx, ea i-a platit barcagiului Charon, o moneda. In timp ce traversa, un barbat care se ineca a rugat-o sa-l ajute, dar ea a refuzat. Atunci cand a ajuns pe partea cealalta a raului, Psyche se afla pe tarmul lui Hades, unde a intalnit trei femei in varsta, care teseau fire de destin, la un razboi de tesut. Ele i-au cerut ajutorul, dar ea a
refuzat din nou si a iutit pasul. Psyche a invatat ca nimic nu trebuie sa o abata de la obiectivul sau (putem intalni multe suflete in calatoria noastra catre Lumea de Jos, dar trebuie sa ramanem fermi in intentia noastra). Curand, ea l-a intalnit pe Cerber, paznicul lui Hades. Ea i-a aruncat cainelui una din prajituri si a trecut usor pe langa el. In cele din urma, Psyche ajunge in camera Persefonei si, urmand instructiunile turnului, accepta sa
manance ceva simplu, asezata pe podea, in locul festinului care i se oferea – si asta era singura hrana de care Psyche avea nevoie. (in mod similar, atunci cand calatorim catre Lumea de Jos, ni se poate oferi un festin de imagini, impresii, sentimente si povesti, dar noi trebuie sa le acceptam
doar pe cele mai simple, care ne ofera o cunoastere esentiala.)
Persefona i-a oferit cu bucurie lui Psyche un borcan cu crema de frumusete, iar tanara a inceput calatoria inapoi, catre casa. Dar nu a putut sa reziste tentatiei de a se uita in borcan, inainte de a parasi Lumea de Jos. Imediat, un somn de moarte s-a abatut asupra ei, si a cazut pe pamant, lesinată. (Cadourile din Lumea de Jos nu trebuie sa fie deschise sau descifrate, pana cand nu
ajungem in lumea noastra, deoarece, ca si Psyche, putem „adormi”, sau putem sa devenim inconstienti si sa nu le intelegem adevarata semnificatie.)
Vazandu-si iubita muritoare in pericol, Eros vine sa o salveze, ii ia somnul de pe ochi si o ajuta sa mearga mai departe. In timp ce Psyche ii dadea Afroditei borcanul, Eros l-a rugat pe tatal sau, Zeus, sa-l ajute, iar Zeus i-a permis lui Psyche sa bea din izvorul nemuririi. Ea a devenit zeita si apoi s-a unit cu Eros, ca doi egali.

Aceasta poveste ne invata ca vom face lucruri incredibile, pentru a putea indeplini termenii contractelor facute de sufletul nostru. Cand Eros a salvat-o pe Psyche de la casatoria cu Moartea, ea a fost de acord cu tot ceea ce i-a cerut el, deoarece aceasta era singura ei salvare. La urma urmei, ce ar putea fi mai cumplit decat faptul ca propriul tata te inlantuie pe o stanca, pentru a fi devorata de un monstru? Psyche a acceptat un contract care-i cerea sa-l iubeasca pe Eros, fara a-l cunoaste macar – si care ii interzicea sa-i ceara sa-si dezvaluie identitatea sau lumea de unde venea. Ea l-a lasat sa controleze toate aspectele relatiei lor, pentru a putea trai in paradis – dar, ca sa procedeze astfel, ea nu era constienta de ce se intampla. Cat de des se complac femeile in situatia de a nu fi constiente de puterea si intelepciunea lor, pentru a nu-si supara partenerul sau familia!
Putem sa ne acceptam legamintele sufletului, in mod inconstient doar pentru o perioada nedeterminata, indiferent cat de complet este paradisul – dar, mai devreme sau mai tarziu, constiinta noastra va iesi la suprafata. La fel cum Psyche nu a putut rezista sa nu se uite la Eros, necesitatea noastra de autocunoastere ne aduce in conflict cu restrictiile impuse de un contract al sufletului. Dar, asa cum Psyche invata destul de repede, noi putem incalca cu mari eforturi anumite date din contract si apoi suntem obligati sa pornim intr-o calatorie in care ni se cere sa indeplinim sarcini aparent imposibile, pentru a afla ceea ce ne implineste cu adevarat.
Cand nu ne rescriem legamintele, nu traim in mod constient. Alergam de la o relatie la alta,cautand un alt „Eros” care sa ne salveze – si o luam mereu de la capat. De exemplu, disperata din cauza pierderii sotului ei, Psyche s-a aruncat intr-un nou contract cu Afrodita pentru a-si salva casatoria, in loc sa-l curteze direct pe Eros. Ea a acceptat sarcini aparent imposibile, deoarece considera ca Afrodita detinea cheia salvarii ei. De ce nu l-a invitat pe Zeul Dragostei la o cina? 0 data in plus, ea si-a pus speranta oarba intr-o persoana despre care credea ca detine toate raspunsurile la problemele ei.
Povestea lui Psyche ne invata despre curajul si determinarea care, in cele din urma, ne aduc succesul. Doar dupa ce a trecut raul Styx (care reprezinta frontiera suprema) si a riscat multe pericole si chiar moartea, ea a obtinut, in sfarsit, puterea de a spune nu nevoilor altor oameni si de a incepe sa infrunte termenii propriului sau contract. Ceva trebuia sa se schimbe, iar prima trebuia sa fie Psyche. Pe masura ce se schimba, intreaga lume se schimba odata cu ea. Psyche isi depaseste destinul de muritoare si paseste in destinul ei de zeita.
…………………………………………………..

Atunci cand ne schimbam contractele sufletului, se schimba si multe alte aspecte ale vietii noastre. Este necesar sa renegociem termenii multora dintre relatiile noastre – ceea ce unor persoane nu le va face nicio placere. Ele s-au obisnuit cu Sinele nostru ranit si obsedat de munca, iar daca ne schimbam, e posibil sa aiba sentimentul ca le-am parasit,abandonat sau dezamagit, intr-un fel sau altul. Va fi necesar sa ne folosim cele mai bune calitati de
negociator, pentru a rescrie aceste contracte.
In mai multe moduri decat putem noi anticipa, rescrierea contractelor sufletului nostru reprezinta o experienta foarte puternica, ce ne va transforma viata, astfel incat este necesar sa ne anuntam fiintele apropiate – copiii, sotul (sotia), seful si prietenii – de aceste transformari interioare, pentru a putea relationa cu persoana noua care vom deveni si pentru a o putea sprijini.
…………………………………………………
Rescrierea contractelor sufletului sau anularea lor este o forta eliberatoare, care ne permite sa ne dezvoltam un sistem de credinte deschis la ambele capete, ceea ce ne va conduce la noi experiente de viata si la noi legăminte – si care este posibil chiar sa ne salveze viata.”

Alberto Villoldo

……………………………………………………
Pentru cei ce nu au la indemana un psiholog care sa stapaneasca suficient de mult hipnoza incat sa ii poata trece de pe subconstient pe supraconstiinta, sau un ghid in masura sa ii indrume pas cu pas pe un astfel de drum, le recomand cartea Partea intunecata a cautatorilor de lumina scrisa de Debbie Ford dupa care se pot ghida urmand instructiunile gasite in aceasta carte pas cu pas, pana cand vor reusi sa isi accepte toate partile fiintei, vindecand fiecare parte prin iubire si consideratie.

cu drag La Ra

Anunțuri

Vindecarea traumelor-Cautarea lui Parsifal

Mi-a placut din prima clipa povestea lui Parsifal si asta cu siguranta si fiindca am avut o profesoara de exceptie care a stiut sa puncteze tot ceea ce contine aceasta poveste mai de pret. Cand am redescoperit povestea in una din cartile lui Alberto Villoldo m-am bucurat cu atat mai mult cu cat el a reusit sa redea cu foarte mare acuratete exact acele patternuri familiare care ne intorc viata pe dos, obligandu-ne intr-un fel sau altul sa traim o viata nonconforma cu cerintele sufletului nostru. Fiecare dintre noi mostenim contracte sufletesti adesea nestiute. „La fel cum am mostenit traume psihologice de la stramosii nostri, am mostenit si multe dintre contractele sufletului lor.
De exemplu, copiii celor care au supravietuit Holocaustului sufera adesea depresii profunde, care sunt in legatura directa cu contractele ancestrale care le limiteaza increderea si speranta ca lumea este buna. Frica economica si un sentiment de lipsa poate sa treaca si ele de la o generatie la alta, in cazul in care macar unul dintre membrii familiei a suferit greutati majore – de exemplu, a trait în perioada marii crize economice de la sfarsitul anilor ’20.
Incapacitatea de a avea încredere in oameni poate trece de la o generatie la alta, atunci cand mama este abandonata de sotul ei. In asemenea cazuri, atata timp cat aceste legaminte sunt valabile, generatia actuala trebuie sa-si petreaca viata platind o datorie despre care nu stie nimic. Chiar si Biblia vorbeste despre aceste contracte dintre generatii, atunci cand ne invata ca pacatele tatalui vor fi platite abia dupa sapte generatii.
………………………………………………….
La fel cum traumele noastre pot fi ancestrale, si aceste umbre sau parti neasumate ale sufletului pot fi exprimate la nivel colectiv. De exemplu, Germania a suferit o perioada de stagnare economica in anii ’20, dar comunitatea evreilor de acolo s-a dezvoltat si a avut mari realizari in muzica, stiinta si filozofie. In starea lor de stagnare, nazistii au proiectat paralizia economica (umbra lor) asupra evreilor – si apoi s-au straduit sa-i anihileze. In acest proces, nazistii si-au pierdut natura lor omeneasca, iar acest fenomen se petrece, cu certitudine, atunci cand ne pierdem sufletul.
………………………………………………..
Pentru a ne repara trecutul, trebuie ca, mai intai, sa intram in Spatiul Traumelor si sa descoperim povestea ranirii noastre originare – cum s-a petrecut, cine au fost faptasii, cand a aparut si cum continua povestea sa traiasca in noi. Acest spatiu contine informatii despre radacinile tuturor traumelor emotionale, ori a problemelor de sanatate.
Amintirea accidentului este adesea reprimata, asa ca faptul de a-l vizualiza inca o data poate fi extrem de vindecator prin el insusi.
Totusi, doar calatoria spre acest spatiu nu va va vindeca – aceasta se va petrece mai tarziu. In acest spatiu veti intelege circumstantele in care s-a produs pierdea de suflet originara – ceea ce reprezinta doar primul pas catre vindecare.
In Spatiul Traumelor vom gasi o piesa de teatru sau o drama in plina desfasurare, care ne prezinta povestile ce traiesc in noi si care ne regizeaza dansul propriei vieti. Aceste povesti pot sa nu fie complet adevarate, dar ele sunt adevarate din punct de vedere emotional. Ele sunt rutine adiacente, repetate in permanenta de catre creierul limbic. Amintiti-va ca subconstientul ne vorbeste in limbajul viselor si al basmelor – cu alte cuvinte, ceea ce veti descoperi in Spatiul Traumelor e posibil sa nu fie exact ceea ce s-a produs in realitate, dar acesta este modul in care voi va reamintiti, iar aceasta amintire va defineste scenariul vietii. Detaliile povestirii sunt semnificative doar prin aceea ca va reveleaza tiparele de baza create de trauma originara – povestea, in sine, neavand nicio valoare (precum veti ajunge sa constientizati mai tarziu, voi nu sunteti povestile voastre, sau istoria voastra). Veti fi insa capabili sa aveti un dialog cu personajele pe care le veti gasi acolo, pentru a intelege temele care traiesc in structurile profunde ale sufletului vostru si asa precum a facut in final si Parsifal, veti putea renunta la aceste haine tesute de cei ce v-au precedat si care din ignoranta si frica, victime fiind si ei la randul lor, v-au devalidat intr-un fel sau altul de multe parti ale sufletului, putand astfel sa va readuceti inapoi toate acele parti prin constientizare, punand in sfarsit intrebarea cheie Graal-ului. Este mai mult decat interesant cum o simpla intrebare poate sa faca lumina acolo unde pana atunci am vazut doar tenebre si hauri adanci…..si totusi….povestea lui Parsifal este mai mult decat actuala si este povestea mea, a ta, a noastra a tuturor….

„Mitul din secolul al XH-lea despre Parsifal, care a pornit in cautarea Sfantului Graal, ilustreaza modul in care ne putem cauta si descoperi propriile potire sfinte, transformandu-ne astfel soarta, in destin. Pentru ca aceasta legenda a fost cat se poate de durabila si influenta de-a lungul istoriei, am ales-o ca sa ne ajute sa intelegem aventura cautarii destinului.
La inceputul povestii, Parsifal este un baietel rasfatat. Mama sa, Inima-trista, si-a pierdut deja sotul si doi fii, in lupta. Temandu-se ca Parsifal va dori sa le calce pe urme, sa devina cavaler si sa moara de o moarte la fel de ingrozitoare, il creste in padure, departe de civilizatie. Inima-trista isi traieste viata doar cu scopul de a-si proteja fiul, de la a-si trai viata.
Intr-o dimineata, pe cand se juca in padure, Parsifal da peste un grup de cinci cavaleri invesmantati in armuri stralucitoare, care purtau niste sulite lungi – si este atras, in mod irezistibil, de lumea lor de aventura. Este atat de fascinat de cavalerii eleganti si de podoabele lor, incat se hotaraste sa isi paraseasca imediat casa si sa devina el insusi cavaler. Ingrozita, mama sa il roaga
sa nu o paraseasca, dar Parsifal este hotarat sa calatoreasca pana la curtea Regelui Arthur si sa se alature legendarei sale Mese Rotunde.
Tanarul primeste binecuvantarea de la mama scaldata in lacrimi, odata cu un vesmant simplu, tesut in casa, pe care va trebui să-l poarte mereu. Ea ii mai spune ca trebuie sa respecte toate femeile, sa nu fie curios si sa nu puna nicio intrebare. Cu aceste daruri si sfaturi, Parsifal porneste la drum, in aventura sa de a deveni cavaler si de a-si duce soarta la implinire.
Cand baiatul ajunge la curtea Regelui Arthur, imbracat in vesmantul grosolan, tesut de mama sa, si cere sa fie innobilat, flacaul de la tara este dat afara din sala, in hohote de ras. Dar Parsifal insista, o data si inca o data, pana cand, in sfarsit, i se acorda o audienta la rege. Printre curteni se afla si o incantatoare fecioara care, de sase ani nici nu a ras si nici nu a zambit. Legenda spunea ca
nu va rade din nou, pana ce nu se va ivi cel mai bun cavaler din lume. Vazandu-l pe Parsifal, ea izbucneste in ras, incantata, luand toata curtea prin surprindere. Cine este baiatul acesta, care a facut ceea ce nici un altul nu a fost in stare sa faca? Este cu putinta ca nechibzuitul si nepriceputul Parsifal sa fie, cu adevarat, cavalerul pe care il asteptau? Regele ii spune lui Parsifal ca, mai
inainte de a se alatura Mesei Rotunde, trebuie sa se lupte cu Cavalerul Rosu, cel mai de temut razboinic din regat, si sa-l infranga. Ii mai spune ca trebuie sa castige prin lupta si sa-si insuseasca calul si armura acestuia. Parsifal il provoaca la lupta pe temutul cavaler si, in pofida lipsei sale de experienta, il omoara cu o lovitura norocoasa. Victorios, isi pune armura Cavalerului Rosu peste haina sa taraneasca, iar Arthur ii acorda titlul de cavaler.
Urmatoarea sarcina a lui Parsifal este sa gasească Sfantul Graal si sa-l readuca la curtea regelui. Un batran intelept, Gournamond, ii ofera invataturi pretioase si il indruma in cautarile sale. El il sfatuieste ca, daca va ajunge vreodata la Castelul Graal-ului si va gasi relicva sfanta, trebuie sa puna intrebarea urmatoare: „Cui ii slujeste Graal-ul?”
Inainte de a pleca in aventura sa de cavaler, Parsifal se hotaraste sa-si viziteze mama, ca sa-i arate realizarile sale – dar cand ajunge la usa ei, afla ca a murit de suparare, imediat dupa plecarea sa.
Sfasiat de vinovatie, Parsifal isi continua calatoria si, curand, o gaseste pe Blanche Fleur (Floare alba), o domnita frumoasa, al carei castel este asediat. Aceasta il implora pe Parsifal sa o salveze, iar el se arunca in lupta, infrangandu-i cu vitejie pe atacatori si redobandind pentru ea, regatul.
Dupa batalie, el petrece cu Blanche Fleur o singura noapte, in castitate, iar in zorii zilei isi continua drumul pe urma Sfantului Graal.
Intr-o buna zi, pe cand isi cauta un culcus la vreme de seara, Parsifal intalneste niste tarani care ii spun ca, pe o distanta destul de mare, nu exista nici un adapost. Dar nu peste mult timp, se intalneste cu un barbat care pescuia intr-o barca, pe lac. Pescarul il invita sa traga la casa sa, aflata nu departe, il indruma cum sa ajunga acolo si il trimite inainte. Spre surprinderea tanarului cavaler, casa pescarului este, de fapt, legendarul castel al Graal-ului. Cand Parsifal trece dincolo de santul de fortificatie, ajunge la un castel somptuos, un loc de vis, cu o curte de 400 de cavaleri si doamne, ce il inconjoara pe Regele Pescar care zace doborat de durere pe un pat si sufera de pe urma unei rani nevindecate la coapsa – rana pe care o primise cu mult timp in urma. Parsifal isi da seama ca omul pe care l-a luat drept un simplu pescar era, de fapt, Regele Pescar.
Are loc un mare banchet, in timpul caruia Regele Pescar ii da lui Parsifal o sabie. In cursul festivitatii, Sfantul Graal este adus si trecut din mana in mana. Toata lumea bea din el si fiecaruia i se implineste o dorinta, cu excepţia lui Parsifal si a Regelui Pescar, acesta din urma neputand sa bea din pocal, pana ce nu i se va fi vindecat rana. In tot timpul mesei, Parsifal pastreaza tacerea -asa cum l-a sfatuit mama sa, ca nu care cumva sa puna vreo intrebare. Toata curtea il priveste cu atentie, caci asteptau de mult timp ca profetia lor sa se implineasca -legenda spunea ca, intr-o buna zi, un tanar nestiutor va aparea la castel si va pune „intrebarea Graal-ului”, eliberand astfel, in sfarsit, puterea acestuia si vindecandu-l pe rege.
Dar Parsifal nu rosteste o vorba, iar a doua zi dimineata gaseste castelul gol. Pleaca mai departe, cu sabia cea noua la cingatoare, in timp ce, in urma lui, Castelul Graal-ului se face nevazut. In anii ce au urmat, el isi continua desavarsirea in arta cavalereasca, cu o lunga serie de fapte vitejesti -omorand balauri, invingandu-i pe cavalerii care-i sunt dusmani, salvand frumoasele fecioare si atingand maretia pe care Regele Arthur o vazuse in el. Faima bravurii sale se raspandeste si ajunge pana la urechile Regelui Arthur, care cere sa-i fie adus din nou la curte. In onoarea lui se organizeaza un mare festival si un turnir, unde i se acorda cele mai mari onoruri si cel mai mare respect intre toti cavalerii. Dar, in toiul sarbatoririi, isi face aparitia o vrajitoare batrana. In fata tuturor, ea recita o litanie a multelor pacate si greseli ale lui Parsifal, dintre care cel mai cumplit este esecul lui de a pune intrebarea Graal-ului, cand a avut aceasta ocazie. Umilit de catre vrajitoare, Parsifal porneste inca o data la drum, in cautarea castelului Graal-ului – dar tot ceea ce gaseste sunt doar alte batalii si alte incercari. Intr-o zi, in toamna vietii sale, intalneste, in sfarsit, un grup de pelerini care il cearta ca poarta armura în Vinerea Mare, una dintre cele mai sfinte zile ale anului. Acestia il conduc pana la un batran eremit, care traia in adancul padurii si care, precum vrajitoarea de dinaintea sa, il mustra aspru pentru ca a ratat ocazia de a pune intrebarea Graal-ului.
Cand Parsifal isi da jos armura si isi dezbraca haina taraneasca pe care o purtase atatia ani, eremitul il indruma, in sfarsit, la Castelul Graal-ului. Acum, la capatul anilor sai de aventura, primeste o noua ocazie de a-si dovedi valoarea, in cea mai importanta dintre sarcinile sale.
Parsifal gaseste castelul, paseste inauntru si pune intrebarea magica („Cui ii slujeste Graal-ul?”) Si iata ca, in cele din urma, se pot bucura cu totii. Sfantul Graal este trecut din mana in mana, de jur imprejurul mesei, Regele Pescar poate si el sa bea din cupa si este, in sfarsit, vindecat.

Ce avem de invatat de la Parsifal

Mitul acesta ne povesteste despre ceea ce se cere de la noi ca sa ne schimbam viata dintr-una in care suntem controlati de soarta, intr-una in care ne implinim, pur si simplu, destinul. La inceputul povestii, Inima-trista isi trimite inlacrimata fiul sa-si urmeze drumul, imbracat cu vesmantul pe care ea i l-a facut, avertizandu-l sa nu puna nici o intrebare si sa respecte frumoasele fecioare. Si apoi moare, materializand cosmarul cel mai rau cu putinta pentru orice „baiat bun”, raspunzator de faptele sale – acela ca, daca isi paraseste mama si traieste independent, ea cu siguranta va muri.
Haina tesuta in casa reprezinta blestemul stramosilor lui Parsifal, trauma originara produsa de mama, care il impiedica sa se maturizeze. Cat timp poarta acest vesmant, relatia cu mama sa este inghetata intr-o stare de imaturitate si dependenta. Si, pentru ca mama sa l-a rugat sa nu o faca, baiatul nu reuseste sa puna intrebarea Graal-ului. In felul acesta, pierde ocazia cruciala ce i-a fost data in tinerete – aceea de a pasi inainte, pe calea destinului sau. Ii va trebui o viata intreaga sa regaseasca aceasta sansa. In mod similar, multora dintre noi ne este dat sa sorbim din Graal, la inceputul vietii – ocazii pretioase care isi fac cunoscuta prezenta, de exemplu, sub forma persoanei potrivite cu care sa ne casatorim, sau a carierei potrivite pe care sa o alegem – dar noi ratam ocazia de a face acest pas. Si apoi trec ani multi pana sa regasim drumul ce duce la destin si la vocatia noastra adevarata.
In multe dintre culturile si civilizatiile lumii – precum Hopi, celtica, sau Yoruba din Africa subsahariana- cand un baiat atinge varsta adolescentei, este invatat sa imbratiseze Pamantul ca pe o mama eterna si sa considere Cerul ca pe un tata in care se poate increde. El invata ca locul sau este undeva in lumea cea larga – mama si tatal sau biologic nu mai pot avea grija de el. Acest lucru nu se mai intampla in culturile occidentale, unde incercam sa ne ocrotim copiii de lumea din afara. Riturile de trecere, precum bar mitzvah, confirmarea, sarbatorirea implinirii varstei de 18 ani, sunt destinate sa le deschida copiilor nostri poarta spre maturitate si independenta… dar au ajuns sa fie lipsite de acest inteles si s-au transformat in petreceri, de dragul festivitatii si al cadourilor. Multi dintre noi nici nu am taiat snurul care ne leaga de sortul mamei si de copilarie, asa ca ne petrecem prea multi ani din viata, invinuindu-ne mamele pentru problemele noastre, sau dand fuga acasa, la parinti, ca sa ni le rezolve ei.
Precum Parsifal, suntem tinuti pe loc de legaturile parintesti, care ne constrang, ne inabusa, impiedicandu-ne sa ne vindecam propriile rani – si, la fel ca si el, trebuie sa ne dam jos hainele facute in casa, ca sa ne putem gasi locul in lume.

Batrana vrajitoare si demonul

O multime de oameni conspira sa ne tina legati de soarta noastra. Spre exemplu, cand Parsifal o gaseste pe Blanche Fleur (Floare-alba) – al carei nume insusi este simbolul suprem al puritatii – ea devine inspiratia lui pentru intreaga viata, determinandu-l sa protejeze ceea ce este pur si sa lupte pentru bine, impotriva raului. Urmand sfatul mamei sale, Parsifal nu va consuma niciodata iubirea lui pentru Blanche Fleur si refuza sa isi ingaduie sa o seduca, sau sa se lase sedus de ea. Singura lor noapte petrecuta impreuna este lipsita de intimitate si nu va mai exista, vreodata, o a doua. In mod evident, daca Blanche Fleur ar fi fost o femeie reala, aceasta „relatie” ar fi o caricatura absurda, idealizata pana in pragul suferintei. Va puteti imagina oare, cum ar fi sa va petreceti toata viata, cautand o femeie de o puritate absoluta? Tanjind dupa o femeie cu care ati petrecut o singura noapte? Cu siguranta, nici o femeie in carne si oase nu se va putea vreodata compara cu aceasta viziune idealizata! De aceea, este important sa vedem in Blanche Fleur ceea ce Carl Jung a numit „anima”, sau femininul interior. Anima este cuvantul latinesc pentru „suflet”. Cand va recuperati intregimea sufleteasca si o luati drept calauza, va puteti elibera de blestemul stramosilor si de vietile lor de suferinta si boala.
Grecii numesc acest aspect al sufletului, daimon – adică spiritul cel bun, sau ingerul nostru pazitor.
Daimon-ul ne va calauzi de-a lungul vietii, atata timp cat respectam anima si ii ramanem fideli.
Daca un om ii ramane fidel ghidului sau interior, el va evolua si se va maturiza – dar daca isi evita femininul interior, va incerca, in schimb, sa-l gaseasca intr-o forma fizica si sa se casatoreasca cu imaginea sa idealizata, in locul unei femei reale. E posibil sa treaca de la o femeie la alta, cautandu-si, in mod inconstient, femininul interior sub forma corporala si insistand ca partenera sa se potrivească cu iluzia pe care si-a facut-o despre cum ar trebui sa arate si sa fie aceasta. In mod similar, daca o femeie este sedusa de mitul frumusetii fizice, nu va fi niciodata capabila sa-si descopere frumusetea femininului interior.
Mitul lui Parsifal ne reaminteste ca nu ne este intotdeauna usor sa ramanem fideli daimon-ului nostru. Si, din acest motiv, la curte isi face aparitia batrana vrajitoare: ca sa-l dea in vileag pe barbatul ale carui defecte se afla ascunse sub armura. Vrajitoarea sau batrana este daimon-ul care reapare si pretinde sa i se acorde atentie. Aceasta figura apare in multe mituri, povesti populare si legende, drept purtatorul de cuvant al adevarului – spunandu-i de obicei eroului, acel lucru pe care el nu vrea sa-l auda, aratandu-i care sunt partile sale de suflet pe care le-a neglijat. In propriile noastre vieti, batrana vrajitoare vine la noi ca o „trezire la realitate” neplacuta, sau ca o experienta de viata definitorie, cum ar fi ruperea unei relatii importante, o concediere, o suferinta fizica, o criza sau un divort, sau pierderea a ceva ce am considerat esential pentru fiinta noastra. In mitul lui Parsifal, rostul vrajitoarei este acela de a-i arata eroului nostru ca, in pofida faptului ca are imaginea unui cavaler onest, ceea ce se afla in interiorul sau este ceva nesanatos – si-a pierdut
sufletul. El a ramas fixat pe o unica tinta -aceea de a-si căuta Sinele exterior – renuntand in schimb la daimon-ul sau. Pana la sfarsitul povestii, vesmantul si armura sa de cavaler au devenit o inchisoare de realizari materiale, iar el este pierdut inauntrul ei. Nu cunoaste iubirea sau compasiunea umana si a dat gres in singura dintre cautarile sale care are vreun inteles: gasirea Graal-ului.
Atunci cand vrajitoarea cea batrana il umileste, expunand toate aspectele sale intunecate si niciuna dintre faptele sale glorioase, Parsifal este distrus. Tot ceea ce a considerat a fi de pret, a fost aratat ca fiind o farsa. In mijlocul acestei pustiiri, el este fortat sa-si reevalueze scopul vietii si sa-si puna intrebarea: „Care este rostul vietii mele?” Acesta este pentru Parsifal momentul de cotitura -momentul crucial in care, in sfarsit, este constrans sa se intoarca inapoi, la ceea ce cauta in mod special, pe parcursul vietii sale.
Si totusi, in pofida acestei experiente, Parsifal nu stie sa faca altceva decat ceea ce a facut din totdeauna. Se intoarce la calul si la armura sa – dar acum, realizarile sale cavaleresti nu mai au pentru el nici un fel de semnificatie. El stie ca, in ciuda nazuintei sale spre ceva mai plin de sens, este prins in cercul vicios al sortii, jucand un rol pe care l-a preluat de la tatal sau, fiind invesmantat in haina tesuta de mama sa.
Vrajitoarea este femininul sacru – sufletul – care isi face aparitia sub forma unei femei batrane si intelepte. Dupa ce a fost neglijat ani si ani, iese din nou la suprafata, ca sa-l trezeasca pe Parsifal la realitatea faptului ca trece prin viata fara bucurie si fara sa aiba habar cum ar putea sa repare acest lucru. In aceasta stare il gasesc piosii pelerini, atunci cand il intreaba de ce este imbracat de lupta, intr-una dintre cele mai sfinte zile din calendarul crestin. Ei il conduc in adancul padurii -un alt simbol al femininului intunecat. Batranul eremit il pune pe calea ce il va conduce la Castelul Graal-ului, unde, in cele din urma, este in stare sa-si recapete vocea si sa intrebe: „Cui ii slujeste Gaal-ul?”
Lui Parsifal ii este, in sfarsit, ingaduit sa scape de soarta unei vieti si a unei morti prin sabie, precum au avut parte tatal si fratii lui inaintea sa, iar acum poate sa traiasca o viata spirituala.
Castelul Graal-ului este o metafora pentru atingerea destinului – cel care i-a stat din totdeauna la indemana. Trebuia doar sa fie gata pentru el. Cand, in sfarsit, priveste in interiorul sau, isi da seama-ca si Castelul Graal-ului si Sfantul Graal sunt doar la cativa pasi departare si pot fi atinse.
Una dintre lectiile pe care le avem de invatat din aceasta poveste este ca, desi soarta poate sa ne para inevitabila, castelul Graal-ului, (destinul nostru) ne asteapta, intotdeauna, dupa colţ. Desigur ca in viata exista momente cand ne trezim intrebandu-ne: „Care e scopul vietii mele?”. In mod traditional, povestea lui Parsifal este folosita pentru a pune in lumina aventura cautarii de o viata in cazul barbatilor, dar si femeile se confrunta cu aceeasi dilema: „Cand voi sfarsi, oare, cu toate bataliile?” se intreaba toti. „Oare cand voi putea sa-mi las, in sfarsit, sabia din mana?” Mitul lui Parsifal ne sugereaza ca, dupa ce in cea mai mare parte a vietii am ratacit drumul, in cele din urma, pentru a ne implini cu adevarat menirea, trebuie sa ajungem in punctul in care ne predam unei puteri mai mari decat noi insine – fie ea Dumnezeu, fie menirea vietii, sau o alta forma a Graal-ului.
………………………………………………….

In povestea lui Parsifal, putem observa un exemplu de trauma ancestrala si cum aceasta ne poate influenta destinul. Mama sa, Inima Ranita, isi pierduse sotul si fii mai mari intr-o batalie, prin urmare ea avea pretentii de la baiatul sau, fiindu-i frica sa nu-si piarda singurul fiu ramas in viata. Ea nu si-a dorit vreodata ca fiul ei sa devina cavaler si sa aiba acelasi destin pe care l-au avut tatal si fratii sai. Dar ce a facut Parsifal? El a devenit cavaler! Dar mama sa l-a implorat sa poarte o tesatura protectoare pe care o lucrase pentru el, sa nu puna niciodata intrebari, sa respecte fecioarele, iar tanarului i s-au parut normale toate aceste cerinte. Parsifal i-a promis mamei sale ca, daca va fi lasat liber, se va comporta bine, dar fiecare dintre aceste cerinte il impiedicau sa gaseasca Graal-ul sau sa experimenteze iubirea.
Insusi Regele Pescar poate fi vazut ca o reprezentare exterioara a Traumelor interioare ale lui Parsifal: el traia intr-un castel de vis si era pastratorul Sfantului Graal, dar nu putea bea din acesta, din cauza unei rani in pantec. Sexualitatea regelui era foarte ranita, iar el nu putea trai bucuria iubirii. El va putea fi vindecat doar atunci cand Parsifal va pune intrebarea cruciala, legata de utilitatea Graal-ului. Pana in acel moment, Regele Pescar traia in lux, dar era in continuare inchis in afara gradinii.
Cu totii cunoastem oameni care au muncit intreaga viata pentru a atinge un confort material – o casa mare, o pozitie de conducere, sau alte manifestari externe ale bogatiei -doar pentru ca, in momentul in care ajung sa obtina ceea ce-si doreau, sa-si dea seama ca nimic nu este de valoare. De obicei, ei intra intr-o criza, divorteaza si cauta o noua sotie, despre care cred ca-i va face fericiti; isi pot parasi brusc slujbele, continuand sa cumpere simboluri ale statutului lor, mai scumpe si mai excentrice, sau chiar sa coboare pana la a
se droga sau a bea fara masura.
Traind in modul în care trăim, într-o cultură foarte ancorată în material, în care oamenii se masoara prin semnele exterioare ale succesului, multi dintre noi sunt raniti precum Regele Pescar, incapabili de placere si aflati in imposibilitatea de a bea din cupa vietii. Mitul lui Parsifal ne arata ca singurul aspect cu o adevarata valoare – cheia catre intregire si bucurie in sanctuarul nostru interior – este de a ne transforma vietile intr-o calatorie spirituala, o cautare launtrica.

………………………………………………….

Contractele sufletului scrise necorespunzător ne impiedica dezvoltarea. Cand Parsifal si-a parasit mama, ea l-a rugat sa poarte o imbracaminte tesuta de casa, sa nu puna intrebari niciodata si sa respecte fecioarele. Dar aceste legaminte l-au facut pe Parsifal sa piarda, in tinerete, oportunitatea de a trai in splendoarea Graal-ului si l-au oprit sa traiasca bucuriile dragostei mature, alaturi de sufletul sau pereche, Floare Alba. Daca el ar fi ingaduit ca aceasta iubire pentru Floare Alba sa infloreasca, singura lor noapte petrecuta impreuna nu ar fi fost casta…dar asta ar fi insemnat sa o tradeze pe mama sa.
Nu putem masura impactul pe care un legamant al sufletului il va avea asupra noastra pe parcursul vietii, deoarece suntem foarte epuizaţi de cerintele prezentului – Parsifal probabil ca ar fi acceptat orice, doar pentru a pleca din casa mamei sale. Nu ne imaginam niciodata ca acest cost va fi atat de mare. De fapt, suntem rareori constienti de costul contractelor noastre, pana cand pretul pe care-l cer devine exorbitant. De exemplu, Parsifal a început sa-si dea seama, doar dupa ce a fost umilit in public de catre vrajitoare. Si nici atunci nu era constient de ceea ce-l tinea departe de o viata plina de implini. El stia doar ca lipseste ceva, dar tot ceea ce putea face era ceea ce facuse pana atunci – pana in momentul in care contractul secret i-a fost revelat.
Cand Parsifal l-a intalnit pe calugar in padure, batranul l-a intrebat: „De ce porti armura si ai si sabia cu tine, intr-o zi sfanta?”. In acel moment, Parsifal a fost in sfarsit fortat sa se confrunte cu el insusi – ceea ce a indepartat vraja. Si nu e o Intamplare ca acesta este momentul precis in care Castelul Graal-ului a reaparut. Cand Parsifal a intrat in palat si a adresat intrebarea care i-a fost interzis sa o puna: „Cui serveste Graal-ul?”, in sfarsit Graal-ul i s-a revelat, iar el s-a eliberat de soarta.
La fel ca si Parsifal, multi dintre noi am fost prinsi in „etapa de luptator”, petrecand etape lungi de-a lungul vietii, incorsetati de termenele contractelor sufletului nostru, care cereau realizari lumesti si succes, pana cand o criza de sanatate, pierderea serviciului sau o relatie esuată ne fortează sa intrebam: „De ce fac asta?”. Dar, in acel moment, rolurile inscrise in angajamentul nostru sunt singurele pe care le cunoastem. (De exemplu, Adam stia ca va munci pamantul pana cand ii va curge sudoare pe frunte, iar Parsifal nu stia altceva decat sa lupte.)
Asadar, chiar si dupa ce ne vom intreba: „De ce fac asta?”, s-ar putea sa treaca ani pana cand vom deveni suficient de constienti de contractele sufletului nostru, pentru a le rescrie. Adevarata transformare poate aparea doar atunci cand ne revedem obligatiile si le inlocuim pe cele vechi, pana inlocuim credintele limitatoare cu altele noi, care ne permit sa traim o viata plina de sens.

……………………………………………………
In mitul lui Parsifal, il regasim pe Regele Pescar, un exemplu clasic al cuiva care a cazut din starea de gratie. Cand l-am intalnit pentru prima data, regele traia in castelul Graal-ului, gemand de durere din cauza unei rani in pantec, in timp ce curtenii se distrau in jurul sau -cavalerii si domnitele fecioare mancau, dansau si beau din Graal. Da, Regele Pescar traia chiar in prezenta acelui lucru care-l putea vindeca, dar el nu putea sa participe la bucurie. (Asa se petrec lucrurile, atunci cand se pierde starea de gratie: suntem inconjurati de frumusete, dar incapabili sa o recunoastem sau sa ne bucuram de ea.) Regele a trebuit sa sufere si sa astepte ca un tanar naiv, precum Parsifal, sa ajunga din intamplare la palat si sa-i adreseze intrebarea vindecatoare: „Cui serveste Graal-ul?”
Regele Pescar reprezinta Sinele nostru minunat, pe care-l purtam in aproape toate vietile noastre.
Observam bucuria si frumusetea peste tot in jurul nostru, dar ne interzicem sa participam la ele.
Parsifal matur imbatraneste, devenind o versiune a Regelui Pescar, si isi indeplineste in continuare datoriile de cavaler, dar fara nicio bucurie. Focul care a ars in interiorul lui in tinerete se stinge acum. El rataceste fara tinta prin tara, uitand ca asteapta sa reapara Castelul Graal-ului. Epuizat si lipsit de starea de inocenta, el isi petrece viata facand ceea ce a facut dintotdeauna – salveaza fecioare si elibereaza castele asediate – pana cand i se cere sa-si dea jos armura. Cand redescopera, in sfarsit, castelul Graal-ului si pune intrebarea esentiala, atat Parsifal cat si Regele Pescar se vindeca simultan, ceea ce le permite sa primeasca starea de gratie a Graal-ului.
Motivul pentru care Sfantul Graal nu a fost descoperit de nici-unul dintre cavalerii Regelui Arthur, cu exceptia lui Parsifal, este ca potirul nu exista in lumea fizica – el se afla doar in invizibilul Castel al Graal-ului. Acesta este un loc despre care toate traditiile intelepciunii spun ca nu poate fi gasit niciodata printr-o simpla cautare… dar poate fi descoperit de cei care cauta. Cu alte cuvinte, este necesar ca noi sa pornim in cautare pentru a gasi ceea ce ne-a fost intotdeauna la indemana, sau vom transfera această sarcina, copiilor nostri.
Parsifal si Regele Pescar sunt ambii aspecte ale sufletului nostru: Daca Parsifalul nostru nu va gasi niciodată Graal-ul, el va deveni Regele Pescar, sperand si rugandu-se sa apara cineva care sa-l vindece. Adesea vad acest lucru ca pe o trauma care se transfera intre generatii, de la mama la fiica, sau de la tata la fiu: Parintii nu au fost niciodată capabili sa-l vindece sau sa-l salveze pe Parsifalul lor launtric, astfel incat ei au transferat aceasta trauma, in speranta ca urmatoarea generatie o va vindeca pentru toti cei care au fost inaintea lor.
In cele din urma, toate pierderile de suflet reprezinta o separare de Divinitatea noastra, de Sinele nostru natural, care traieste intr-o stare de gratie permanenta. Acest Sine nu se reveleaza pana cand nu ne confruntam cu traumele noastre, pana cand nu avem curajul de a ne rescrie contractele limitatoare ale sufletului nostru si pana nu incepem calatoria eroului catre vindecare. Ne imaginam gratia ca un fel de stare Divina, in care putem intra doar daca practicam o forma corecta de meditatie, sau daca spunem rugaciunea potrivita. Dar pe acest drum nu exista niciun indicator care sa anunţe: „Gratia, pe aici”, marcandu-ne traseul care sa ne conduca acolo.
Parsifal a ratacit prin viata ani intregi inainte de a reintra in Castelul Graal-ului.  Nu exista nicio cale prin care sa ne regasim starea de gratie, in afara de a ne imbarca in calatoria eroului. Pentru a o face, trebuie sa mergem in Spatiul Gratiei pentru a regasi acea parte pierduta de suflet care a ramas intotdeauna in starea de gratie. Acolo ne vom descoperi Sinele vindecat, care a fost pastrat ontr-o deplina stare de armonie. Ceea ce vom recupera, ce vom lua cu noi la intoarcerea in Eden, se naste din intelepciune care ne permite sa avem din nou incredere profunda, sa iubim din nou cu intelepciune si sa traim cu inima.”

Alberto Villoldo

cu drag Ramona

Allan Pease-Limbajul trupului

___________________________________________________________________

 

%d blogeri au apreciat asta: