Arhive lunare: Iunie 2011

Asta este ceea ce vrei?

Oamenii gonesc in stanga si dreapta. Peste tot pe unde te uiti, vezi oameni grabiti, absenti si ocupati. Oamenii si-au pierdut timpul pe undeva prin univers si fiindca acesta este atat de vast, acum le este greu sa il mai gaseasca iar asta daca bineinteles intr-un moment de intelepciune, incearca sa o si faca. Timpul pe pamant este atat de inexistent, incat te miri cum mai supravietuim. Aici nu ma refer la acel timp acordat muncii sau oricarei alte activitati aditionale, ci ma refer la acel timp pe care noi il foloseam spre fericire, deschidere sufleteasca, imi pasa de tine, sunt alaturi de tine, ma bucur de prezenta ta, esti important/a pentru mine, imbratisez natura, rad impreuna cu tine, te simt langa mine, te ascult cu placere, esti binevenit/a in casa mea, savuram viata impreuna, cream si ne jucam frumos…..In locul acestor activitati am ales sa mergem in concediu ca sa alergam de la un hotel la altul, de la o cladire la alta, dintr-un oras in altul, de la munte la ses si de la ses pe deal, iar intre, fugim dintr-un magazin in altul, din tren in metrou si de acolo in masina si asta ca sa demonstram celorlati in cat de multe locuri am fost si cate obiecte fara viata am reusit sa achizitionam. Sau cat suntem acasa, devenim extrem de ocupati cu schimbatul faiantei, a gresiei, parchetului, a culorii zugravelii, mobila, masina si ce mai gasim noi pe acolo ca sa moara vorba ceea dusmanii de ciuda noastra, nevazand ca viata trece pe langa noi scurgandu-se in ritmul ei propriu si cel mai adesea intr-o goana nebuna intre un magazin si altul, intre o banca si alta, iesind dintr-o masina si intrand in alta, trecand dintr-un avion in altul, tarandu-ne dintr-o cladire intr-alta iar sufletul este trimis la plimbare, nu mai avem timp de el, nu mai avem timp de nimic altceva decat de socoteli si grija de a nu ne depasi vecinul, colegul, famila si toti ceilati, intr-o asa zisa bogatie vremelnica si adesea scump platita. Cele mai interesante discutii intr-o familie nu mai sunt despre iubire, consideratie, respetc reciproc, impartasire, deschidere, altruism, veselie, fericire….ci despre contul din banca, masina vecinului, casa primarului sau al presedintelui, noua faianta care tocmai a fost adusa la magaziunul y, haina de firma x  care este mult prea insignifianta pentru reputatia pe care o avem, trebuind facute eforturi daca se poate cat mai mari ca sa se achizitioneze haine de la firma y…..cu cat avem datorii mai mari la banca cu atat mai importanti consideram ca suntem, necontand ca ni se strica obiectele cumparate chiar inainte de a reusi sa ne platim toate datoriile…..si uite asa, am ajuns sa consideram ca valoare banii, cariera, masina, casa, obiectele….in locul familiei, iubirii, vietii, libertatii….Valorile tale care sunt?
cu drag Ramona

Anunțuri

Ce alegi?

Ieri ma aflam in Mall iar in fata mea erau doi tineri. Sotia vroia sa cumpere un numar de produse pe care ea le considera ca sunt utile, sotul vroia cu totul altceva fara insa a fi de acord sa se cumpere si produsele alese de sotie ci doar cele cerute de el. Si fiindca sotia insista sa isi cumpere produsele socotite importante pentru ea, sotul a inceput sa o umileasca ceea ce sincera sa fiu mi-a lasat un gust amar. Oare cati dintre noi adesea incercam sa ne impunem in fata celorlati fortandu-i sa ne faca pe plac fara a ne pasa si de doleantele celor aflati in fata noastra? Iti cunosti tu oare membrii familiei cu adevarat? Iti cunosti tu prietenii cu adevarat? Iti cunosti tu cu adevarat colegii? Ai fost tu cu adevarat atent la ei si nu doar la tine? Stii care este tipul de parfum preferat de iubita/iubitul tau? Stii ce tip de vesminte prefera? Ce culori, uni sau infloarate, clasice, sport sau alt stil. Care este tipul de muzica care ii place, stilul de design interior, ce carti prefera, ce subiecte il/o incanta? Tii tu cont de toate acestea, sau in centrul atentiei te pui in mod continuu doar pe tine? Am cunoscut multi barbati care ii cunosteau preferintele sotiei atat de putin incat pur si simplu a fost un mister pentru mine cum de au convietuit ani buni impreuna. Cand le vorbeam de daruri, imi spuneau ca doar poate si sotia sa isi cumpere ce vrea, fara a trebui sa isi bata ei capul cu cei ii place ei ori ba. Adevarata consideratie pentru cel de langa tine este sa devii unul cu acesta, sa te bucuri alaturi de el, sa savurezi clipa prezenta oferind in mod continuu cate o picatura de bucurie.

Un dar surpriza care sa il caracterizeze cu adevarat, chiar daca acest dar nu este neaprata unul scump, o vorba buna, o incurajare, un sprijin oferit exact atunci cand acesta are nevoie, sunt cateva componete care alcatuiesc cel mai bun combustibil care poarta vehiculul vietii pe taramurile cele mai fericite. Suntem insa atat de ocupati cu noi insine, cu dorintele, cerintele, problemele si nemultumirile noastre, incat uitam ca traim in colectivitate si ca fiecare personaj care face parte din grupul in care fiintam este la fel de important ca si noi. Am observat ca persoanele care in general sufera de depresie, sunt acele persoane care se axeaza mult prea mult pe ele, care au foarte multe cerinte si asteptari de la ceilati, nemaiavand timp sa ofere si ei ceva in schimb. Cand ne vom vindeca de boala eu-lui restrans si vom fi de acord sa iesim din limitarile universului micsorat in care ne-am ghemicit, cu siguranta ca viata va avea un gust cu mult mai bun, putand sa il savuram cu mult mai multa bucurie decat am facut-o pana acum.
Este timpul sa iti amintesti cat esti de minunat. Este timpul sa iti amintesti cat de minunat este si semenul tau. Este timpul sa ne ingropam ego-ul in asa fel incat nici noi sa nu mai stim pe unde l-am lasat. A te axa doar pe tine insuti aduce in timp suferinta si ura. Ori de cate ori incercam sa il obligam pe cel de langa noi sa ne faca pe plac si acesta refuza din varii motive, noi ne inscriem in universul nostru inca o suferinta. Aceste suferinte adunate buluc unele peste altele se aduna, iar de aici si pana la ura e doar un pas. Si cand ura pune stapanire pe noi, incepem sa atacam si adesea ii atacam exact pe cei pe care noi cu ceva timp in urma am afirmat ca ii iubim si asta doare, doare rau de tot, fiindca cel atacat se simte tradat iar asta se intampla adesea fara ca acesta sa merite vorbe de ocara, desconsideratie si furie iar in acest caz doare si mai rau. A ne propti doar in propriul univers este alegerea cea mai neavenita, putand sa distrugem intr-o clipa tot ceea ce am construit cu migala ani de zile prin si cu iubire. O atare alegere va indeparta omenii de langa noi, viata intr-un fel sau altul obligandu-ne sa devenim solitari, ajungand sa nu mai credem in nimeni, sa ne indoim de toti, sa raspandim cuvinte toxice in jurul nostru. Din acel moment tot ceea ce vom vroi sa intreprindem va fi facut cu interes, cautand in fel si chip sa ne cumparam o farama de fericire, o gura de iubire, un minuscul cuvant de consideratie, si daca cei din jur nu vor vroi sa se lase cumparati, vom ataca cu o forta intreita, inzecita, insutita…facand din viata noastra un camp de batalie. Si uite asa incet, incet, ne vom sapa singuri groapa, pe care nu va exista insa nici o floare, nici o lumanare, nici un cuvant de apreciere venit din partea celoarlati. Indiferent cine esti si indiferent unde stai sau ce faci, tu trebuie sa stii ca esti minunat in esenta ta. Uita de tine macar pentru o clipa. Priveste cu atentie la cel de langa tine si stii ca si acesta este la fel de minunat. Acum uneste totul si fa un intreg armonios, lasand sa curga energia iubirii intre tine si el. Daruieste si primeste daruri cu multa consideratie. Indrazneste! Spune-i cuiva cat de minunat arata astazi. Faptul ca iti va multumi spunandu-ti si tie cateva complimente binevenite, iti va demonstra ca universul atunci cand tu daruiesti, daruieste si el la randul lui si mai apoi ce e mai important pentru tine, sa traiesti in amaraciune si desconsideratie, sau sa te bucuri alaturi de semenii tai multe zile minunate de acum incolo, in care binecuvantarile sa curga din toate partile si asta doar fiindca tu ai avut curajul si bunavointa sa oferi o vorba buna, un cuvant de incurajare, un dar ales cu si din inima? Alegerea ca intotdeauna, iti apartine. Si fiindca este imposibil sa ma despart de tine asa, lasa-ma sa iti mai repet inca odata….si inca odata, cat de minunat/a esti! Daca iti face placere, repeta si tu dupa mine: Sunt minunat/a exact asa cum sunt si fiecare semen al meu este minunat exact asa cum este! Ai vazut? A fost mai usor decat credeai ca este. Acum iesi in lume si daca tu vrei, spune fiecarui cunoscut cate o vorba de consideratie. La sfarsitul zilei, vei fi surprins de starea interioara pe care o vei avea, si iti va placea atat de mult, incat sigur vei repeta si maine si poimaine….
cu drag Ramona

Despre menire si talent

Pictura ulei de Alina Nicoara Czerniejewski

” Falsa modestie nu te va duce niciunde – si la fel se intampla si cu modestia autentica atunci cand nu este necesara. Stiai ca modestia este rareori ceruta de Viata? Este adevarat. Oamenii sunt mult mai auto-depreciativi decat ar trebui sa fie. Dumnezeu ne zice ca este in ordine sa te sarbatoresti pe tine insuti. Onoreaza-ti Sinele si incanta-te exprimindu-ti talentele si darurile tale.  Doar prin impartasirea cu bucurie a talentelor tale le poti arata celorlalti cat de mult sunt pretuiti.
Intotdeauna sa-ti amintesti acest lucru.

Neale Donald Walsch

Bine ai revenit pe caleaspretine,
fiindca foarte multa lume ma intreaba despre menirea pe care fiecare dintre noi o avem in viata, m-am gandit ca ar fi bine sa iti spun ce gandesc eu despre acest subiect. Candva sa stii ca si eu ma intrebam acelasi lucru. Mai apoi, am descoperit ca menirea fiecaruia este aceea de a da tot ceea ce este mai bun in el, in functie de talentele si valorile pe care le are, facand in asa fel, incat sa se bucure cat mai multi oameni de toate acestea. De fapt asta este menirea noastra in viata, sa aducem bucurie in sufletul a cat mai multor semeni ai nostri. Indiferent de sectiunea in care suntem buni si indiferent de directia spre care noi simtim ca avem chemare, putem sa ne miscam in asa fel, incat sa aducem bucurie in sufletul semenilor nostri. Astfel ca o croitoreasa, un mecanic, un profesor, un inginer, un director, un muncitor, un tamplar, un medic, un psiholog, un bibliotecar, un vanzator, un artist, sau oricare ar fi meseria prestata, daca va fi facuta cu daruire si respect, va conta la fel de mult in ascensiunea sufletului ca si munca pe care o face un mistic, un preot sau un ghid spiritual. Importanta deci nu este meseria adoptata ci servirea semenului nostru cu respect si consideratie si asta fiindca noi punem o parte din ceea ce suntem in gandurile care ne anima, in cuvintele pe care le rostim si in faptele pe care le facem. Adesea mi se spune ca un yoghin de exemplu are sanse cu mult mai mari sa isi implineasca menirea decat ceilati semeni iar asta este o abordare gresita si o neintelegere a ceea ce inseamna pulsul universal. Nu ceea ce faci este important ci ceea ce simti, ceea ce esti cand faci ceea ce faci. Degeaba un om se roaga zi si noapte daca ceea ce este e departe de consideratie si respect pentru semeni si creatie.
Primul pas deci in descoperirea menirii este descoperirea talentului nativ pe care fiecare dintre noi il avem. In ceea ce ma priveste, inca de mica eram atrasa de natura, animale si oameni. Imi placea de asemeni frumosul si miscarea libera. Asta m-a facut sa imi dezvolt potentele optand pentru arta, terapie, scris si munca cu oamenii. Tin minte ca tocmai ni se zugravise casa cand la scurt timp m-am apucat de am desenat toti peretii din camera mea si din baie cu carbune. Camera ca si camera dar in baie din cauza aburilor, carbunele a inceput sa curga in jos facandu-se o frumusete de baie de nota 10. Ca sa ascund pocitania, mi-am lipit toate diplomele castigate pe la diverse concursuri de sport si pictura pe pereti. Iti cam poti inchipui ce fata a facut mama vazand cea de a doua isprava a mea. Singura solutie era rezugravirea ceea ce s-a si intamplat. Crezi ca m-am cumintit? Da de unde! La nici doua luni dupa rezugravire, mi-am cumparat vitrocolor si m-am apucat de pictat faianta, si nu m-am lasat pana cand nu am creat un adevarat areal marin. Crezi ca toate astea le faceam cand mama era acasa? Te inseli! Ori de cate ori eram pregatita de vreo isprava mai acatari, asteptam cu mare infrigurare sa plece la munca, dupa care imi incepeam rapid treaba, ca sa pot termina pana cand se intoarce. Si uite asa s-a trezit mama cu o baie imbogatita cu culori. Partea buna cu vitrocolorul e ca dupa ce se usca nu mai ai nici o treaba cu ea. Adica nu mai curge, nu mai pateaza dar nici nu se mai poate sterge. Cat timp am avut o baie unica? Pana cand am schimbat faianta. Dar, mi-am dezvoltat una dintre talente ceea ce de fapt a contat cel mai mult. Cu scrisul a fost alta poveste. Facand sport de performanta multi ani, normal ca circulam in lung si in lat si normal ca pe unde mergeam intalneam alti sportivi cu care ma imprieteneam, iar dupa intoarcerea acasa ne scriam unii la altii. Ce crezi ca le scriam? Daca imi vei spune ca ma apucam sa le scriu despre vreme, antrenamete, scoala sau cate medalii am mai castigat te inseli. Imi placea sa imi adun toate trairile mai interesante si sa le astern pe hartie folosind in acest sens cat mai multe metafore. In scurt timp mi s-au inmultit atat de mult prietenii, incat cu greu mai intrau scrisorile in cutia postala. Dar, asta m-a ajutat sa imi dezvolt inca un talent. As mai putea sa iti povestesc multe, insa am sa ma opresc aici, punand totusi in final accentul pe pasiune, spunandu-ti ca indiferent de ce am facut, am facut si fac cu pasiune si respect pentru semeni si ca de fapt, asta conteaza cu adevarat. Si fiindca nu pot sa te las sa pleci chiar atat de usor, iti ofer un test pe care l-am preluat si eu de pe  http://www.eva.ro si care sper ca te va ajuta sa iti descoperi meseria care ti se potriveste tie cel mai bine.
Testul este format din 12 intrebari, fiecare cu 4 variante de raspuns. Incazul fiecarei intrebari, bifeaza doua afirmatii care crezi ca tereprezinta, indicand optiunea prioritara (1) sau pe aceea secundara (2).

In activitatea mea profesionala este important:
Sa imi placa ceea ce fac 1 2 – T
Sa am responsabilitati 1 2 – R
Sa fiu multumit de salariu 1 2 – A
Sa fie stabil 1 2 – S

Obiectivul meu constant este:
Sa ma perfectionez constant, pentru a putea promova 1 2 – E
Sa ajung sa lucrez pentru mine si nu sa fiu angajat 1 2 – I
Sa fac ceva interesant, nu conteaza prea mult unde 1 2 – T
Sa fiu responsabil de departamentul unde lucrez 1 2 – R

Reusita?
Este legata in principal de nivelul responsabilitatilor 1 2 – R
Este masurata prin nivelul salarial 1 2 – A
Este imposibila fara stabilitatea locului de munca 1 2 – S
Tine de posibilitatile de perfectionare, de competente noi 1 2 – E

Ceea ce imi doresc acum este
Sa castig mai multi bani 1 2 – A
Sa am un loc de munca sigur 1 2 – S
Sa evoluez in domeniul in care profesez 1 2 – E
Sa am cat mai multa libertate de actiune 1 2 – I

Cand vine vorba de a-mi aprecia valoarea…
Conteaza ce cred eu, nu seful 1 2 – I
Calitatea muncii mele conteaza 1 2 – T
Rezultatele mele si ale echipei conteaza – 1 2 – R
Nivelul salarial este adevaratul criteriu – 1 2 – A

Ceea ce ma motiveaza cu adevarat
Este ca lucrez intr-un domeniu care imi place 1 2 – T
Este ceea ce castig 1 2 – A
Este posibilitatea de a deveni partenerul afacerii 1 2 – S
Este posibilitatea de a putea progresa profesional 1 2 – E

Reusesti profesional…
Cand ai o anumita siguranta 1 2 – S
Cand ai sanse de promovare 1 2 – E
Cand de bucuri de un anumit grad de libertate 1 2 – I
Cand faci ceea ce iti place 1 2 – T

Locul de munca pe care nu l-as accepta niciodata este acela…
Unde nu mi se dau responsabilitati 1 2 – R
Unde nu as fi sigur daca voi mai lucra luna viitoare 1 2 – S
Unde stagnez 1 2 – E
Unde am un sef care imi urmareste fiecare miscare 1 2 – I

Sa schimb locul de munca?
Nici gand 1 2 – A
Desigur, daca pot progresa 1 2 – E
OK, daca am mai mare libertate de decizie 1 2 – I
Da, daca ceea ce fac nu ma mai intereseaza 1 2 – T

Intre mai multe oferte profesionale, o aleg pe aceea care imi ofera…
Siguranta locului de munca 1 2 – S
Autonomie 1 2 – I
O activitate care imi place 1 2 – T
Echipe si bugete de administrat – R

Raman la actualul loc de munca pentru ca…Imi ofera perspective de evolutie profesionala 1 2 – E
Imi place ceea ce fac 1 2 – T
Am responsabilitati 1 2 – R
Sunt multumit de ceea ce castig 1 2 – A

Ii invidiez profesional pe unii dintre prietenii mei…
Pentru ca au libertatea deciziei 1 2 – I
Pentru responsabilitatile pe care le au 1 2 – R
Pentru salariul lor 1 2 – A
Pentru siguranta locului de munca 1 2 – S

CALCULEAZA REZULTATELE

Notati cu patru puncte fiecare caz in care ati bifat varianta de raspuns 1 si cu un punct acolo unde ati ales varianta 2. Calculati cate puncte corespund, in total, fiecareia dintre literele T, R, A, S sau I, fiecare reprezentand o sursa de motivare (asa cum se vede alaturi). Litera care are cel mai mare total reprezinta scorul tau principal. Cea de-a doua este scorul secundar.

T (intes pentru locul de munca): puncte
R (responsabilitati): puncte
A (remuneratie): puncte
S (siguranta locului de munca): puncte
E (perfectionare profesionala): puncte
I (libertate): puncte

Interpretarea testului

Scorul principal este I
Independent, visezi sa ai libertatea deciziilor
Alegerea secundara este:
T. Natura ta independenta te determina sa refuzi contractele care ti se ofera. Daca pregatirea iti permite, poti deveni consultant (intern sau independent).
R. Iti place ca ai independenta in ceea ce priveste responsabilitatile. Daca nu vrei sa devii antreprenor, vizeaza proiectele speciale. Ai profilul celui pregatit sa lanseze activitati noi, sa creeze noi structuri etc.
A. Iti doresti un pachet salarial bun, pe langa independenta. Ceri mult si trebuie sa ai ce oferi in schimb angajatorului. Ar trebui sa te concentrezi pe lansarea propriei afaceri.
S. Impaci cu greu cele doua exigente ale tale: siguranta locului de munca si libertatea deciziilor. Libertatea de care esti convins ca ai nevoie nu este cumva o cautare a confortului si sigurantei?
E. Ai un obiectiv remarcabil: sa fii independent si sa continui sa te perfectionezi. Daca esti un bun gestionar al resurselor, iti poti deschide propria afacere.

Scorul principal este T
Esti motivat, in primul rand, de interesul pentru ceea ce faci Alegerea secundara este:
R. Iti place sa fii expert in domeniul tau. Dar nu numai. Vrei responsabilitati. Te-ai gandit la managementul proiectelor?
A. Placerea pentru ceea ce faci nu este dezinteresata. Daca nu esti apreciat la adevarata valoare, vei cauta acest lucru in alta parte. La un moment dat va trebui sa alegi intre a avea responsabilitati si a face ceea ce iti place. Poate chiar acum?
S. Iti doresti o slujba interesanta si sigura. De ce nu? Poti gasi acest lucru intr-o companie mare.
E. Iti place munca ta si iti doresti sa evoluezi constant. Ambitiile tale sunt in principal intelectuale. Asuma-ti gustul pentru schimbare.
I. Iti place sa lucrezi singur, conform propriilor reguli, ceea ce e bine, daca esti expert in domeniul tau. Daca nu, s-ar putea ca perioadele de restructurare sa nu te ocoleasca.

Scorul principal este S
Cauti prioritar siguranta si stabilitate
Alegerea secundara este:
T. Securitatea locului de munca poate fi oferita de o companie mare. Identifica posibilitatile de promovare pe care ti le ofera aceasta.
R. Responsabilitatile si un loc de munca sigur nu sunt incompatibile, mai ales in companiile mari. Va trebui insa sa te adaptezi rigorilor de management ale acestora.
A. Este greu sa mentii un echilibru intre a avea un venit bun si dorinta de siguranta la locul de munca. Trebuie investite munca, talent si loialitate.
E. Pe langa scopul tau principal, iti doresti ca locul de munca sa iti ofere un mediu deschis dezvoltarii profesionale constante.
I. Siguranta si libertate: combinatie dificila! Cu exceptia situatiilor in care intervine norocul.

Scorul principal este R
Iti trebuie responsabilitati serioase
Alegerea secundara este:
T. Ai multa ambitie. Iti place sa comunici deschis si sa iti afirmi autoritatea, atata vreme cand profesezi intr-un domeniu care iti place. Masoara bine riscurile, in cazul in care te gandesti sa faci o schimbare in cariera.
A. De tine depinde sa obtii ceea ce iti doresti: responsabilitati mari si un pachet salarial pe masura. Iti este prielnica o activitate legata de vanzari sau de top management.
S. Iti plac responsabilitatile si siguranta si nu te afecteaza gradul de libertate a deciziilor de care te bucuri. Te simti bine lucrand intr-o structura solida.
E. Reponsabilitatile fac pereche buna cu dorinta de perfectionare profesionala, in cazul tau. Le poti gasi intr-o activitate mai degraba legata de managementul proiectelor decat de domeniul comercial.
I. Responsabilitati si independenta! Ai profilul ideal al angajatilor care se detaseaza, pentru a crea noi structuri sau de a dezvolta noi activitati. Te-ai gandit vreodata sa fii propriul tau sef?

Scorul principal este E
Mai intai de toate, iti doresti sa te perfectionezi si sa promovezi
Alegerea secundara este:
T. Cauti sa iti dezvolti potentialul si sa lucrezi intr-un domeniu care iti place. Pentru aceasta, va trebui sa cauti un mediu profesional ce iti va oferi noi responsabilitati.
R. Vrei sa te perfectionezi pentru a putea prelua alte responsabilitati. Companiile adora acest lucru. Dar ramane in seama ta sa iti asumi responsabilitatile si sa vezi daca obiectivele tale sunt similare cu ale companiei.
A. Cauti evolutia profesionala si financiara. Lucruri compatibile. Daca le adaugi un interes real fata de munca ta, sansele de a obtine ceea ce iti doresti vor creste.
S. Alaturi de scopul tau principal, pe plan secundar se afla stabilitatea locului de munca. Le poti atinge intr-o companie mare.
I. Dezvoltarea profesionala se imbina, in cazul tau, cu dorinta de autonomie. Ceea ce este posibil, in cazul in care esti expert in domeniul tau si stii sa te impui la locul de munca.

Scorul principal este A
Pachetul salarial are intotdeauna ultimul cuvant
Alegerea secundara este:
T. Ai ambitii materiale, este cert, dar nu in orice conditii. Trebuie sa lucrezi intr-un domeniu care iti place. Exista riscul dezamagirii de fiecare data cand vei sacrifica locul actual de munca in favoarea banilor, sau invers.
R. Vrei banii si responsabilitatile. Atentie in lucrul cu oamenii: nu toata lumea gandeste la fel ca tine.
S. Iti doresti bani si confortul dat de un loc de munca stabil. Pentru acestea, trebuie munca, talent, compatibilitate cu valorile companiei.
E. Vointa de a castiga mai bine este o motivatie pentru a iti imbunatati permanent cunostintele. Acest gen de persoana este intotdeauna apreciata de angajator. Nu neglija responsabilitatile tale curente si obiectivele firmei.
I. Iti este dificil sa gasesti intr-un mediu profesional atat satisfactii materiale cat si independenta. Trebuie sa iti asumi mereu riscuri.

Si fiindca e bine sa fii sigur ca testul ti-a oferit raspunsul corect, uite iti mai ofera inca o posibilitate prin care tu poti sa verifici facand inca un test:
http://testeazate.com/tests/ce-profesie-ti-se-potriveste?user_id=10&sub_id=0

%d blogeri au apreciat asta: