Aleg sa fiu eu insumi-partea a patra

pastel de Alina Nicoara Czerniejewski

 

Bine ai revenit pe caleaspretine

In ultimul material ti-am propus sa iti depistezi acele roluri pe care pana acum le-ai jucat dar cu toate acestea tu nu ai dorit sa le joci si sa notezi care sunt acele roluri care tu consideri ca ti se potrivesc cu adevarat. Societatea in care traim si-a creat un numar de reguli, reguli care difera destul de putin de la stat la stat si de la familie la familie. Aceste reguli au dus la dezvoltarea unor valori si credinte care sunt transmise din generatie in generatie deja de mii de ani, diferenta intre gandirea celor ce au trait pe aceasta planeta cu mult timp in urma nediferind prea mult de cei ce traiesc in vremurile noastre. Si atunci si acum frica a ocupat un loc principal, la fel si impunerea mentinerii unei stachete mai ridicate sau mai coborate in functie de cerintele momentului trait. Moda de a te integra in niste valori si credinte prestabilite chiar daca acestea nu au dus la fericire si implinire sufleteasca au fost la fel de veridice si in trecut ca si in zilele noastre. Cu toate ca marea majoritate a semenilor nostrii incearca sa mentina aceste reguli in vigoare cerand urmasilor sa gandeasca, comporte si actioneze in varii situatii la fel, din ce in ce mai multe persoane au inteles ca ele pot sa fie transformate in asa fel incat sa se potriveasca cat mai bine nu neaparat cu cerintele colective ci mai degraba cu cerintele sufletesti ceea ce este net diferit. Acest aspect de gandire major, a ajutat un numar mare de persoane sa scape de umbrele trecutului, ajungand sa traiasca o viata cu mult mai confortabila atat cu ei insisi cat si cu ceilati. Noi suntem minunati exact asa cum suntem si tot ce avem de facut este sa depistam care sunt acele roluri a cine dorim sa fim, care se potriveste ca o manusa cu interiorul nostru. Daca continuam sa mergem contra a ceea ce noi suntem, ajungem doar sa acumulam si mai multa nemultumire, manie si revolta.

Motivul acestor articole este una mai deosebita si anume, sa iti oferi tu tie ocazia sa poti trai in conformitate cu ceea ce sufletul tau doreste si nu ceea ce cei din afara iti impun sa faci. Dar ca sa poti ajunge la aceasta performanta, primul pas pe care este bine sa il faci e sa te vindeci de umbrele trecutului, exact de acele valori si credinte preluate care ti-au umbrit implinirea cerintelor sufletesti. Oare de cate ori n-ai dorit sa faci ceva anume si cei din afara te-au stopat sa iti implinesti dorinta. Sa fim bine intelesi, aici nu este vorba de cerinte materiale gen doresc o bicicleta, ci de dorinte sufletesti ca bucuria resimtita la primirea sau oferirea unui dar dat din inima, sau al unei vorbe bune, ori al unui sprijin de care ai avut nevoie exact intr-un anume moment si nu in altul, o incurajare sa mergi in directia dorita de tine indiferent de moda sau de ce au incercat sa te oblige altii sa faci si care te-au facut sa te simti intregit si satisfacut stiind ca esti important exact asa cum esti si nu altfel. Sentimentele sunt foarte importante in schema fericirii tale fiindca ele sunt benzina masinii care te duce spre implinire si fericire. In functie de sentimentele care te anima, tu poti sa iti creezi o viata buna sau una dizarmonica.

Indiferent de ce facem, noi punem in actiunile intreprinse de noi sentimente in primul si primul rand. Daca de exemplu un bucatar este suprat cand gateste, mancarea va fi impregnata de aceste sentimente si poate sa devina nociva. La fel se intampla cu toate lucrurile pe care noi le cream, le cumparam, le daruim etc. Asta inseamna ca de vrem sa avem o viata implinita, sentimentele trebuie sa ni le vindecam in primul si primul rand. Foarte multe grupari spirituale insista mult pe iubire, meditatie, rugaciune si fapte altruiste, dar cum poti tu sa faci toate acestea intr-un mod corespunzator atata timp cat umbrele trecutului le cari in spate, impregnand totul cu sentimentele existente in desaga vietii tale. Nu ai cum sa fii autentic pana nu scapi de umbre. Cu siguranta ca atunci cand fiinta ta devine limpede ca cristalul, cu siguranta ca gandurile, cuvintele si faptele tale vor fi la fel de clare, incarcate fiind de aceasta data de sentimente nobile, putand sa iti indrepti toate resursele spre ceea ce tu simti ca ti se potriveste cu adevarat. Adevaratul drum spiritual de fapt acesta este, tu esti venit aici sa te intregesti tu pe tine si asta o poti face intr-o multitudine de modalitati. Cine crede ca a te intregi spiritual e musai sa te apuci de rugaciuni si meditatii ori asane diverse se inseala. Tu poti sa faci o meditatie din orice. Daca de exemplu iti place sa pictezi si asta te ajuta sa te detasezi si sa simti pacea, armonia si fericirea inlauntrul tau, atunci meditatia care ti se potriveste asta este, iar sfatul meu e ca tu sa consideri ca meriti cu adevarat sa iti acorzi cat mai multe clipe placute facand exact ceea ce iti place cu adevarat. Indiferent de directia in care o pornesti si de meseria ori actiunile pe care le alegi, tu poti creste spiritual foarte mult daca simti ca ceea ce gandesti,spui sau faci te intregeste ca fiinta pe acele planuri care tu le consideri importante. Aceste planuri pot fi materiale, mentale, sufletesti sau spirituale. Daca te descoperi suficient de mult incat sa depistezi ce te intregeste pe fiecare dimensiune a fiintei tale, cu atat mai bine. Iti recommend ca in acest sens sa fii atent la simturile pe care le ai inlauntrul tau in diverse situatii de viata. Daca inlauntrul tau simti bucurie, pace si armonie, atunci esti in acord cu cerintele fiintei a ceea ce esti, daca insa simti dizarmonie, noteaza acel secment de viata si cauta sa il vindeci, transformi in altceva ce ti se potriveste daca e posibil asa ceva sau sa il eliberezi in cazul in care este diferit de ceea ce esti.

Acum ca tu ti-ai notat care sunt acele roluri pe care in trecut le-ai jucat si nu mai doresti sa le joci, te invit sa iei caietul in care ti le-ai scris si sa te mai uiti inca odata peste lista. Nu te grabi. Ia fiecare rol pe rand si adu-l in fata ta. Vezi ce simti inlauntrul tau si cauta sa iti reamintesti ce ai simtit si in trecut in acele ipostaze de viata in care le-ai jucat. Mai apoi vezi unde te-au dus aceste sentimente. Care au fost urmarile. Cum ai reactionat in alte momente similare celui avut la inceput. Te-ai comportat la fel si anume cedand insistentelor celorlati sau in timp ai schimbat cate ceva? Multi dintre noi trecem prin momente de revolta cand paharul se umple prea mult, cautand sa ne manifestam intr-un alt mod, rupand vechile paradigme. Asta inseamna ca in timp ai acumulat experienta, reusind sa iti prezinti si dorinta ta, considerand ca in schema respectiva esti si tu la fel de important ca ceilati. Multi vor sa scape de vechile scheme dar o fac intr-un mod gresit, neintelegand ca acele experiente in timp au dus si spre intelepciune si descoperire de sine mai mare sau mai mica. Daca ai avut astfel de momente si ai reusit sa dobandesti intelepciune, scrie pe caiet exact acele descoperiri importante care te-au ajutat sa inaintezi. Nu conteaza daca acestea au venit direct de la tine sau in urma unor ajutoare venite prin alte persoane, ori o carte citita, o conferinta la care ai participat etc. Tu chiar daca doresti sa eliberezi vechile roluri, ideal este sa pastrezi resursele iar cele deja vindecate e bine sa ti le constientizezi , iar mai apoi daca ai de vindecat si alte parti sa poti sa o faci in mod eficient de data asta. Modalitati de vindecare sunt mai multe si e bine ca tu sa iti alegi exact acea metoda care ti se potriveste cel mai bine. Fiecare om are ritmul lui, stilul lui propriu de abordare, viziunile lui proprii, tipicul  lui de personalitate etc. Bunaoara daca esti kinestezic de ex., posibil sa ti se potriveasca cel mai bine acele metode care te ajuta sa te dezvolti in altruism, bunavointa, deschidere fata de ceilati, iubire, compasiune, recunostinta, respect etc. Daca esti auditiv, poti foarte bine sa ti le vindeci prin creatie, sau folosindu-te de muzica daca ai talent in acest sens sau meditatii inregistrate sau orice altceva tine de un ghidaj auditiv. Daca esti vizual, te poti folosi de pictura, natura sau orice altceva tine de acest registru. In temple se folosesc pentru vindecare diverse metode pe langa cele ghidate direct de maestru si care ajuta la vindecarea distorsiunilor acumulate in timp. Cu siguranta ai vazut ca unii canta, altii creeaza mandale, altii danseaza etc. Ideal ar fi ca pentru inceput sa iti gasesti un ghid bun, un ghid care sa stie directia spre care sa te indrepte ca sa ai rezultate cat mai eficiente. Dar pana iti gasesti persoana care sa te poata ajuta eficient, ia fiecare rol jucat in parte si descopra intelepciunea pe care ai acumuat-o in urma jucarii acelui rol. Cand ai terminat cu fiecare rol in parte, vezi ce disfunctii au mai ramas nevindecate si scrie-le de data asta pe acestea in caiet. Bunaoara ai jucat rolul de fricos. Posibil ca in timp o mare parte din frica sa fi reusit sa ti-l vindeci dar inca o parte sa fi ramas. Partea vindecata contine resurse si intelepciune acumulata iar partea nevindecata posibil sa se fi produs deoarece acolo nu ai gasit solutii desi cu siguranta ca ele au existat doar ca nu le-ai vazut din cauza umbrelor sau fiindca nu ti se potrivesc tie ca fiinta. Dupa ce ai scris asta, te invit sa iti raspunzi la urmatoarea intrebare: Daca acum ar trebui sa ma confront cu aceasta frica, ce rol as prefer sa joc? De ex: Mi-e frica de apa. Care este rolul pe care acum as vrea sa il joc? Sa zicem ca rolul de elev, optand sa iau lectii de inot fiindca prin aceasta metoda eu pot sa scap de frica de apa. Cauta solutiile cele mai potrivite tie si scrie in dreptul fiecarui rol una sau chiar mai multe solutii. Multa lume se confrunta cu probleme fiindca prefer sa ramana intr-o zona de confort nedorind sa actioneze, sa faca in mod concret ceva anume ca sa scape de discomfort.Solutiile nu vindeca neaparat trecutul, dar te fac sa vezi mai limpede, sa intelegi ca de tine depinde cand doresti sa faci acei pasi care ti se potrivesc doar tie si metoda prin care tu consideri ca poti cel mai bine sa iti schimbi viata. Acest pas desi posibil sa ti se para minor, este totusi unul chiar foarte major si daca faci exercitiul in mod corect, in final vei avea parte de foarte multe surprize, intelegand ca de fapt tu chiar poti sa traiesti si sa fiintezi ca tine, fiinca esti important in schema terestra exact asa cum tu esti, indiferent de registrul care ti se potriveste cel mai bine. Cum sa poti actiona efeicient daca inca nu te cunosti, nu stii modalitatea in care sa actionezi cel mai eficient. Degeaba vine mama care sa zicem este auditiva sa iti spuna sa iei ore de pian daca tu esti vizual si ti se potrivesc mai bine orele de picture, sau esti ca tip de personalitate retras iar mama ca tip de personalitate este atoatestiutor si doreste sa iesi in lume si sa tii cuvantari cand de fapt tu ai dori mai mult sa lucrezi ca si bibliotecar, meseria asta implinindu-te cu mult mai mult. Vezi deci la fiecare rol deficitar jucat unde s-a strecurat greseala si de ce acel rol nu ti-a placut si care este acel rol care ti s-ar potrivi tie cel mai bine. Daca depistezi un rol care nu ti se potriveste cu registrul si personalitatea a ceea ce esti, renunta la el chiar daca este la moda si unii castiga bani multi de pe urma lui. Scrie pe caiet: rolul de…..este contrar cu ceea ce eu simt inlauntrul meu si sunt de acord sa renunt la el stiind acum ca cel mai bine mi se potriveste rolu……

Ca sa te ajut sa te identifici mai bine, iti propun un test de personalitate destul de usor de facut.

Acest test este cel al Eneagramei si care in cateva minute te poate ajuta cu destula precizie sa identifici carui tip psihologic apartii.
Pentru a obtine rezultate cat mai corecte, selecteaza un singur paragraf din cadrul urmatoarelor doua grupuri de afirmatii. Alege-l pe cel  care iti reflecta cel mai bine atitudinea si comportamentul, asa cum te manifesti cel mai des in viata de zi cu zi.

Ca sa faci asta, de tot ce ai nevoie este de sinceritate si chiar nu e necesar sa te minti chiar pe tine insuti.

Nu trebuie sa fii de acord in totalitate cu fiecare cuvant din paragraf! Daca esti de acord cu 80% din el alege-l dintre celelalte doua. Important este sa fii de acord cu tonul general si cu ideea generala a paragrafului selectat. Nu respinge un paragraf numai datorita unui singur cuvant nepotrivit sau a unei fraze. Priveste tabloul in intregime.

Nu analiza si reanaliza alegerea facuta. Alege paragraful pe care il simti ca este potrivit, chiar daca nu esti 100% de acord cu el. Sensul general si sentimentul pe care ti-l lasa  este mai important decat fiecare element al lui luat separat. Lasa-ti intuitia sa aleaga.

Daca nu te poti decide ce paragraf ti se potriveste cel mai bine, poti face doua alegeri, dar numai pentru un singur grup. De exemplu, C in grupul I, si X si Y in grupul II. Noteaza literele corespunzatoare fiecarui paragraf selectat. Ai grija si nu trisa, nici-un tip de personalitate nu este mai bun ca altul!

Grupul I

A. Am tendinta sa fiu destul de independent si imi place sa ma afirm. Am simtit ca este mai bine sa iau viata in piept. Mi-am stabilit scopurile, imi place sa ma implic si sa  fac ca lucrurile sa-mi iasa. Nu-mi place sa stau deoparte – vreau sa realizez lucruri mari si sa am impact asupra celor din jur. Nu caut neaparat sa ma confrunt cu altii, dar nu las oamenii in nici-un caz sa ma dea la o parte. Cea mai mare parte din timp stiu ce vreau si fac totul pentru asta. Am tendinta sa muncesc din greu dar si sa ma distrez.

B. Am tendinta sa fiu tacut si imi place sa fiu singur. Nu obisnuiesc sa atrag atentia asupra mea si nu obisnuiesc in general sa ma afirm. Nu ma simt bine sa preiau conducerea sau sa fiu asa competitiv ca ceilalti. Multi pot spune despre mine ca sunt un visator, o mare parte din trairile mele se petrec in imaginatia mea. Ma simt bine daca nu este nevoie sa fiu tot timpul activ.

C. Am tendinta sa fiu foarte responsabil si devotat. Ma simt groaznic daca nu-mi tin promisiunile si daca nu fac ceea ce ceilalti asteapta de la mine.Vreau ca oamenii sa stie ca sunt aici pentru ei si ca voi face tot ceea ce cred ca este  mai bine. Chiar daca ei nu stiu, de multe ori am facut sacrificii mari pentru ceilalti. Deseori nu am grija de mine. Fac ceea  ce trebuie facut si ma relaxez (sau fac ceea imi place cu adevarat) numai daca mai ramane timp.

Grupul II 

X. Sunt o persoana care are de obicei o imagine pozitiva despre viata si simte ca lucrurile se  vor sfarsi cu bine. Pot sa gasesc cu usurinta ceva care sa-mi trezeasca  entuziasmul si gasesc intotdeauna ceva de facut. Imi place sa fiu impreuna cu altii si sa ii ajut sa fie fericiti. Ma bucur sa-mi impartasesc starea mea buna cu cei din jur. Nu ma simt intotdeauna grozav dar incerc sa nu arat asta nimanui! Aman de multe ori sa-mi rezolv problemele.

Y. Sunt o persoana cu sentimente puternice, cei mai multi oameni pot spune cand nu-mi convine ceva. Pot fi precaut cu ceilalti, dar sunt mult mai sensibil decat las sa se vada. Vreau sa stiu pe cine ma pot baza si prefer sa-mi definesc clar relatiile cu ceilalti. Cand sunt suparat as vrea ca cei din jur sa-mi raspunda si sa fie alaturi de mine. Stiu care sunt regulile si nu-mi place ca oamenii sa-mi spuna ce sa fac. Vreau sa hotarasc eu insumi.

Z. Tind sa fiu logic si ma stapanesc bine – dar nu  ma simt in largul meu sa am de-a face cu sentimente si emotii. Sunt eficient – chiar perfectionist – si prefer sa lucrez  singur. Cand sunt probleme sau conflicte personale, incerc sa nu ma implic emotional in acea situatie. Unii spun ca sunt prea rece si detasat, dar nu vreau ca emotiile sa ma distraga de la ce este cu adevarat important pentru mine. De obicei nu-mi manifest reactiile chiar daca ceilalti insista.

Punand impreuna cele doua litere pe care le-ati selectat, se formeaza un cod alcatuit din 2 cifre. De exemplu, ati ales paragraful C din Grupul I si paragraful Y din Grupul II. S-a format codul CY.

Pentru a afla carui tip de personalitate  apartii, verifica unde corespunde codul ales de tine si citeste indicatiile din tabel:

Simbol        Tipul        Numele tipului si caracteristici de baza

AX                  7            Generalist: Spontan, implinit, impulsiv
AY                 8             Seful: Increzator in sine, hotarat, dominator
AZ                 3             Competitiv: Ambitios, constient de imaginea sa
BX                 9             Mediator: Receptiv, convingator, automultumit
BY                 4             Artist: Intuitiv, estet, egocentric
BZ                 5             Observator: Perceptiv, inventiv, detasat
CX                 2             Altruist: Generos, grijuliu, posesiv
CY                 6            Devotat: Atragator, responsabil, defensiv
CZ                 1             Perfectionist: Rational, principial, controlat

Prezentarea detailata a celor noua tipuri de personalitate asa cum le prezinta  Eneagrama, ne ofera incitante surprize despre noi insine. Dar descrierile de mai jos nu reprezinta intregul spectru al unui tip de personalitate, ele sunt numai cateva puncte de reper care sa va trezeasca la maxim curiozitatea.

Pe scurt: o noua privire asupra personalitatii

Tipul 1: Reformatul, Perfectionistul. Este tipul principial, idealist. Sunt morali si constiinciosi, cu un deosebit simt pentru tot ceea ce este corect. Lupta pentru  dreptate, dorindu-si  intotdeauna sa faca lucrurile cat mai bine dar fiindu-le intotdeauna  teama sa nu greseasca. Bine organizati, ordonati, pretentiosi, incearca sa mentina standarde foarte inalte, dar din aceasta cauza pot ajunge sa fie prea critici si perfectionisti. Problemele lor de baza sunt reprimarea maniei si nerabdarea. La cel mai sanatos nivel, cei din tipul Unu ajung sa fie intelepti, realisti, cu discernamant, nobili, foarte morali.

Tipul 2: Cel care ajuta, Altruistul. Tipul grijuliu, care are mereu grija de ceilalti. Persoanele care apartin tipului Doi sunt empatice, sincere si foarte afectuoase. Sunt prietenoase, generoase, gata sa se sacrifice pentru cei din jur dar pot fi si sentimentale, lingusitoare, cautand sa faca pe placul celorlalti. Tind sa fie aproape de ceilalti, si  fac deseori servicii numai pentru ca  lumea sa aiba nevoie de ei. Problema lor este faptul ca nu au grija de ei si nu sunt constiente de propriile lor nevoi. La cel mai sanatos nivel, cei din tipul Doi sunt altruisti, lipsiti de egoism si au o dragoste neconditionata pentru ei si pentru cei din jur.

Tipul 3: Cel care reuseste. Competitivul. Tipul adaptabil, orientat spre obtinerea succesului. Cei din tipul Trei sunt persoane bine bazate, pline de incredere, atractive, fermecatoare. Sunt ambitiosi, competenti si  energici si pot fi foarte constienti de pozitia lor sociala si foarte motivati pentru a se realiza. Sunt foarte preocupati de imaginea lor si de ceea ce gandeste lumea despre ei. Problema lor de baza este ca sunt foarte competitivi si ajung sa fie dependenti de munca lor. La cel mai inalt nivel, cei care apartin tipului Trei se accepta pe deplin, sunt autentici, devenind modele de urmat pentru cei din jur.

Tipul 4: Individualistul. Artistul. Romantic, introvertit. Cei din tipul Patru sunt constienti de sine, sensibili, rezervati si tacuti  Sunt individualisti, introvertiti, sinceri cu sentimentele lor. Pot fi schimbatori, timizi, prea centrati pe persoana lor. Sunt retinuti in relatiile cu ceilalti datorita faptului ca se simt vulnerabili si imperfecti dar dispretuiesc si fug in acelasi timp de modul banal de viata al celorlalti. Au probleme datorita faptului ca sunt prea indulgenti cu ei si se autocompatimesc. La cel mai sanatos nivel, tipul Patru sunt persoane foarte inspirate si creative, in stare sa fie mereu altele si sa-si transforme propriile experiente de viata in elemente de evolutie.

Tipul 5: Ganditorul. Observatorul. Tipul cerebral, intens. Persoanele din tipul Cinci sunt intelegatoare, curioase si agere. Sunt capabile sa se focalizeze si sa se concentreze foarte usor, sa dezvolte abilitati si idei complexe. Independente si inovatoare,  sunt foarte preocupate de gandurile lor si de constructiile lor mentale. Se detaseaza usor. Au probleme cu singuratatea, excentricitatea si nihilismul. La cel mai sanatos nivel, sunt vizionari, fiind pionierii a ceea ce va urma, au idei inaintea timpului lor si sunt in stare sa impuna o viziune complet noua despre lume.

Tipul 6: Devotatul. Loialul. Persoana de incredere, orientata spre siguranta personala. Cei din acest tip sunt fiinte vrednice de incredere care muncesc din greu si sunt foarte responsabile. Pot fi si evazivi, batand tot timpul in retragere, puternic anxiosi, traind tot timpul in stres. Sunt deseori ironici si indecisi dar pot fi si rebeli, sfidatori, reactionand violent. Au probleme cu suspiciunea si neincrederea, pe care le manifesta fata de ceilalti cat si fata de ei insisi. La cel mai inalt nivel de dezvoltare au deplina incredere in ei, sunt  increzatori in ceilalti, curajosi,  fiind un sprijin pentru cei  slabi .

Tipul 7: Entuziastul. Generalistul. Tipul mereu ocupat, foarte productiv. Sunt inconstanti, multilaterali, optimisti si spontani. Jucausi, spirituali, practici, pot fi si indisciplinate, imprastiate. Cauta in permanenta experiente noi si excitante, dar devin zapacite si epuizate datorita acestei alergaturi nesfarsite. Au probleme cu impulsivitatea si superficialitatea. La cel mai sanatos nivel, tipul Sapte isi canalizeaza talentele spre teluri valoroase, devenind fericiti, impliniti, si plini de recunostinta .

Tipul 8: Conducatorul. Cel caruia ii plac provocarile. Puternic, dominator. Cei care apartin tipului Opt sunt fiinte pozitive, puternice, au incredere deplina in ele. Protectoare, ingenioase, hotarate, pot fi si foarte mandri si dominatori. Ei simt ca trebuie sa controleze totul, devenind agresivi si incercand sa intimideze. Au probleme cu apropierea reala de ceilalti. La cel mai inalt nivel, sunt foarte stapani pe sine si isi folosesc puterea sa imbunatateasca vietile celorlalti. Sunt marinimosi, curajosi, putand sa devina mari personalitati istorice.

Tipul 9: Pacificatorul. Mediatorul. Tipul calm, fara griji, multumit de sine. Sunt fiinte primitoare, stabile,  de incredere. Sunt buni la suflet, calmi, ii sprijina pe cei din jur, dar sunt mult prea dispusi sa faca pe placul celorlalti numai ca sa evite scandalul. Ei doresc ca viata lor sa se desfasoare fara conflicte si tind sa se complaca in orice situatie si sa minimalizeze orice tulburare care apare. Au probleme datorita faptului ca sunt pasivi si incapatanati. La nivelul de dezvoltare cel mai inalt, devin neinfricati, in stare sa cuprinda totul, sa impace oamenii si sa vindece conflictele dintre ei.

Eneagrama, acest  instrument fascinant de autocunoastere si dezvoltare personala  te ajuta sa fii constient de faptul ca desi fiecare dintre noi este unic si are un fel propriu de a vedea si de a aborda lucrurile,  la un nivel mult mai profund al sufletului exista „ceva” comun care ne uneste si in care ne regasim. Acest mister unificator care se afla in spatele valului personalitatii noastre este chiar Esenta noastra ultima, scanteia divina care se afla ascunsa in noi.

Si fiindca doresc sa tea jut si mai mult spunadu-ti cat de importante sunt emotiile, iti mai propun un test folosit foarte des in psihologie, preluat de data asta intr-o variant mai simplificata de pe situl: http://www.inteligenta-emotionala.ro si care te va ajuta sa afli mai multe despre emotiile tale.

Raspunde la urmatoarele intrebari cu „da” sau „nu”, cat mai onest (adica in functie de modul in care actionezi in mod real, nu asa cum ti-ai dori sa actionezi):

  1. Poti sa-ti recunosti emotiile in orice situatie?
  2. Poti face diferenta dintre emotiile pe care le ai?
  3. Stii de ce la un moment dat te simti intr-un anumit fel?
  4. Iti poti exprima sentimentele, convingerile si opiniile si ti le poti apara de o maniera nedistructiva si neviolenta?
  5. Te respecti si te accepti asa cum esti, inclusiv cu defectele si neimplinirile tale?
  6. Te simti in siguranta si ai incredere in tine majoritatea timpului?
  7. Crezi ca cei din jur te considera o persoana care se cunoaste bine?
  8. Iti manifesti potentialul si talentele?
  9. Ai putea spune despre viata ta ca este implinita si ca merita traita?

10. Realizarile din plan personal sau profesional te umplu de incantare si satisfactie?

11. Iti alegi singur/a modul in care gandesti si iei decizii?

12. Te simti independent/a din punct de vedere emotional fata de ceilalti?

Ei bine, care este rezultatul? Persoanele cu nivel ridicat de Inteligenta Emotionala (EQ)raspund „da” la 10-12 intrebari si au o buna capacitate de detectare, intelegere si exprimare a emotiilor. Sunt persoane care se simt bine in propria piele si sunt multumite de viata pe care o au. Se cunosc bine si stiu cum sa se puna in valoare. Au incredere in propriile forte, au convingeri personale ferme, pe care le impartasessc celorlalti. Sunt capabile sa-si conduca viata spre obtinerea a ceea ce isi doresc cu adevarat.

Exista cinci atribute specifice acestei abilitati de Inteligenta Emotionala. intrebarile la care ai raspuns cu „nu” iti permit detectarea celor care stau la originea eventualelor probleme cu care te confrunti in viata.

Intrebarile 1-3 evalueaza nivelul de constientizare a emotiilor. Persoanele care nu au aceasta abilitate bine dezvoltata au senzatia ca sunt prizoniere intr-o „inchisoare emotionala”, ori ca sunt prada „exploziilor emotionale” ce pun stapanire pe ele. Nu inteleg de ce anumite lucruri, persoane sau situatii par la inceput atractive, dar apoi devin plictisitoare sau chiar enervante. Foarte adesea se trezesc tinta ironiilor sau atacurilor altora, fara sa stie ce anume le-a provocat.

Recomandare: daca ai raspuns „nu” la aceste intrebari, acorda mai multa atentie emotiilor tale. Atunci cand ai tendinta de a te izola considerandu-te victima, ori de a-i ataca pe ceilalti, pentru a-i intimida, ori de a barfi despre ceilalti, decide sa te observi si sa descoperi:

  • cum te simti,
  • ce anume iti mentine starea emotionala,
  • ce altceva poti face pentru a te elibera de acea emotie.

Retine: esti singura persoana care iti poate influenta in mod real trairile. Iar prin selectarea starii emotionale, faci diferenta intre esec si succes, intre depresie si fericire.
intrebarea 4 se refera la asertivitate. Aceasta se refera la capacitatea de a-ti exprima gandurile si emotiile de o maniera neagresiva, chiar daca nu sunt acceptate de catre ceilalti. Asertivitatea iti permite sa te afirmi, sa-ti atingi obiectivele, fara a intra in conflict cu ceilalti. Datorita capacitatii de a-ti mobiliza energia emotionala, ai capacitatea de a-ti apara drepturile si a-ti urmari interesele.

Recomandare: daca ai raspuns „nu” la aceasta intrebare, ia-ti timp pentru a-ti identifica valorile si principiile de viata. Iar apoi foloseste-le pentru a-ti dirija deciziile din viata. Dezvolta-ti, de asemenea, abilitatile de comunicare (de exemplu participand la SmartEmotions™), astfel incat privirea, mimica, gesturile tale sa sustina ceea ce afirmi.

Intrebarile 5-7 evalueaza imaginea de sine. Aceasta sta la baza stimei si respectului pe care ti le porti, a constiintei valorii tale personale („cati bani dai pe tine”). increderea in propriile forte, indrazneala si eficienta se bazeaza pe o imagine de sine adecvata. Te simti bine in propria piele, iti place ce esti, ce ai si ce faci. Traiesti o viata ce merita traita.

Recomandare: daca ai raspuns „nu” la aceste intrebari, participa la SmartEmotions™, la traininguri de Personal Branding sau fa coaching individual. Efectele se vor simti imediat, atat in plan personal, cat si profesional. Ajungi sa fii persoana care ti-ai dorit mereu sa fii, iar viata iti va deveni dintr-odata mai buna.

Intrebarile 8-10 se refera la autoimplinire. Aceasta este nevoia de ordin superior din piramida lui Maslow, ce nu are nevoie sa fie deficitara pentru a fi constientizata, ci ar trebui sa fie urmarita permanent. Doar in felul acesta ajungi sa-ti exprimi pe deplin potentialul si talentele, iar viata este bogata in experiente si semnificatii. in caz contrar, iti lipseste energia, entuziasmul, nu ai obiective pe termen lung, visele si dorintele tale ti se par searbede si lipsite de atractivitate. Nu prea stii ce vrei de la viata si de aceea aproape orice ti s-ar intampla ti se pare neatractiv.

Recomandare: daca ai raspuns „nu” la aceste intrebari, participa la SmartEmotions™ sau fa coaching individual. Efectele se vor simti rapid, atat in plan personal, cat si profesional. Ajungi sa-ti intelegi si controlezi viata, ce va deveni dintr-odata mai atractiva si plina de satisfactii.

Intrebarile 11-12 iti evalueaza gradul de independenta, adica capacitatea de a-ti purta singur/a de grija, atat in plan material, cat si emotional. Daca aceasta abilitate nu este suficient dezvoltata, astepti ca altii sa-ti spuna ce sa faci, ce sa gandesti si cum sa te simti. ii lasi pe cei din jur sa-ti controleze viata si sa decida pentru tine. Esti fericit/a doar atunci cand ceilalti sunt fericiti, esti trist/a doar atunci cand si ceilalti sunt la fel. De aceea, ceilalti rareori iti arata respect, conteaza pe tine si te considera o persoana importanta.

Recomandare: daca ai raspuns „nu” la aceste intrebari,  cauta-ti  un profesionist care te va ajuta sa iti vindeci umbrele. Fii sigur ca efectele se vor simti atat in plan personal, cat si profesional. Ajungi sa te eliberezi de co-dependente, de atasamentele emotionale excesive fata de ceilalti, putand sa incepi sa iti traiesti propria viata, sa sporesti respectul fata de tine si ceilati, sa iti deschizi calea spre promovare in cariera si spre relatii personale echilibrate si pline de satisfactii.

 

Pana la urmatoarea reantalnire iti urez sa ai parte de cel mai mare bine dintre toate.

Cu drag Ramona

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Multumesc Ramona pentru seria – Aleg sa fiu eu insumi – cele 4 materiale mi-au fost de mare ajutor .

    1. Cu placere. Am scris acest material fiindca socotesc ca cu cat ne cunoastem fiecare dintre noi mai bine, cu atat ne este mai usor sa facem alegeri mai intelepte ajunagand ca in final sa ne simtit bine cu noi insine, si cand ne simtim noi confortabil in interiorul nostru, ne simtim bine si alaturi de ceilati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: