Cheia spre eliberare se afla la tine. Ce mai astepti? Trezeste-te! Actioneaza!

ulei pe panza de Alina Nicoara

“Fiinta umana bajbaie in intuneric. Ea este asemenea unei case in care nu mai straluceste nici cea mai mica flacara, asemenea unei case pierdute in ceata. Ceva s-a stins din interiorul ei. Cu toate acestea, focul se poate aprinde din nou din cenusa.

Ca o corabie aflata in deriva, omul si-a uitat destinatia, fiindu-i greu mai stie ce sa faca. Totusi, cunoasterea – acum moarta – poate fi reinviata din nou in sufletul sau. Trebuie doar sa refuzam sa ne lasam coplesiti de disperare.

Cu cat noaptea este mai profunda, cu atat zorii sunt mai aproape.

Lumea va cunoaste o renastere spirituala, un nou tip de fiinta umana se va naste, iar noi suntem martorii durerii acestei veniri la viata.

Caci aceasta cunoastere spirituala se va produce doar prin intermediul nostru. Nimeni nu se poate limita la un rol de gura-casca, deoarece trebuie sa ne nastem din noi insine; renasterea trebuie sa aibe loc in fiecare dintre noi. Soarele inimii se va ridica in momentul in care ne umplem de lumina, iar aceasta responsabilitate ne revine. Noi suntem cu totii elementele edificiului de maine, noi suntem razele astrului care se va manifesta. Fiecare barbat, fiecare femeie este un creator, o creatoare. Insa a vorbi despre viitor inseamna a gresi. Prezentul este cel pe care trebuie sa-l reanimam si propria noastra fiinta este cea pe care trebuie sa o cream. Cum sa cream o umanitate daca noi nu iesim mai intai din starea noastra incerta? Individul este baza societatii, si prin intermediul lui are loc orice evolutie si orice revolutie.

Treziti-va, va rog. De ce va este greu sa recunoasteti ca viata voastra este sumbra, obscura plictisitoare? Ei ii lipseste savoarea, si ea nu poate fi altfel in tulburare fiind. Orice bucurie este interzisa unei inimi tulburate, nelinistite.

De unde vine acest sentiment de inutilitate si de descurajare, cand in realitatea viata voastra este o sursa infinita de plenitudine?

Voi inca sunteti pierduti, dezorientati. A vegeta, a exista fizic fara nimic in plus, cum poate sa insemne ca traim? Cum sa ne simtim in largul nostru? Cum sa ne bucuram de faptul de a exista? Repet: este imposibil sa scapati de cosmarul pe care il luati drept realitate. Calea este aici, in fata voastra, ea mereu s-a aflat acolo. Aceasta cale duce de la intuneric la lumina, ea este eterna. Voi sunteti cei care ii intoarceti spatele….Tanjiti dupa o viata debordand de bucurie si de iubire? Aspirati la adevarul care aduce nemurirea?….. Nu este un secret prea mare: ajunge sa deschideti ochii. Veti descoperi un univers nebanuit. Deschideti ochii mari! Treziti-va! Priviti, nimic altceva!

Nimic nu este cu adevarat distrus in om si el nu si-a pierdut in realitate directia. Dar pentru ca refuza sa „vada”, el se crede inconjurat de umbre amenintatoare. Ascunzandu-si chipul, el pierde totul si devine un sarantoc. Daca ar deschide ochii, s-ar descoperi rege. Credeti ca sunteti decazuti? Va sfatuiesc sa redescoperiti nobletea voastra, sa iesiti din visul vostru urat. Infrangerea voastra se poate transforma in victorie, caderea voastra in salvare, moartea voastra in viata eterna…….Voi sunteti cu totii atat de diferiti si iata ca vocea sufletului va face unul. Corpurile sunt si vor fi separate, dar ceva le transcede si uneste fiintele umane: iubirea. Fara aceasta unire, cum ar putea fi spus ceva, cum ar putea sa auzim ceva? Comunicarea este imposibila daca aceasta se face in afara iubirii….Inima voastra trebuie sa se deschida. Trebuie sa stiti ca mintea voastra nu intelege niciodată nimic, numai inima este capabila de acest lucru. Creierul vostru este obtuz. Tot astfel, doar cuvintele iesite din inima au un sens, un parfum viu. Cele dictate de intelect sunt la fel de insipide ca florile artificiale…..”

Acest citat care face parte din cartea Calea perfecta a lui Osho, mi-a amintit de o frumoasa poveste care asa cum incep toate povestile………….

Foarte frumoasa poveste si cu mare talc dar sa retinem totusi ca dragostea a fost plina de intelegere fata de toti cei ce au refuzat-o, fiindca cum poate sa existe acest minunat sentiment fara iertare?  Asta imi aminteste despre o altas poveste cu talc, la fel de frumoasa ca prima si care suna cam asa…..

„Undeva, intr-un anume loc si timp, un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care o supara, pe care ii este greu sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.”

Prin iertare, noi ne eliberam de pietroaiele pe care le caram cu o atat de mare ardoare pe spatele nostru, si cu cat iertam mai mult, cu atat fiinta noastra se usureaza de greutati. Oare chiar merita sa caram aceste imense greutati dupa noi? Priveste-te si simte-te cu atentie. Ai tu senzatia ca spatele tau cara greutati de nesuportat? Simti tu o apasare foarte mare in partea superioara a spatelui? Ai tu impresia ca aceasta apasare te incovoaie? Daca da, atunci sa stii ca e pentru ca tu cari pe altii pe umerii tai. Cu cat ai mai multe persoane carora le porti ranchiuna, cu atat starea de greutate resimtita este mai mare. Insasi faptul ca tu iti refuzi iertarea este o mare greutate si consider ca meriti sa te ierti atat pe tine cat si pe ceilalti, si cand vei face asta, o mare cantitate de energie indreptata inspre diverse programe neterminate din cauza urii si al resentimentelor existente in tine, vor fi terminate, putand in sfarsit sa te eliberezi de toate persoanele si fortele existente in aceste programe. E bine sa stii, ca atata timp cat tu te mentii in ele, o legatura energetica va exista intre tine, programe, personaje si fortele care le anima, pierzand in acest caz resurese foarte multe, tu putand acea energie sa o folosesti intr-un alt scop mai bun. Ca sa te eliberezi, ai doua posibilitati: ori astepti ca viata sa iti aduca in fata personajul fata de care ai gresit sau care a gresit fata de tine, ori sa iti repari greseala cat mai rapid daca tu esti cel ce ai gresit, si sa ii ierti pe cei ce ti-au gresit. Indiferent ce cale vei alege, vei purta aceste programe in fiinta ta pana le vei elibera rand pe rand.

Parintele Bartolomeu Anania, are doua predici foarte frumoase despre iertare, predici care chiar merita sa le asculti.

____________________________________________________________________________________________

Cum sa iertam insa in mod corect? Parintele Arsenie Papacioc ne-a oferit in acest sens adevarate invataminte incarcate de intelepciune, de care merita sa tinem seama daca chiar dorim cu adevarat sa ne eliberam.

Exista semeni de ai nostrii care au inteles cu adevarat importanta iertarii? Cu siguranta ca da, si ma bucur ca ei au inteles multe greseli care s-au comis de-a lungul istoriei. Alatura-te si tu lor.  Merita sa iti acorzi acest mare dar. Merita sa te trezesti, sa iti valorific propia viata la gradul cel mai inalt. Tu chiar meriti sa iti acorzi sansa de a fi fericit si implinit.

Si desi urmatorul mesaj se adreseaza femeilor, eu te invit si pe tine de esti barbat, ca  intr-o zi minunata ca asta, sa privesti si sa accepti cu bucurie si deschidere acest elogiu adus de barbati esentei feminine. Si te invit si pe tine de esti femeie, sa iti ceri si tu iertare masculinului, pentru daunele inconstiente pe care le-ai adus esentei masculine. Apoi, vom putea fi liberi sa pornim impreuna, barbat si femeie, pe un nou drum.

„Ca sa traim complet, total, ca si cum fiecare zi ar fi o noua frumusete, trebuie sa murim pentru ziua de ieri, altminteri traim mecanic, iar o minte mecanica nu poate cunoaste niciodata ce este iubirea, nu poate cunoaste nicio­data ce este libertatea.” Krishnamurti

„Civilizatia este procesul de eliberare a omului de oameni.” Ayn Rand

Acestea fiind stiute, tu poti acum alege exact ceea ce doresti. Cheia eliberarii de constrangeri se afla in posesia ta si in posesia ta a fost tot timpul. Ca il vei folosi ori ba, depinde doar de tine.

cu drag Ramona

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: