Salvati de ingeri

Curata campul, ca sa aiba loc să aterizeze ingerii. Nichita Stanescu

Exista un punct intr-un ungher de galaxie, la o raspantie de ceruri, in ochiul lui Dumnezeu, in subconstientul nostru sau al ingerilor, unde toate evenimentele traite de noi cronologic exista simultan…Serban Tomsa

Credinta este cunoasterea din interiorul inimii, dincolo de atingerea certitudinii. Khalil Gibran

Rareori ne dam seama ca suntem impresurati de extraordinar, miracolele se intampla in jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arata drumul, ingerii insista sa fie auziti, dar noi, fiindca suntem invatati ca exista formule pentru a ajunge pana la Dumnezeu, nu luam seama la nimic din toate acestea, nu pricepem ca El se afla oriunde Il lasam sa intre. Paulo Coelho

Am convingerea ca toate veacurile in care omenirea s-a zbatut in mizeria razboaielor si a ignorantei nu s-au datorat lui Dumnezeu, ci oamenilor. Mariana Fulger

Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat. Ioan Gyuri Pascu

Nu asculta pe aceia care vor discuta in mod subtil despre bine si despre rau. Nu te lasa impresionat de frumusetea si de finetea vorbelor lor. Caci Imparatia lui Dumnezeu nu sta in vorbe, ci in virtute. Anatole France

Anunțuri

Un răspuns

  1. Diverse si foarte interesante cazurile prezentate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: