Principalele componente negative ale personalitatii

Fiecare dintre noi este posesorul unui potenţial psihologic şi relaţional care se structurează în jurul a două tipuri de componente:
· Componentele pozitive, care vor acţiona ca nişte adevărate motoare sau ca stimulente care ar putea contribui la iluminarea vieţii noastre.
· Componentele negative sau marginale, care, dimpotrivă, ar putea constitui tot atâtea frâne, limitări sau constrângeri capabile să ne îngreuneze sau să ne întunece existenţa cu zone de umbră şi de dificultăţi.

 

Componenta sadică sau masochistă

 
Mobilul principal al acestei componente se naşte din căutarea plăcerii prin a induce sau a-si induce sieşi suferinţă, din căutarea satisfacţiei resimţite în a se descalifica, a se nega sau a sabota posibilele reuşite. Suferinţa este uneori considerată o sursă de plăcere într-o ultimă încercare disperată de a păstra controlul sau de a domina într-o situaţie în care raporturile de forţe nu ne sunt favorabile.
Masochistul se menţine în limitele unor comportamente ale eşecului. Se plânge că nu are parte decât de nefericiri, şi în acelaşi timp găseşte permanent scuze şi motive serioase pentru a şi le justifica. Nu ştie absolut deloc să profite de momentele de plăcere sau de reuşite.
Acceptă să facă pentru ceilalţi lucruri care cer un sacrificiu de sine exagerat. Refuză ofertele de ajutor sau sfaturile. Descalificându-se, el îl descalifică implicit şi pe cel care ar vrea să-l ajute, arătându-i cât de puţin valorează dacă se arată disponibil sau interesat de unul care merită atât de puţin osteneala.
Nu ştie să primească un cadou sau un compliment. Acest comportament este frecvent şi în alte componente, dar acest tip, când spune: „Nu trebuia”, chiar asta gândeşte, fără falsă modestie, se simte vexat şi suferă. Drept dovadă: dacă îi oferiţi un cadou cu adevărat frumos şi scump, veţi vedea mai târziu cum, din întâmplare, acesta îl va rătăci sau îl va sparge (A se vedea Alberto Figuer, Petit Trăite des perversions morales (Mic tratat de perversiuni morale), Bayard editions, 1997.).
Dominanta se va forma în jurul unei structuri sado-maso-chiste, fie cu o erotizare a suferinţei primite, fie cu plăcerea resimţită prin cauzarea suferinţei.
Evoluţia patologică a acestei dominante va conduce către perversiuni cu umiliri, tendinţe de a îngrădi autonomia celor apropiaţi, comportamente distructive şi autodistructive.

 
Componenta isteroidă

 
Baza va fi constituită din învestirea majoră a corpului cu funcţia de reprezentare, prin gesturi şi expresii corporale excesive, exagerate, dramatizate, teatrale, necoordonate sau disproporţionate în raport cu elementul declanşator sau cu situaţia trăită; prin maniera generală de a se comporta în funcţie de o excitabilitate, de o reactivitate emoţională în mare parte falsă şi declanşată de cereri sau stimuli chiar minori.
Toleranţa la frustrări şi la mulţumiri întârziate este scăzută.
Dominanta va fi o ancorare în relaţia de tip isteric. Urmarea patologică o vor constitui crizele de isterie excesive, necontrolate.
Componenta paranoidă sau paranoică
Are la bază o stare recurentă de neîncredere, un sentiment de persecuţie, de respingere, de excludere, de lipsă de iubire sau de negare, totul pe fondul unei lupte profunde şi constante împotriva oricărei forme de dependenţă relaţională.
Aceste trăiri se transformă în poziţii marcate de exacerbarea sentimentului de ameninţare. Forma paranoidă este caracterizată de lipsa de încredere, cu atitudini de persecuţie faţă de celălalt, acuzaţii, îndoieli, comportamente avocăţeşti, o atitudine de permanentă îndoială faţă de restul lumii.
Pe latura paranoică, domină lupta cu riscul unui atac sau al unei intruziuni provenind din exterior, cu o atitudine marcată de o mare prudenţă, cu tendinţa de a atribui celuilalt intenţii răuvoitoare sau viclene, un ton doct şi nevoia de dovezi clare sau certitudini.
Neîncrederea este legată mai degrabă de persoane decât de situaţii.
Dominanta paranoidă se dezvoltă sub forme variate, de la control la persecuţie şi ameninţare, şi chiar până la puneri în fapt. Anumite forme de gelozie acută şi de posesivitate pot alterna cu faze de retragere în defensivă, agresivă faţă de sine însuşi.
Forma patologică a acestui comportament este paranoia, care îi dă celui bolnav sau atins de ea sentimentul acut, copleşitor şi permanent că celălalt este un potenţial duşman, o fiinţă periculoasă şi nocivă, o ameninţare. Aceasta se poate transforma în halucinaţii şi puneri în fapt care să vizeze eliminarea şi distrugerea celuilalt.

 
Componenta fobică

 
Aceasta este caracterizată în principal prin frica persistentă faţă de o anumită situaţie sau de un anumit obiect, prin căutarea reconfortării, prin încercarea de evitare a situaţiilor sau obiectelor care declanşează angoasa sau care trezesc sentimentul de nesiguranţă. Dincolo de aceste situaţii sau obiecte bine delimitate, persoana nu pare angoasată şi îşi impune Să nu fie. Dar apare riscul generalizării situaţiilor anxiogene.
Componenta fobică poate cauza o reducere considerabilă şi de lungă durată a capacităţii de a acţiona şi poate evolua în fobie socială, în forma sa dominantă, poate declanşa inhibiţii, blocaje relaţionale şi diverse forme de paralizii care atrag după ele limitări majore şi dăunătoare în viaţa cotidiană (de exemplu dificultatea de a se deplasa neînsoţit/ă, incapacitatea de a merge la cumpărături în anumite locuri, precum marile complexe sau, dimpotrivă, micile magazine, teama de a nu fi cuprins de panică la coafor, teama de a nu tremura ridicând paharul sau ceaşca de cafea…).

 
Componenta obsesivă

 
Este formată din atitudini de control, de meticulozitate, cu tendinţa maniacă de a aranja, de a verifica, de a organiza birocratic sau meticulos viaţa, fără pic de fantezie. Dă naştere unor comportamente rigide, repetitive care consumă multă energie (de exemplu, pierderi de timp considerabile). Cel mai adesea este însoţită de o nelinişte latentă faţă de imprevizibil şi faţă de orice formă de „întâmplare”, nelinişte care nu-i permite să se bucure de prezent şi să se abandoneze frumuseţii momentului, prin mecanisme de apărare bazate pe apelul la raţiune şi la intelect.
Dominanta obsesivă se materializează prin încercarea de a clasa, de a alinia, de a controla, de a ritualiza totul până la extrem, pentru a exclude sentimentele, pentru a anticipa viitorul, uitând să trăiască prezentul, dovedind reţineri majore, dificultăţi în a oferi şi a primi.
Forma patologică a acestei componente apare atunci când spiritul este invadat de îndoieli, de constrângeri, de temeri iraţionale, care duc la izolare, retragere în sine şi provoacă uneori angoase paralizante. Cea mai mare parte a energiei este activată sau canalizată pentru a împiedica declanşarea angoaselor sau a conflictelor interne.
Componenta de instabilitate a dispoziţiilor sau comportamentelor
Se recunoaşte prin variabilitatea ciclică a emoţiilor şi sentimentelor, puţind duce la apariţia unor comportamente iraţionale sau imprevizibile, disproporţionate faţă de situaţiile trăite.
Ceea ce caracterizează această componentă este alternanţa fazelor de excitabilitate (falsă bucurie sau veselie excesivă, agitaţie, logoree) cu fazele de descurajare, mâhnire, depresie, lipsă de încredere în sine sau de îndoială şi confuzie.
Dominanta, bazată pe o alternanţă a fazelor de exuberanţă şi de depresie, adesea pare aproape independentă de stimulii exteriori.
Forma patologică a acestei componente este starea maniacodepresivă care poate merge până la delir, dând naştere unor acte şi comportamente inadaptate care îi neliniştesc şi îi culpabilizează pe cei din jur. în final, poate duce la depresii grave.

 
Componenta narcisică

 
Eul invadează întregul spaţiu social, marcat de o incapacitate de a ieşi din sine şi de a ţine cont de celălalt, şi de un anumit fel de a se defini bazat pe un simţ exagerat al importanţei propriei persoane, pe o supraestimare a realizărilor sau posibilităţilor proprii, cu pretenţia de a fi recunoscut ca excepţional, care alternează cu faze de descurajare cauzate de sentimentul lipsei de valoare.
Şi aceasta pentru că felul obişnuit de a fi este dirijat în principal de un ideal de sine prea înalt, care nu admite greşeli sau tatonări. Şi sentimentul care decurge este mai mult de ruşine decât de vinovăţie, iar reacţiile sunt mai mult de furie împotriva propriei persoane decât de mânie împotriva celorlalţi.
Celălalt este folosit pe post de măsură a propriei valori sau pentru atingerea scopurilor, este tratat ca o fiinţă a cărei funcţie este în principal cea de a-i întări, faţă de sine însuşi, respectul de sine.
Dacă în forma sa normală acceptabilă şi chiar dezirabilă, componenta narcisică corespunde unui fel de iubire de sine deschisă şi binevoitoare, manifestarea accentuată şi patologică este acea parte a iubirii de sine în care subiectul de iubeşte ca obiect şi mai presus de oricine altcineva.
Se dezvoltă pornind de la fantezia individului de a fi centrul universului şi stăpânul lumii, şi atunci când se desfăşoară în toată grandoarea sa, se bazează de fapt pe o contradicţie. Orice tendinţă narcisică exacerbată se consideră şi se proclamă suficientă sieşi, când de fapt are nevoie de prezenţa unei alte fiinţe care să o recunoască şi să o aprobe. Narcisicul poate dezlănţui un adevărat terorism relaţional, pentru că reduce totul la el însuşi. Se comportă ca şi cum lumea întreagă ar trebui să-l recunoască, în mod inevitabil, vom întâlni în funcţii înalte persoane cu această trăsătură, pentru că, bineînţeles, acestea îi atrag.(A se vedea pe această temă, La Folie cachee des hommes de pouvoir (Nebunia ascunsă a oamenilor de la putere), Maurice Berger, Ed. Albin Michel, 1993.)
Componenta perversă
Această componentă este greu de definit în câteva cuvinte, pentru că termenul este prea des folosit la întâmplare şi cu sensuri restrictive.
Este cu atât mai important să spunem câteva cuvinte despre această componentă, cu cât ea se află, poate, printre cele invocate cel mai des în această carte şi totodată este cel mai greu de admis în ceea ce ne priveşte şi de identificat la ceilalţi.
Componenta perversă se alimentează, în formele ei cel mai bine conturate, din plăcerea de a face rău şi de a produce suferinţă. Dar caracteristica ei principală este modul deosebit de a intra în relaţie cu celălalt, reducându-l la statutul de obiect. Relaţia perversă se defineşte ca fiind o formă de relaţie abuzivă de dominare, care este forma extremă a unei relaţii de inegalitate. Ea se recunoaşte în „influenţa pe care unul dintre parteneri o exercită asupra celuilalt, în detrimentul celui din urmă”.(După definiţia pe care o dau Reznaldo Perrone şi Martine Nannini în Violence et Abus sexuels dans la familie, line approche systemique et cominunicationnelle (Violenţă şi abuz sexual în familie, O tratare sistematică şi comunicativa), Ed. E.S.F., 1995)
Aceasta diferă de controlul obsesiv care are la bază o diferenţiere netă între sine şi ceilalţi.
Relaţia de dominare perversă atrage partenerul sau interlocutorul prin atitudini seducătoare foarte abile, care îi conferă acestuia din urmă un rol de dublură sau de oglindă. De exemplu, folosirea unui „se” sau „noi” în acest caz nu are aceeaşi valoare cu un „noi” de contopire. Este un „noi” care îl include pe celălalt fără a i se cere părerea, ca şi cum e de la sine înţeles că e complice şi că nu poate trăi, simţi, percepe sau gândi nimic diferit de cel care vorbeşte.
Mijloacele relaţionale ale unui asemenea tip nu par să difere prea mult de cele folosite de organizaţiile de psihopaţi care recurg la acte zgomotoase. Au la bază un dublu joc relaţional care începe cu o aparentă supunere şi cooperare, chiar dacă în realitate aceasta nu este autentică, însoţită de o permanentă transgresare, sub o formă sau alta, a regulilor sau legilor. Aceste caracteristici sunt cu atât mai periculoase şi ambigue, cu cât sunt disimulate cu îndemânare. Printre atitudinile relaţionale perverse se numără şi toate formele de a încerca să spui o minciună pentru a afla adevărul, de a da drept real ceva fals, toate acele jocuri de-a uite-l/nu e, manipularea secretului cu scopul de a capta atenţia celuilalt, de a-i obţine consimţământul, de a-l fascina şi de a-i aţâţa curiozitatea. De exemplu, toate formele de intruziune sau încălcare a intimităţii celuilalt fac parte din acest registru.
Componenta perversă recurge adesea la mesajele non-verbale(A se observa importanţa deosebită a privirii pătrunzătoare, numită tocmai de aceea şi „hipnotică”, şi a atingerilor ambigue cu semnificaţie nesigură.)cu numeroase contradicţii între ce se spune şi ce se transmite în realitate sau ce se exprimă prin limbaje alternative.

 
Componenta parazitară

 
Se exprimă prin nevoia de a depinde de cineva şi de a cere mereumai mult de la acesta. Parazitul se ataşează de cineva care i se pare suficient de generos şi solid pentru a răspunde nevoilor proprii. Cu gura deschisă şi mâinile întinse, primele cuvinte pe care le pronunţă în momentul unei întâlniri exprimă o cerere: „Te-ai gândit la mine, trebuia să-mi aduci…”, „Nu-i aşa că nu ai uitat să-mi aduci ce mi-ai promis?”
Modalităţile de manipulare sunt variate şi de o ingeniozitate adesea remarcabilă şi inepuizabilă, în cea mai mare parte a cazurilor, parazitul face în aşa fel încât celălalt să creadă că… el este cel care are nevoie de celălalt.
În forma sa extremă, parazitul se lipeşte la propriu de un alter ego pe care devorează mai repede sau mai încet.

 
Angajament şi evoluţie

 
Din perspectiva unui angajament într-o relaţie de lungă durată, este bine să fim atenţi la efectele de amplificare şi de destabilizare ale întâlnirii sau ale confruntării cu una sau alta dintre aceste dominante.
Vom observa că anumite dominante ale unei persoane au efecte de inhibare asupra celuilalt, sau invers, pentru că anumite dominante pot avea efecte de amplificare sau de stimulare care se vor dovedi la fel de dăunătoare.
De exemplu, o dominantă paranoidă în combinaţie cu o dominantă sado-masochistă poate da naştere unei relaţii extrem de dureroase pentru ambii parteneri, o relaţie care devine rapid infernală sau imposibilă. O dominantă isteroidă în combinaţie cu o dominantă obsesivă poate da naştere unei pasiuni nebune şi imposibile… care durează totuşi mult, spre nefericirea fiecăruia dintre parteneri.
Este de datoria fiecăruia dintre noi să fie nu doar cât mai conştient posibil de propriile componente şi mai ales de dominanta principală, ci să fie şi vigilent, atent la componentele şi la dominanta relaţională a celuilalt, mai ales când avem de gând să construim o relaţie de lungă durată afectivă sau de colaborare…

fragment din cartea: ” Curajul de a fi tu insuti ” de Jacques Salome

Indiferent cum o invartim sau o sucim, ajungem mereu si mereu la acelasi raspuns si anume:

-iertarea de sine si de ceilati este mai mult decat importanta

-vindecarea emotiilor aduce pace si liniste interioara

-schimbarea gandirii limitative aduce o noua imagine vietii, oferind noi oportunitati si deschideri de data asta cu mult mai benefice si mai imbucuratoare.

Credinta ca ne aflam aici sa suferim si sa ii facem pe ceilati sa sufere este o credinta extrem de toxica si falsa in acelasi timp. Noi ne aflam aici ca sa ne bucuram de viata, sa ne bucuram de noi insine, sa ne bucuram de relatii prin cooperare, intelegere si fericire, sa ne bucuram de talentele pe care le avem si de pretioasele daruri pe care aceasta frumoasa planeta ni le ofera. Nimeni pana acum nu a venit sa ne spuns: ” E obligatori sa suferi! ” Noi suntem cei ce am adoptat aceasta falsa credinta din frica si viziunea gresita ca e imposibil sa schimbam ceva. In acest sens, ca sa ne ascundem aceasta frica si acele credinte limitative care au stat la baza acestor viziuni, am inceput sa ne judecam si condamnam pe noi, pe altii, viata, pe Dumnezeu, pe cel rau etc. Cand insa vom intelege ca puterea se afla in noi, si ca doar noi putem decide daca dorim ori ba sa traim fericiti, in sfarsit vom putea sa o pornim cu multa hotarare si motivatie, sa lucram de data asta spre binele nostru. Aceasta zi va fi una extrem de relevanta si importanta in acelasi timp, fiindca va semnifica ziua conceperii noastre adevarate. Iar mai apoi, cand toate emotiile vor fi vindecate, cand toate credintele limitative vor fi eliberate si modul nostru de gandire va fi schimbat, vom putea sa celebram in sfarsit noua noastra nastere, adevarata si fericita renastere, fiind eliberati de toate patternurile toxice care au avut rolul doar sa ne umbreasca viata. A ne recunoaste umbrele fara frica, este primul pas spre eliberare….Noi suntem fiinte minunate, care chiar meritam sa traim in fericire si bucurie. Mesajul lui Iisus, a lui Buddha, Patanjali si al tuturor marilor maestrii iluminati exact acesta a fost: ” Omule trezeste-te! Tu meriti sa traiesti in rai chiar aici si chiar acum iar ca sa o poti face, tot ceea ce ai de facut este sa vrei, sa vrei sa faci pasii necesari ca sa te eliberezi. La Iisus veneau posedatii, adica cei ce aveam foarte multe emotii toxice si o profunda gandire limitativa, ceea ce a dus la crearea formelor gand puternic distorsionate. Cand Iisus i-a vindecat, ridicandu-le campul vibrator pe o alta frecventa, de unde ei puteau vedea adevarul, au reusit sa vada in sfarsit si bucuriile vietii, nemaifiind umbriti de frica si judecati gresite. Mereu si mereu, maestrii ne-au vorbit despre eliberarea de ganduri si credinte false. Cand intelegem acest aspect, ne este cu mult mai usor sa luam decizia corecta.

cu drag Ramona

Anunțuri

5 răspunsuri

  1. Interesant articol .. finalizat de Ramona cu o concluzie corecta … asa este … ” Noi ne aflam aici ca sa ne bucuram de viata, sa ne bucuram de noi insine, sa ne bucuram de relatii prin cooperare, intelegere si fericire, sa ne bucuram de talentele pe care le avem si de pretioasele daruri pe care aceasta frumoasa planeta ni le ofera „.

  2. Mi-a placut. Foarte la obiect. Ai trecut de la consiliere la dezvoltare peresonala si acum la elemente de psihoterapie pot spune. Daca intri si in psihiatrie de- binelea mi-e teama ca ne vom cam incurca la neurotransmitatori, proiectia disfunctionalitatilor acestora in plan psihic si efectele medicamentelor care le regleaza echilibrul.

    1. Marius, tu esti atras de clinica asa ca, te las pe tine sa dezvolti acest subiect. Mie imi place metoda lui Osho si chiar s-ar putea scrie si despre…..in fond si la urma urmei, multi oameni considera ca tulburarile psihotice sunt de nevindecat, pe cand precum bine stii, Osho si in ultimul timp din ce in ce mai multi psihiatri care i-au preluat metoda, au demonstat ca ele sunt vindecabile….

  3. Nu mi-a venit sa cred ce am citit! Sunt sadomasochista si paranoica. Dupa ce voi reusi sa mai citesc de 10 ori si dupa ce cumpar si cartea voi reveni cu completari. Voi incerca iertarea mai intai…
    Va multumesc pentru ajutor!
    Cu respect si drag!

    1. Ioana, esti o scumpa. Incearca sa te judeci cu ingaduinta, intelegand ca din fiecare experiment derulat, ai avut sansa sa te imbogatesti foarte mult. Etapa pe care pana acum ai traversat-o cu siguranta ca ti-a relevat cateva aspect importante. Daca exista parti in personalitatea ta, care crezi tu ca te blocheaza in a simti fericirea, schimba-le cu bucurie si detasare, stiind ca meriti tot ceea ce e mai bun de la viata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: