Exemple de daruire neconditionata – oferite noua de maestrii de diamant ai orientului

Neem Karoli Baba – Înţeleptul care hrăneşte

„Când faci tot cea ce faci pentru Dumnezeu, lucrurile se rezolvă de la Sine.”
Neem Karoli Baba

Sri Neem Karoli Baba sau Sri Neeb Karori Baba, de asemenea cunoscut sub numele de Maharajji a fost un mare înţelept şi yoghin indian. Cunoscut ca „Miraculosul Baba” în toată partea de nord a Indiei, Neem Karoli Baba a manifestat nenumărate puteri paranormale, printre care bilocaţia (se putea afla în acelaşi timp în două locuri diferite). El avea de asemenea capacitatea de a induce stări de SAMADHI aspiranţilor spirituali, printr-o singură atingere cu degetul. El a construit ASHRAM-uri şi temple, a hrănit mii de oameni, a făcut miracole uluitoare, a orientat nenumărate fiinţe către Dumnezeu, a sfătuit guverne şi conducători. Deşi manifesta toate aceste calităţi, a ştiut să-şi menţină aerul de mister.

Neem Karoli Baba a trăit în India între anii 1900-1973 şi a devenit cunoscut în întreaga lume prin cărţile lui Ram Dass. „În 1967 l-am întâlnit pe Neem Karoli Baba, o întâlnire care mi-a schimbat cursul vieţii. Prin manifestarea compasiunii, înţelepciunii, umorului, puterii şi dragostei am regăsit în Ghidul meu spiritual calităţi umane pe care nu mi le-am imaginat vreodată că aş putea să le găsesc într-o deplină integrare într-o fiinţă umană. Am fost alături de el până când a părăsit această lume, în 1973. Prezenţa sa continuă să mă ghideze şi să-mi îmbogăţească viaţa,” povesteşte Ram Dass în cartea sa Miracolul iubirii: Povestiri despre Neem Karoli Baba (Miracle of Love: Stories about Neem Karoli Baba).

„Iubeşte-i pe toţi. Hrăneşte-i pe toţi. Aminteşte-ţi de Dumnezeu. Rosteşte numai adevărul.” Iată sinteza învăţăturii acestui mare înţelept indian.

Cei care au avut şansa să fie în apropierea lui şi-l amintesc ca pe o fiinţă „în a cărei inimă Dumnezeu cânta clipă de clipă”. Un apropiat îl descrie astfel: „Nu a ţinut discursuri niciodată. Învăţătura sa e cuprinsă în povestioarele pe care le spunea cu atâta plăcere. Stătea de obicei întins pe o laviţă de lemn, înveşmântat doar într-o pătură, înconjurat de câţiva elevi apropiaţi. Oamenii veneau şi plecau; primeau întotdeauna de mâncare, sfaturi înţelepte şi cuvinte de încurajare, o binecuvântare sau o îmbrăţişare. Lui Neem Karoli Baba îi plăceau glumele, adora poantele şi jocurile de cuvinte. În jurul său era mereu veselie, iar râsetele se auzeau până departe. Striga cu voce pătrunzătoare regulile de coordonare a ASHRAM-urilor. Uneori rămânea în tăcere, absorbit într-o lume în care nu-l puteam urma, dar în tot acest timp fiinţa sa răspândea peste noi o pace profundă. Ne învăluia clipă de clipă cu nectarul prezenţei sale, ne simţeam binecuvântaţi.”

Ospitalitatea era una din calităţile lui Neem Karoli Baba

ASHRAM-ul era, pentru Maharajji, un loc care trebuia să-ţi amintească în fiecare clipă de Dumnezeu. Cerea aspiranţilor spirituali să pună mult suflet în îngrijirea casei lor spirituale. Totul trebuia să strălucească de curăţenie, culorile pereţilor, ale covoarelor, ale pieselor de mobilier să fie vii, intense, pentru a menţine sacralitatea locului şi pentru a trezi stări înalte şi în alţi aspiranţi.

În ASHRAM-urile lui Neem Karoli Baba, cămările erau pline cu de toate. El se ocupa de lista de aprovizionare, de stabilirea necesităţilor, de plăţi. Modul în care reuşea să se descurce întotdeauna era pentru mulţi un mister. Deşi în fiecare zi se consumau cantităţi uriaşe de hrană, Neem Karoli Baba cunoştea în amănunt inventarul exact, fără a ţine nicio evidenţă. Mulţi vizitatori se întrebau de unde are atâţia bani – unii erau chiar convinşi că îi materializează. Curioşi, aceşti oameni veneau în ASHRAM invocând tot felul de motive, iar Baba obişnuia să spună: „Nu au venit pentru a mă întâlni. Au venit pentru a mă testa.”

Se ofereau daruri şi donaţii din multe părţi, dar Maharajji era foarte selectiv. Primea cu drag darurile oferite din toată inima. Dacă gestul era însoţit însă de vreo condiţionare, refuza darul în întregime.

Insista foarte mult ca oricine calcă pragul vreunui ASHRAM al său să primească de mâncare. Spunea: „Cine vine aici este oaspete. Vine cu inima plină de iubire şi deschis către Dumnezeu. Trebuie întâmpinat cu dragoste şi hrănit.”

Câţiva oameni politici au vizitat odată unul dintre aşezămintele lui. Văzând mesele pline de atâtea bunătăţi, au exclamat indignaţi: „E o risipă uriaşă. În ţară e secetă şi foamete, iar aici un belşug nejustificat. E un sacrilegiu să arunci atâţia bani pe mâncăruri atât de scumpe. Cum este posibil aşa ceva într-un aşezământ spiritual?” Maharajji nu era de faţă atunci şi, când i s-a relatat aceasta, a spus: „Aceşti oameni au devenit apărătorii poporului. Ei au uitat de unde provine această hrană. Şi-au pierdut credinţa. Cum se gândesc că vor veni ploile? Cum se pregătesc să aibă recolte? Asta se petrece când crezi că totul depinde de tine şi uiţi de Dumnezeu.”

Ram Dass i-a spus într-o zi: „ De ce dai mâncare la atâta lume? De ce aşa de multă? Eu abia mănânc ceva orez pe zi şi uite, supravieţuiesc!” Răspunsul a fost: „Ne este foarte foame. Tot timpul. Chiar dacă nu ştim. Trupul poate să nu simtă nevoia, dar sufletul tânjeşte după hrană. Aşa că pune mâna şi mănâncă!”

O generozitate copleşitoare

Odată, un bogătaş a cerut permisiunea de a împărţi dulciuri copiilor care veneau la ASHRAM. Maharajji a acceptat. Omul a pregătit mâncarea şi a aşezat-o pe masă. Însă felul cum a împărţit-o a lăsat mult de dorit. Copiii au fost supuşi la tot felul de teste înainte de a primi dulciurile. Unii au plecat chiar cu mâna goală, pentru că bogătaşul bănuia că s-au aşezat de mai multe ori la rând.

La sfârşitul zilei, rămăsese mai mult de jumătate din hrană. Atunci Baba i-a spus bogătaşului: „Cum poţi forţa pe cineva să fie darnic dacă el nu vrea aceasta cu adevărat? Nu este aşa uşor să fii generos în numele lui Dumnezeu. Dacă oferi daruri numai celor aleşi de tine, atunci mâncarea va fi în plus, se va strica şi se va arunca. Dar dacă tu ai consacrat această hrană lui Dumnezeu, ea nu îţi mai aparţine. Dumnezeu însuşi se va ocupa să vină lumea şi să o primească şi nimic nu va fi în plus.”

Odată, un vizitator a primit la plecare o cantitate imensă de alimente pentru drum. Avea multe bagaje, urma să se suie într-un tren, iar mâncarea era într-un pachet voluminos. A vrut să renunţe la o parte, dar Neem Karoli Baba a insistat să o ia pe toată. În timpul călătoriei trenul s-a oprit, la un moment dat, pentru că linia ferată era traversată de elefanţi. Unul dintre ei a venit la geamul compartimentului în care se afla adeptul lui Baba. Omul a desfăcut pachetul şi a început să-i dea elefantului să mănânce. Acesta nu s-a mişcat din loc până nu s-a terminat toată hrana.

Maharajji avea un comportament complet imprevizibil. Se hotăra brusc să viziteze pe cineva şi uneori rămânea acolo câteva zile, alteori după o jumătate de ceas se ridica şi pleca în grabă. Ram Dass povesteşte despre asta: Ajungi în casa lui. Ţi se spune: „Da, e aici!” Nu trebuie decât să-l aştepţi. Nu ştii însă ce va urma, pentru că Baba este mai mult decât imprevizibil. După o săptămână în care te-ai obişnuit să-l vezi ieşind din cameră la ora opt gândeşti: „E şapte şi jumătate. Mai am puţin.” Dar azi uşa rămâne închisă sau îl vezi doar când trece dintr-o cameră în alta, unde poate rămâne vreo două zile. E un test de răbdare pentru oricine. Şi de aspiraţie. Trebuie să înveţi să accepţi neprevăzutul.”

Manifestarea bilocaţiei

Neem Karoli Baba părea tot timpul în mişcare. Înainte de finalizarea ASHRAM-urilor călătorea foarte mult. Odată a ajuns într-o gară şi a văzut un tren în staţie. Fără să întrebe despre destinaţie, s-a suit imediat, s-a aşezat pe un loc liber de la clasa I şi a început să mediteze. Controlorul l-a remarcat şi i-a cerut biletul acestui pasager neobişnuit, înveşmântat doar într-o pătură. Baba nu i-a acordat nicio atenţie controlorului care, enervat, a aşteptat până la prima staţie apoi l-a dat jos. S-a aşezat la umbra unui copac şi şi-a continuat netulburat meditaţia. Trenul a primit semnalul de plecare, motoarele au pornit, dar… nu s-a petrecut nimic. Locomotiva nu înainta. Mecanicii au cercetat, dar nu au găsit nicio neregulă. Un alt tren rămăsese undeva în câmp aşteptând plecarea acestuia. A trecut mai mult de jumătate de oră, când un pasager a arătat timid spre Neem Karoli Baba, convins că totul se blocase pentru că unui om sfânt i s-a arătat lipsă de respect. A sugerat să i se ceară iertare şi să fie invitat să-şi continue călătoria. Controlorul şi mecanicii au acceptat, iar Baba a deschis ochii, s-a ridicat şi s-a urcat în tren. Imediat locomotiva s-a pus în mişcare.

Când pleca dintr-un loc, cerea să nu fie urmărit de nimeni. De altfel, ar fi fost imposibil; pur şi simplu dispărea din raza vizuală şi nu mai putea fi prins din urmă nici cu maşina. Apoi aflai că tocmai vizita pe cineva aflat la sute de kilometri. La un moment dat, se afla la Allabahad. Unii dintre aspiranţii spirituali aflaţi sub îndrumarea sa construiseră un templu la Panki şi l-au rugat pe Maharajji să vină la ceremonia de deschidere, dar el a refuzat. În ziua ceremoniei, Baba s-a încuiat în cameră spunând că nu se simţea prea bine şi a cerut ca uşile să fie deschise vizitatorilor la ora 12. Era ora 7 dimineaţa. Totul a decurs conform celor stabilite, iar la ora 12, Neem Karoli Baba a deschis uşa camerei sale. Dimineaţa următoare, aspiranţii din Panki au venit cu un coş de ofrande. Au spus că, în urmă cu o zi, Maharajji fusese cu ei dimineaţă, dar la ora 12 dispăruse brusc, fără să guste din ofrande, aşa că veniseră să i le aducă.

Patruzeci de mese într-o zi

În cartea Maeştrii spirituali din Himalaya, Swami Atmananda îl descrie astfel: „Nu era foarte conştient de lumea exterioară. Dacă îl întrebai: „Ai mâncat astăzi?” El răspundea: „Nu” sau „Da”, dar asta nu corespundea întotdeauna realităţii. Când mintea ta este tot timpul preocupată de aspecte cu mult superioare lumii fizice, poţi mânca de foarte multe ori într-o zi şi totuşi să îţi fie foarte foame. Aşa se petrecea şi cu Baba. Cinci minute după ce tocmai luase masa, putea să spună: „Mi-e foarte foame!” Dacă îi răspundeam: „Baba, tocmai ai mâncat”, răspundea: „A, da. Bine. Atunci nu-mi mai e foame.” Dacă nu i-aş fi spus, ar fi putut mânca din nou după cinci minute.

Într-o zi m-am gândit: „Hai să văd de câte ori poate să mănânce, dacă nu îi spun că deja a făcut-o!” În acea zi a luat masa de 40 de ori în diferite case pe care le-am vizitat. În final, i-am spus: „Destul pentru astăzi.” „Oare?”, mi-a răspuns el. În stări de conştiinţă foarte înalte, o astfel de persoană poate deveni asemenea unui copil.”

Un alt aspirant povesteşte că bărbieritul era pentru însoţitorii lui Maharajji o mare problemă. Bărbierul trebuia să dea dovadă de o răbdare uriaşă, pentru că, în momentul în care Maharajji prindea o oglindă, începea să facă feţe-feţe şi se mişca încontinuu. Iar când în sfârşit bărbieritul se isprăvea, Baba întreba nevinovat: „Oare îmi va mai creşte barba vreodată?”

Neem Karoli Baba a înviat oameni

S-a petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Soţia lui Chandre Pande se îmbolnăvise grav. Zilele îi erau numărate. Tatăl ei, Motiram, o iubea foarte mult şi nu suporta gândul că o va pierde. De aceea, a cerut ajutorul unui sfânt din Anupshashar, Mauni Baba. Acesta i-a spus: „Doar Neem Karoli Baba are puterea de a o readuce la viaţă. Gândeşte-te la el şi roagă-l să-ţi împlinească dorinţa.”

În timp ce Motiram medita la Anupshashar, în casa fiicei sale a sosit Maharajji. Nimeni nu îl cunoştea. A întrebat de starea femeii. Aflând că tocmai murise, a cerut să fie dus lângă ea. A stors peste buzele ei câteva boabe de strugure. Inima femeii a început din nou să bată. A lăsat instrucţiuni cum să fie hrănită în continuare şi a plecat. În scurt timp, femeia s-a vindecat complet.

S-a descoperit apoi că ea îl cunoştea pe Maharajji. Îl întâlnise când avea doar şase ani, la înmormântarea unei cunoştinţe a familiei. Karoli Baba fusese impresionat de fetiţa vioaie, tandră, bună şi iubitoare care privea uimită, pentru prima oară, trupul neînsufleţit al unei fiinţe care a părăsit planul fizic. Plin de dragoste, a chemat-o şi i-a spus: „Cere-mi orice!” Iar rugămintea ei a fost ca, atunci când va muri, să o readucă la viaţă. Maharajji şi-a ţinut promisiunea făcută unui copil de şase ani.

O altă putere paranormală manifestată de Maharajji

Unul dintre aspiranţii spirituali îndrumaţi de Neem Karoli Baba era medic militar la Jhanasi. El povesteşte că, într-o seară, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ghidul său spiritual a apărut la poarta casei sale şi i-a cerut găzduire. Noaptea, în jurul orei 1, s-a trezit şi l-a rugat să meargă repede la râul din apropierea casei şi să arunce pătura cu care se învelise până atunci. Medicul s-a conformat, deşi nu înţelegea motivul pentru care i se ceruse să acţioneze astfel la o oră atât de târzie. Dimineaţa Neem Karoli Baba i-a explicat: „Ştiu că fiul tău este ofiţer în armată. Noaptea asta a fost grea pentru el. Trupele sale nu au reuşit să ţină piept unui atac german. Soldaţii s-au risipit. El însuşi a trebuit să fugă, urmărit de germani. A trecut peste pod şi s-a aruncat în apă, sperând că i se va pierde urma. Însă a fost văzut şi s-au tras asupra sa o ploaie de gloanţe. Gloanţele s-au oprit în pătura mea şi au început să răspândească o căldură insuportabilă. De aceea te-am rugat să o arunci în râu, să mă pot şi eu odihni.” Medicul a rămas înmărmurit. Nu i se păruse nimic în neregulă cu pătura pe care o aruncase. În aceeaşi zi, Maharajji a plecat. Mai târziu, medicul a primit o scrisoare de la fiul său, care îi relata ce se petrecuse în respectiva noapte. Coincidea cu povestirea Ghidului său spiritual. Fiul adăuga: „Mă întreb şi acum cum a fost cu putinţă să nu fiu ucis, nici măcar rănit de gloanţe. Nu am nici cea mai mică zgârietură. A fost un miracol.”

Retragerea apelor

Într-o vară, apele Gangelui şi afluentului Yamuna au crescut şi s-au revărsat provocând inundaţii în regiune. Curenţii au fost extrem de puternici; viitura a smuls din rădăcini copaci, a dărâmat case, a inundat celebrul templu al lui Hanuman din Allabahad. Ministrul Apărării a sosit în zonă pentru a cerceta pagubele, iar preoţii din templu l-au implorat să facă ceva pentru a-i ajuta. Fiind un om religios, ministrul i-a sfătuit pe toţi să caute ajutorul lui Neem Karoli Baba, despre care auzise că ar fi o încarnare a lui Hanuman. Înţeleptul a venit şi a spus: „Nu stă în puterea mea să opresc inundaţiile. Este voia lui Dumnezeu.” Apoi a luat în căuşul palmei puţină apă şi a băut. A doua zi apele s-au retras.

Previziuni

Neem Karoli Baba nu permitea unora dintre aspiranţi să rămână prea mult în ASHRAM. Le spunea simplu să plece şi, chiar dacă ei se supărau, exista întotdeauna un motiv pentru care acţiona aşa. Un bărbat venise în ASHRAM pentru prima oară şi a fost dat afară imediat ce Ghidul spiritual l-a văzut. Venise cu bicicleta, avea timp destul, dar l-a gonit cu cuvintele: „Pleacă! Nu ai ce căuta aici. Şi să mergi pe acelaşi drum pe care ai venit.”

Omul a plecat trist. Pe şoseaua spre casă avusese loc un accident. Unul dintre răniţi era chiar fiul său, pe care l-a dus imediat la spital. Doctorii i-au spus că, dacă ar mai fi întârziat puţin, fiul său ar fi decedat cu siguranţă. Acum însă era în afara oricărui pericol.


Idealul non-violenţei – AHIMSA

de Swami Shivananda

Un om foarte sărac trecea printr-un crâng. El era foarte înfometat. Crângul era plin de arbori de mango şi era chiar sezonul fructelor. Atât de tentante erau fructele coapte, încât omul înfometat a căutat instinctiv o piatră, a luat-o şi a aruncat-o într-un arbore. Două fructe au căzut pe pământ. Faţa omului s-a luminat de bucurie, iar mâinile au apucat cu înfrigurare fructele, în timp ce gura îi saliva din abundenţă.
Bucuros că dobândise fructele şi-şi putea astâmpăra foamea, omul sărac nici nu s-a gândit ce s-a petrecut cu piatra după ce a doborât fructele. El aruncase piatra cu puterea mărită pe care i-a dat-o foamea, care a proiectat-o în înaltul cerului şi foarte departe, înainte ca ea să cadă.

Destinul, creatorul situaţiilor stranii, a conspirat în aşa fel încât a adus în acea zi şi în acelaşi crâng pe cel mai sărac om şi pe regele ţării. Omul sărac, mort de foame, căuta să-şi astâmpere foamea. Marele monarh, după un prânz regal, căuta umbra răcoroasă a arborilor, pentru a-şi petrece timpul jucând şah cu consoartele şi miniştrii. Monarhul şi nenorocitul înfometat nu ştiau unul de existenţa celuilalt.
Piatra care a doborât fructele era inertă, lipsită de sentimente umane: nu putea evita, din respect, monarhul. L-a lovit chiar în cap. Turbanul însă i-a protejat regelui ţeasta, dar a fost smuls şi azvârlit cât colo. Monarhul, absorbit într-un joc plăcut cu consoartele, nici nu s-a gândit să cerceteze cauza tristei sorţi a turbanului. Însă curtenii nu au suportat presupusa insultă adusă regelui. Ei l-au căutat pe făptaş, găsindu-l pe omul sărac, care mânca lacom fructele savuroase.
Servitorii doreau să vadă aplicată pedeapsa regală cea mai grea, gândindu-se chiar că pentru cineva care a insultat atât de grav persoana regelui cea mai potrivită pedeapsă ar fi cea capitală. Ministrul justiţiei a convocat pe loc o curte de judecată şi bietul sărac a fost condamnat la moarte pentru că l-a atacat pe rege.
Regele tocmai îşi încheiase jocul, când ministrul justiţiei l-a anunţat că răufăcătorul a fost aspru pedepsit pentru ultragiul adus.
„Aduceţi-l aici!”, a cerut Majestatea Sa. Omul sărac a fost imediat adus în faţa regelui.
„De ce ai aruncat cu piatra?”
„Pentru a obţine un fruct de mango!”
„Deci ai aruncat-o spre un arbore?”
„Da, Stăpâne!”
„Ai obţinut fructul?”
„Da, Majestate!”
„Ai mâncat fructul?”
„Da, Majestate!”
Regele s-a întors spre ministrul justiţiei şi i-a spus:
„Omul sărac era înfometat şi a aruncat cu o piatră în arbore. El a doborât un fruct şi l-a mâncat. Spune-mi acum, pentru cât timp şi-a potolit foamea?”
„Pentru cam 24 de ore, Majestate.”
„E bine. Acum vom pronunţa sentinţa regală.”
Mulţimea curtenitorilor aştepta cu răsuflarea tăiată. Putea fi ceva mai rău decât sentinţa judecătorilor?
„Ordonăm ca de azi şi până la sfârşitul zilelor sale pe pământ, acest om sărac să primească din visteria noastră suficientă avuţie pentru a avea o condiţie acceptabilă. Comunicaţi deîndată această hotărâre ministrului finanţelor.”
Toţi au fost uluiţi. Ce fel de pedeapsă mai era aceasta?
Regina credea că i se datora „pedeapsa” că ea l-a adus pe rege într-o stare plăcută şi o dispoziţie luminoasă, astfel că omul sărac a fost răsplătit. Ea zâmbea semnificativ şi complice.
„Draga mea”, a întrebat-o regele, „spune-mi, este arborele o fiinţă simţitoare sau un obiect nesimţitor?”
„Desigur, un obiect nesimţitor, Stăpâne!”
„Iar eu?”
„Ce întrebare, preamărite! Omul, încoronarea creaţiei este o fiinţă simţitoare. Eşti o nestemată printre oameni. Eşti cu adevărat divin. Cine te-a depăşit în cunoaştere şi înţelepciune?”
„Atunci, iubita mea, este just ca eu, o fiinţă simţitoare, să mă dovedesc cel puţin atât de vrednic de acest statut dăruit mie de Dumnezeu pe cât s-a dovedit un arbore nesimţitor, nu?”
„Este just, stăpânul meu; te-ai arătat mai merituos decât toţi oamenii în fapte şi înţelepciune. Dar de ce mă întrebi toate acestea?”
„Uite de ce: omul sărac a lovit arborele cu o piatră. Acesta i-a dat un fruct savuros ca să se hrănească. Foamea i-a fost potolită pentru o zi. Piatra m-a lovit apoi şi pe mine. Nu este firesc să mă dovedesc mai mărinimos decât un arbore? Acesta este motivul pentru care am poruncit să-i fie dat omului cât are nevoie pentru întreaga viaţă.”
Miniştrii, servitorii şi regina au căzut în genunchi la picioarele monarhului şi au sărutat ţărâna slăvindu-l.
„Stăpâne, tu eşti cu adevărat divin pe acest pământ. În aceste vremuri, numai o persoană cu adevărat divină şi Dumnezeu Însuşi ar manifesta atâta compasiune! Această virtute te apropie de divinul Buddha şi de Iisus, fiul lui Dumnezeu, punându-te în rândul sfinţilor şi înţelepţilor din toate timpurile! Mărire ţie! Fie ca înţelepta şi îmbelşugata domnie a stăpânului nostru să dureze mulţi ani pe acest pământ! Căci numai astfel de stăpâni pot învăţa şi inspira supuşii să cultive comapsiunea, iubirea divină şi toleranţa. Inspiraţi de gloriosul tău exemplu, oamenii se vor iubi unii pe alţii, se vor servi unii pe alţii şi astfel, cu inimile curate, se vor transforma în fiinţe divine. Binecuvântează-ne, stăpâne, ca să devenim servitorii tăi adevăraţi!”
Fragment preluat din lucrarea Povestiri divin inspirate de Swami Shivananda.

sursa: http://www.yogaesoteric.net/

Nota personala: Azi o prietena mi-a facut o afirmatie de-a dreptul distractiva. Cuvintele ei, estimativ au fost cam acestea: „Nu ma prea pricep la bloguri si situri, dar am observat la tine pe blog o mare ciudatenie. Sunt foarte multi care iti preiau articolele, dar asta nu se vede totusi la rating ori la like-uri. Asta inseamna ca ei ti le preiau chiar daca nu le place? ” Cu siguranta ca adevarul nu acesta este, si cu siguranta ca nici eu nu ma prea pricep ce e cu aceste ratinguri si like-uri si la ce ajuta ele, asa ca pot sa spun doar atat: Sunt recunoascatoare lui Dumnezeu pentru vizita pe care mi-o faci si fericita ori de cate ori dai share la cate un articol, considerand astfel ca cele aparute pe acest blog pot sa faca bine si altora, umpland astfel de fericire sufletul cator mai multi semeni. Sper ca si de data asta, sa iti fi adus in viata macar un strop de bine si o doza de intelepciune. Si, sa nu uitam totusi sa multumim si celor ce au scris aceste minunate fragmente de carte , de care in aceasta clipa magica, am putut sa ne bucuram impreuna. Fiti cu totii binecuvantati!

cu drag Ramona

Anunțuri

Un răspuns

  1. Dragute povestioarele .. si mare dreptate are Neale Donald Walsch … Multumesc Ramona

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: