Arhive lunare: Septembrie 2012

Povestea ta, povestea mea………..

Bine ai revenit, suflet minunat pe caleaspretine

M-am gandit sa iti spun de data asta o poveste, una care incepe ca orice alta poveste cu a fost odata……..Si precum spune povestea, a fost odata un taram magic, un taram plin cu pomi roditori, cu rauri cu ape limpezi si cristaline, cu animale magice si iubitoare, cu munti falnici si vai manoase, cu un cer azuriu si plin de irizarii diafane, un taram plin de caldura si voie buna, un taram unde pasarelele ridicau in fiecare zi binecuvantat, adevarate simfonii pline de recunostinta, adresate Marelui Artizan, un taram cu flori diverse si multicolore, care isi imprastiau miasma in jur, creand un adevarat paradis binecuvantat. Acest taram a fost special creat de Parintele Iubirii pentru a aduce bucurii si fericire copiilor Lui. Un taram unde fiecare putea sa se bucure de tot ce exista acolo, jucandu-se tot felul de jocuri creative si imbucuratoare, savurand astfel viata in rasete si voie buna. Si asa si era. Peste tot pe unde mergeai auzeai rasete si canturi de Slava, jocul pe atunci fiind plin de antren si surprize placute. Si-apoi intr-o zi, unuia dintre copii i-a venit o idee nastrusnica, gandindu-se ca un nou joc ar fi binevenit. Acestui joc i s-a pus numele: “ De-a baba oarba. “ Parea un joc simplu, antrenant si plin de surprize, cerandu-li-se jucatorilor doar sa isi acopere ochii cu un val impenetrabil, urmand sa se gaseasca mai apoi unul pe celalalt, ghicind in timp ce faceau asta, cam ce se afla in jurul lor si incotro ar fi bine sa paseasca. Mare fericire a fost la inceput, si asta fiindca chiar era un joc palpitant. Dar mai apoi, jucatorii au inceput sa se loveasca de pietre, sa cada in diverse santuri, sa se loveasca intre ei, sa le fie din ce in ce mai greu sa treaca peste obstacolele aparute in cale. Si fiindca inca mai aveau imaginea mirificului taram in minte, si fiindca era imposibil sa vada prin valul impenetrant pe care il aveau pe ochi, au inceput sa isi inchipuie cam arata locul pe unde pasesc, cum arata fratele sau sora de care se lovesc sau caruia i se auzea glasul pe undeva prin arealul apropiat, creand astfel povesti individualizate despre ceea ce ei credeau ca este, la fel ca si in povestea cu Orbii si elefantul care suna cam asa:

Odata Buddha statea in apropiere de Savatthi, in dumbrava Jeta, la manastirea lui Anathapindika. Pe atunci pe langa Savatthi erau multi asceti, brahmani si sanyasini din diferite secte, avand credinte si opinii diferite, si care se bazau pe acestea pentru a obtine sprijin din partea laicilor.

Unii asceti si brahmani spuneau: „Cosmosul este etern; numai acesta este adevarul; orice altceva este minciuna”. Altii spuneau: „Cosmosul nu este etern”. … „Cosmosul este finit” … „Cosmosul este infinit” … „Sufletul si trupul sunt acelasi lucru” … „Sufletul este una iar trupul este alta ” … „Dupa moarte un Tathagata exista” … „Dupa moarte un Tathagata nu mai exista” … „Dupa moarte un Tathagata in acelasi timp mai exista si nu mai exista” … „Numai asta este adevarat. Orice altceva este o minciuna”.

Si isi duceau viata certandu-se, intr-o continua galceava, fiecare argumentandu-si opiniile cu aprindere, ranindu-se unii pe altii cu cuvinte ascutite: „Dharma e asa cum spun eu, nu e asa cum zici tu! Ba nu e asa cum spui tu, e asa cum zic eu!”

Intr-o dimineata, devreme, un numar de bhikkshu si-au imbracat robele si au plecat cu bolurile in Savatthi, dupa daruri de mancare. Dupa ce au mancat, s-au intors langa Sublim, s-au prosternat inaintea lui, apoi s-au asezat alaturi. Si cum sedeau ei acolo, i-au spus Sublimului: „Stapane, sunt multi asceti, brahmani si sanyasini din diferite secte, care spun asa si pe dincolo”.

Sublimul le-a spus:

„Bhikkshu, acesti asceti nu vad adevarul, sunt ca orbii. Habar nu au ce este folositor si ce dauneaza, ce este si ce nu este Dharma. De aceea se cearta intre ei.

A fost odata, chiar aici in Savatthi, un rege care i-a poruncit unui om de-al lui: “ Aduna-i pe toti care sunt orbi din nastere “.

Omul a adunat laolalta toti orbii din nastere din Savatthi, apoi s-a dus la rege si i-a zis: “ Majestate, i-am adunat pe toti care sunt orbi din nastere “.

“ Foarte bine, acum arata-le orbilor un elefant “.

Omul s-a dus si le-a aratat orbilor un elefant. Unora dintre orbi le-a dat sa pipaie capul elefantului, altora urechea elefantului, altora coltii, altora trompa, altora un picior, si asa mai departe. Si la toti le-a spus la fel: “ Uitati, orbilor, asa este un elefant “.

Apoi regele s-a apropiat de orbi si i-a intrebat: “ V-a fost aratat elefantul? “

“ Da, majestate “.

“ Acum spuneti-mi, cum este elefantul? “

Orbii carora le-a fost aratat capul elefantului, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca un ulcior in care se tine apa. “ Cei carora le-a fost aratat urechea elefantului, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca o paleta de facut vant. “ Cei carora le-a fost aratat un colt, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca un drug ascutit. “ Cei carora le-a fost aratata trompa, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca o prajina de plug. “ Cei carora le-a fost aratat piciorul elefantului, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca o coloana. “ Si asa mai departe.

Spunand, “ Elefantul e asa cum zic eu, nu e asa cum zici tu! Ba nu e asa cum zici tu, e asa cum zic eu! “ orbii s-au luat la bataie, lovindu-se unii pe altii.

Iar regele s-a distrat privind spectacolul orbilor care se bateau.”

Apoi Sublimul a spus:

„Unii dintre acesti asceti si brahmani,

Foarte atasati de propriile lor pareri,

Se cearta si se lupta intre ei:

Oameni care vad numai o latura a lucrurilor.”

Si uite asa, timpul a trecut in timp ce unii spuneau ca: “ Ba nu e asa cum zici tu, e asa cum zic eu!» orbii luandu-se la bataie, lovindu-se unii pe altii – si in timp ce se intampla asta, unii au plecat iar altii au venit, uitand insa din cauza razmeritei create intre ei sa isi mai dea jos valul de pe ochi, considerandu-l pana la urma ca ceva normal si idezirabil. Incet, incet, taramul magic a devenit doar o poveste spusa si inchipuita in functie de experientele avute de fiecare in parte, unora parandu-li-se ceva foarte, foarte indepartat, altora parandu-li-se greu de descoperit, altii considerand ca acesta trebuie cucerit, iar altii ca au cale lunga de facut pana la el si uite asa, fiecare crezand in propria lui poveste, in cel mai bun caz, cei doritori sa evite certurile, preferand sa se izoleze, creandu-si in acest sens ziduri intre ei si ceilalti, asa crezand ca vor invata mai bine sa se miste prin propriul lor areal, feriti fiind in acest fel de probleme. Si uite asa, oamenii si-au promulgat propriile lor credinte si valori, infipti fiind in propriile lor imagini limitative asa cum e si in povestea de mai jos:

“Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetati. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreaba:

— Nu am mai fost nicioadata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

— Cum erau locuitorii orasului de unde vii?

— Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.

— Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare, iar acesta ii raspunse in acelasi mod. Raspunsul a fost insa diferit.

— Oamenii erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni si cu greu i-am parasit.

— Asa este si populatia acestei cetati, raspunse inteleptul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si-i zise cu repros:

— Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

— Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.

Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.”

In tot acest timp, o voce firava si soptita, o voce abia auzita din cauza vacarmului iscat pe afara, spunea duios:

“ Copilul meu drag, da-ti jos valul de pe ochi ca sa poti sa vezi mai bine. Tu ai uitat, dar Eu pot sa iti spun ca tot ceea ce tu traiesti este un simplu joc “De-a baba oarba. “

Cine insa sa il auda. Fiecare era ocupat cu concursul pe care tocmai il scornisera, socotind ca e timpul sa termine cu cearta, ferm hotaratii fiind sa afle care dintre ei are dreptate, si fiindca aflasera ca pe undeva pe un varf de munte se afla un om intelept, s-au inteles sa o porneasca spre el, fiecare in felul lui propriu, cam asa ca in povestea de mai jos:

Cu mult timp in urma, erau trei prieteni care au facut juramint sa urce pe virful inzapezit al unui munte ca sa se aseze la picioarele maestrului care traia acolo si sa invete din intelepciunea lui.

Pornind impreuna la drum, au ajuns la o rascruce de unde se faceau trei carari diferite, fiecare ducind spre creasta muntelui si spre maestrul cel plin intelepciune. Prima carare urca drept pe munte. Era calea cea mai scurta, dar foarte abrupta si plina de pericole.

A doua cale patrundea si urca printr-un canion ingust si accidentat, batut de vinturi puternice; iar a treia cale incercuia muntele, in spirale line, pina in virf.

Dupa lungi discutii despre calea pe care ar fi trebuit s-o urmeze, fiecare dintre cei trei prieteni si-a ales o alta carare din cele trei, nereusind sa se puna de acord nicicum, astfel ca s-au despartit si fiecare a pornit spre virf pe calea lui.

Dupa 7 zile, ajunse in virf cel care urcase pe calea directa dar abrupta, extenuat si singerind tot de pe urma ranilor dobindite pe cale. El se aseza la picioarele maestrului si astepta in tacere sosirea prietenilor sai.

Dupa 7 saptamini, al doilea prieten, care urcase prin canionul cel ingust si batut de vinturi, sosi in virf, ametit si tulburat si el de dificilul drum.

Si el se aseza la picioarele maestrului, asteptindu-l pe cel care alesese calea cea lunga care serpuia in jurul muntelui.

In fine, dupa 7 luni sosi si cel de-al treilea, plin de lumina si de pace launtrica.

De cum se aseza si el la picioarele maestrului, ceilalti doi se aratara furiosi fiindca il asteptasera atit de mult si fiindca ei avusesera atit de mult de suferit, in timp ce urcusul lui fusese o binecuvintare.

Inca o data se luara la cearta, discutind care carare era cea mai corecta de urmat catre maestru, si il intrebara pe maestru care era Adevarul.

Maestrul il intreba pe primul sosit, ce invatase pe calea aleasa de el.

Cel care suferise cel mai mult raspunse:

„Am invatat ca viata poate fi foarte scurta si ca drumul ei poate fi greu de indurat. Am alunecat si am cazut pe drum, si m-am ranit in cazaturile mele, si pentru fiecare pas inainte faceam efort cit pentru doi pasi. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine?

Maestrul ii raspunse printre lacrimi de Compasiune:

„Da, iubitul meu, justa a fost calea ta”.

Apoi maestrul il intreba pe al doilea sosit, ce invatase pe calea sa.

Cel care ajunsese sus cu mintea tulbure din cauza vinturilor puternice raspunse: „Am invata ca drumul vietii nu poate fi prevazut intotdeauna, si ca nu te conduce mereu catre tinta dorintelor tale. Uneori credeam ca stiu calea, ca sa constat apoi ca drumul isi schimbase directia si ma conducea din experienta in experienta, pina cind m-am trezit ca am ajuns in fata ta. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine?

Maestrul ii raspunse cu vocea Intelegerii:

„Da, iubitul meu, justa a fost calea ta”.

In fine, maestrul il intreba si pe cel de-al treilea, ce invatase el pe calea lui.

Cel care ajunsese luminos si calm raspunse: „Am invatat ca, daca mergi prin viata avind Rabdarea ca tovaras de drum, calatoria nu mai este o povara pe care o porti, ci un miracol pe care il traiesti. Calea este dreapta si urcusul este bland atunci cand iti luminezi drumul cu Iubire. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine?

Maestrul raspunse cu zimbetul luminos al Iubirii: „Da, iubitul meu, justa a fost calea ta”.

Atunci cei trei prieteni isi inclinara capetele cu reverenta, caci aflasera, in sfirsit, adevarul etern. “Daniel J.Miller

In timp ce inteleptul le vorbea “ cuceritorilor “, Dumnezeu si El isi susura propria poveste cam asa: Copilul meu drag, de ce peregrinezi in stanga si in dreapta, in sus si in jos, inainte si inapoi ca sa gasesti ceva ce deja ai, ca sa fii ceva ce deja esti? Tu te afli exact in locul potrivit, pe taramul magic pe care Eu l-am creat special pentru tine, si tot ce ai de facut este sa iti dai jos valul de pe ochi, ca sa te bucuri de darurile pe care Ti le ofer. Dar omul era atat de adancit de spusele “ semenului intelept “ incat a pierdut talcul celor spuse de Dumnezeu, preferand sa inventeze alte si alte povesti imaginare, socotind ca asa timpul trece mai cu folos.

Apoi intr-o zi, undeva intr-un anume loc….

“….un om se alatura unui grup de copii care se jucau intr-o curte. El se apuca sa sara capra si sa faca tot soiul de maimutareli pentru a-i amuza pe prunci. Mama unuia dintre copii privea de la fereastra. Dupa o vreme, ea cobori in curte si se apropie de copilul ei.

– Uite fiule, omul asta e un sfant, ii zise ea. Du-te la el!

Omul nostru il lua pe copil de umar si il intreba:

– Ce vrei sa faci, copile?

– Stiu si eu? intreba copilul. Tu ce vrei sa fac?

– Pai tu trebuie sa-mi spui ce ai chef sa faci.

– Ei bine, mie imi place sa ma joc.

– Ce-ai zice atunci sa te joci cu Dumnezeu?

Baiatul ramase cu gura cascata, fara a mai sti ce sa raspunda. Atunci, sfantul urma:

– Daca izbutesti sa te joci cu Dumnezeu faci lucrul cel mai frumos cu putinta. Toata lumea il ia pe Dumnezeu in serios, iar El se plictiseste. Joaca-te cu Dumnezeu, copile. E un tovaras de joc cum nu s-a mai pomenit. “

Copilul ascultand povata omul sfant, s-a intors spre Dumnezeu si i-a zis:

“Tata, eu te caut de atata timp si oricat incerc sa te gasesc, mi-e imposibil sa stiu unde te afli. Incotro trebuie sa merg? Am de urcat munti pentru a te gasi? Trebuie sa cobor vai, sa trec peste rauri incolburate si poduri suspendate, sau sa calatoresc in locuri necunoscute mie? Spune-mi rogu-te ce am de facut? Vrei te rog sa ma lasi sa te descopar ca sa pot sa ma joc cu Tine?” Si gasul lui cristalin suna pe tot cuprinsul taramului fermecat, aidoma unui clinchet de clopotel nazdravan. In chiar clipa prezenta, exact cand isi transmitea dorinta, chiar inainte de a fi fost rostit tot ceea ce gandea, copilul a simtit cum doua maini pline de duiosie si iubire ii desfac valul pe care il avea legat peste ochi. Cu mare mirare a privit in jurul lui, descoperind taramul magic pe care se afla, de data asta inconjurat fiind de lumina si frumuseti nebanuite. Langa el, se afla Parintele lui mult prea iubit. “ Tata, a exclamat copilul plin de veselie, dar eu mereu m-am aflat pe acest taram? “ “ Da, copilul meu iubit-i-a raspuns Tatal.” “Dar asta inseamna ca eu am cautat taramul magic doar in niste povesti iluzorii inchipuite de mine si de ceilalti, cand de fapt acest taram a fost si este chiar aici, putand sa fie descoperit in momentul in care exista cineva gata sa se joace cu Tine, renuntand astfel la valul de pe ochi? “ “ Da, copilul meu iubit – i-a raspuns Tatal plin de duiosie. “ Copilul vazand ca si ceilalti tovarasi de joc au ochii acoperiti, si stiind acum adevarul, a fugit cu mare bucurie catre ei, cu marea dorinta de a le spune vestea cea buna. Acestia insa erau atat de ocupati cu propriul lor joc si propriile lor povesti iluzorii, incat le-au cerut copilului sa nu ii mai deranjeze in nici un fel ba chiar din contra, sa plece odata pentru totdeauna din mijlocul lor, patind cam la fel ca pescarusul din povestea de mai jos:

” Pescarusul Jonathan Livingston! In Centru! ” Cuvintele Batranului vibrau de o adanca solemnitate. In Centru insemna fie ocara, fie onoare. Cand se alegeau cei mai importanti conducatori ai pescarusilor, acestia erau chemati in Centru pentru Onoare. Cu siguranta, se gandi el, Breakfast Flock a urmarit recordul meu de azi dimineata! Dar eu nu am nevoie de onoruri. Nu vreau sa fiu conducator. Vreau doar sa le impartasesc experienta mea, sa le arat orizonturile care ni se deschid noua, pescarusilor. Pasi in fata. ” Pescarus Jonathan Livingston „, spuse batranul. ” In Centru pentru Ocara in vazul tuturor pescarusilor „. Parca-l pocnise cineva-n cap cu o scandura. I se muiasera genunchii, i se pleostira aripile, urechile ii tiuiau. Pentru ocara? Nu se poate! Si recordul?! Nici nu-si dau seama ce spun! Nu au dreptate! Nu au dreptate! „…pentru cumplita sa nesabuinta „, intona vocea solemna, ” Pentru violarea demnitatii si traditiilor neamului pescarusilor… „. A fi chemat in centru pentru ocara inseamna alungarea din obste si exilarea pe Stancile Indepartate. „… intr-o zi, Pescarus Jonathan Livingston, vei intelege ca orice nesabuinta e fara rost. Viata este necunoscutul si icognoscibilul; noi am fost adusi pe Lume ca sa mancam si sa supravietuim cat mai mult „. Un pescarus n-are dreptul sa replice in fata Consiliului, dar vocea lui Jonathan se auzi: ” Nesabuinta? Fratilor! ” striga el. ” Oare un pescarus care descopera si urmeaza un sens in viata, un tel mai inalt, este nesabuit? Mii de ani ne-am zbatut sa obtinem peste; Acum, ratiunea vietii noastre e alta – sa ne desavarsim, sa exploram, sa fim liberi! Mai dati-mi o sansa, lasati-ma sa va arat ce am descoperit …. „. Stolul era parca de piatra. ” Fratia noastra a incetat! ” au intonat pescarusii intr-un singur glas si astupandu-si solemn urechile, i-au intors spatele….”

Povestea mai spune ca, Minunatul copil inca mai peregrineaza impreuna cu Tatal lui iubit, doar doar or avea norocul sa mai gaseasca si alti copii dornici sa se joace cu Ei.

 

Anunțuri

Merit sa ma iubesc asa cum sunt !

„Doamne, Tu ai zidit rarunchii mei, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele. Te laud ca sunt o faptura asa de minunata !” Psalmul 138: 13, 14.

Bine ai revenit pe caleaspretine

In articolul de azi mi-am propus sa iti reamintesc ce minune sunt, ce mare minune esti!

Ma priveam azi in oglinda si ma gandeam cat de fantastica alcatuire sunt. Da, chiar asa, am ajuns la concluzia ca am absolut tot ceea ce imi trebuie ca sa ma simt bine cu mine insumi. Poate ca inca tu nu ai remarcat acest aspect, ocupat/a fiind cu ce cred altii despre tine, sau cum ai auzit tu ca ar fi bine sa fii sau sa nu fii, sau cum ai vazut tu la TV ca ar fi tiparul ideal, ori mai stiu eu ce alta nazdravanie inventata de minti care pun toate lucrurile intr-o anume schema, de parca ar trebui sa fim cu totii de dimensiuni si inaltimi fixe, cu par de o anume culoare, cu ochi de mai stiu eu ce nuanta, mari sau mici, oblici sau drepti, cu creierul de o anume marime, cu IQ-ul prefixat, cu emotii si sentimente prefigurate……

Privindu-mi trupul, m-am intrebat daca eu as putea vreodata sa il reproduc. Crede-ma ca oricat de mult am incercat sa imi imaginez asta, mi-a fost imposibil sa spun ca: “ Da, eu pot sa reproduc oricand doresc trupul pe care il am. Poate ca nu chiar atat de perfect, poate mai balambanit, ori mai gelatinos, poate mai dens sau mai aiurea prefigurat in interior, dar totusi pot intr-un fel sau altul sa il reproduc in asa fel incat sa functioneze, sa fie viu, sa gandeasca, sa simta, sa vada, sa auda……  “ M-am privit din toate partile, accesandu-mi toate cunostintele de biologie, chimie, fizica, matematica etc., dar mi-a fost imposibil sa ma pot vedea intr-o atare ipostaza. Si daca eu nu pot sa imi reproduc trupul, inseamna ca eu chiar sunt in posesia unei adevarate minuni, si ca ar trebui sa fiu mandra ca detin o astfel de comoara, o scumpete de corp care mi s-a dat in dar ca sa ma bucur de acest sejur exact asa precum eu imi doresc. Acest magnific trup care ma ajuta sa vad minunatiile din jurul meu, sa ma bucur de prezenta familiei si prietenilor dragi, sa ascult trilul de pasarele si muzica care imi place atat de mult, sa gust toate acele mancaruri care ma extaziaza si imi porocura o placere atat de mare, sa merg unde doresc, sa iti scriu chiar in acest moment, sa simt o mangaiere, o prindere de mana, sa fac atatea si atatea lucruri pe care daca nu l-as avea sigur n-as putea sa le fac. Si atunci, de ce sa il desconsider! De ce sa afirm despre el ca imi displace fiindca e prea inalt sau prea scund, ca e prea gras sau prea slab, ca e prea alb sau prea brun, ca e prea drept sau prea incovoiat, ca e prea deschis sau prea inchis, ca e cu sau fara pernute, ca are sanii prea mari sau prea mici, picioarele prea drepte sau prea curbe, fesele prea late sau prea inguste, parul prea drept sau prea carliontat, fata prea lata sau prea rotunda si multe alte invective inventate si puse intr-un anume tipar de altii. Pai ce, altii stiu mai bine decat stiu eu ce inseamna frumos sau urat pentru mine, bun sau rau, placut ori neplacut? Daca pot sa ma bucur de o multime de lucruri avand acest ” vehicul „, inseamna ca sunt o minune. Stii, oricum ar fi un trup, indiferent ca e orb, surd, ciug sau cum o fi, eu una crede-ma ca nu pot sa il reproduc si de n-am aceasta putere, inseamna ca indiferent de felul in care arata corpul cuiva, sigur ca e magnific si minunat, deoarece in alcatuirea acestuia s-a pus ceva ce eu n-am cum sa pun, iar Cel ce a facut asta se poate numi un Adevarat Artizan, un Adevarat Maestru! Intelegand asta, am inceput sa simt o iubire si consideratie tot mai mare atat pentru Artizan cat si pentru trupul pe care il detin. Cu drag mi-am amintit cum m-a ajutat el sa simt caldura corpului dragului meu copil, sa simt apropierea plina de caldura a mamei mele si al altor fiinte minunate aparute in viata mea, mi-am amintit de toate locurile pe unde m-a purtat, de toate lucrurile pe care m-a ajutat ca sa le creez, de toata muzica superba pe care am putut sa o ascult si de multe, multe alte lucruri pe care impreuna le-am facut. Pot sa mai zic atunci ca am un trup urat si asta fiindca cineva a zis ca un trup ideal are anumite standarde? Asta e o ineptie, o mare ineptie! Trupul este minunat exact asa cum este si merita sa fie iubit exact pentru ceea ce este! Daca te simti bine in el, daca te ajuta sa faci toate minunile pe care zilnic le faci, inseamna ca trupul pe care il ai este minunat!

Mai apoi mintea, acest ” computer ” atat de ingenios facut. Il pot eu reproduce? NU, NU, NU ! Oricat as incerca sa fac asta, n-am cum sa il reproduc. Sigur ca as putea crea unul mecanic, dar cum ar arata acest trup cu un creier mecanic, cu o masinarie de plastic implantat in el? Si daca inca n-am ajuns la acea ingeniozitate incat sa pot reproduce un creier la fel de perfect ca cel pe care il am, si care este atat de ingenios legat la tot ceea ce exista in acest trup, cum pot eu sa spun ca am o minte  proasta si fara folos? Mintea este cu adevarat extraordinara daca o folosesc pentru ceea ce ea a fost menita, adica sa socotesc cu ea, sa ma folosesc de cele inmagazinate in ea ca unelte in cele ce doresc sa intreprind si multe alte lucruri mai mult decat folositoare. Cu siguranta ca si tu ai o minte la fel de magica si minunata ca a mea si tocmai de aceea chiar merita sa fii recunoscator fiindca o ai, multumindu-i de ajutor.

Apoi m-am gandit daca as putea sa creez un suflet care sa ma ajute sa simt senzatii, sa ma bucur de aceste senzatii, sa ma extaziez de frumos, sa simt bucuria intalnirii cu cei dragi, sa simti fericirea unei reusite si multe altele. Clar ca am ajuns la concluzia ca habar nu am cum sa creez o astfel de minune. Oricat am incercat sa imi imaginez, a fost imposibil sa pot sa ma vad in postul de creator de suflete. Si daca nu pot sa fac asa ceva, de ce sa imi bombardez sufletul cu emotii neplacute doar fiindca cineva imi spune ca trebuie sa fiu altfel decat eu simt si doresc sa fiu? Cu ce mi-a gresit mie sufletul sa il chinuiesc cu fel de fel de pretentii pe care altii le ridica si cauta sa ma oblige sa le fac? Chiar mi-e greu sa traiesc asa cum Eu sunt? Chiar trebuie ca minut de minut sa incerc sa ma victimizez, sa ma bombardez cu informatii gresite, false si neavenite doar ca sa fiu asa cum altii vor sa fiu? Oare ma aflu aici sa fiu un tipar strain? Oare sa fie chiar atat de greu sa ma accept si sa fiu acceptata, sa ma iubesc si sa fiu iubita asa cum sunt? Chiar imi este atat de greu sa ma vad ca o valoare si sa ii vad si pe ceilalti ca o valoare? Chiar am orbit atat de tare incat sa uit cate lucruri minunate am trait si facut cu ajutorul acestui trup, cu ajutorul acestui creier, cu ajutorul acestui suflet si nu cu ajutorul altui trup, altui creier sau suflet! In asta consta marea paradigma a omului. Mereu se raporteaza la alt trup, la alt creier, la alt suflet, uitand cate lucruri minunate a trait, facut si simtit cu propriul lui trup, minte si suflet.

Cand insa te privesti din aceasta perspectiva, incepi sa iti dai seama ca tu chiar esti o minune si ca nimeni, dar nimeni n-a mai trait, gandit si facut la fel ca tine. Ca esti intr-adevar o alcatuire minunata, care meriti sa te apreciezi pentru ceea ce tu esti si nu pentru ceea ce altii doresc ca tu sa fii. Pune-i pe ei sa traiasca, sa gandeasca si sa faca exact ca tine, sau incearca tu sa traiesti, sa gandesti si sa faci exact ca ei! Vezi, poti sa faci asta? Sau ei pot sa fac asa ceva? Si daca nici tu nu  poti si nici ei nu pot, atunci ce altceva esti decat o minune, asa cum si ei sunt la fel. Asta inseamna ca Artizanul chiar este Unul de Exceptie si merita sa fiu recunoscatoare ca m-a Creat cu adevarat un Unicat asa cum si pe tine te-a creat la fel. Asta inseamna ca merita sa apreciezi ca ai marea sansa sa te bucuri ca tine de viata, fara a mai incerca vreodata sa mai imiti pe cineva, sau sa te chinuiesti sa indeplinesti pretentiile cuiva, ci doar sa fiintezi ca tine, bucurandu-te cu adevarat de sejur. Intr-o atare maniera, viata ta se simplica foarte mult, energia nematrebuind sa ti-o indrepti intr-o multitudine de parti, divizandu-te si imprastiindu-te cand intr-o parte cand intr-alta, facandu-i cand unuia pe plac cand altuia, punandu-te cand intr-un tipar cand intr-altul, fiind intr-o continua stare de stres si deconectare de tine insuti, putand in acest fel sa te axezi doar pe ceea ce tu esti si ATAT! – si crede-ma, iti spun daca doresti de sute, de mii, de milioane si triloane de ori ca TU CHIAR ESTI O MINUNE EXACT ASA CUM ESTI SI CA MERITI SA TE IUBESTI DIN TOATA PLINATATEA FIINTEI TALE EXACT PENTRU CEEA CE ESTI!

Cum te vezi acum? Cum te percepi acum? Cum ii percepi pe ceilalti? Mai doresti sa te chinuiesti sa fii ca altii? Mai doresti sa ii chinuiesti pe ei, sa fie ca tine? Minunea vietii tale consta in a fi ca tine si sa te bucuri de ceilalti asa cum ei sunt, fiindca daca tot incercam sa ne schimbam unii pe altii, programandu-ne dupa preferinte, pana la urma o sa ajungem ca in loc de o fiinta umana sa avem langa noi un robotel de care ne putem plictisi in scurt timp, dorind sa il transformam mai apoi intr-un alt robotel si tot asa. Viata este minunata prin insasi unicitatea pe care ea ne-o ofera. Permite-ti deci fiinta de exceptie ce esti, pretioasa libertatea de a te bucura de drumul tau in felul tau, si lasa-i si pe ceilalti sa se bucure de drumul lor in felul lor, bucurandu-va de acest minunat sejur in cooperare, oferind fiecare valoare si unicitate in felul lui propriu. Suflet minunat, tu chiar meriti sa iti acorzi acest pretios premiu, tu chiar meriti……in primul si primul rand, ca recunostinta pentru Cel ce te-a Creat ca o Minune!

Cu drag Ramona

Cat de plin este vasul autostimei tale?

Bine ai revenit pe caleaspretine

Am fost invitata zilele trecute la un atelier pentru femei si am observant ca foarte multe dintre ele aveau o stima de sine scazuta. Asta m-a facut sa imi doresc sa scriu inca un articol, care sa vizeze stima de sine, in dorinta de a te ajuta sa vezi viata cu alti ochi.

Despre stima de sine s-a vorbit si se vorbeste foarte mult. Felul in care ne comportam, mediul in care ne invartim, persoanele pe care le acceptam prin preajma noastra, felul in care actionam intr-un moment sau altul al vietii, ne demonstreaza si demonstreaza si altora daca stima noastra de sine este ridicata ori ba. Adevarul este ca la noi in tara, sunt din pacate foarte multe persoane care se plang, care prefer in cazul diverselor esecuri traversate sa ii invinovateasca pe altii sau chiar pe ei insisi, neintelegand ca fiecare etapa de viata poate oferi noi si noi perceptii si indemnuri de a se dezvolta pe ei insisi intr-un mod constructiv, deschisi fiind in mod continuu spre nou si progres, fiindca varand nevrand, umanitatea merge inainte atat pe plan tehnologic cat si psihologic, credintele si valorile schimbadu-se intr-un ritm din ce in ce mai rapid.

Virginia Satir ofera descrieri foarte pertinente in cartea – Arta de a fauri oameni, aparuta la Editura trei, atat tipologiei persoanelor care au o stima de sine scazuta, cat si a celor care au o stima de sine ridicata. Ea zice asa:

“Stima de sine este capacitatea unui om de a se pretui pe sine si de a-si trata propria persoana cu demnitate, iubire si realism….Integritatea, onestitatea, responsabilitatea, compasiunea, iubirea si competenta – toate emana de la persoanele care au o stima de sine inalta. Simtim ca noi contam, ca lumea este un loc mai bun pentru ca noi suntem aici. Avem incredere in competenta noastra. Suntem capabili sa le cerem ajutorul celorlalti, dar suntem de parere ca putem lua singuri decizii in ceea ce ne priveste si ca suntem, in cele din urma, cea mai buna resursa de care dispunem. Daca ne apreciem propria valoare, suntem gata sa vedem si sa apreciem valaorea celorlalti. Radiem incredere si speranta. Nu avem reguli care sa se opuna la nimic din ceea ce simtim. De asemenea, stim ca nu trebuie sa actionam intotdeauna dupa cum simtim. Putem alege. Inteligenta noastra ne coordoneaza actiunile. Ne acceptam pe deplin ca finite umane.

Oamenii plini de viata simt aproape mereu ca au vasul plin. E adevarat, toti avem momente cand ne vine sa lasam totul balta, cand ne copleseste oboseala si cand lumea ne-a provocat cu prea multe dezamagiri intr-un timp mult prea scurt, cand problemele vietii par brusc mai multe decat putem noi duce. Dar oamenii plini de viata iau aceste sentimente temporare de a avea vasul gol exact ca pe ceea ce sunt: o criza de moment….

Cand stima de sine este scazuta, oamenii se asteapta sa fie inselati, calcati in picioare, desconsiderati de cei din jur. Aceasta stare deschide drumul catre victimizare. Cei care se asteapta la ce e mai rau atrag raul si, de obicei, sufera de pe urma lui. Pentru a se apara, ei se ascund in spatele unui zid de neincredere si se afunda intr-o stare ingrozitoare de singuratate si izolare. Astfel, despartiti de ceilalti oameni, devin apatici, indiferenti fata de ei insisi si fata de cei din jur. Le este greu sa vada, sa auda sau sa gandeasca clar si, prin urmare, au tendinta de a-i abuza si a-i devaloriza pe cei din jur. Oamenii care trec prin astfel de stari ridica ziduri psihologice uriase dupa care se ascund, apoi se apara negand ca fac asta.

Frica este o consecinta naturala a lipsei de incredere si a izolarii. Frica ne apasa si ne orbeste; ne impiedica sa ne asumam riscuri sis a incercam sa gasim solutii noi la problemele noastre. In schimb, ne impinge spre comportamente care ne distrug si mai tare stima de sine.

Cand persoanele cu o stima de sine scazuta au un esec, isi pun imediat eticheta de ratati. “ Cu siguranta nu sunt bun de nimic, altfel nu mi s-ar intampla toate lucrurile astea ingrozitoare “ , isi spun in sinea lor. Dupa destule reactii de acest tip, sinele devine vulnerabil la droguri, alcool sau alte refugii in fata confruntarii cu realitatea…

Daca aveti o stima de sine scazuta si nu admiteti acest lucru, este ca si cum v-ati minti pe voi si pe cei din jur. Subaprecierea propriilor sentimente duce in mod direct la subaprecierea propriei persoane, de unde scaderea si mai dramatica a stimei de sine. Mare parte din ceea ce ni se intampla este rezultatul propriei noastre atitudini. Si din moment ce este vorba despre atitudine, inseamna ca o putem schimba. “ (Virginia Satir)

Ce e de facut? Cum poate omul ajunge la o stima de sine ridicata? In primul si primul rand e bine sa inveti sa te iubesti si sa te accepti exact asa cum esti. Crede-ma ca desi poate ca inca nu ti-ai dat seama, tu esti o valoare exact asa cum esti. Stima de sine adesea apare pe un fond de necunoastere a propriei persoane. Poate ca parintii te-au indemnat sa optezi pentru o meserie in care te simti inconfortabil. Stiu, stiu, ai sa imi zici: “ Dar ce are meseria mea cu stima de sine scazuta, cand de fapt eu ratez in relatii? “ O persoana care este perfect constienta de talentele native pe care le are, miscandu-se in mod firesc spre dezvoltarea acestor talente, sectiune in care clar ca se simte bine cu ea insasi, nu ti se pare ca automat se vede ca o valoare?

Poate ca inca nu ti-ai dat seama, dar marea majoritate a timpului tu ti-o petreci la munca, ceea ce inseamna ca acolo trebuie sa te simti in primul si primul rand confortanbil, facand exact ceea ce iti place si in domeniul in care tu ai talent. Gandeste-te ! – daca tie iti place sa lucrezi intr-un domeniu in care sa poti interactiona cu mai multi oameni, dar la indemnul altora ai optat pentru o meserie care te obliga sa stai singur/a intr-un birou, nu-i asa ca ti-e lehamite sa mergi la munca? Si daca ti-e lehamite sa faci ceva ce iti displace, clar ca iti pui amprenta pe ceea ce faci, existand riscul sa ramai fara job. Si, cum te simti daca se intampla asta? Te simti tu o persoana plina de valoare? Clar ca nu ! Isi pune amprenta aceasta alegere gresita si pe relatiile tale? Eu zic ca da !

Dar daca te simti confortabil la locul de munca, placandu-ti ceea ce faci, te mai simti tu o persoana inutila? Sigur ca nu ! Cu siguranta ca esti motivata si pui pasiune in tot ceea ce faci, aceasta stare existand in tine si cand te afli alaturi de alti semeni de ai tai. Deci, primul pas pe care e bine sa il/o faci, este sa vezi daca e ceva in neregula cu munca ta, si daca da, cauta sa vezi care sunt acele talente pe care le ai si care te ajuta sa devii o valoare. Iti recomand in acest sens sa iti faci testul MBTI pe care il gasesti aici:

http://www.la-psiholog.ro/teste-psihologice/test-personalitate-mbti-jung-16-tipuri

Dupa ce ti-ai descoperit drumul potrivit, incepe sa actionezi in acel sens. Ai sa vezi ca in timp, facand exact acele lucruri care iti plac si te motiveaza cu adevarat, stima ta de sine va creste simtitor, relatiile cu ceilalti devenind cu atat mai armonioase, cu cat mai armonioasa va fi si relatia ta cu tine.

Si ca sa te ajuti si mai mult, te invit sa iti scrii o declaratie de autostimare, asemanatoare cu cea scrisa de Virgina Satir, si pe care o gasesti mai jos, sau pur si simplu repeta zi de zi, cuvintele scrise de ea, daca consideri ca iti sunt potrivite. Poti sa faci asta, stand in fata unei oglinzi, privindu-te in fata, acceptandu-te si iubindu-te pentru ceea ce esti. Sa stii ca terapia asta cu oglinda e o mare gaselnita, avand un impact fantastic asupra subconstientului tau. Cu cat vei pune mai multe sentimente de autoapreciere in timp ce vei vorbi tu cu tine insuti, cu atat schimbarea va fi mai rapida. Iti urez succes, o stima de sine tot mai ridicata si sa ne reantalnim cu bucurie.

Cu drag Ramona

Declaratie de autostimare

“Eu sunt eu. Nu mai exista nimeni pe lumea aceasta exact ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite privinte, dar nimeni nu imi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel ce face alegerile.

Posed tot ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti, cat si cele directionate catre mine insumi.Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele.

Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine, ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta, ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate spre binele meu.

Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine, pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati de a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine, asa cum sunt in acel moment precis.

Cand mai tarziu, ma uit in urma la cum am aratat si cum am vorbit, la ce am spus si cum am facut, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da la o parte elementele nepotrivite, pot pastra ceea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumente pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productive, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni si de lucruri din exteriorul meu.

Ma posed pe mine si, prin urmare, ma pot construi.

Eu sunt eu si sunt OK.” ( Virginia Satir )

%d blogeri au apreciat asta: