Povestea ta, povestea mea………..

Bine ai revenit, suflet minunat pe caleaspretine

M-am gandit sa iti spun de data asta o poveste, una care incepe ca orice alta poveste cu a fost odata……..Si precum spune povestea, a fost odata un taram magic, un taram plin cu pomi roditori, cu rauri cu ape limpezi si cristaline, cu animale magice si iubitoare, cu munti falnici si vai manoase, cu un cer azuriu si plin de irizarii diafane, un taram plin de caldura si voie buna, un taram unde pasarelele ridicau in fiecare zi binecuvantat, adevarate simfonii pline de recunostinta, adresate Marelui Artizan, un taram cu flori diverse si multicolore, care isi imprastiau miasma in jur, creand un adevarat paradis binecuvantat. Acest taram a fost special creat de Parintele Iubirii pentru a aduce bucurii si fericire copiilor Lui. Un taram unde fiecare putea sa se bucure de tot ce exista acolo, jucandu-se tot felul de jocuri creative si imbucuratoare, savurand astfel viata in rasete si voie buna. Si asa si era. Peste tot pe unde mergeai auzeai rasete si canturi de Slava, jocul pe atunci fiind plin de antren si surprize placute. Si-apoi intr-o zi, unuia dintre copii i-a venit o idee nastrusnica, gandindu-se ca un nou joc ar fi binevenit. Acestui joc i s-a pus numele: “ De-a baba oarba. “ Parea un joc simplu, antrenant si plin de surprize, cerandu-li-se jucatorilor doar sa isi acopere ochii cu un val impenetrabil, urmand sa se gaseasca mai apoi unul pe celalalt, ghicind in timp ce faceau asta, cam ce se afla in jurul lor si incotro ar fi bine sa paseasca. Mare fericire a fost la inceput, si asta fiindca chiar era un joc palpitant. Dar mai apoi, jucatorii au inceput sa se loveasca de pietre, sa cada in diverse santuri, sa se loveasca intre ei, sa le fie din ce in ce mai greu sa treaca peste obstacolele aparute in cale. Si fiindca inca mai aveau imaginea mirificului taram in minte, si fiindca era imposibil sa vada prin valul impenetrant pe care il aveau pe ochi, au inceput sa isi inchipuie cam arata locul pe unde pasesc, cum arata fratele sau sora de care se lovesc sau caruia i se auzea glasul pe undeva prin arealul apropiat, creand astfel povesti individualizate despre ceea ce ei credeau ca este, la fel ca si in povestea cu Orbii si elefantul care suna cam asa:

Odata Buddha statea in apropiere de Savatthi, in dumbrava Jeta, la manastirea lui Anathapindika. Pe atunci pe langa Savatthi erau multi asceti, brahmani si sanyasini din diferite secte, avand credinte si opinii diferite, si care se bazau pe acestea pentru a obtine sprijin din partea laicilor.

Unii asceti si brahmani spuneau: „Cosmosul este etern; numai acesta este adevarul; orice altceva este minciuna”. Altii spuneau: „Cosmosul nu este etern”. … „Cosmosul este finit” … „Cosmosul este infinit” … „Sufletul si trupul sunt acelasi lucru” … „Sufletul este una iar trupul este alta ” … „Dupa moarte un Tathagata exista” … „Dupa moarte un Tathagata nu mai exista” … „Dupa moarte un Tathagata in acelasi timp mai exista si nu mai exista” … „Numai asta este adevarat. Orice altceva este o minciuna”.

Si isi duceau viata certandu-se, intr-o continua galceava, fiecare argumentandu-si opiniile cu aprindere, ranindu-se unii pe altii cu cuvinte ascutite: „Dharma e asa cum spun eu, nu e asa cum zici tu! Ba nu e asa cum spui tu, e asa cum zic eu!”

Intr-o dimineata, devreme, un numar de bhikkshu si-au imbracat robele si au plecat cu bolurile in Savatthi, dupa daruri de mancare. Dupa ce au mancat, s-au intors langa Sublim, s-au prosternat inaintea lui, apoi s-au asezat alaturi. Si cum sedeau ei acolo, i-au spus Sublimului: „Stapane, sunt multi asceti, brahmani si sanyasini din diferite secte, care spun asa si pe dincolo”.

Sublimul le-a spus:

„Bhikkshu, acesti asceti nu vad adevarul, sunt ca orbii. Habar nu au ce este folositor si ce dauneaza, ce este si ce nu este Dharma. De aceea se cearta intre ei.

A fost odata, chiar aici in Savatthi, un rege care i-a poruncit unui om de-al lui: “ Aduna-i pe toti care sunt orbi din nastere “.

Omul a adunat laolalta toti orbii din nastere din Savatthi, apoi s-a dus la rege si i-a zis: “ Majestate, i-am adunat pe toti care sunt orbi din nastere “.

“ Foarte bine, acum arata-le orbilor un elefant “.

Omul s-a dus si le-a aratat orbilor un elefant. Unora dintre orbi le-a dat sa pipaie capul elefantului, altora urechea elefantului, altora coltii, altora trompa, altora un picior, si asa mai departe. Si la toti le-a spus la fel: “ Uitati, orbilor, asa este un elefant “.

Apoi regele s-a apropiat de orbi si i-a intrebat: “ V-a fost aratat elefantul? “

“ Da, majestate “.

“ Acum spuneti-mi, cum este elefantul? “

Orbii carora le-a fost aratat capul elefantului, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca un ulcior in care se tine apa. “ Cei carora le-a fost aratat urechea elefantului, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca o paleta de facut vant. “ Cei carora le-a fost aratat un colt, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca un drug ascutit. “ Cei carora le-a fost aratata trompa, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca o prajina de plug. “ Cei carora le-a fost aratat piciorul elefantului, au spus: “ Elefantul, majestate, este exact ca o coloana. “ Si asa mai departe.

Spunand, “ Elefantul e asa cum zic eu, nu e asa cum zici tu! Ba nu e asa cum zici tu, e asa cum zic eu! “ orbii s-au luat la bataie, lovindu-se unii pe altii.

Iar regele s-a distrat privind spectacolul orbilor care se bateau.”

Apoi Sublimul a spus:

„Unii dintre acesti asceti si brahmani,

Foarte atasati de propriile lor pareri,

Se cearta si se lupta intre ei:

Oameni care vad numai o latura a lucrurilor.”

Si uite asa, timpul a trecut in timp ce unii spuneau ca: “ Ba nu e asa cum zici tu, e asa cum zic eu!» orbii luandu-se la bataie, lovindu-se unii pe altii – si in timp ce se intampla asta, unii au plecat iar altii au venit, uitand insa din cauza razmeritei create intre ei sa isi mai dea jos valul de pe ochi, considerandu-l pana la urma ca ceva normal si idezirabil. Incet, incet, taramul magic a devenit doar o poveste spusa si inchipuita in functie de experientele avute de fiecare in parte, unora parandu-li-se ceva foarte, foarte indepartat, altora parandu-li-se greu de descoperit, altii considerand ca acesta trebuie cucerit, iar altii ca au cale lunga de facut pana la el si uite asa, fiecare crezand in propria lui poveste, in cel mai bun caz, cei doritori sa evite certurile, preferand sa se izoleze, creandu-si in acest sens ziduri intre ei si ceilalti, asa crezand ca vor invata mai bine sa se miste prin propriul lor areal, feriti fiind in acest fel de probleme. Si uite asa, oamenii si-au promulgat propriile lor credinte si valori, infipti fiind in propriile lor imagini limitative asa cum e si in povestea de mai jos:

“Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetati. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreaba:

— Nu am mai fost nicioadata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

— Cum erau locuitorii orasului de unde vii?

— Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.

— Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare, iar acesta ii raspunse in acelasi mod. Raspunsul a fost insa diferit.

— Oamenii erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni si cu greu i-am parasit.

— Asa este si populatia acestei cetati, raspunse inteleptul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si-i zise cu repros:

— Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

— Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.

Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.”

In tot acest timp, o voce firava si soptita, o voce abia auzita din cauza vacarmului iscat pe afara, spunea duios:

“ Copilul meu drag, da-ti jos valul de pe ochi ca sa poti sa vezi mai bine. Tu ai uitat, dar Eu pot sa iti spun ca tot ceea ce tu traiesti este un simplu joc “De-a baba oarba. “

Cine insa sa il auda. Fiecare era ocupat cu concursul pe care tocmai il scornisera, socotind ca e timpul sa termine cu cearta, ferm hotaratii fiind sa afle care dintre ei are dreptate, si fiindca aflasera ca pe undeva pe un varf de munte se afla un om intelept, s-au inteles sa o porneasca spre el, fiecare in felul lui propriu, cam asa ca in povestea de mai jos:

Cu mult timp in urma, erau trei prieteni care au facut juramint sa urce pe virful inzapezit al unui munte ca sa se aseze la picioarele maestrului care traia acolo si sa invete din intelepciunea lui.

Pornind impreuna la drum, au ajuns la o rascruce de unde se faceau trei carari diferite, fiecare ducind spre creasta muntelui si spre maestrul cel plin intelepciune. Prima carare urca drept pe munte. Era calea cea mai scurta, dar foarte abrupta si plina de pericole.

A doua cale patrundea si urca printr-un canion ingust si accidentat, batut de vinturi puternice; iar a treia cale incercuia muntele, in spirale line, pina in virf.

Dupa lungi discutii despre calea pe care ar fi trebuit s-o urmeze, fiecare dintre cei trei prieteni si-a ales o alta carare din cele trei, nereusind sa se puna de acord nicicum, astfel ca s-au despartit si fiecare a pornit spre virf pe calea lui.

Dupa 7 zile, ajunse in virf cel care urcase pe calea directa dar abrupta, extenuat si singerind tot de pe urma ranilor dobindite pe cale. El se aseza la picioarele maestrului si astepta in tacere sosirea prietenilor sai.

Dupa 7 saptamini, al doilea prieten, care urcase prin canionul cel ingust si batut de vinturi, sosi in virf, ametit si tulburat si el de dificilul drum.

Si el se aseza la picioarele maestrului, asteptindu-l pe cel care alesese calea cea lunga care serpuia in jurul muntelui.

In fine, dupa 7 luni sosi si cel de-al treilea, plin de lumina si de pace launtrica.

De cum se aseza si el la picioarele maestrului, ceilalti doi se aratara furiosi fiindca il asteptasera atit de mult si fiindca ei avusesera atit de mult de suferit, in timp ce urcusul lui fusese o binecuvintare.

Inca o data se luara la cearta, discutind care carare era cea mai corecta de urmat catre maestru, si il intrebara pe maestru care era Adevarul.

Maestrul il intreba pe primul sosit, ce invatase pe calea aleasa de el.

Cel care suferise cel mai mult raspunse:

„Am invatat ca viata poate fi foarte scurta si ca drumul ei poate fi greu de indurat. Am alunecat si am cazut pe drum, si m-am ranit in cazaturile mele, si pentru fiecare pas inainte faceam efort cit pentru doi pasi. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine?

Maestrul ii raspunse printre lacrimi de Compasiune:

„Da, iubitul meu, justa a fost calea ta”.

Apoi maestrul il intreba pe al doilea sosit, ce invatase pe calea sa.

Cel care ajunsese sus cu mintea tulbure din cauza vinturilor puternice raspunse: „Am invata ca drumul vietii nu poate fi prevazut intotdeauna, si ca nu te conduce mereu catre tinta dorintelor tale. Uneori credeam ca stiu calea, ca sa constat apoi ca drumul isi schimbase directia si ma conducea din experienta in experienta, pina cind m-am trezit ca am ajuns in fata ta. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine?

Maestrul ii raspunse cu vocea Intelegerii:

„Da, iubitul meu, justa a fost calea ta”.

In fine, maestrul il intreba si pe cel de-al treilea, ce invatase el pe calea lui.

Cel care ajunsese luminos si calm raspunse: „Am invatat ca, daca mergi prin viata avind Rabdarea ca tovaras de drum, calatoria nu mai este o povara pe care o porti, ci un miracol pe care il traiesti. Calea este dreapta si urcusul este bland atunci cand iti luminezi drumul cu Iubire. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine?

Maestrul raspunse cu zimbetul luminos al Iubirii: „Da, iubitul meu, justa a fost calea ta”.

Atunci cei trei prieteni isi inclinara capetele cu reverenta, caci aflasera, in sfirsit, adevarul etern. “Daniel J.Miller

In timp ce inteleptul le vorbea “ cuceritorilor “, Dumnezeu si El isi susura propria poveste cam asa: Copilul meu drag, de ce peregrinezi in stanga si in dreapta, in sus si in jos, inainte si inapoi ca sa gasesti ceva ce deja ai, ca sa fii ceva ce deja esti? Tu te afli exact in locul potrivit, pe taramul magic pe care Eu l-am creat special pentru tine, si tot ce ai de facut este sa iti dai jos valul de pe ochi, ca sa te bucuri de darurile pe care Ti le ofer. Dar omul era atat de adancit de spusele “ semenului intelept “ incat a pierdut talcul celor spuse de Dumnezeu, preferand sa inventeze alte si alte povesti imaginare, socotind ca asa timpul trece mai cu folos.

Apoi intr-o zi, undeva intr-un anume loc….

“….un om se alatura unui grup de copii care se jucau intr-o curte. El se apuca sa sara capra si sa faca tot soiul de maimutareli pentru a-i amuza pe prunci. Mama unuia dintre copii privea de la fereastra. Dupa o vreme, ea cobori in curte si se apropie de copilul ei.

– Uite fiule, omul asta e un sfant, ii zise ea. Du-te la el!

Omul nostru il lua pe copil de umar si il intreba:

– Ce vrei sa faci, copile?

– Stiu si eu? intreba copilul. Tu ce vrei sa fac?

– Pai tu trebuie sa-mi spui ce ai chef sa faci.

– Ei bine, mie imi place sa ma joc.

– Ce-ai zice atunci sa te joci cu Dumnezeu?

Baiatul ramase cu gura cascata, fara a mai sti ce sa raspunda. Atunci, sfantul urma:

– Daca izbutesti sa te joci cu Dumnezeu faci lucrul cel mai frumos cu putinta. Toata lumea il ia pe Dumnezeu in serios, iar El se plictiseste. Joaca-te cu Dumnezeu, copile. E un tovaras de joc cum nu s-a mai pomenit. “

Copilul ascultand povata omul sfant, s-a intors spre Dumnezeu si i-a zis:

“Tata, eu te caut de atata timp si oricat incerc sa te gasesc, mi-e imposibil sa stiu unde te afli. Incotro trebuie sa merg? Am de urcat munti pentru a te gasi? Trebuie sa cobor vai, sa trec peste rauri incolburate si poduri suspendate, sau sa calatoresc in locuri necunoscute mie? Spune-mi rogu-te ce am de facut? Vrei te rog sa ma lasi sa te descopar ca sa pot sa ma joc cu Tine?” Si gasul lui cristalin suna pe tot cuprinsul taramului fermecat, aidoma unui clinchet de clopotel nazdravan. In chiar clipa prezenta, exact cand isi transmitea dorinta, chiar inainte de a fi fost rostit tot ceea ce gandea, copilul a simtit cum doua maini pline de duiosie si iubire ii desfac valul pe care il avea legat peste ochi. Cu mare mirare a privit in jurul lui, descoperind taramul magic pe care se afla, de data asta inconjurat fiind de lumina si frumuseti nebanuite. Langa el, se afla Parintele lui mult prea iubit. “ Tata, a exclamat copilul plin de veselie, dar eu mereu m-am aflat pe acest taram? “ “ Da, copilul meu iubit-i-a raspuns Tatal.” “Dar asta inseamna ca eu am cautat taramul magic doar in niste povesti iluzorii inchipuite de mine si de ceilalti, cand de fapt acest taram a fost si este chiar aici, putand sa fie descoperit in momentul in care exista cineva gata sa se joace cu Tine, renuntand astfel la valul de pe ochi? “ “ Da, copilul meu iubit – i-a raspuns Tatal plin de duiosie. “ Copilul vazand ca si ceilalti tovarasi de joc au ochii acoperiti, si stiind acum adevarul, a fugit cu mare bucurie catre ei, cu marea dorinta de a le spune vestea cea buna. Acestia insa erau atat de ocupati cu propriul lor joc si propriile lor povesti iluzorii, incat le-au cerut copilului sa nu ii mai deranjeze in nici un fel ba chiar din contra, sa plece odata pentru totdeauna din mijlocul lor, patind cam la fel ca pescarusul din povestea de mai jos:

” Pescarusul Jonathan Livingston! In Centru! ” Cuvintele Batranului vibrau de o adanca solemnitate. In Centru insemna fie ocara, fie onoare. Cand se alegeau cei mai importanti conducatori ai pescarusilor, acestia erau chemati in Centru pentru Onoare. Cu siguranta, se gandi el, Breakfast Flock a urmarit recordul meu de azi dimineata! Dar eu nu am nevoie de onoruri. Nu vreau sa fiu conducator. Vreau doar sa le impartasesc experienta mea, sa le arat orizonturile care ni se deschid noua, pescarusilor. Pasi in fata. ” Pescarus Jonathan Livingston „, spuse batranul. ” In Centru pentru Ocara in vazul tuturor pescarusilor „. Parca-l pocnise cineva-n cap cu o scandura. I se muiasera genunchii, i se pleostira aripile, urechile ii tiuiau. Pentru ocara? Nu se poate! Si recordul?! Nici nu-si dau seama ce spun! Nu au dreptate! Nu au dreptate! „…pentru cumplita sa nesabuinta „, intona vocea solemna, ” Pentru violarea demnitatii si traditiilor neamului pescarusilor… „. A fi chemat in centru pentru ocara inseamna alungarea din obste si exilarea pe Stancile Indepartate. „… intr-o zi, Pescarus Jonathan Livingston, vei intelege ca orice nesabuinta e fara rost. Viata este necunoscutul si icognoscibilul; noi am fost adusi pe Lume ca sa mancam si sa supravietuim cat mai mult „. Un pescarus n-are dreptul sa replice in fata Consiliului, dar vocea lui Jonathan se auzi: ” Nesabuinta? Fratilor! ” striga el. ” Oare un pescarus care descopera si urmeaza un sens in viata, un tel mai inalt, este nesabuit? Mii de ani ne-am zbatut sa obtinem peste; Acum, ratiunea vietii noastre e alta – sa ne desavarsim, sa exploram, sa fim liberi! Mai dati-mi o sansa, lasati-ma sa va arat ce am descoperit …. „. Stolul era parca de piatra. ” Fratia noastra a incetat! ” au intonat pescarusii intr-un singur glas si astupandu-si solemn urechile, i-au intors spatele….”

Povestea mai spune ca, Minunatul copil inca mai peregrineaza impreuna cu Tatal lui iubit, doar doar or avea norocul sa mai gaseasca si alti copii dornici sa se joace cu Ei.

 

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. Foarte dragute povestile … Multumesc Ramona ..

    mi-au placut foarte mult:

    — Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.

    – Daca izbutesti sa te joci cu Dumnezeu faci lucrul cel mai frumos cu putinta. Toata lumea il ia pe Dumnezeu in serios, iar El se plictiseste. Joaca-te cu Dumnezeu, copile. E un tovaras de joc cum nu s-a mai pomenit. “

  2. Am plecat la joaca…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: