Arhive lunare: Mai 2013

Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor

„Este posibil ca tinerii care petrec zilnic un timp indelungat in fata televizorului sa aiba creierul dezvoltat diferit fata de al acelora care se implica in activitati fizice, interpersonale si cognitive?”

Raspunsul la aceasta intrebare, primit din partea unor cercetatori ca dr. Richard M. Lerner, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, specialist in dezvoltarea mentala a copiilor si tinerilor, este unul afirmativ: „Din moment ce tinerii sunt atrasi de un alt tip de activitate (privitul la TV), decat cei apartinand altor generatii, atunci si functia, si structura creierului vor fi alterate”.

O explicaţie a diminuării capacităţii de învăţare şi a slăbirii abilităţilor mentale la tot mai mulţi dintre tinerii de astăzi.

Având în vedere modificările survenite în ultimii ani în comportamentul copiilor şi al tinerilor, şi ne referim nu numai la manifestările violente, este important să fie cunoscută influenţa pe care televiziunea şi mesajele mass-mediei, în general, o au asupra dezvoltării abilităţilor mentale, a mentalităţilor şi a comportamentelor tinerilor noii generaţii.

Virgiliu Gheorghe, autorul cărţilor Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor, Efectele televiziunii asupra minţii umane cu subtitlul şi despre creşterea copiilor în lumea de azi, ne aduce în atenţie o serie întreagă de studii privind transformările pe care vizionarea TV le produce în dezvoltarea structurală şi în funcţionarea creierului uman. Iată care ar fi doar câteva dintre reperele pe care această lucrare ni le pune la dispoziţie pentru cunoaşterea efectelor televiziunii.

I. EFECTE ASUPRA STRUCTURII ŞI FUNCTIILOR CEREBRALE

Efectul hipnotic

Un element esenţial pentru înţelegerea mijloacelor de comunicare video-audio este efectul hipnotic al acestora. Neuropsihologii demonstrează că televiziunea, indiferent de emisiunea vizionată, are ca prim efect introducerea cortexului telespectatorului într-o stare semihipnotică (unde cerebrale alpha). Aceasta explică atracţia pe care mass-media audio-video o exercită asupra tuturor, însă mai cu seamă asupra copiilor. Este imposibil de găsit o activitate prin care copiii să fie liniştiţi atât de repede şi aproape imobilizaţi pe o perioadă lungă de timp, aşa cum se întâmplă atunci când sunt aşezaţi în faţa televizorului. De altfel, acesta este şi motivul pentru care părinţii şi în unele cazuri şi educatorii folosesc televizorul ca sedativ.

Dependenţa de televizor

Corelat cu efectul hipnotic, apare şi comportamentul de dependenţă. Psihologii americani R. Kubey şi M. Csikszentmihalyi au dovedit că atât televiziunea, cât şi jocurile video şi internetul au capacitatea de a genera o puternică legătură de dependentă, privarea de aceste mijloace evazioniste producând, celor la care s-a instalat dependenţa, aceleaşi simptome ca şi în cazul substanţelor şi al comportamentelor care dau dependenţă.

Problemele de atenţie şi hiperactivitate

În ceea ce priveşte dezvoltarea structurală a creierului, neuropsihologia descoperă că, în funcţie de timpul acordat vizionării şi a vârstei de la care debutează aceasta, televiziunea şi calculatorul pot aduce grave prejudicii dezvoltării corticale. Vizionarea, se arată în aceste studii, inhibă dezvoltarea cortexului prefrontal, a emisferei cerebrale stângi şi a comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos.

Afecţiunile produse cortexului prefrontal în urma vizionării excesive au ca rezultat apariţia sindromului ADHD (Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder), adică slăbirea, până la nivelul patologic a unor capacităţi mentale fundamentale: concentrarea atenţiei, memoria de scurtă durată, imaginaţia creativă, motivaţia de a întreprinde o acţiune care cere efort.

De mici, copiii, obişnuindu-se cu astfel de experienţe care îi bruschează şi le seduc atenţia, când sunt puşi în faţa realităţii (diferite activităţi zilnice) care nu şochează în nici un fel, nu-şi mai pot concentra atenţia. De exemplu, la şcoală ei aşteaptă ca prezentarea profesorului să surprindă, având forma unui spectacol. Aşteptarea nefiindu-le satisfăcută, atenţia este dezactivată şi încep să se gândească la cu totul altceva. Un simptom al acestei tendinţe este faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseşte.

Deşi televiziunea generează o atitudine mentală pasivă, o întârziere în procesarea informaţiei, în gândire, vizionarea TV este un factor principal în inducerea hiperactivităţii. Agitaţia extremă, incapacitatea de ?a sta locului”, impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma vizionării repetate. Neuropsihologii demonstrează că, proporţional cu creşterea timpului dedicat vizionării, creşte hiperactivitatea.

Incapacităţi de învăţare

Problemele de învăţare – LD (Learning disabilities), sindrom de care suferă în multe dintre statele occidentale peste 50% dintre copii, sunt determinate în bună măsură de vizionarea TV şi de jocurile pe calculator. Cu o motivaţie scăzută privind învăţarea de noi cunoştinţe, incapabili să se concentreze cu atenţie şi agitaţi permanent din cauza unei hiperactivităţi excesive, copiii tot mai greu pot răspunde cerinţelor şcolare, în completarea tabloului simptomatologie al deficienţelor de învăţare observate la copiii de astăzi, un rol esenţial îl joacă dezechilibrele pe care vizionarea le induce în funcţionarea emisferei cerebrale stângi, aceea care guvernează gândirea logică şi analitică, construirea sintaxei şi discursivitatea. Prin urmare, dificultăţile în deprinderea limbii, în dezvoltarea capacităţii de citire şi în stăpânirea raţionamentului matematic sunt determinate, în principal, de lipsa dezvoltării normale a reţelelor neuronale din emisfera stângă, sisteme a căror activitate este subminată pe parcursul vizionării.

Iată cum arată tabloul simptomatologie întâlnit la elevii care, de-a lungul anilor, au acumulat prea multe ore în faţa micului ecran:

  • Slăbirea capacităţii de a asculta, incapacitatea de a-şi menţine atenţia, de a înţelege şi de a-şi aminti un material prezentat oral;
  • Abilitate scăzută de a reflecta într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, a faptelor şi a ideilor; 3) tendinţa de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora;
  • Scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a patra;
  • Proliferarea ticurilor verbale, a cuvintelor de umplutură care nu spun nimic;
  • Inabilitatea de a distinge diferenţele dintre sunetele ce alcătuiesc cuvintele şi de a le percepe în ordinea rostirii, fapt care se reflectă şi în dificultatea de a pronunţa cuvinte lungi şi a le silabisi;
  • Înţelegerea nesigură, confuză a lecturii cu un grad crescut de dificultate;
  • Dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe;
  • Dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisă.

Preşcolarii, în comparaţie cu cei de acum câteva generaţii, întâmpină dificultăţi mari în a sta liniştiţi şi a asculta povestiri sau scurte discuţii. Problemele pe care le pot sesiza părinţii, încă de pe acum, la micii telespectatori, sunt starea de hiperactivitate, de neatenţie şi chiar de irascibilitate care-i caracterizează. Problemele de înţelegere şi de folosire a limbii devin tot mai evidente cu cât copiii avansează de la o clasă la alta, când, în mod firesc, li se solicită un nivel mai ridicat al capacităţii de gândire şi de organizare, o înţelegere a cărţilor mai dificile şi un volum sporit de scriere. La începutul ciclului gimnazial, îngrijorează tot mai mult capacitatea scăzută de concentrare, cunoştinţele reduse de vocabular, capacitatea de înţelegere a lecturii şi abilitatea de a folosi limba, de a exprima efectiv idei, de a se exprima corect în scris.

În liceu, dificultăţile de limbă continuă să se arate în chestiuni subtile precum: planificarea, succesiunea şi organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre cauză şi efect, raţionamentul matematic şi ştiinţific, înţelegerea relaţiilor dintre idei în timpul citirii, exprimarea directă şi cu acurateţe a ideilor, reflecţia interioară etc.

Diminuarea comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos, are ca urmare principală, după mai mulţi ani de vizionare excesivă, o slăbire a capacităţii de procesare rapidă a informaţiei şi, în consecinţă, a performanţelor intelectuale.

II. EFECTE ASUPRA MENTALITÃTILOR ŞI A COMPORTAMENTELOR

Referitor la modelarea mentalităţilor şi a comportamentelor, lucrarea Efectele televiziunii asupra minţii umane previne asupra pericolului pe care-l reprezintă televiziunea, prin activarea mecanismelor psihologice de imitaţie, prin impunerea propriilor modele în mentalul individual şi în cel colectiv. Studiile vorbesc despre un efect de cultivare, o adevărată condiţionare a unor comportamente care, de cele mai multe ori, nu sunt dintre cele mai sănătoase, în mai multe cercetări se arată că predominanţa pe micul ecran a mesajului violent şi a celui erotic, a comportamentului răzvrătit şi a celui de consumator au efecte deosebit de puternice în modelarea orizontului de conştiinţă şi comportament al tinerilor.

Violenţa naşte violenţă

Toate studiile sociologice dovedesc că violenţa de pe micul ecran naşte violenţă în lumea reală.

  • Oamenii ajung să supraestimeze prezenţa violenţei în lumea reală. Sporeşte sentimentul fricii, al insecurităţii în faţa pericolului văzut ca iminent.
  • Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potenţiale, oamenii nu numai că devin mai stresaţi, mai irascibili, dar se şi pregătesc să răspundă cu violenţă, în legitimă apărare, la un eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează în imaginaţia individului care se îndreptăţeşte să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul.
  • Indivizii, într-o măsură tot mai mare, percep această violenţă ca pe o componentă legitimă şi implicită a instituţiilor sociale. Iar dacă lumea în care trăim este una violentă, violenţa devine mijloc şi necesitate.
  • Apare o desensibilizare a oamenilor în faţa violenţei, a durerii şi suferinţei; violenţa devine, tot mai mult, un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor şi impunerea intereselor, pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit.
  • Tinerii devin tot mai impulsivi, mai puţin capabili să-şi controleze impulsurile violente. De la joacă până la obsesie, comportamentul violent devine o constantă a comportamentului generaţiilor crescute cu televizorul.

Efectele erotismului TV

  • Mesajul erotic incită imaginaţia copiilor şi contribuie în mod esenţial la o maturizare precoce din punct de vedere sexual. Cercetările constată apariţia unor grave tulburări din punct de vedere psihologic şi comportamental la copiii şi tinerii care s-au obişnuit cu consumul de materiale erotice.
  • Materialele erotice creează dependenţă, în sensul că acestea cer un consum sporit.
  • Se formează o imagine falsă referitor la ceea ce înseamnă dragostea, la ceea ce putem aştepta de la celălalt şi, mai cu seamă, la ceea ce trebuie să dăruim noi înşine.
  • Scade vârsta primelor relaţii sexuale.
  • Se naşte obişnuinţa de a considera relaţiile sexuale ca pe un sport ce poate fi practicat cu oricine şi cu orice oportunitate, şi de a-l trata pe celălalt ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste.
  • Scade dorinţa de a întemeia o familie şi de a avea copii.
  • Pentru mulţi apare sentimentul frustrării că nu pot atinge standardele de frumuseţe şi seducţie propuse de cei de pe micul ecran sau cine ştie ce performanţă erotică.
  • Sporeşte violenţa îndreptată împotriva femeilor.
  • Comportamentul răzvrătit şi tiranic, atitudinea ironică şi limbajul impertinent promovate pe micul ecran formează nişte tineri egoişti şi individualişti, incapabili să se socializeze normal. Iar mesajul publicitar multiplică dorinţele, generează stări de frustrare şi, ca urmare, se constituie într-un factor de stres extrem de nociv pentru dezvoltarea personalităţii copiilor.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile cercetătorilor fenomenului mediatic prezentate în lucrarea Efectele televiziunii asupra minţii umane, o carte deosebit de utilă pentru înţelegerea mecanismelor pe care televiziunea le pune în mişcare, a efectelor pe care le are în dezvoltarea mentală a copiilor, în procesul de învăţare şf în formarea noii generaţii, în lumea occidentală, cercetătorii din domeniul educaţiei au constatat că acei copii care dedică cel mai mult timp vizionării au cele mai slabe rezultate şcolare, cel mai redus interes faţă de şcoală, cu alte cuvinte, insuccesul şcolar este direct proporţional cu timpul alocat vizionării. Este esenţială informarea şi cunoaşterea acestor mijloace de comunicare pentru a ne putea folosi în mod raţional de ele, şi a nu deveni sclavii lor.

Asociaţia pentru apărarea familiei şi a copilului

Preşedinte Prof. Cristian Constantinescu

Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală al Universităţii Bucureşti

Director Prof. Dr. Ilie Bădescu

Asociaţia pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor Mentale

Preşedinte Psihopedagog Ionela Mitrea “

Sursa: http://tineriortodocsi.webs.com/

Biofizicianul VIRGILIU GHEORGHE, este doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic (titlul lucrării: Televiziunea şi mijloacele video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan). Ultima carte publicată: Pornografia – Maladia secolului XXI (2011). Ultima conferinţă la Suceava, în octombrie 2011, a avut titlul: Revoluţia sexuală – mistificare a dorinţei şi naturii umane, la UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA.

VIRGILIU GHEORGHE este şi coordonatorul secţiunii ştiinţifice a revistei Familia Ortodoxă. Fiind foarte preocupat de studierea efectelor pe care presiunea culturii și tehnologiei media le exercită asupra omului contemporan, el face cunoscute riscurile pe care acestea le comportă pentru sănătatea mentală a oamenilor, pentru succesul şcolar şi profesional al tinerilor noii generaţii, pentru viaţa familiilor din societatea românească. În cărţile şi conferinţele sale încearcă totodată să ofere soluţii practice la problemele constatate.

La întâlnirile avute de domnia sa, au fost alături de dânsul: studenţi, profesori, medici, educatori, profesori de la liceele şi şcolile din respectivele localităţi, alături, bunăoară, de orice persoană interesată de aceste subiecte. Considerăm că temele sunt foarte importante atât pentru tineri, cât şi pentru părinţii lor.

Sursa: Familia Ortodoxa Ro

 

FAMILIA -Instrainare, conflicte…. ( conferinta -Virgiliu Gheorghe )

Cate ceva despre karma – partea a doua

Skeleton_Key_by_nighty_stock

Secretul muncii

A-i ajuta pe altii din punct de vedere fizic, satisfacandu-le lipsurile, este o fapta cu adevarat mareata; dar ajutorul este cu atat mai valoros, cu cat este mai mare nevoia, iar ajutorul este acordat pentru o durata mai lunga de timp. Daca nevoile unui om pot fi satisfacuta pentru o ora, i sa da prin aceasta cu adevarat un ajutor; daca este pentru un an intreg, atunci ajutorul acordat este si mai important; insa, daca omul poate fi indestulat pentru totdeauna, aceasta, desigur, va fi cea mai mare ajutorare care i se poate acorda.

Cunoasterea spirituala este singura care poate sa anihileze nenorocirile noastre pentru totdeauna. Orice alta cunoastere ne satisfice doar temporar nevoile. Doar cu ajutorul cunoasterii Spiritului se nimicesc cauzele care duc la lipsuri. De aceea, ajutorul spiritual acordat omului constituie cel mai mare sprijin ce i s-ar putea da vreodata. Cel care da oamenilor cunoasterea spirituala este cel mai mare binefacator al omenirii. Si noi vedem ca oamenii cei mai puternici au fost aceia care au ajutat omul in nevoile sale spirituale, deoarece spiritualitatea este adevarata baza a intregii activitati a vietii noastre. Omul puternic si sanatos din punct de vedere spiritual va fi puternic si in toate celelalte privinte, daca va dori aceasta. Atata timp cat omul nu poseda forta spirituala, nici chiar cerintele lui fizice nu pot fi satisfacute in masura cuvenita.

Dupa ajutorul spiritual, urmeaza ajutorul intelectual; darul cunoasterii este insa cu mult mai mare decat acela al hranei sau al vesmantului, el este mai inalt chiar decat darul vietii, pentru ca adevarata viata a omului rezida in cunoastere; nestiinta este moarte, iar cunoasterea este viata. Viata are o valoare foarte mica daca se scurge in obscuritate, bajbaiala, ignoranta si mizerie.

Mai exista si un alt ajutor: ajutorul fizic. Analizand problema referitoare la ajutorarea altora, trebuie sa ne ferim intotdeauna de a considera ca ajutorul fizic este unicul pe care il putem acorda. Nu numai ca este ultimul, dar si cel mai neinsemnat, pentru ca n-are cum sa dea o satisfactie permanenta. Suferinta incercata din cauza foamei trece imediat ce am satisfacut-o; foamea insa se intoarce. Suferintele vor inceta doar daca cel infometat va fi indestulat pentru totdeauna. Atunci foamea n-are cum sa il mai faca nenorocit; nici o suferinta, nici o disperare nu-l va mai putea tulbura. Astfel, ajutorul cel mai inalt este acela care ne intareste din punct de vedere spiritual; dupa el urmeaza cel intelectual si abia dupa aceea, cel fizic.

Suferinta lumii e gresit a se crede ca poate fi inlaturata doar printr-un ajutor fizic; atata timp cat firea omeneasca va ramane neschimbata, lipsurile fizice se vor ivi neincetat si, datorita nesatisfacerii lor, oamenii se vor simti mereu nenorociti; nici cel mai mare ajutor fizic n-are cum sa le fie de ajutor. Unica rezolvare a acestei probleme consta in aceea de a le da oamenilor inteligenta spirituala. Ignoranta este mama tuturor nenorocirilor pe care le vedem. Cand oamenii vor vedea lumina, cand vor deveni puri si puternici din punct de vedere spiritual, deci stiutori, numai atunci va disparea suferinta din lume, si nicidecum mai devreme. Putem transforma fiecare casa din tara in azil, putem sa umplem tara de spitale, dar suferinta omeneasca va continua sa existe atata timp cat caracterul omului va ramane neschimbat […]

Aceasta este ideea principal care strabate Baghavad – Gita: “ lucrati necontenit neatasandu-va de lucruri. Cuvantul “ samskara “ poate fi tradus destul de exact prin expresia “ inclinatie innascuta “ […]

Folosindu-ne de comparatia mintii cu lacul, putem spune ca in minte, orice emotie, calmandu-se, nu dispare de tot, ci lasa o urma, precum si posibilitatea unei noi iviri in viitor. Aceasta urma si posibilitatea ivirii noilor emotii trecute prin minte este ceea ce se numeste “ samskara “. Fiecare lucru pe care il indeplinim, fiecare miscare a corpului, fiecare gand isi lasa amprenta sa pe minte si, chiar atunci cand acestea nu se vad, ele sunt mereu indeajuns de puternice pentru a putea actiona in mod inconstient in adancul mintii. Ceea ce suntem noi in fiecare clipa este conditionat de totalul acestor intipariri ale mintii. Ceea ce suntem noi in momentul de fata este rezultatul insumarii tuturor intiparirilor din viata noastra. Tocmai acest rezultat se numeste caracter. Caracterul fiecarui om este detereminat de suma tuturor amprentelor precedente. Daca predomina intiparirile bune, caracterul devine bun; daca predomina cele rele, caracterul este rau. Daca omul asculta mereu cuvinte urate, gandeste in sens distructiv, comite fapte urate, si mintea lui va fi mai plina de intipariri urate, iar acestea vor exercita o influenta nefasta asupra gandurilor si faptelor lui, fara ca el sa-si dea seama. Impresiile urate sunt intotdeauna active, iar rezultatul va fi raul; omul va fi rau in afara vointei lui. Totalul acestor intipariri va crea in el un indemn puternic de a savarsi fapte urate; el va fi un fel de unealta a acestor intipariri, iar ele il vor sili sa comita raul. In mod similar, daca omul are ganduri frumoase si face fapte bune, totalul intiparirilor lasate de aceste fapte si ganduri va fi bun si omul va fi indemnat sa faca doar binele, chiar si impotriva propriei sale vointe. Cand omul a emanat multe ganduri bune si a facut multe fapte bune, se iveste in el nazuinta irezistibila de a face doar binele. Mintea lui, ca rezultat al acestor nazuinte, nu-i va mai ingadui sa faca rau, chiar daca ar vrea sa-l faca. Inclinatiile launtrice il vor opri; de acum inainte el este in intregime sub imboldul tendintelor bune. In astfel de cazuri se spune ca in om s-a stabilit pe deplin caracterul bun.

Cand broasca testosa isi ascunde capul si labele sub carapacea sa, poti s-o ucizi, sau s-o sfarami in bucati dar membrele ei nu vor iesi; la fel si cu caracterul omului, care isi domina impulsurile si organele, este stabilit pentru totdeauna. El isi dirijeaza propriile sale forte launtrice si nimic nu le poate ridica la suprafata impotriva vointei sale. Pe calea reflectiei gandurilor si a intiparirilor bune pe suprafata mintii, inclinatia catre savarsirea binelui se consolideaza, iar ca rezultat, ne simtim in stare sa controlam simturile si centrele nervoase. Numai in felul acesta se fixeaza caracterul; numai pe aceasta cale atinge omul adevarul. Un astfel de om este pe veci in siguranta; nemaiputand face nici un rau. Se poate afla in orice societate fara a mai exista vreo primejdie pe care sa n-o invinga. Exista un stadiu si mai inalt decat aceasta inclinatie catre bine: dorinta de eliberare.

Eliberarea inseamna libertate deplina – eliberare atat din catusele binelui cat si din catusele raului.  Lantul, fie el de aur, fie de fier, tot lant este. Sa presupunem ca am un ghimpe in deget. Eu folosesc un alt ghimpe ca sa-l scot pe primul, apoi arunc si un ghimpe si pe celalalt; nu am de ce sa il pastrez pe cel de al doilea pentru ca, in fond, amandoi sunt doar ghimpi. Astfel urmeaza sa fie scoase si tendintele rele pentru a fi inlocuite cu cele bune, iar intiparirile urate ale mintii cu valuri proaspete de intipariri bune, pana cand raul aproape ca dispare sau este innabusit sau se afla sub un control riguros in colturile indepartate ale mintii. Dar, ulterior, si inclinatiile bune trebuie invinse. In felul acesta, omul “ legat “ devine “ dezlegat “. Lucrati, dar fara a permite gandului sau lucrului sa produca o impresie adanca in minte; lasati ca intiparirile acestea sa vina si sa plece precum valurile. Lasati sa se obtina rezultate mari din lucrul muschilor si al creierului, nu le lasati insa sa produca impresii adanci asupra sufletului. Cum se face asta? Observam cum intiparirea fiecarei actiuni de care suntem legati, se pastreaza.

Pot sa intalnesc sute de oameni in cursul unei zile, iar printre ei si un om pe care il iubesc. Sa presupunem ca seara, culcandu-ma, ma voi sili sa-mi amintesc toate figurile vazute de mine, dar numai una singura va aparea in fata mea, acea figura pe care am vazut-o poate numai un minut, insa este aceea pe care o iubesc. Toate celelalte chipuri au disparut. Atasamentul meu fata de acest om a creat anumite impresii mult mai puternice prin chipul lui decat ceilalti. Din punct de vedere fiziologic, toate impresiile au fost identice; fiecare figura vazuta de mine s-a reflectat pe retina ochiului si creierul a perceput figurile. Totusi, nu s-au obtinut impresii similar. Majoritatea chipurilor au fost probabil cu totul noi, iar la ele nu m-am gandit literalmente niciodata, pe cand aceasta persoana, vazuta numai fugitiv, a gasit in mine anumite asociatii. Probabil ca mi-am imaginat persoana in minte ani de-a randul, stiam multe lucruri despre ea si vederea ei mi-a trezit in mine mii de amintiri ce dormitau in minte; si aceasta unica impresie a produs o actiune mai puternica asupra mintii.

De aceea, fiti detasati; lasati totul sa-si urmeze cursul sau; lasati centrele nervoase sa lucreze; lucrati necontenit, da nu permiteti impresiilor obtinute din lucru sa va domine mintea. Lucrati ca si cum ati fi straini de tara aceasta, veniti aici numai pentru un timp; lucrati, insa fara a va lega de ceva; fiecare jug este ingrozitor. Lumea aceasta nu este domiciliul nostru adevarat. Ea este doar una dintre etapele prin care noi trebuie sa trecem. Tineti minte celebrul precept al filozofiei Samkhya: “ Toata natura este pentru suflet, iar nu sufletul pentru natura. “ Natura exista doar pentru educatia sufletului; nu are nici un alt sens. Ea exista pentru ca sufletul trebuie sa dobandeasca cunoasterea, iar prin cunoastere sa se elibereze. Daca tinem minte permanent acest lucru, atunci nu vom ajunge niciodata “ legati “ de natura; vom sti ca natura este cartea pe care trebuie sa o citim si ca, atunci cand vom dobandi adevarata cunoastere, cartea isi va pierde insemnatatea pentru noi. Si totusi, noi ne identificam cu natura; consideram ca sufletul slujeste natura, ca spiritul slujeste trupul si, dupa cum afirma expresiile populare, stim ca omul “ traieste ca sa manance “ si nu “ mananca pentru ca sa traiasca “. Cadem mereu in aceeasi greseala; privim natura ca pe noi insine si ne atasam de ea, ori aceasta pasiune produce o impresie adanca asupra sufletului, legandu-ne si silindu-ne sa lucram in loc de libertate, pentru robie.

Toata esenta acestei invataturi consta in aceea, ca noi trebuie sa lucram ca stapani independenti, si nicidecum ca robi. Lucrati necontenit, insa fie ca lucrul vostru sa fie munca unui om liber si nicidecum munca unui rob. Uitati-va cum lucreaza toti! E imposibil ca omul sa fie inactiv. Si totusi, 99 la suta din omenire lucreaza ca robii, iar rezultatul acestui lucru este nefericirea; tot lucrul acesta este lucru egoist. Lucrati liberi. Lucrati cu iubire. Cuvantul iubire este greu de inteles: iubirea n-are cum sa vina daca libertatea lipseste. Robul n-are cum sa iubeasca cu adevarat. Daca veti cumpara un sclav si il veti pune in lanturi ca sa lucreze pentru voi, el va munci ca o masina, insa in el iubirea va fi inexistenta. Asa si noi. Cand muncim pentru agonisirea bunurilor lumesti ca robii, in noi n-are cum sa existe iubire, iar munca noastra este una falsa, neavand cum sa fie adevarata. Aceasta este deopotriva de adevarat atat referitor la lucrul pe care il indeplinim pentru noi, cat si la cel efectuat pentru altcineva. Lucrul egoist este un lucru de sclav; deci iata piatra de incercare a muncii. Fiecare actiune plina de iubire aduce fericire; e imposibil sa existe act de iubire in care sa lipseasca pacea si multumirea launtrica. Existenta reala, Cunoasterea reala si Iubirea reala sunt vesnic unite una cu alta, ele trei compun unitatea. Unde exista una, acolo trebuie sa fie si celelalte. Acestea sunt cele trei manifestari ale aspectului Unul fara celalalt, Existenta – Cunoastere – Fericire. Cand acea existenta devine relativa, noi o percepem ca pe o lume. Acea cunoastere se modifica la randul ei in cunoasterea lucrurilor lumesti. Acea Fericire formeaza baza fiecarei iubiri adevarate, simtite in inima omeneasca. De aceea iubirea adevarata este imposibil sa pricinuieasca suferinta nici celui ce iubeste si nici celui iubit. Sa presupunem ca un barbat iubeste o femeie. Doreste sa o aibe ca o proprietate a sa exclusiva si, fiind gelos, urmareste fiecare miscare a ei. Vrea ca ea sa stea tot timpul langa el, alaturi de el, sa manance si sa se miste dupa dorinta lui. Este robul ei si vrea ca dansa sa fie sclava lui. Aceasta n-are cum sa fie iubire; este ceva de genul unei atasari grele a robului care se preface ca iubeste. Sentimentul acesta n-are cum sa fie iubire pentru ca da nastere la o apasare. Daca femeia refuza sa faca ceea ce vrea el, ii aduce acelui om suferinta. Pe cand in iubirea adevarata este inexistenta reactia apasatoare; iubirea aduce doar reactie de fericire; altfel, ea n-are cum sa fie iubire, ci cu totul altceva; ea este luata din greseala drept iubire. Cand reusiti sa-i iubiti pe cei apropiati voua si intreaga lume, tot universul, astfel incat in voi sa lipseasca orice reactie de gelozie sau suferinta, atunci sunteti aproape de starea “ neatasarii “.  

Khrisna spunea: “ Uita-te la mine Arjuna, daca pentru un moment voi inceta sa lucrez, tot universul va trebui sa moara. Munca mea nu-mi aduce mie nimic. Eu, Domnul Unic, de ce trebuie oare sa lucrez? Pentru ca iubesc lumea. “ Dumnezeu este neatasat de ceva anume fiindca Iubeste; iubirea adevarata ne face neatasabili. Unde exista atasare, fixare de lucrurile pamantesti, trebuie sa stiti ca este o atractie a unor particule ale materiei catre altele; este ceva ce atrage doua corpuri unul catre altul, creandu-se suferinta in amandoua atunci cand nu se pot apropia. Dar unde este iubirea reala, ea este in afara vreunei atasari fizice. Oamenii se pot iubi unul pe altul la distante de mii de mile. Iubirea lor ramane aceeasi, nemurind si neaducand vreo suferinta.

Pentru a atinge starea de “ neatsare “, se va cere o munca poate de o viata intreaga, insa, atingand aceasta inaltime, atingem telurile iubirii si devenim liberi; sclavia naturii cade de pe noi, iar noi vedem natura asa cum este ea. Ea nu ne mai faureste lanturi pentru incatusarea noastra. Suntem absolut liberi si, lucrand, nu ne mai gandim la rezultatul lucrului pentru sine. Cine se mai gandeste atunci la rezultate?

Pretindeti oare ceva de la copiii vostri in schimbul a ceea ce le-ati dat? Datoria voastra este sa lucrati pentru ei si aici se incheie totul. Cand faceti ceva pentru un semen, pentru orasul in care traiti, pentru tara, straduiti-va sa luati aceeasi atitudine ca si fata de copiii vostri. Daca veti pastra o atitudine statornica de daruitor si tot ce dati va fi slobod fata de lume, fara nici un gand de multumire, atunci lucrul vostru nu va creeaza “ atasamente “. Atasarea de rezultatele lucrului indeplinit se iveste doar la acela care are asteptari.

Daca munca, asemanatoare muncii sclavului, da ca rezultat egoism si atasare, atunci, muncind ca stapani ai ratiunii noastre, ne vom ridica la fericirea “ neatasarii “. Adeseori vorbim despre drept si dreptate dar constatam ca in lume dreptul si drepatea sunt doar niste vorbe copilaresti. Exista doua lucruri care guverneaza actiunile oamenilor: puterea ( autoritatea ) si caritatea ( compasiunea ). Manifestarea autoritatii este, fara indoiala, manifestarea egoismului. In general, oamenii, incearca sa traga cat mai multe foloase posibile din autoritatea pe care o au. Caritatea este cerul insusi: pentru a fi buni, trebuie sa fim cu totii milosi. Chiar dreptul si justitia trebuie sa se bazeze pe sentimentul compasiunii. Fiecare gand care ne ataseaza de ceva anume, impiedica evolutia noastra si, in cele din urma, ne aduce suferinta. Ideea aceasta de compasiune si detasare poate fi realizata si pe alta cale, cu conditia de a crede in Dumnezeu, fiecare lucru fiind efectuat ca o rugaciune. In cazul acesta, noi punem parca la picioarele Domnului toate roadele muncii noastre; si slujind Lui, ramanem detasati de modul in care se manifesta semenii nostrii fata de munca noastra. Domnul insusi trudeste necontenit neavand pentru nimic vreun atasament personal. Dupa cum apa n-are cum sa ude frunza de lotus, nici lucrul efectuat n-are cum sa il lege pe omul dezinteresat, obligandu-l sa tinda spre rezultate pentru sine. Omul dezinteresat si neatasat de nimic poate trai in mijlocul unui oras suprapopulat de pacatosi fara ca pacatul sa il atinga.

Ideea aceasta de abnegatie totala este ilustrata in urmatoarea povestire. Dupa lupta din Kurukshetra cei cinci frati Pandava au savarsit un mare sacrificiu, aducand daruri foarte multe saracilor. Toti isi exprimau mirarea fata de marinimia si bogatia jertfei, spunand ca omenirea n-a mai vazut niciodata ceva asemanator. Dar dupa indeplinirea ceremoniei ritual, s-a ivit un mic mangus ( un animal asemanator pisicii ); o jumatate din corpul lui era de aur, cealalta jumatate intunecata. El a inceput sa se rostogoleasca pe dusumeaua din sala de jertfe, spunand celor prezenti: “ Toti mintiti, aceasta nu este jertfa “. “ Cum? “, au exclamat ei, “ tu spui ca aceasta nu e jertfa? Oare nu stii cati bani si lucruri scumpe s-au dat saracilor si cati oameni au devenit bogati si fericiti? Aceasta e cea mai mare jertfa ce a fost facuta de vreun om “. Insa mangusul a raspuns: “ Traia odata intr-un catun, un brahman sarac cu sotia, fiul si sotia fiului. Ei erau tare saraci si traiau din darurile marunte ce li se aduceau pentru predicile si invataturile lor. In tara aceea a venit o foamete de trei ani si saracul brahman suferea din aceasta pricina mai mult decat oricand. Familia lui era infometata de cateva zile, cand in cele din urma, intr-o dimineata, tatal a adus putina faina pe care a avut norocul sa si-o procure. A impartit-o in patru parti intre membrii familiei sale. Nu apucasera inca sa o manance ca, iata, cineva bate la usa. Tatal a deschis; in prag, astepta un oaspete. In India, musafirul este socotit drept zeu si fiecare se comporta cu el ca atare. De aceea brahmanul sarac i-a spus: “ Intra, domule, noi te salutam”. El a pus dinaintea oaspetelui partea sa de hrana. Oaspetele o manca repede si spuse: “ O, domnule, m-ai omorat, caci de zece zile sunt infometat iar cantitatea aceasta mica de hrana mi-a sporit si mai mult foamea ”. Atunci sotia ii spuse sotului: “ Da-i si partea mea “; sotul ii raspunse insa: “ Nu, nu i-o dau “. Sotia insista: “ Este sarac si datoria noastra de gaze este sa ne ingrijim ca el sa fie satul. De indata ce tu nu mai ai, atunci e de datoria mea ca sotie sa-i dau partea mea “. Cu aceste cuvinte, ea oferi oaspetelui partea sa de hrana. Acela manca ce i s-a dat si zise ca foamea tot il chinuieste ca si inainte. Atunci fiul zise: “ Ia si partea mea, fiul este dator sa-si ajute parintele in indeplinirea indatoririlor sale “. Oaspetele manca si partea acestuia, dar foamea tot nu i se potoli; atunci, sotia fiului ii ceda si ea partea ei. Oaspetele se satura si pleca blagoslovindu-i. In aceeasi noapte, cele patru fiinte au murit de foame. Cateva firicele de faina au cazut pe dusumea si, cand m-am rostogolit peste eu pe ele, am devenit dupa cum vedeti, pe jumatate de aur. De atunci umblu in toata lumea sperand sa gasesc o a doua jertfa asemanantoare, dar in zadar, de aceea, a doua jumatate a trupului meu ramane neaurita. Iata de ce spun ca aceasta de azi nu este jertfa “.

O atare conceptie despre caritate incepe sa dispara in India. Intalnesti din ce in ce mai rar oameni marinimosi. Cand invatam limba enegleza, am citit intr-o carte o povestire despre un baietas care, atunci cand se ducea la lucru, ii lasa mamei sale cativa banuti de cheltuiala. Si pentru aceasta era laudat pe patru pagini. Ce sens are acest lucru? Nici un copil hindus nu ar putea sa inteleaga vreodata morala acestei istorioare. De-abia acum, dupa ce am cunoscut punctul de vedere occidental, am reusit si eu s-o inteleg! In Occident, fiecare actioneaza pentru sine caci, intr-adevar, agonisesc totul pentru sine, iar tatii si mamele, sotiile si copiii sunt liberi sa faca ce vor, sa se descurce cum pot! Astfel de oameni n-ar trebui niciodata si nicaieri sa reprezinte idealul gospodarului. Acum vedeti ce inseamna eliberarea de karma: a ajuta necugetand, privind chiar moartea in fata. Chiar daca v-ar insela cineva de un million de ori, lasati-l sa o faca. Abtineti-va in a va lauda cu generozitatea voastra fata de cei saraci si n-asteptati recunoastinta de la ei; ci mai degraba sa le fiti voi recunoascatori ca v-au dat ocazia sa va manifestati asupra lor caritatea voastra. Este absolut limpede ca a fi un gospodar ideal, traind in lume, este o problema mult mai grea decat sa fii saniazi ideal. Adevarata viata a muncii este tot atat de grea, daca nu chiar mai grea, decat adevarata viata a renuntarii.

( Nota personala: Ca sa intelegi la adevarata ei valoare ideile pe care Swami Vivekananda le daruieste umanitatii prin aceasta carte lasata de altfel sa circule liber, e bine sa stii ca evolutia unui om trece prin patru stadii distincte. In primul stadiu, el se va manifesta la nivel de ego, considerand ca ceilati sunt datori sa il slujeasca. Materia va fi tinta lui, cautand prin fel de fel de mijloare subversive/manipulative, sa agoniseasca cat mai mult. Cu cat aceasta tendinta se va dezvolta mai mult in caracterul lui, cu atat lupta va fi mai atroce, pierzand si castigand pana cand singur va ajunge sa isi dea seama, ca desi detine materie cat pofteste, cu toate acestea ii lipsesc adevaratii tovarasi si persoanele in care sa se poata increde, ducand o viata de om insingurat si haituit chiar si atunci cand are familie. Aceasta stare interioara bulversanta de altfel, plus pierderile suferite, il vor face sa inceapa incet incet sa inteleaga ca a da, este mai bine decat a cere si pretinde, fiindca doar dand, poate sa se apropie cat de cat de semenii lui. Altruismul fiind opozantul egoului, va aduce o reactie total diferita de prima, omul fiind apt sa treaca la cel de al doilea stadiu de evolutie, cel in care atentia lui se va indrepta de data asta mai mult aspura semenului decat asupra lui insusi. Asta se va petrece insa gradat, pana cand, va ajunge sa uite in totalitate de el, semenii lui fiind mai importanti decat el insusi, fiindca deja intelege, ca daca acestia sunt nefericiti, degeaba ar atinge el fericirea, ca tot singur se va afla in lume. Astfel ca, ideea de baza a sufletului este sa isi caute tovarasi. Dar, cum inca lipseste o veriga din intreg, si anume chiar el insusi, nefericrea si suferinta personala de data asta isi va arata coltii si asta se va acutiza tot mai mult si mai mult, adesea o persoana altruista simtindu-se neidreptatita de egoisti si tocmai aceasta neindreptatire o va face sa isi puna intrebari, neintelegand de ce desi ea este buna si marinimoasa, celorlalti putin le pasa de ea, ducand aceasta nepasare pana acolo incat chiar si intr-o stare jalnica si plina de lipsuri fiind, cei egotici fara mila se vor folosi de putinul pe care il mai are si anume de; timpul, cunostintele, darurile, talentele si resursele ei, neoferindu-i in schimb nimic sau mai bine spus, adesea primind in schimb lovituri si cuvinte grele. Cum in univers totul are un scop, si acest stadiu isi are propria ei intelepciune, care rezida din miscarea pe care sufletul este pregatit de a-l face spre interg. Acum el stie ca manifestandu-se ca un personaj egoist, care se gandeste doar la el fara sa ii pese si de ceilalti, ajunge sa se taie, la fel si omul altruist care se gandeste doar la ceilalti uitand de el, ajunge de asemeni sa se taie, iar solutia salvatoare in acest caz apare din ideea cooperarii, in care binele sa fie aspectat in ambele parti, munca si roadele fiind impartite in mod egal. In acest punct fiind, sufletul incepe sa predea controlul Sinelui (supraconstiintei ) ideea de baza fiind integrarea in marele Plan terestru, unde credinta de baza rezida in faptul ca fiecare om merita tot ceea ce este mai bun, si asta fiindca fiecare este pretios in plan, exact in unicitatea lui. Mai este de aici doar un singur pas si anume, renuntarea in prima faza la materie, omul devenind detasat de roade, mai apoi de cunoastere, nemaiinteresandu-l recunoasterea, titlurile etc, ca in final sa renunte la timpul si resursele lui in favoarea unui intreg mai largit, stiind ca acest plan intr-adevar este unul iluzoriu, fiindca tot ceea ce cu sudoare si ani grei de munca se poate strange aici, ramane tot aici, singurul bagaj cu care omul poate sa treaca intr-un alt plan fiind intelepciunea dobandita prin actiune perseverenta. De aceea, un om aflat in a treia faza de evolutie, foarte curand va alterna aceasta faza cu ceea de a patra, muncind doar de dragul muncii exact in directia dorita de el, nemailuptandu-se cu morile de vant, intelegand si vazand in ceilalti semeni ai lui doar stadiile de evolutie, nemailuand in mod personal nici o manifestare a acestora, indiferent ca aceasta manifestare urmeaza calea cea dreapta ori cealalata egotica. Cand omul a trecut chiar el insusi prin fiecare stadiu in parte, intelegerea iluziei devine evidenta, stiind ca binele cu raul sunt inexistente, in univers existand doar experienta si intelepciunea castigata in urma acesteia si cam atat. Abia in acest stadiu sufletul stie ca natura este menita sa ii serveasca doar ca un areal in care sa isi desfasoare experimentul, fara a fi necesar sa se lege cu chingi de acest areal, adica, devine aidoma unui actor, care desi joaca diverse roluri in varii locuri, el trece mai departe, nelegandu-se de nici un rol si nici un loc, stiind ca tot ceea ce a facut a fost doar un rol anume, intr-o anume piesa, jucata intr-un anume loc, impreuna cu alti actori si cam atat. In acest fel, bucuria jocului isi face prezenta, omul putand sa se detaseze cu usurinta atat de roade cat si de tovarasi, rol, areal etc.

Am dorit sa specific aceste aspect, fiindca voi continua cu descrierea obligatiilor pe care un om gospodar le are in India, si aici Swami Vivecananda se refera cu predilectie la acel gospodar care este foarte aproape de eliberarea de karma, de eliberarea de samsara si de aceea, e bine sa citesti continuarea materialului avand acesta viziune. )

Cele patru stadii ale vietii in India au fost reduse ulterior la doua: viata de gospodar si cea de monah. Omul laic se casatoreste si-si indeplineste indatoririle sale de cetatean. Obligatiile monahului constau in aceea ca isi dedica toata energia sa religiei, predica si se roaga lui Dumnezeu. Iata cateva fragmente din Mahanirvana Tantra, care trateaza acest subiect, aratand cat de greu ii este omului laic sa-si indeplineasca perfect toate indatoririle:

Gospodarul trebuie sa fie devotat lui Dumnezeu. Cunoasterea lui Dumnezeu trebuie sa fie telul vietii sale. Totusi, el trebuie sa lucreze neincetat, sa-si indeplineasca toate indatoririle, sa-i dea lui Dumnezeu rodul tuturor actiunilor sale. Lucrul cel mai greu din lume este sa lucrezi fara a te gandi la rezultate, ajutand omul fara sa rezulte atasamente de vreun fel din acest act al tau, neasteptand recunoastinta, facand o fapta buna fara a te gandi ca aceasta iti aduce faima sau slava. Si cel mai mare fricos devine curajos cand il lauda oamenii. Prostul poate sa savarseasca o fapta eroica atunci cand cei din jur il aproba si-l sprijina. Dar a face numai bine, constant, fara sa te preocupe aprobarea celor ce te inconjoara, este cu adevarat jertfa superioara pe care o poate aduce omul. Datoria principala a gospodarului consta in a castiga existenta pentru sine si pentru familia sa; el trebuie insa sa se fereasca sa minta, sa insele, sa fure pe altii, trebuie sa tina minte ca viata sa este consacrata lui Dumnezeu si saracilor.

Stiind ca tatal si mama sa sunt reprezentanti ai lui Dumnezeu, gospodarul trebuie sa le faca pe plac totdeauna, in toate imprejurarile vietii. Daca tatal si mama sa sunt multumiti de el, atunci e multumit si Dumnezeu de el. Acel fiu este cu adevarat bun, care nu va spune nicioadata vreun cuvant aspru la adresa parintilor lui.

In prezenta parintilor nu se poate manifesta nelinistea, mania sau alta indispozitie.

Daca gospodarul dispune de mancare, apa si imbracaminte, fara sa se ingrijeasca mai intai ca tatal, mama, copiii, sotia si saracii sa aiba hrana, apa si haine, savarseste un pacat. Mama si tatal reprezinta bazele care i-au creat trupul si, de aceea, omul trebuie sa se supuna chiar si la o mie de neplaceri, numai ca sa faca un bine parintilor. Aceleasi sunt indatoririle lui si fata de sotie: el n-are voie sa o certe niciodata si e dator s-o intretina ca pe mama lui. Chiar si atunci cand trece prin cele mai grele si penibile imprejurari, el trebuie sa se abtina sa se supere si sa o supere pe sotie.

Cine se gandeste la o alta femeie, in afara de sotia lui, atingand-o chiar si numai in gand, acela savarseste un pacat.

Barbatul n-are dreptul sa spuna lucruri neplacute fata de femei si nici sa se laude. El nu trebuie sa spuna: “ am facut cutare sau cutare lucru “.

Seful familiei trebuie sa faca intotdeauna pe plac sotiei cu bani, imbracaminte, iubire, incredere si cu cuvinte asemanantoare nectarului; n-are voie s-o indispuna niciodata. Omul care a putut obtine iubirea unei femei caste, a prosperat in religia sa si poseda toate virtutiile.

Indatoririle fata de copii sunt urmatoarele: fiul trebuie sa fie ocrotit cu iubire pana la 4 ani si sa fie educat pana la 16 ani. Cand atinge varsta de 20 de ani, trebuie sa inceapa sa lucreze, iar tatal trebuie sa se poarte cu blandete cu el ca cu un egal al sau. Tot astfel si fiica trebuie educata cu cea mai mare grija. La casatoria ei, tatal este dator sa-i dea zestre. ( np: In vechime, femeile erau cumparate de catre barbati si tinute mai mult ca sclave decat ca persoane egale. Ideea de a se da zestre unei fete de aici deriva. O fata care primea suficient de multa zestre incat sa isi poata prin asta oferi tot ceea ce isi doresta, scapa de opresiunile venite din partea sotului, fiindca daca se intampla asa ceva, femeia oricand se putea retrage din mariaj, sotul fiind in acest caz obligat sa ii redea acesteia toata zestrea cu care a venit. Ca atare, ideea a pornit dintr-un gand nobil, care se dorea sa fie finalul unui program dureros pentru orice femeie nascuta pe aceasta Planeta.)

Apoi indatoririle omului se extind la fratii si surorile lui, la copiii fratilor si surorilor lui, daca ei sunt saraci, si apoi la alte rude, la prieteni si la slugi. El mai are indatoriri fata de locuitorii din acelasi oras sau sat cu el, fata de saraci si fata de oricine vine la el dupa ajutor. Daca gospodarul, avand mijloace suficiente, nu da o parte rudelor si saracilor, nu este considerat drept fiinta omeneasca, ci animal.

Trebuie evitata placerea exagerata pentru mancare, imbracaminte, ingrijirea corpului si pieptanaturii. Seful de familie trebuie sa fie curat la inima, ingrijit, intotdeauna activ si gata oricand de lucru.

Fata de dusmanii sai trebuie sa fie erou, trebuie sa lupte cu ei si sa li se opuna. Aceasta e obligatia gospodarului. Nu trebuie sa sada intr-un ungher, sa planga si sa vorbeasca in dodii. Daca nu se arata erou fata de dusmanii sai, nu si-a indeplinit indatoririle. Cu prietenii si cu rudele sale insa, trebuie sa fie bland ca un mielusel.

Gospodarul este obligat sa refuze sa admire omul rau, deoarece, admirandu-l, incurajeaza raul. Va fi o mare greseala daca va neglija oamenii demni de respect. Trebuie sa evite sa fie prea pripit la prieteniile sale; avand grija sa refuze sa se imprieteneasca cu oricine, fara discernamant. Trebuie mai intai sa supravegheze faptele oamenilor cu care vrea sa se asocieze, sa observe faptele lor fata de altii, sa analizeze aceste fapte si actiuni si numai dupa aceea sa lege cu ei o prietenie.

Nu trebuie sa vorbeasca in public despre trei lucruri: nu trebuie sa-si laude numele sau fortele sale; nu trebuie sa vorbeasca despre bogatia sa si despre ceva ce i-a fost spus in secret.

Omul trebuie sa se abtina in a spune ca e bogat sau sarac, neavand in nici un caz voie sa se laude cu bogatia sa. Sa fie intelept si prudent, aceasta este indatorirea lui religioasa. Aceasta nu este o simpla intelepciune mireana; daca omul este lipsit de intelepciune, il poti considera ca imoral. Gospodarul este sprijinul intregii societati, este principalul intretinator. Saracii, cei slabi, copiii si femeile care nu lucreaza, toti depind de castigul lui. De aceea, exista unele indatoriri pe care gospodarul trebuie sa le indeplineasca si, indeplinidu-le, trebuie sa se considere puternic, fara a se gandi ca indeplineste unele lucruri care ar fi mai prejos de idealul sau. Daca el a admis din imprudenta vreo slabiciune sau a comis vreo greseala, e bine sa evite sa vorbeasca despre aceasta in mod public; daca instituie vreo afacere si stie ca afacerea se va sfarsi printr-un esec, trebuie sa renunte sa vorbeasca despre aceasta. O atare sinceritate este cat se poate de prost venita fiindca slabeste omul si il descurajeaza in indeplinirea indatoririlor sale.

Totodata, gospodarul trebuie sa lupte energic pentru a dobandi doua lucruri: mai intai cunoasterea si apoi averea. Aceasta este obligatia lui si, daca nu-si va indeplini indatorirea, este o nulitate. Seful familiei care refuza sa lupte pentru bogatie, procedeaza imoral. Daca este lenes si se multumeste cu o viata trandava, traieste imoral, pentru ca de el depind poate sute de oameni. Daca aduna insa avere, atunci sute de alti oameni isi gasesc in el sprijinul.

Daca in acest oras n-ar fi o multime de oameni dornici de bogatie si daca el n-ar fi agonisit-o, n-ar exista nici aici aceste diferite institutii de binefacere si culturale.

In cazul de fata, goana dupa bogatie nu este prejudiciabila, deoarece ea are ca scop impartirea ei mai departe. Gospodarul este centrul vietii si al societatii. Pentru el, agonisirea bogatiei si intrebuintarea ei in scop nobil alcatuiesc un fel de cult; gospodarul ce tinde sa se imbogateasca pe cai drepte si pentru scopuri juste, face in realitate acelasi lucru pentru obtinerea mantuirii, ca si pustnicul care se roaga la chilia sa, pentru ca in el observam numai manifestari diferite ale aceleiasi virtuti: autojertfirea si abnegatia, evocate in devotamentul lui fata de Dumnezeu si de toate creaturile Lui.

El e dator sa se straduiasca din rasputeri sa-si faca un renume bun; nu trebuie sa joace carti, nici sa aibe relatii cu oameni rai, ca sa nu fie izvor de suflerinta pentru altii.

Adeseori oamenii se angajeaza la ceea ce nu pot sa faca si, neputand duce la indeplinire angajamentul luat, insala pe altii in atingerea scopurilor lor. Trebuie luat in considerare factorul timp in toate lucrurile. Apoi ceea ce odata poate fi o nereusita, alta data poate sa devina un mare success.

Gospodarul trebuie sa fie drept, sa vorbeasca cu blandete, sa intrebuinteze expresii placute celorlalti si capabile sa le aduca foloase; de asemenea, el trebuie sa evite sa discute despre problemele altora.

Prin saparea de elestee, sadirea de pomi pe marginile drumurilor, construirea de adaposturi pentru oameni si animale, construirea de drumuri…etc. seful familiei merge catre acelasi tel ca si cel mai de seama yog.

Mai departe se spune ca, “ daca seful familiei moare pe campul de batalie, luptand pentru tara sa sau pentru credinta sa, el ajunge la aceeasi tinta la care ajunge yogul pe calea meditatiei ”. Aceasta arata ca obligatia unui om nu reprezinta aceeasi obligatie si pentru altul; si nu se poate spune ca o indatorire injoseste, iar alta inalta. Fiecare indatorire isi are locul sau, iar noi trebuie sa le indeplinim pe toate potrivit conditiilor si situatiei in care suntem pusi.

Din toate acestea reiese o singura idee: condamnarea oricarei slabiciuni. Ideea aceasta strabate toate invataturile hinduse, in filozofie ca si in religie.

Fragment din cartea Karma – Yoga de Swami Vivekananda

Am citit cartea lui Swami Vivekananda cu multi ani in urma. Acum recitind obligatiile pe care un gospodar le are, mi-am amintit ca omul traverseaza patru perioade de viata. Prima perioada fiind copilaria, urmata de adolescenta, maturitatea si batranete. La fel ca in viata omului si in evolutia spirituala exista tot patru perioade. In prima perioada, cea a copilariei umane, adica in experimentul unui suflet incepator, tendinta de a cere si iar a cere este clar si cert prezenta. Asa cum copilul considera ca parintele este dator sa se ingrijeasca de toate nevoile si dorintele lui, la fel si un spirit incepator, crede ca cei din jur sunt desemnati sa il serveasca, fara a oferi si el ceva in schimb. Adolescentul se dezvolta in daruire. Este perioada indragostirii, perioada in care ofera tot ce e mai bun in el fiintei iubite, uitand de cele mai multe ori de dorintele lui personale. Aici ma refer desigur la o evolutie fireasca. La fel ca in adolescenta, si in periplul lui experimental, sufletul ajunge la perioada in care isi transforma tendinta de a cere in aceea de a da. Urmeaza mai apoi maturitatea. Deja omul si-a intemeiat o familie, are copii, colegi de munca etc. Iata ca apare imboldul firesc spre cooperare si conlucrare in vederea unui bine comun. Clar ca si in periplul sau evolutiv, sufletul ajunge si la o atare etapa. Pana aici, a invatat ce inseamna sa primeasca, a invatat sa dea, iar acum e pregatit sa invete sa coopereze. Aceasta etapa se prefigureaza a fi cea mai frumoasa etapa, fiindca intr-un atare experiment, fiecare protagonist este important, sprijinul reciproc fiind prezent, senzatia de securitate, bucurie, echilibru si fericire fiind in mod continuu prezente. Dar, iata ca vine batranetea si omul incet, incet este pus in situatia sa isi faca o retrospectiva a vietii, lasand in urma lui acele lucruri efemere care candva i-au procurat bucurii diverse dar care acum nu-si mai au nici un rost. Si uite asa, elibereaza una dupa alta tot ce inseamna iluzie, oricat de multa fericire ar fi resimtit de pe urma acestora. Adevarata valoare de data asta este reintegrarea sufletului in intreg, reintoarecerea acasa. Este fantastic cum fiecare dintre noi avem in fata noastra toata schema evolutiei umane si cu toate acestea cat de usor trecem pe langa ea, nici macar nebanuind ca putem evolua fantastic de mult doar intr-o singura existenta daca stim sa fim atenti la semeni si sa prindem una dupa alta, toate oportunitatile pe care universul ni le ofera cu o atat de mare generozitate. Daca privesti cu atentie ce cerinte existau in India in ceea ce priveste viata unui gospodar, foarte usor iti poti da seama ca acesta, era desemnat sa evolueze intr-un ritm rapid, trecand prin fiecare etapa de evolutie intr-o singura viata. Sigur ca o atare performanta este imposibil a se cere de la un suflet incepator, insa de la un suflet aflat in cel de al treiela stadiu de evolutie da, se putea cere, acesta intelegand importanta pasilor facuti in mod spontan si asta fiindca deja a experimentat ce era cel mai important de experimentat si anume; mersul pe muchii.

Am ajuns la concluzia ca fiecare etapa este extreme de importanta, asa cum de altfel fiecare religie isi are scopul lui bine definit in evolutia umana. Cu siguranta ca fiecare dintre ele ofera intr-un fel sau altul ceva pretios si de aceea este bine sa vedem acest aspect in loc sa condamnam din neintelegere o cale sau alta. Cred cu tarie, ca va veni vremea cand omul va fi suficient de copt incat sa integreze in toatalitate toate religiile in fiinta sa, iar atunci acestea se vor uni cum de altfel si este desemnat sa se intample. Daca privim cu atentie, pe aceasta planeta, au existat un numer de religii bine definite la timpul lor. Cea mai veche religie este Hinduismul. Apoi urmeaza Religia ebraica, Budhismul, Invataturile lui Confucius, Credintele taoiste, Zoroastrismul, Sintoismul, Crestinismul, Islamul si ultima religie fondata fiind Sikismul. Daca privim cu atentie la ce s-a intamplat in timp, ne putem foarte usor da seama ca religiile care si-au indeplinit rolul prestabilit au disparut. Precum deja am spus mai ‘nainte, cu siguranta ca in momentul in care omul isi va fi integrat toate experientele care tin de cele doua muchii, religiile care acum sunt inca active, se vor uni intr-una singura, putand astfel omul sa se manifesta ca suflet matur, cooperarea, comuniunea, slujirea si cocreerea fiind urmatoarea etapa de dezvoltare umana. Pana atunci insa, e bine sa renuntam la puternica tendinta spre materialism, care inca exista in acest moment. Sa alegem sa il adoram pe Dumnezeu in locul bogatiilor perene, denaturand astfel adevaratele valori. Doar in acest fel vom scapa de indolenta si insensibilitatea care il caracterizeaza din pacate pe omul zilelor noastre. A munci doar de dragul valorilor materiale, duce omul spre abrutizare, posesivitate, plictis, manipulare si intoleranta. In mod normal, ne aflam aici sa ne dezvoltam in talentele pe care le detinem in asa fel, incat sa oferim tot ce e mai bun in noi, evolutiei de grup in locul celui strict personale. Doar asa poate sa apara o fraternitate autentica, omul slujind atat binele lui personal cat si colectiv. Asta este de fapt regula de aur lasata noua indeosebi de catre Iisus Cristos. Este imposibil sa se formeze o familie, relatie, societate ideala atata timp cat persoanele slabe si rele profita de ocazii pentru a trage avantaje injuste de la cei ce se indreapta spre a sluji adevarul, bunatatea, altruismul, frumusetea si binele in variile forme ale ei. Noi ne aflam aici ca sa cunoastem. Cunoscand prin practica directa putem sa descoperim semnificatiile din spatele actiunilor noastre. Asa invatam mai apoi sa apreciem adevaratele valori, ajungand sa muncim din placerea de a ne dezvolta ca talente. A fi morali in tot ceea ce gandim, cuvantam si facem, ne motiveaza scopurile. E imposibil sa fii motivat cand vezi ca celuilalt putin ii pasa de munca, timpul, cunoasterea si resursele tale. Cand adevaratele valori se dezvolta si ceea ce omul face este incarcat de motivatie, caracterul este schimbat prin iubirea serviciului prestat. Iar aceasta iubire, duce de fapt la clarvedere cosmica, putand astfel ca discernamantul spiritual sa fie integrat. De aici mai urmeaza un pas, un ultim nivel pe care mintea muritoare il poate atinge si anume; Constiinta lui Dumnezeu, revenirea acasa. Aceasta etapa este etapa sufletului batran, al acelui suflet care a experimentat tot ceea ce a avut de experimentat, fiind deja edificat cu tot ceea ce aceasta Planeta ii poate oferi, singurul lui gand fiind reintoarcerea acasa. Sigur a fost o vreme in care ti-ai dorit sa vizitezi o anume regiune. Ai auzit ca acolo exista lucruri uimitoare de vazut si de descoperit. Ca lucrurile de acolo sunt mai altfel decat cele pe care tu le stii, asa ca dorinta ta arzatoare te-a facut ca intr-o zi binecuvanatata sa reusesti sa ajungi sa vezi chiar tu cu ochii tai si sa experimentezi chiar tu cu fiinta ta, tot ceea ce pana atunci doar ai auzit ca…..Sa presupunem ca ai stat suficient incat sa vezi ce era de vazut, sa consumi ce era de consumat, sa te bucuri de tot ceea ce ti-a procurat placere, sa cunosti ceea ce era de cunoscut etc. singura ta dorinta mai fiind reintoarcerea acasa. La fel e si cu evolutia omului. Cand ajunge sa experimenteze si sa se bucure de tot ceea ce aceasta planeta ii poate oferi, tot ceea ce isi mai doreste este sa se reintoarca acasa si tocmai de aceea un astfel de suflet, lasa cu bucurie in urma lui tot ce este iluzoriu, multumind Tatalui ca i-a oferit oportunitatea sa se imbogateasca cu gramada de intelepciune dobandita prin varii experimente.

Slujirea lui Dumnezeu si al aproapelui in Numele Sau, este la loc de cinste in fiecare religie si asta fiindca se stie ca doar prin acest act daruirea poate sa fie cu adevarat complecta. Paul Ferrini a descris foarte frumos acest experiment:

“Adevarata daruire inseamna o revarsare a iubirii tale. Atunci cand daruiesti in acest fel, nu simti ca esti sleit de puteri. De fapt, te simti energizat, pentru ca iubirea pe care o darui se intoarce la tine, prin recunostinta oamenilor pe care i-ai atins. Nu face greseala de a crede ca nu ai nici un dar de facut. Fiecare dintre noi are ceva de daruit. Darul tau aduce bucurie,  tie si celorlalti. El te ajuta sa pasesti inainte si sa te exprimi pe tine insuti. El inlatura barierele separarii, te ajuta sa te conectezi cu ceilalti si sa le permiti celorlalti sa afle cine esti tu cu adevarat.

Poti da numai ceea ce crezi ca ai si poti primi, numai ceea ce crezi ca meriti. Daca incerci sa dai ceva din ceea ce nu crezi ca ai, ceilalti vor simti ca darul tau este nesincer si vor refuza sa il accepte, neavand cum sa daruiesti astfel! Daca incerci sa primesti ceea ce crezi caprimesti pe nemerit, vei incarca darul cu atat de multe conditii, incat celorlalti le va fi imposibil sa ti-l dea.

Astfel de incercari esuate de a da si a primi pot fi epuizante din punct de vedere emotional. De asemenea, ele iti pot slabi increderea in sine, in asa fel incat, atunci cand pasesti in urmatoarea experienta, te poti astepta la un esec. Este mai bine sa o iei mai incet si sa fii cinstit cu tine insuti. Dupa aceea, poti fi cinstit si cu ceilalti.

Daca nu crezi ca ai darul, nu incerca sa-l dai. Daca nu crezi ca meriti darul, nu incerca sa-l primesti. Asteapta pana cand esti gata sa dai darul si sa-l primesti  si vei avea o sansa mult mai mare de a reusi.

Poate credem ca suntem generosi fata de ceilalti dar, atunci cand ne displace faptul ca ei nu si-au exprimat recunostinta, sau ca nu ne-au facut si ei daruri, trebuie sa punem sub semnul intrebarii propriile noastre motive. Am dat noi oare in mod neconditionat, sau am dat pentru a obtine ceva in schimb? Ne-am simtit bine daruind, sau am simtit ca facem un sacrificiu?

Numai sinceritatea cu care raspundem la aceste intrebari ne poate spune daca darul nostru a fost sau nu autentic. Daca a fost, nu vom regreta. Daca regretam, e mai mult ca sigur ca darul nu a fost dat cu inima deschisa. “

Domnul nostrum Iisus Hristos ne-a dovedit ca se poate trai in slujire si ca om fiind. Trasatura exceptionala a lui Iisus consta in primul si primul rand in armonia sa, in distinsa sa unificare echilibrata. Bunavointa lui atingea cu adevarat inima oamenilor cu toate ca fermitatea tariei sale de caracter era foarte putin inteles de cei ce il urmau. Cu adevarat Iisus a fost sincer in tot ceea ce gandea, cuvanta si facea. In fiecare actiune se poate vedea detasarea si franchetea. Iisus se arata tuturor exact asa cum era El, fara a se preface in vreun fel. El chiar traia adevarul exact asa cum il si propovaduia si asta fiindca El chiar era Adevarul. Trebuie sa recunoastem ca indiferent de actiunile pe care le intreprindea si indiferent de felul in care ceilalti se comportau cu El, nicidecum nu era capricios, excentric, suparacios, uracios sau fals. Ii iubea si intelegea pe toti cei cu care s-a intersectat fara discriminare sau partinire fiind de o corectitudine exemplara. Mereu a fost echilibrat chiar si atunci cand a stat fata in fata in fata cu persoane recalcintrante. Cu toate ca adesea era atacat, era netemator, debordand de entuziasm Divin, fara insa a deveni fanatic. Cu toate ca a fost activ emotional, niciodata n-a fost instabil. Cu toate ca avea imaginatie, intodeauna a fost practic. Cu toate ca actiona in mod continuu in varii directii, nicodata n-a fost plicticos sau suparat pe ceva sau cineva anume. In toate actiunile Lui a dat dovada de curaj si prudenta necaracterizandu-l sub nici o forma lasitatea. Iisus a fost compatimitor dar niciodata sentimental, exceptional in tot ceea ce intreprinea fara a fi vreodata excentric. Cu siguranta ca a fost pios fara insa a fi bigot. El era atat de bine echilibrat incat fiecare parte a fiintei Lui era intr-o perfecta unificare atat cu El insusi cat si cu toata creatia. Iisus a slujit fara a fi legat de traditie, dogme, credinte limitative sau frici de vreun fel. Vorba lui era ferma si plina de incredere. Deschis mereu spre nou si practic, deschis mereu spre binele colectiv, arata calea cea mai buna, aducand in fata cele mai bune solutii existente chiar in acel moment. Mereu a pus accentul pe iubire si indurare si nicidecum pe frica si sacrificiu. E foarte important a se intelege acest aspect fiindca slujirea facuta in iubire si indurare e facuta cu placere si motivatie, pe cand cea facuta din frica si sacrificiu aduce dupa sine nemultumire si corvoada. Aceeasi munca poate aduce spre om energie binefacatoare sau o alta toxica. Iisus a stiut acest aspect astfel ca a insitat ca omul sa slujeasca in iubire, deschidere si credinta in Binele daruit de Tatal Suprem. Cu adevarat Iisus avea vederi foarte largi fara a face diferentieri de caste, nationalitati, culori sau orice alceva. El dorea din toata Puterea fiintei Sale ca toti oamenii de pe pamant sa afle stiinta eliberarii, purtand toata omenirea si creatia in Inima lui sacra. Niciodata n-a obligat pe nimeni sa il urmeze, respectand in mod continuu liberul arbitru al fiecaruia. Cu adevarat El avea incredere in Tatal Suprem din toata Puterea fiintei Sale. Indiferent de spectacolul iluzoriu care I se oferea, El a ramas neclinit in Iubirea si Bunatatea Tatalui Suprem, stiind in mod cert ca toate cate aici se intampla se bazeaza pe iluzii fiind imunizat contra deceptiilor si insensibil la persecutii. Esecurile iluzorii nu-l atingeau in nici un fel. Iubea oamenii si ii vedea unici si minunati, intelegand in mod perfect cursul evolutiei, stiind ca fiecare ofera in marele Plan Divin exact atat cat poate da in acel moment si ca doar experimentul direct ii va aduce la un moment dat la intelepciune si intelegere. Rabdarea cu care ii privea, accepta si intelegea era aidona Tatalui mult Iubit. Invatatura Lui de baza se invartea in jurul daruririi, reamintind oamenilor mereu si mereu ca a da valoreaza mai mult decat a primi, iar darul trebuie facut cu darnicie fiindca si ei tot cu darnicie au primit tot ceea ce detineau. Iisus niciodata n-a confundat persoana cu fapta, iubind oamenii dar neacceptand rautatea, insitand in acest caz pe schimbarea caracterului in locul judecarii pacatosului. In tot ceea ce facea era plin de entuziasm, bucurie si motivatie, transferand aceasta stare plina de exuberanta si celorlalti. Daca analizam cu atentie viata lui Iisus, putem foarte usor sa ne dam seama ca avea o fire vesela si foarte deschisa, cautand sa ii faca si pe ceilalti sa vada viata ca un joc, in loc sa o perceapa ca o corvoada. De fapt, toata slujirea lui Iisus a fost spre a ne arata ca noi putem sa ne simplificam mult viata prin simpla innobilare a caracterului. Toti cei ce actioneaza dupa premizele Lui, cu adevarat ca resuesc sa scape de exprem de multe nemultumiri, neajunsuri si neimpliniri. Fiecare cuvant rostit de El, era un imn adus unui adevarat gospodar care prin credinta in Tatal Suprem si abnegatie fata de Creatia Sa, reuseste sa se ridice la nivelul unui locuitor celest putand sa se reintoarca acasa imbogatit, inteleptit si cu averea sporita. Greseala pe care omul il face este ca slujeste materia devenind robul acestuia, in loc ca materia sa il slujeasca pe el, se lasa stapanit de materie in loc ca el sa stapaneasca materia. Cand va invata sa priveasca in sens invers, cu adevarat va putea sa traiasca fericirea, implinirea si reintregirea. Cand vom invata sa punem in fiecare actiune a noastra iubire si consideratie pentru Dumnezeu, iar mai apoi pentru semeni, vom reusi sa schimbam programele care acum ruleaza pe aceasta magnifica Planeta. Adesea ne judecam semenii in fel si chip. Ne legam de apartenenta lor, refuzam sa le acceptam credintele si viziunile personale, considerand ca religia noastra este mai buna ca a lor, ca modul nostru de gandire este mai inalt decat a lor, ca faptele noastre sunt mai bune decat ale lor, uitand ca intr-un fel sau altul suntem cu totii interconectati si ca purtam haine facute chiar de cei pe care ii condamnam, ca ne este casa plina de produse in care acestia si-au pus energia si sudoarea fruntii, ca daca doamne feri ne imbolnavim uitam sa ne intrebam medicii ce religie sau apartenenta au etc. A avea credinta totala in Tatal Suprem inseamna a accepta Planul Lui, intelegand ca aceasta Planeta este una experimentala, fiecare actiune fiind importanta pentru creatie. Asta inseamna intelegere si viziune extinsa, si tocmai aceasta vizune intregita creeaza caracterele de aur, aducand dupa sine intelegere, deschidere si comuniune. Dumnezeu mi-a oferit marele dar de a ma interesecta cu oameni din toate culturile, de toate culorile si credintele posibile, si pot sa spun ca fiecare om isi doreste sa straiasca in pace, intelegere, bucurie si deschidere cu semenul sau. Adesea m-am intrebat cum se poate ca daca atat de multi oameni doresc sa se elibereze de conceptul traiului individual, egotic, acest lucru inca nu s-a si implinit. Sincer, este un mare mister pentru mine cum de inca promulgarea individualismului este atat de marcant si in acelasi timp, cum de omul daca alege sa traiasca un astfel de experiment se plange de relatii defectuoase. Poate ca intr-o zi, o sa aflu raspunsul la aceasta mare nedumerire a mea. Pana atunci insa, tot ce pot sa spun, este ca viata traita intr-un mod simplificat si cat mai unitar cu putinta aduce cu adevarat fericirea. “ Acolo unde cel putin doi se aduna in Numele meu, sunt si Eu cu ei „.
Va urma

%d blogeri au apreciat asta: