Invata sa fii constient/a de darurile pe care viata ti le ofera

“ Daca a primi este in centru, a da este sus, a refuza este jos.

Mai raman de o parte si de cealalta renuntarea care inalta, toleranta care imbogateste.”

Jacques Salome

Cu cca 20 si ceva de ani in urma, ascultandu-mi vocea interioara, am convenit sa imi fac cel mai de pret dar din toate cate exista si anume:

–      sa ma descopar pe mine insumi la adevarata mea valoare, intelegandu-ma si respectandu-ma exact asa cum sunt

–      sa am curajul sa experimentez lucruri noi, chiar daca ceilalti le socotesc utopice sau prostesti

–      sa fac o delimitare clara intre experientele mele si experientele celorlalti

–      sa fac o delimitare clara intre alegerile mele si alegerile pe care ceilalti considera ca ar fi normal sa mi le impuna

–      sa fac o delimitare clara intre viziunile mele de viata si viziunile de viata ale celorlalti, stiut fiind ca fiecare om este unic in tot ceea ce crede, gandeste, simte si experimenteaza

–      sa fiu suficient de inteleapta incat sa urmez in mod constat semnele pe care divinitatea din mine mi le releva ( de cate ori am urmat aceste semne, am avut de castigat, de cate ori am ascultat de altii, am dat cu capul de pereti )

–      sa aleg oportunitatea de a fi responsabila de alegerile pe care le fac

–      sa aleg in mod continuu propria mea libertate de exprimare, intelegand ca fiecare se afla aici pentru propriile lui ganduri, cuvinte, alegeri si actiuni, avand libertatea sa las in viata mea acele persoane alaturi de care pot sa cresc in mod armonios si sa renunt la acele persoane care cauta sa ma ingradeasca, sa ma umileasca, sa ma manipuleze, sa ma minta, sa ma foloseasca etc.

Daca pana atunci am traversat o multime de nasteri, din acel moment, ca persoana responsabila de propria mea viata, a fost necesar sa renunt la o seama de parti preluate, lasand in acest fel sa moara omul vechi ca sa se poata naste cel nou.

Din comoditate si nestiinta, majoritatea din noi preferam sa ne lasam condusi de altii, lasand in mana lor carma propriei noastre vieti, executand ordine dupa ordine, fiindu-ne frica sa devenim responsabili, sa gandim singuri, sa invatam sa spunem DA celor care ne intregesc si care intra in viata noastra ca parteneri corecti, leali si cooperanti intr-un bine comun si sa spunem NU celor ce ne pun frane diverse, oprindu-ne sa ne dezvoltam ca noi insine si care in genere intra in viata noastra fiindca am uitat sa inchidem usa care duce spre propria noastra personalitate, fiind prea surzi sa ne ascultam gandurile sau cuvintele pesimiste pe care le rostim, mergand cu capul inainte pe drumul actiunilor aleatorii care adesea ne conduc spre trairi toxice si de cele mai multe ori dureroase.

Cand omul intelege ca se afla aici ca sa se formeze ca cea mai buna varianta a sa si ca asta se poate intampla doar in momentul in care decide sa se asculte sis a se cunoasca ca cine alege sa fie, ajunge sa constientizeze ca este cu adevarat responsabil de tot ceea ce alege sa faca cu fiecare zi traita.

Universul ne este aliat si se afla cu adevarat in slujba noastra chiar daca multi cred altceva. Cu adevarat, universul ne ofera prin ceilalti, in mod continuu, feedback-uri corecte. Am inteles din descoperirile pe care le-am facut, ca ceilalti ma oglindesc exact asa cum si eu ma percep intr-un moment sau altul pe mine. Daca ma vad o persoana fara valoare, ceilalti o sa imi ofere ca traire nonvaloare. Daca ma vad o persoana cu probleme, ceilalti vor avea grija sa imi ofere sa traiesc suficient de multe probleme incat credinta despre mine insumi sa mi se adevereasca. Daca aleg sa ma razboiesc cu mine insumi, atacandu-ma in fel si chip, sigur ca si ceilalti se vor manifesta ca atacatori. Indiferent ce imi ofer mie insumi, indiferent cum ma percep si ce cred despre mine, universul are grija sa imi ofere feedback-ul care sa imi oglindeasca cu strasnicie exact credintele proprii. Aceasta constientizare, ofera marea oportunitate de a sti ca de mine depinde ce doresc sa primesc de la viata, putand in orice moment sa imi reajustez emotiile, credintele si valorile, pana cand ceea ce mi se va oferi, voi simti eu ca ma intregeste exact ca cine aleg sa fiu.

Am mai inteles ca, in diversele experiente pe care viata mi le ofera sa le traversez, stau fata in fata cu mine insumi si ca doar acele moduri de comportament asemanatoare cu credintele sau trairile mele limitative le resimt ca feedback-uri dureroase, la celelalte ramanand in interior intr-o stare de neutralitate si pace constructiva, vazand modul de comportament al semenului meu prin prisma Intelegerii avute si de Iisus si anume: Doamne iarta-l, ca ii lipseste adevarata intelegere care sa ii releve prin prisma adevarului ceea ce face. E bine sa se tina seama de acest aspect, fiindca multi fac greseala sa se focuseze pe modul de comportament al celorlalti vis a vis de propria lor persoana, in loc sa se focuseze pe influenta pe care acest mod de comportament il are in interiorul lor. Cei din jur se comporta cum se comporta, gandesc si vorbesc cum le taie mintea, in functie de alegerile proprii pe care le fac. Important e daca toate acestea creeaza in mine stari de nemultumire, durere, frica, stres… sau bucurie, inaltare, deschidere, pace, armonie, neutralitate … Daca un semen se comporta execrabil fata de mine dar cu toate acestea inlauntrul meu reusesc sa simt o stare beatifica de calm, inseamna ca lucrurile stau bine in ceea ce ma priveste. Daca insa simt stare de discomfort, e bine sa imi notez acest aspect, ca sa lucrez mai apoi pe el, fiindca clar ca acolo se afla o rana, o credinta limitativa, o ancora sau o lipsa.

Viata e un intreg sir de experiente de autodescoperire si reajustare, universul oferindu-ne imensa libertate de a alege. In acest sens, putand sa punem accentul pe partea dureroasa a existentei sau pe partea benefica a ei, vazand in acest fel partea goala a paharului sau pe cea plina. Majoritatea oamenilor au invatat sa o vada pe cea goala, mergand in intampinarea vietii cu descrierea acelei parti, in loc sa vada oportunitatile pe care universul le-a oferit -o prin acel experiment, putand in acest fel sa faca un salt major.

Cand omul ajunge la intelegerea ca fiecare experiment traversat a fost o proprie alegere, devenind astfel responsabil cu drepturi depline pe gandurile, cuvintele si actiuniile proprii, stiind cu fermitate ca in univers sunt inexistente judecatile si invinovatirile de orice fel, automat va putea renunta la a se invinovati sau a-i mai invinovati pe altii pentru trairile dureroase pe care le-a traversat, iertand si iertandu-se pentru faptul ca a fost suficient de imatur si inconstient, incat sa rateze perceptia propriei maretii si asta nicidecum fiindca ar fi fost rau, sau fiindca destinul i-a fost in asa fel scris, ci fiindca n-a fost invatat sa priveasca lucrurile intr-o atare maniera, lipsindu-i acele persoane care sa il ajute sa isi vada propria frumusete si pretiozitate, sprijinindu-l in mod efectiv in acest demers. Sau daca a avut in preajma o astfel de persoana, a preferat sa asculte mai degraba de turma, de frica ca va fi exclus din randul celor multi. A fi in turma nicidecum nu inseamna ca esti cu turma, ca cei din jur te accepta, putand chiar din contra, chiar daca faci ca ceilalti sa te simti mai mult decat singur/a, asa cum a fi ca tine insuti nicidecum nu inseamna ca esti neacceptat sau acceptat de ceilalti, ci inseamna ca te accepti tu pe tine insuti, inlauntrul tau traind intr-o stare de pace, de autointelegere si armonie. In fond si la urma urmei, fiecare ne aflam aici ca sa ne cream pe noi insine in asa fel, incat sa traim in interiorul nostru starea de bucurie si confort. Daca avem marea sansa de a impartasi si cu altii aceasta stare interioara beatifica, inseamna ca suntem cu adevarat binecuvantati, iar daca ceilalti sunt nepregatiti sa inteleaga adevaratul mers al universului, n-are de ce sa ne creeze noua discomfort, ci mai degraba o stare de compasiune si dorinta de a le releva celor deschisi cunoastera la care am ajuns. Asta au facut toti maestrii. Cand au inteles de ce se afla in acest plan, au cautat persoane dornice de schimbare si impartasire, relevandu-le drumul autodescoperirii, putand astfel sa se bucure mai multi in impartasire de un bine mai extins si mai inalt.

Fiecare om contine in el o scanteie divina, fiind unic si nedivizibil. In fiecare din noi Dumnezeu este cel ce doreste sa se releve pe El Insusi, fiind atent la tot ceea ce se intampla ca experiment in planul fizic, mental, emotional si spriritual. Atata timp cat ne ascultam vocea interioara, actionand in conformitatea cu semnele pe care Divinitatea ni le releva, noi facem Voia Tatalui Suprem si de cate ori ignoram aceste semnale preferand sa facem voia altora, noi deviem de la drumul nostru propriu. Nimeni, dar absolut nimeni n-are cum sa hotarasca in locul nostru, fara voia noastra, ce sa facem sau sa nu facem. Daca o prietena de ex ma cheama la film iar eu chiar in acel moment n-am chef de film ci de plimbare in natura, cedand insistentelor sau impunerii venite din partea acesteia, automat voi face voia ei, in loc sa fac Voia Tatalui care cu siguranta ca socoteste ca pentru mine in acel moment, o plimbare in natura e cu mult mai benefica decat statul intr-un spatiu inchis, posibil fiinta mea avand nevoie chiar atunci de un spor de energie.

Fiecare clipa, fiecare alegere este o noua oportunitate de apropiere sau de indepartare de Dumnezeu, de o noua moarte si o noua nastere, de amaraciune sau bucurie.

Curajul de-a fi tu insuti, inseamna respect de sine. Curajul de-a fi tu insuti, inseamna deschidere spre Divinul din tine, vazand viata ca o oportunitate si nicidecum ca o lunga si anevoioasa corvoada. In functie de alegerile pe care le faci, te poti renaste intr-un nou destin dureros sau un altul benefic.

Jacques Salome vorbeste foarte frumos despre principalele nasteri pe care le-a traversat in decursul viatii. Aceste succesiuni de nasteri odata constientizate, te pot ajuta sa vezi partea plina a paharului, intelegand ce fiinta minunata ai reusit sa devii in anii pe care i-ai trait pana la aceasta data. Facand o recapituale a nasterilor pe care le-ai traversat, ai sa ramai uimit/a cat de mult ai reusit sa evoluezi, cat de mult ai reusit sa te dezvolti in diverse segmete de viata si cat de pretios/a esti. Doar in acel moment te poti cu adevarat indrepta spre Dumnezeu spre a-i multumi plin/a de recunostinta pentru rabdarea si abengatia cu care te-a purtat de mana pana acum, iar asta, poate deveni una dintre marile tale revelatii de viata.

“Daca ma gandesc la tot ce stiu despre mine, de cand imi aduc aminte, am sentimentul ca viata mea nu a fost decat o succesiune de nasteri, o suita de etape marcate fiecare cu o noua borna alba a unei importante treziri de constiinta, fundamentala pentru dezvoltarea mea.

Astfel, viata mea pare un parcurs strabatut de nasteri, aparitii si venire pe lume care au contribuit la facerea omului care am devenit astazi.

Despre cateva dintre aceste nasteri va voi vorbi acum, pentru ca fiecare dintre ele este in acelasi timp pilon de sustinere, impuls si chemare catre o viata mai plina.

Copilul care am fost, omul care am devenit si cel care devin, schimbandu-ma in fiecare zi cate putin, toate sunt rezultatul acestor nasteri.

Si daca astazi sunt atat de pasionat de relatiile interumane, daca viziunea mea asupra comunicarii, desi putin utopica, este mereu de actualitate, intacta si la fel de necesara, daca sunt atat de hotarat sa induc fiecaruia dorinta de a invata comunicarea in relatiile interpersonale — de exemplu sa devina un obiect de studiu in scoli, la-fel ca matematica, istoria, geografia sau franceza — tot acest entuziasm provine din intalnirile, uimirile si descoperirile care s-au ivit pe parcursul vietii mele, la orice varsta.

Si simt ca pot sa ma mai nasc de multe ori de aici inainte pentru alte experiente de viata. Toate aceste nasteri se vor sprijini pe cateva borne, repere ferme pe care mi le-am format intorcandu-ma mereu la intelepciunea legendara a bunicii mele si injonctiunea asertiva: „Daca nu ai batrani, trebuie sa ti-i cumperi!”

Simt ca in mine sunt inscrise profund cateva reguli de viata carora ma straduiesc sa le fiu fidel si pe care ma angajez sa le respect cu prioritate, oricare ar fi urgentele sau constrangerile care apasa asupra mea. Printre acestea se numara:

* admiratia si uimirea fara limite in fata copiilor si a eforturilor lor de a deveni fiinte autonome, adulte, creatoare;

* respectul profund pentru femei, pentru misterul si generozitatea lor;

* preocuparea permanenta de a-mi asuma responsabilitatea pentru ce mi se intampla;

* convingerea devenita de nestramutat ca, asemeni oricarei fiinte umane, sunt purtatorul unui dar fabulos, cel al vietii care mi-a fost lasata in grija inca de la conceperea mea. Dar imaterial, dar foarte real si tangibil, alcatuit dintr-o suma, dintr-o masa de energie si de iubire universala care mi-a fost incredintata si fata de care am datoria, asemeni oricarui alt barbat sau femeie, sa o dezvolt intr-o forma unica, cu toata libertatea posibila.

Intr-adevar, tine de responsabilitatea mea:

* fie sa consum pur si simplu, sa risipesc aceasta iubire si aceasta energie;

* fie sa le amplific si sa le dezvolt.

Urmand una dintre aceste doua cai pentru care voi fi optat, in functie de orientarea pe care am dat-o principalelor preocupari din viata mea, in momentul marii treceri catre celalalt taram, sau catre o alta stare, altfel spus, la sfarsitul ciclului meu de viata, voi reda materiei universale, zestrei comune, diminuata sau imbogatita, aceasta rezerva de energie si iubire care mi-a fost initial lasata an grija.

Asumarea responsabilitatii de a ma implica si de a actiona a fost consecinta faptului ca am devenit constient ca viata mea a fost o succesiune de nasteri. Si acestea au fost atat de numeroase, surprinzatoare, imprevizibile si variate, incat de fiecare data mi-au starnit uimirea si entuziasmul, dincolo de disperarea, dezechilibrul si indoiala pe care mi le-au provocat.

Nasterea intru gelozie

Una dintre primele nasteri din viata mea de care imi amintesc a fost cea intru confuzie, gelozie si haos, in momentul venirii pe lume a fratelui meu. Aveam patru ani si deodata reperele mele obisnuite s-au spulberat. Prezenta mamei nu mai era aceeasi, mirosurile, zgomotele si ritmul casei se schimbasera. Brusc am capatat sentimentul ca nu mai aveam nici o importanta, ca nimeni nu ma putea iubi, cu atat mai putin mama mea, pentru ca ea nu mai avea ochi decat pentru el, acest intrus care tocmai imi invadase universul.

Astazi stiu — nu doar la nivel rational, ci la nivelul emotional de acum — ca eram iubit, ca mi se acorda toata atentia necesara; dar pentru sensibilitatea mea de copil de patru sau cinci ani, aceasta experienta a fost teribila si terifianta, o adevarata revolutie.

Doua fotografii pastrate cu sfintenie in albumul de familie stau marturie pentru aceasta perioada, intr-una dintre ele apare un baietel blond, zambitor, adorabil, imbracat in costum de marinar. „Sa-l mananci, nu alta, de scump ce e”, aud si acum cuvintele pe care le rosteau deasupra capului meu. In cealalta apare un copil cu capul ras, cu aerul unui ocnas sau al unui cersetor gatit cu un palton vechi, cu pumnii stransi in buzunare, cu privirea dura si zambind fortat. Intre aceste doua momente… se nascuse fratele meu.

Nasterea intru prietenie

Pe la sapte ani, aveam un vecin, Marcel, care a devenit prietenul meu „de viata si de moarte”, cum ne declaram la acea varsta. Alaturi de el am descoperit ce inseamna sa ai incredere, sa iti respecti cuvantul dat, sa fii solidar intr-o prietenie, sa simti siguranta pe care ti-o da acceptarea neconditionata. Eram iubit si acceptat asa cum eram, si nu asa cum voiau altii sa fiu. Eram nedespartiti, ceea ce inseamna ca respiram aceleasi emotii si ne minunam de aceleasi descoperiri. Eu sau el, era totuna, infruntam viata invincibili, indestructibili si increzatori.

Locuiam intr-un cartier muncitoresc unde izbucneau adesea certuri intre copii: rivalitati pentru teritorii, pentru suprematie, pentru modele.

Lupta se dadea mai mult in imaginatia noastra decat in realitate, dar uneori se lasa cu violenta.

Mi-am pierdut un dinte in timpul unei astfel de incaierari cu prastia… iar corpul meu poarta numeroase urme ale cicatricelor din acea perioada. Dar aveam certitudinea absoluta ca, orice s-ar intampla, puteam conta pe Marcel, ma puteam baza pe el pentru a infrunta orice peripetie din viata mea de copil.

Nasterea intru indragostire

Aveam tot sapte ani. Pe ea o chema Michele si locuia foarte aproape de noi. Dimineata, cand o vedeam traversand strada pentru a merge la scoala, o urmaream si apoi faceam un ocol destul de mare pentru a nu fi nevoit sa trec prin fata scolii de fete. Din pudoare, jena sau un sentiment prea acut al diferentei.

Cate emotii si cata tulburare cand drumurile noastre se intersectau!

Dintr-o data timpul se dilata, aerul devenea mai viu, mai pur, parca toate fortele naturii se trezeau, ca pentru a face sa explodeze corpul meu devenit brusc prea strimt.

Universul celebra trairile si iluziile mele.

Savoarea clipei, vibratiile inexprimabilului, paleta de culori a fiecarui moment… toate se impleteau pentru a insufleti iubirea care se nastea in mine.La biserica la care mergeam amandoi, momentul cel mai special era asezarea la masa de comuniune. Era inaintea introducerii invatamantului mixt, pe vremea cand atat scoala, cat si biserica erau intens preocupate sa nu perturbe bunele moravuri, drept care, pentru a nu lasa copiii prada ispitei, aveau grija sa separe fetele de baieti. Cand esti crescut intr-un astfel de mediu, reveriile si intalnirile cu sexul opus capata atractia fructului oprit, intotdeauna faceam in asa fel incat sa ma asez exact pe locul simetric cu al ei si vai de mitocanul care ar fi ridicat pretentii sau care ar fi indraznit sa mi-l ocupe: eram gata sa fac un scandal monstruos.

De atunci nu am mai regasit niciodata acea forta, acea intensitate a sentimentelor, a emotiilor care m-au incercat in acea perioada.

Extraordinarul acestei trairi va fi mereu inscris in corpul meu. Din ea sau hranit multe dintre emotiile mele de mai tarziu.

Nasterea intru lectura si relationare

La noua ani m-am imbolnavit de tuberculoza osoasa si am plecat la un sanatoriu in Pirinei, la 1800 de metri altitudine. Am stat tintuit la pat vreme de patru ani, in gips de la picioare pana la piept, iar singura mea priveliste era un munte imobil numit Cambre d’Aze („fundul de magar”) si un cer imens, atat de luminos incat iti lua ochii.

Acolo am descoperit lectura. Parintii mei aveau o conditie extreme de modesta, nici unul dintre ei nu avea studii; doar cateva cunostinte elementare de ortografie, aritmetica si foarte mult bun simt, cam asta era zestrea lor. Totusi, in mod bizar, in ei salasluia sentimentul de piosenie si adevar absolut in fata cuvantului scris. „Daca este scris, inseamna ca este adevarat” era concluzia respectuoasa a mamei, printr-o formulare in care consideratiile morale si civice, amprente ale sentimentului datoriei si supunerii, tineau loc de organizare metodica a cauzelor si efectelor si trecea inaintea gandirii logice, sufocand orice urma de spirit critic.

La sanatoriu, unde nu ma deplasam decat pe un pat rulant, am descoperit libertatea fabuloasa pe care ti-o ofera lectura despre calatorii imaginare, posibilitatea de a te identifica cu eroii, de a crea lumi, de a imagina situatii pana la cele mai mici detalii sau de a fauri destine. Ce perioada minunata! Cei din jurul meu sunt adesea uimiti cand ma aud invocand fericirea acestei parti din viata mea in care, desi imobilizat, ma bucuram totusi de o libertate fantastica, cea de a visa.

Nasterea intru comunicarea relationala

In planul comunicarii relationale am fost multa vreme un salbatic. Cand imi rememorez adolescenta, tot ce pastrez este o lunga serie de umilinte, nedreptati, neacceptari, o succesiune de neintelegeri si de manifestari negative. Eram un adevarat infirm in a relationa, un handicapat al cuvintelor, o victima a neimpartasirii. Am descoperit mai tarziu, in viata de adult, puterea cuvintelor si a ideilor, bogatia schimbului de idei prin discutii interminabile despre iubire, moarte, viata, femeie, calatorii. Viata mi s-a deschis. Totul putea fi supus confruntarii, putea fi pus sub semnul intrebarii si imi deschidea noi drumuri spre un plus de coerenta, dezvoltandu-mi in acelasi timp capacitatea de a ma implica si de a-mi dobandi o autonomie reala. Toate aceste procese se materializau printr-o ancorare mai profunda, printr-o personalitate mai ferma.

Nasterea intru stiinta

Ma refer la nasterea intru stiinta de a trai la un nivel mai bine conturat. Aceasta nastere a venit o data cu inceperea unei terapii analitice. Pana atunci stiam diverse lucruri, stiam sa fac diverse lucruri.

Obtinusem cateva diplome si credeam, ca tanar adult, ca aceasta zester imi era suficienta pentru a porni in viata si a reusi! Ca un Rastignac al timpurilor moderne, imi inchipuiam cucerirea lumii ca fiind o chestiune de putere, influenta si mai ales recunoastere. Aceasta nevoie de a fi recunoscut, valorizat, confirmat mi-a structurat o parte a existentei.

Dar de-a lungul terapiei am descoperit o alta forma de a trai, mai creativa, mai dinamica, mai putin reactionala, mai putin violenta fata de mine insumi. Astfel mi-am inceput destul de tarziu o educatie de constientizare, care imi lipsise pana la 30 de ani si fara de care suferisem atata.

Nasterea intru iubire si sexualitate

Sa simti ca iubesti, ca esti indragostit, inflacarat si iubit, sa traiesti dorindu-ti si primind prezenta celuilalt/celeilalte, ce revolutie fermecatoare in viata unei fiinte.

Cand esti indragostit, intri intr-o stare speciala care iti da o vitalitate, o energie si o creativitate aparte. Cand esti indragostit, descoperi potentialuri neexplorate inca si, intr-un fel, te lasi prins si purtat catre ce e mai bun din tine in intalnirea cu minunea si imprevizibilul din celalalt.

Nasterea intru creatie

La 22 de ani, mi-am incheiat activitatea de contabil, prima mea alegere de cariera. Am devenit olar, apoi sculptor in lemn si metal.

Vreme de doi ani am trait intr-un loc magic, un spatiu in afara timpului, intr-un castel de la sfarsitul secolului al XIX-lea care fusese oferit drept cadou de despartire amantei sale, o printesa rusoaica, de catre cel care avea sa devina Edward VII. De jur imprejur, 300 de hectare de padure si mai ales de tacere, deasupra un cer care se schimba la fiecare clipa,agitat de marile vanturi din vest.

In timpul acestor doi ani am trait in mirosul de lemn si de metal, intr-o stare de efervescenta incredibila. Ma trezeam in fiecare dimineata plin de o multime de idei si de numeroase proiecte pe care le voiam realizate imediat. Eram absorbit si animat de nevoia de a infrunta materia, de a ma lasa dominat de ea, la inceput, si mai apoi de a o supune. Din aceasta perioada pastrez un rezervor de energie, un potential nestirbit de a infrunta imprevizibilul.

Cum provin dintr-un mediu modest, in care nimic nu mi-a fost vreodata daruit si unde totul trebuia cucerit, mi se pare ca mereu m-am definit avand ca reper greutatile. Fiecare incercare, fiecare constrangere sau limita devenea un stimulent sau imi deschidea calea spre o noua rezerva de entuziasm si de elan.

Daca in general ma simt descumpanit la inceput de un refuz, de o respingere, de o punere la indoiala, dupa aceea infrunt situatia si ma lupt. Si nu atat pentru a castiga, cat pentru a-mi recastiga respectul fata de mine insumi.

Naşterea întru paternitate

Mi-am conceput primul copil, o fiica, la 23 de ani. Dar tata am devenit mult mai tarziu. Acest copil m-a facut sa devin parinte si tatic. Avea sase luni si, pentru a o duce la dadaca, trebuia sa parcurg in fiecare dimineata si seara cate trei kilometri pe jos prin padure.

O tineam la piept intr-un fel de rucsac pe care-l concepusera pentru ea. Cat tinea drumul ea gangurea tot timpul, imi vorbea mai ales cu ochii, cu expresii de o mare intensitate emotionala, prin noi gesture inventate cu fiecare zi.

Ea m-a invatat sa ascult, sa daruiesc, sa primesc si de asemenea sa spun nu. Cu ea am invatat sa descopar abecedarul comunicarii si sa-l folosesc inainte de a continua sa-l aprofundez cu ceilalti copii ai mei.

Naşterea întru exprimarea personală

Cu totii am fost deposedati de dreptul la exprimarea personala tocmai de catre cei care se presupunea ca trebuie sa ni-l dea: parintii nostri. Vorbind in locul nostru, dictandu-ne cel mai adesea nevoile, sentimentele, comportamentele, ne-au rapit posibilitatea de a recunoaste si de a exprima o traire personala. Cei mai multi dintre noi ne formam pornind de la aceasta neintelegere.

De-abia catre 32 de ani mi-am descoperit o exprimare proprie, al carei ecou il puteam auzi pentru prima data in mintea mea, cuvinte care nu mai erau imprumutate de la altii.

A fost o descoperire neobisnuita a unora dintre orizonturile mele de posibilitati, concomitent cu o eruptie de dorinte atat de noi, incat m-au aruncat intr-un amalgam de contradictii, de conflicte de fidelitate care mi-au marcat dureros aceasta perioada din viata.

In aceasta perioada intre 30 si 40 de ani m-am ridicat, intr-o oarecare masura, catre omul care eram cu adevarat… renuntand la rolurile care-mi fusesera atribuite, la modelele predefinite sau prestabilite, iesind de sub impactul injoctiunilor, renuntand la aprobarea celorlalti, acceptand sa fiu uneori singur si neinteles, parte inevitabila a oricarei incercari de schimbare.

Da, la aproape 40 de ani am descoperit ca traiam in buna masura in non-afirmare de sine, ca fusesem in mare parte un copil conformist, ascultator, coplesit de fidelitati si de misiuni compensatorii!

Nasterea intru scriitură

In jurul varstei de 34,35 de ani, dupa o relatie amoroasa in care ne-am contopit prea mult, am simtit nevoia imperioasa de a ma exprima si de a fi inteles, adica recunoscut. Era ca o foame vorace si insatiabila care inca nu pare sa se fi potolit.

Rezultatul a fost o carte sub forma de roman, Eu ma numesc tu, care mi-a adus o corespondenta considerabila. Sute de femei si barbati, dar mai ales femei, s-au recunoscut in aventura de iubire pe care am descris-o.

Unele au fost chiar violente, reprosandu-mi ca ma ascund sub un nume de barbat, pentru ca, pretindeau ele, „doar o femeie putea descrie atat de real relatia de iubire a femeii”! Ma nasteam astfel intru aceasta latura feminina care de atunci nu a incetat sa se dezvolte si sa ma completeze.

Dupa ce am scris acest roman, intr-un efort de eliberare, de constientizare atat de important, nu am mai renuntat la scris mai ales in ceea ce priveste profesia mea de formator in relatii interumane, din nevoia de rigoare, de coerenta, si pentru a discerne mai bine firul conductor al activitatii mele.

De aceea am scris mult despre cele cinci mari relatii care organizeaza viata oricarei fiinte umane:

* Relatia cu sine insusi sau cum sa fii un bun tovaras pentru sine, sa inveti sa te respecti, sa te valorizezi, pe scurt, sa te iubesti

* Relatia de iubire sau de cuplu, cand intalnirea se inscrie intr-un proiect de viata in comun.

Responsabilizarea asumarii angajamentelor

Ea corespunde depasirii anumitor credinte care ne otravesc si care implica accesul la relativitate. Daca nu mai confund sentimentele cu relatiile, imi dau seama ca pot avea sentimente intense si pasionale pentru cineva si totusi sa-i propun sau sa accept din partea lui o relatie imposibila. Nu trebuie sa ma ascund in spatele atotputerniciei sentimentelor mele pentru a incerca sa-mi rezolv dificultatile relationale, ci va trebui sa aplic cateva reguli de igiena relationala pentru a construe relatii bazate pe impartasire, relatii creative si reciproce.

Astfel pot descoperi ca este de datoria mea sa invat sa iubesc pentru a fi iubit, ca sa nu raman cu nevoia imperioasa sau cu pretentia de a fi iubit; acceptand de exemplu ideea ca in spatele oricarei temeri se ascunde o dorinta, acceptand ca polul opus al unei temeri este o dorinta, incetand sa ma mai las hartuit de angoasa si limitat de inhibitie, introducand in viata mea miscare si fantezie.

Pot astfel intelege ca la polul opus al refuzului, al violentei sau al privatiunii domneste iubirea.

Cand iubim, depunem armele, ridicam barierele si lasam sa patrunda in inima a tot ce este mai vulnerabil in noi imprevizibilul din celalalt […]

Cum celalalt este tot ce nu sunt eu, riscul sau capcana este ca, in numele iubirii, sa cautam sa intretinem confuzia intr-un noi care mult prea adesea se dovedeste a fi inselator.

Tot asa, incercarea de reconciliere catre un tot, care este specific darului iubirii primite si amplificate, nu inseamna fuziune, confundare sau instrainare si pierdere de sine in acest tot. Responsabilitatea implicarii se refera la aceasta descoperire fundamentala: sa poti iubi fara sa te ratacesti in celalalt, sa te poti integra intr-un tot si totusi sa nu te pierzi sau sa te afunzi in acest tot, pana la a nu mai avea o identitate proprie […]

* Relaţia cu copiii, cand ii avem, cand trebuie sa le fim alaturi, caci sunt cei care duc mai departe viata noastra; ei sunt viitorul omenirii.

Relatia cu ei este esentiala, pentru ca ne face sa revenim mereu la copilul care exista inca in noi. Este tipic pentru un copil sa aiba puterea de a trezi cu o tenacitate incredibila, cu un curaj uimitor, ranile ascunse, nespuse din trecutul nostru.

* Relatia cu proprii nostri parinti, prin prisma noastra, a fostilor copii.

Relatie mereu plina de dificultati, de contradictii intre sentimentele si raporturile de control sau de dependenta pe care ni le propun adesea, indiferent de varsta. Aceste relatii prea adesea ne consuma energia si trebuie permanent redefinite, reclarificate, reafirmate in noi limite.

* Relatia cu divinul, altfel spus cu acea parte care ramane neatinsa in noi si ne uneste cu infinitul.

Nasterea intru luciditate

Ceva mai tarziu, o alta nastere a aparut in viata mea, cea care mi-a permis sa renunt la povestile si la fanteziile cu care ma hraneam, purtand doliul dupa iluziile mele, un demers uneori chiar mai dureros decat doliul dupa cineva drag.

M-am nascut intru luciditate prin prisma a doua mari descoperiri:

* Am acceptat ca sunt responsabil de propria mea viata, in sensul ca

sunt parte integranta din tot ce mi se intampla.

* Am devenit constient de impactul culturii mesianice in care am fost crescut; mi-am dat seama de forta si de puterea conditionarilor izvorate din aceasta cultura care ne impinge inca de foarte devreme sa asteptam ca cerul, un salvator, un eveniment sau un seaman de-al nostru sa actioneze in locul nostru, sa ne calmeze suferinta, sa raspunda asteptarilor noastre.

Nasterea intru impacarea si unificarea cu sine

Pastram in noi urmele a numeroase situatii neancheiate. De-a lungul vietii, am adunat in noi ranile cauzate de violentele, umilintele, deceptiile si frustrarile pe care le-am suferit.

Si tocmai aceste violente interne intretin, mentin deschise ranile acumulate pe parcurs si sunt cauza suferintelor prezente, suferinte care uneori revin atat de brusc si atat de violent, incat ne surprind.

 

Nasterea intru simbolizare

Simbolizarea este una dintre caile posibile de a accede la divinitatea care exista in noi. Unii considera ca divinitatea este mai presus de ei, in cer sau in cosmos, ii dau un nume, ii consacra ritualuri, o invoca sau o imbuneaza prin rugaciuni. In ce ma priveste, eu cred ca divinitatea salasluieste in fiecare dintre noi. Ea este acest nucleu, aceasta particula indestructibila care leaga fiecare fiinta de univers si ii confirma ca are un loc al ei in marele intreg. In prezent, multi dintre noi sunt infirmi de divinitate si raman niste handicapati de sacru.

Trecand in revista cateva dintre nasterile care au trasat parcursul vietii mele, am punctat ceea ce mi se pare a fi firul rosu al unei existente umane: sa descoperim ce este mai valoros din universul nostru de posibilitati, sa avem curajul de a deveni noi insine […]

Sensul trecerii noastre pe Pamant poate fi tocmai acela de a primi viata, de a-i da valoare, de a o amplifica si de a o transmite mai departe la randul nostru. Astfel putem renunta la multe iluzii, la multe mitologii despre iubire, invatand sa ne iubim, ne putem extinde relatiile in sensul „ecologiei relationale”.

Primim daruri de la viata, daca stim sa le acceptam, dar putem sa le si oferim, sa le raspandim, sa le cream. Fiecare dintre noi ar putea sa se intrebe seara inainte de culcare:

Ce dar de viata am oferit astazi? Ce cuvant, ce privire, ce suras, ce gest, ce acceptare, ce confirmare am oferit, am primit sau am dezvaluit?

Cine poate oferi in fiecare zi celui pe care-l intalneste sentimentul ca-si sporeste viata, ca-si insenineaza privirea, ca reuseste sa se exprime, ca se simte mai amabil, mai viu?

Cine isi poate propune sa accepte mai bine, sa indrazneasca sa se iubeasca si sa iubeasca pe de-a întregul? Si sa devina astfel un semanator de Viata. “

Fragment din cartea Curajul de a fi tu insuti de Jacques Salome aparuta la Editura Curtea Veche

Anunțuri

7 răspunsuri

  1. MULTUMESC DIN SUFLET!!!
    Acest email mi-a venit exact cand aveam nevoie….,desii imi este foarte greu sa accept faptul ca eu sunt responsabila de tot ce mi se intampla ,cam asta este realitatea si incerc sa ma trezesc la realitate.
    Multumesc mult.’I-ti doresc o seara minunata.
    Cu mult drag Dana

    1. Multumesc si eu de impartasire. Fiecare revelatie ne duce cu cel putin un pas inainte. Iar mai apoi, ai facut aceasta descoperire fiindca cu siguranta ca iti doresti o schimbare majora in viata, atragand exact acele informatii care te pot ajuta chiar in acest timp prezent sa poti face metamorfoza dorita.

  2. Multumesc Ramona …. pentru relevarea experientele tale de autodescoperire precum si despre principalele nasteri pe care le-a traversat in decursul viatii Jacques Salome si nu in ultimul rand si pentru filmul cu viata lui Tony Antony ..

    Se zice ca pentru a deveni un adevarat fiu a lui Dumnezeu si deci de a trece de partea luminii .. mai intai trebuie sa experimentezi cel mai teribil intuneric .. adica sa treci prin faza de demon .. ceea ce s-a intamplat si cu tony Antony …. si apoi prin constientizare greselilor si redescoperirea lui Dumnezeu si a adevaratei lumini, intunericul resipit nu te va mai putea ispiti niciodata, pentru ca l-ai cunoscut si transcendat .. si deci nu vei mai merge decat pe calea luminii devenind un adevarat fiu al lui Dumnezeu.

  3. Vreau sa fac o precizare si anume … nu vreau sa intelegeti gresit spusele mele .. ca mai intai trebuie sa experimentezi cele mai teribile intunericuri pentru a ajunge la lumina .. adica sa treci prin faza de demon .. desi au un adevar in ele .. asta se refera la a experimenta pe parcursul mai multor existente mai multe fatade ale vietii .. chiar daca unii ca Tony Antony a putut sa experimenteze o parte din ele chiar intr-o singura viata …

    Deci in concluzie continuati sa fiti buni si nu de maine sa va apucati sa experimentati raul .. pentru a trece prin faza de demon hahahaha .. desi chiar daca mai cadeti si in ispita cum se spune e bine sa descoperiti partea buna care se ascunde si deriva din acel experiment … ca totul e experiment din care invatam cate ceva pentru a progresa.

    Ca sa folosesc o vorba din popor se spune ca in principiul .. dracu nu e asa negru … si ca mai mult noi oamenii suntem cei care atunci cand iesim din unime cu Dumnezeu si suntem divizati ne place sa experimentam acest rol dintr-o exacerbare a egoului … asa cum i s-a intamplat si lui Lucifer, Satan, Caligastia, Belzebut .. cand au facut rebeliunea fata de Dumnezeu .. vezi cartea Urantia ..

  4. Citesc ceea ce scrii, Ramona, aproape tot. Am insa nedumeriri: se spune ca atragem ceea ce primim: persoane, experiente… Cum se poate atunci, ca o femeie loiala, fidela, sa atraga alaturi un sot care o inseala? Cum poate ca un barbat mediu, fara demnitate, sa atraga nu una, ci mai multe femei stralucitoare, capabile de orice sacrificiu pentru el (chiar stiind unele de celelalte)? Rar am vazut doi soti: AMBII loali, fideli, devotati familiei sau AMBII cultivand si alte relatii.

    1. Sa stii Corina ca omul care se intreaba si intreaba cautand raspunsuri, pana la urma cu siguranta ca le va gasi. Si eu m-am intrebat ani de zile, de ce omul cu cat e mai bun, cu atat e mai puternic lovit. De ce, un om cu cat da mai mult, cu atat primeste mai putin sau deloc. De ce cu cat este mai dedicate familiei, cu atat mai mult sufera si multe, multe altele. In timp, am descoperit, ca intr-un fel sau altul, noi chiar atragem ceea ce suntem. O femeie care uita de ea, dedicandu-se cu trup si suflet familiei si sotului, punandu-l pe el mai presus decat pe Dumnezeu, creand astfel o legatura prea stransa, posesiv de stransa, pana la urma poate sa aibe mare surpriza sa il piarda. A fi loial cuiva este una, a considera insa ca acea persoana iti apartine in totalitate, uitand de tine, este cu totul altceva. Insasi conceptual, idea in sine, viziunea respectiva creeaza premizele unei lectii prin care universal doreste sa arate, ca nimeni, dar absolut nimeni nu ne apartine noua, ci toti apartinem Tatalui. Intr-o casnicie, e bine sa existe parteneriat, sa existe cooperare si actiune comuna, binele fiecaruia fiind vizat in mod egal. Daca e vizat mai mult binele celorlalti, omul uitand de el, e gresit, fiindca balanta devine inegala, Dumnezeu nefiind aspectat in fiecare persoana. Daca e vizat doar binele individual, iarasi este gresit, fiindca de asemeni balanta fiind inegala, Dumnezeu este neaspectat in fiecare parte implicata.

  5. Am curajul de a mi da si eu cu parerea este adevarat ca sunt sotii care pun pe primul loc sotul,poate mai presus si de proprii copii si acest lucru doare,acei copii vor fi intr o continua concurenta cu alti copii si mai apoi cu adultii si niciodata nu vor intelege de ce exista oameni care pun pe un piedestal persoane care nu merita,a fi loaial este una iar a fi carpa de sters pe jos e cu totul altceva,eu vorbesc din perspectiva unei persoane defavorizate de soarta,tocmai pt ca la ultimul copil al unei familii disfunctonale nu prea mai ajunge nimic,nici bani,nici afectiune,nici casa,nici nimic,sunt copii care ajung adulti si care sunt vesnic bulversati de schimbarile de comportament ale propriilor parinti care mai degraba sunt influentati de vreme dacat de ei insisi,acesti parinti problema sunt adevarate obstacole in calea propriilor parinti si daca nu ai grija te pot distruge definitiv pt ca egoismul lor este patologic,nu putem decat sa ne rugam la cel de Sus sa facem diferenta intre ce avem nevoie si ce nu avem nevoie si sa speram ca poate vom razbi rautatea lor,fatarnicia ,vanitatea si mai ales poate ne vom ierta si pe noi caci nu am avut nici o vina ca am fost prinsi intre 2 colosi ai orgoliolului care si au folosit proprii copii pt a se razboi intre ei,si care vor pierde pt ca vanitatea si orgoliile prelungite nu fac decat sa distruga si mai mult omul,ei au ales un drum,insa copii pot alege alt drum,ca ei se straduiesc sa ne abata de la drumul nostru tot impotriva lor se va rasfrange,daca dragoste nu e nimic nu e,daca L au uitat pe Dumnezeu eu ce sa le fac,degeaba spui una si faci alta,daca tu nu te respecti cu sotia ,sotul nici la batranete,daca unul sta intr o casa si face ce vrea,si altul a plecat in alta casa pe care se chinuie sa o refaca,si in tot acest timp primeste si pe sot in vizita,nu inteleg ce fel de relatie mai e si asta,am o varsta si asa ceva nu pot concepe,ori stai cu idiotul ,ori ce faci,am inteles ai o varsta,concluzia,nu au divortat ca au bunuri in comun,probabil ca pe la 80 de ani,o sa se sune ca sa faca schimb de retete asta in scenariu cel mai bun,Dumnezeu sa i inteleaga caci pe mine m a depasit de mult situatia.Foarte multe femei accepta infidelitatea partenerilor si cred ca asta nu o sa le afecteze,cred,dar defapt acest fapt le va consuma extrem de mult,cand pui pe cineva mai presus de nevoile tale si de cerintele tale te defavorizezi singura si te autodistrugi singura,pt ca nimeni nu te obliga sa suporti si sa inghiti o astfel de situatie,sunt femei care inca se intreaba cu ce le ar afecta ca sotul ar avea o aventura cu o alt femeie din moment ce ele traiesc in lux sa zicem,pai e foarte simplu,azi te vinzi pt un ou,miine te vinzi pt un bou,si miza creste,te vei trezi intr un carusel ametitor din care nu te vei mai putea da jos pt ca stii ca aterizarea este fortata si vei iesi cu multe cucuie in cap,cucuie de care toata viata te ai ferit si care le vei incasa pe toate la finalul calatoriei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: