Cate ceva despre karma – partea intai

Buddha Shakyamuni a povestit odata o parabola discipolilor sai, numita “Parabola celor patru sotii”.

Era odata un om care avea patru sotii. Acesta a devenit la un moment dat foarte bolnav si tragea sa moara. Simtindu-se singur in apropierea sfarsitului i-a cerut primei sale neveste sa il insoteasca in lumea de dincolo.

“Scumpa mea sotie”, a spus el, “te-am iubit zi si noapte si te-am ingrijit toata viata mea. Acum trebuie sa mor. Vrei te rog sa vii cu mine oriunde m-as duce eu dupa moarte?” La aceste cuvinte se astepta ca ea sa fie de acord, insa raspunsul ei a fost urmatorul:

“Dragul meu sot, stiu ca m-ai iubit intotdeauna si ca acum trebuie sa mori. Din pacate a sosit vremea sa ne despartim, insa eu nu pot sa te urmez. La revedere, dragul meu.”

Atunci el si-a chemat a doua sotie si a rugat-o si pe aceasta sa il urmeze in moarte. I-a spus:

“Draga mea, stii bine cat de mult te-am iubit. Uneori imi era teama ca m-ai putea parasi, dar am tinut de tine cat am putut. Te rog, vino cu mine,”

A doua sotie s-a exprimat fata de el intr-un mod cam rece: “Dragul meu, prima nevasta a refuzat sa mearga cu tine. De ce nu as proceda si eu la fel? La urma urmei nu m-ai iubit decat pentru interesele tale egoiste.”

Zacand in pat, omul a chemat-o pe a treia sotie si i-a adresat aceeasi rugaminte. Aceasta i-a raspuns cu lacrimi in ochi: “Dragul meu, imi pare rau de tine si cand ma gandesc la mine ma intristez si mai tare. De aceea te voi insoti doar pana la cimitir. Aceasta o consider ultima mea datorie fata de tine.” Asadar si a treia sotie a refuzat sa mearga cu el in moarte.

Aducandu-si aminte de a patra nevasta, de care insa nu ii prea pasase niciodata si pe care o tratase intotdeauna ca pe o sclava, aratandu-se mai tot timpul nemultumit de ea, a zis sa incerce din nou. Se indoia ca aceasta i-ar fi putut accepta cererea avand in vedere comportamentul sau fata de ea, insa frica si singuratatea pe care o simtea erau prea puternice. Spre surprinderea lui aceasta a acceptat bucuroasa:

“Voi merge cu tine, dragul meu. Indferent ce s-ar intampla sunt hotarata sa fim impreuna pentru totdeauna. Noi doi nu putem fi despartiti.”

Aceasta este povestea unui om care avea patru neveste. Buddha a incheiat prezentarea ei cu urmatoarea concluzie: “Fiecare barbat sau femeie are patru neveste sau soti.” Ce semnifica asta?

Prima “nevasta” este corpul nostru pe care il iubim zi si noapte. Dimineata il spalam pe fata, il imbracam si il incaltam. Ii oferim mancare. Avem grija de el ca de prima nevasta din poveste, insa din pacate trupul nostru – prima nevasta, nu ne poate insoti dupa moarte.

A doua nevasta reprezinta averea, lucrurile materiale, banii, proprietatile, faima, pozitia sociala si slujba pentru care muncim atat de mult sa le obtinem si sa le pastram. Nici acestea nu au cum sa ne urmeze dupa moarte. Am venit in aceasta lume cu mainile goale. De-a lungul vietii avem iluzia ca am obtinut o avere insa in momentul mortii mainile noastre sunt din nou goale. Nu ne putem pastra bunurile materiale si succesul dupa moarte, asa cum a doua nevasta i-a spus sotului ei: “M-ai tinut aproape datorita egoismului tau. Acum insa trebuie sa ne despartim.”

Ce se intelege prin a treia sotie? Toti oamenii au o a treia sotie. Aceasta reprezinta relatiile pe care le avem cu parintii, fratii si surorile noastre, toate rudele, prietenii si societatea in general. Acestia ne vor insoti cu lacrimi in ochi cel mult pana la cimitir, le va parea rau de noi si vor fi tristi, insa nu ne pot ajuta cu mai mult.

A patra sotie este singura care il va insoti pe om dupa moarte. Aceasta este karma noastra care ne urmeaza oriunde am merge, asemenea sotiei credincioase.

Tineti minte cuvintele: “ Am cautat bogatii in lume si Tu esti singura bogatie pe care am dobandit-o. Am cautat pe cine sa iubesc si Tu esti unicul Iubit pe care l-am gasit demn de iubire. Ma aduc pe mine Tie ca jertfa.

Cuvantul karma provine din sanscrita, kri – a face. Orice actiune este karma. Din punctul de vedere al intelesului tehnic, cuvantul mai semnifica de asemenea si rezultatul actiunilor, iar din consideratii metafizice, el mai inseamna uneori si rezultatul la care s-a ajuns prin actiunile noastre anterioare.

Scopul omenirii este cunoasterea…..Nu placerea, ci – repetam – cunoasterea este tinta omenirii. Placerea si fericirea se sfarsesc repede. Izvorul tuturor nenorocirilor din lume care ne mahnesc, il constituie faptul ca oamenii, in nepriceperea lor, considera ca placerea este idealul spre care trebuie sa nazuiasca. Dupa un timp oarecare, constata ca fericirea nu constituie adevaratul drum spre fericire, si ca atat suferinta, cat si placerea sunt doi mari invatatori deopotriva de buni pe drumul catre cunoastere. Atunci, omul intelege ca invatat tot atat de mult de la rau, cat si de la bine, pentru ca placerea si suferinta, trecand prin sufletul sau, il impregneaza cu diverse imagini, iar rezultatul acestor impresii reunite este ceea ce se numeste “ caracter “. Daca vom examina caracterul omului, vom vedea ca el este in realitate un tot al inclinatiilor, al nazuintelor mintii lui si ca atat bucuria cat su suferinta sunt factori echivalenti in formarea caracterului. Raul si binele, in proportii diferite, plasmuiesc caracterul, iar in anumite cazuri, suferinta este un invatator mai bun decat fericirea. Studiind marile caractere ivite pe lume, am putea evidentia in marea majoritate a cazurilor, ca suferinta a contribuit mai mult decat bucuria la formarea omului, saracia mai mult decat bogatia; vom observa ca loviturile au aprins focul interior mai rapid decat laudele.

Cunoasterea tine de insasi natura omului; nici o cunostinta nu ne vine din afara, totul se afla inlauntrul nostru. In loc sa spunem ca omul “ stie “ ceva, exprimandu-ne strict psihologic, ar trebui sa spunem ca el “ descopera “ sau “ dezvaluie “ acel ceva. Omul, in realitate, “ descopera “ ridicand invelisul de pe sufletul sau, care contine in sine zacamanutul cunoasterii infinite. Noi spunem ca Newton a descoperit legea gravitatiei. Oare aceasta lege sedea undeva, intr-un ungher, asteptandu-l pe savant? Nu, legea era chiar in spiritul lui Newton; odata venit momentul, el a descoperit-o. Toata cunoasterea pe care omenirea si-a insusit-o candva, a venit din spiritual ei; biblioteca infinita a universului este in intregime continuta in spiritual nostru. Lumea exterioara ofera numai sugestia, imprejurarea care va determina sa va studiati sufletul. Caderea unui mar a dat un impuls gandului lui Newton si el a inceput sa caute la dezlegarea secretului in propria sa minte. Si-a reconstituit toate verigile gandurilor precedente si a descoperit printre ele un raport nou, pe care noi il numim legea gravitatiei. Aceasta lege nu se afla nici in mar, nici ascunsa in altceva din centrul pamantului. Toata cunoasterea, atat materiala cat si spiritual, se afla in sufletul omenesc, in stare latenta, in multe cazuri, ea nu este descoperita, ramanand tainuita, insa, cand invelisul se ridica incet, spunem ca “ noi invatam “, iar progresele cunoasterii se realizeaza dezvaluind mereu mai mult. Omul caruia i se ridica acest invelis este acela care stie mai mult decat aproapele sau; cel peste care valul continua sa dainuie opac, este nestiutor; cel de pe care s-a ridicat complet valul este atotstiutor, atotvazator. Astfel de oameni au existat, exista si vor mai exista, iar in ciclurile viitoare, ei vor constitui majoritatea[…]

Prin influenta sa asupra caracterului, karma este una dintre cele mai puternice forte cu care trebuie sa lucreze omul. Omul, putem spune, este un centru: el atrage spre sine fortele universului; le contopeste pe toate in acest centru, trimitandu-le mai departe, intr-un singur mare torent. Un astfel de centru este omul adevarat, atotputernic, atotvazator, atragand spre sine intregul univers: binele si raul, suferinta si bucuria, pentru ca totul se indreapta spre el si i se alipeste. Din toate acestea el formeaza un torent puternic de inclinatii numit character si il revarsa in afara. Avand puterea de a absorbi totul, el are puterea si de a respinge totul.

Toate actiunile pe care le vedem in lume, toate miscarile din societatea umana, toate felurile de activitate din jurul nostru sunt rezultatul gandurilor, manifestarea vointei omului. Masinile, tunurile, corabiile, orasele – toate sunt doar manifestarile vointei omului, care isi are izvorul in caracter, iar caracterul este modelat de karma ( actiune ). Dupa cum este karma (actiunea ), asa este si manifestarea vointei. Oamenii cu o vointa puternica au fost cu totii muncitori neobisnuiti, suflete gigantice, posedand o asemenea vointa, incat puteau sa rastoarne lumile; vointa, realizata printr-o munca perseverenta, munca indarjita, desavarsita de-a lungul secolelor[…]

•        E imposibil ca cineva sa obtina ceva fara a merita acel ceva. E o lege eterna. Uneori suntem inclinati sa credem ca este altfel, dar, in cele din urma, avem dovada ca Legea este Adevarata. Omul poate sa lupte toata viata sa pentru dobandirea bogatiei; poate insela mii de oameni pentru a si-o insusi, insa, pana la sfarsit, viata ii va deveni o povara, ceea ce inseamna ca a dobandit acea bgatie pe nemerit. Noi putem aduna obiecte, pentru placerea noastra nemijlocita sau pentru bucuria noastra, dar doar ceea ce meritam ne apartine si ne va ramane in realitate. Orice ignorant poate cumpara toate cartile din lume si sa le aseze in biblioteca sa, dar el va putea sa le citeasca doar pe acelea pe care merita sa le citeasca si acest merit este o consecita a karmei. Karma noastra determina ceea ce meritam si ceea ce putem sa ne insusim, pentru ca noi suntem raspunzatori pentru ceea ce suntem si avem in noi: puterea de a ne transforma conform aspiratiilor noastre. Daca ceea ce suntem noi acum, este rezultatul actiunilor noastre anterioare, din aceasta rezulta cu siguranta, ca infatisarea noastra viitoare poate fi creata din actiunile noastre actuale; prin urmare, trebuie sa stim cum sa actionam in diversele ocazii ale vietii. Veti spune: “ Pentru ce sa invatam sa lucram? Fiecare dintre noi munceste intr-un fel sau altul in aceasta lume. “ Exista insa si o foarte mare cheltuire de forte in zadar….Retineti ca fiecare munca este existenta deja in minte si ca, prin relevarea fortelor noastre spirituale, se va destepta si sufletul. Aceste puteri intra in structura fiecarui om, dupa cum in fiecare sta ascunsa si cunoasterea; diferitele stiluri de munca pe care le practicam sunt asemeni impulsurilor destinate sa trezeasca aceste doua forte: spiritul si sufletul.

•        Oamenii lucreaza conducandu-se dupa diverse ratiuni; fara ratiune nu se poate face nimic. Unii aspira la celebritate si muncesc pentru a o dobandi; altii vor sa aibe bani si trudesc pentru a-i castiga; altii sunt setosi de autoritate si actioneaza pentru a se impune; altii doresc sa ajunga in cer si muncesc pentru a dobandi cerurile. Unii vor sa lase in urma lor un nume, cum se intampla de pilda in China, unde omul primeste titlul numai dupa moarte, ceea ce, desigur, este lucrul cel mai just….Altii se straduiesc in vederea pocairii; ei au savarsit faptele cele mai josnice, apoi, din dorinta rascumpararii dreptului de a ajunge in ceruri, fie ca isi construiesc un templu, fie ca doneaza banii preotilor. Ei cred ca o astfel de generozitate are urmari purificatoare si ca vor scapa de pedepse, in ciuda pacatelor lor. Acestea sunt unele din motivele pentru care muncim.

•        Noi ne aflam aici sa muncim doar de dragul muncii.In fiecare tara sunt oameni care reprezinta partea cea mai aleasa si lucreaza pentru lucru, nedorind pentru sine nici glorie, nici laude si nici fericire cereasca. Ei lucreaza numai de dragul folosului adus altora prin munca lor. Unii fac bine saracilor si slujesc omenirii din indemnuri si mai inalte, deoarece ei cred in bine si iubesc binele. De obicei, setea de celebritate si faima aduc rareori rezultate imediate; si una si alta apar de regula la o varsta mai inaintata, cand te-ai convins deja ca totul este zadarnic si ti-ai incheiat socotelile cu viata. Daca omul lucreaza insa dezinteresat, dobandeste ceva? Sigur ca da, el dobandeste satisfactie din toate actiunile sale. Altruismul este folositor, insa oamenilor le lipseste rabdarea de a-l practica. Iubirea, adevarul si dezinteresarea alcatuiesc idealul suprem ce contine o puternica manifestare a fortei. Mai intai de toate, omul care este capabil sa lucreze 5 zile sau doar 5 minute fara nici un mobil egoist, fara sa se gandeasca la viitor, la ceruri, la pedeapsa sau la orice altceva de felul acestora, are posibilitatea de a creste ca un adevarat urias moral. Este greu de indeplinit acest lucru, insa in adancul inimilor si constiintelor noastre, intelegem valoarea si binele pe care le aduce un asemenea mod de lucru….Oamenilor irationali le scapa aceasta taina si, cu toate acestea, nazuiesc sa domine omenirea. De altfel chiar si prostul poate sa dobandeasca stapanirea intregii lumi daca stie sa munceasca si sa astepte. Lasa-l sa astepte cativa ani si se va izbavi de setea irationala a dominarii, iar cand gandul acesta va disparea cu desavarsire din mintea lui, atunci va deveni cu adevarat o forta in lume….Oamenilor le lipseste rabdarea de a privi mai departe de cativa ani, astfel ca devin imorali si perversi. Aceasta este slabiciunea umana, neputinta ei…..E bine totusi in a ne abtine sa dispretuim felurile inferioare de lucru. Lasa-l pe omul careia ii lipseste viziunea a ceva mai bun, sa lucreze in scop egoist, de dragul de a obtine faima si lauda: noi insa trebuie sa nazuim totdeauna spre motivatii din ce in ce mai inalte si sa tindem sa le infaptuim si sa le intelegem.

Fiecare la locul sau e mare

•        Societatea umana reprezinta in sine o organizatie cladita pe principiul gradatiei. Toti avem cunostinte despre moralitate, despre obligatie, dar stim in acelasi timp ca, in diferite tari, notiunile despre moralitate se deosebesc considerabil intre ele. Ceea ce este considerat moral intr-o tara, uneori este absolut imoral intr-o alta. De exemplu, intr-o tara, verii se pot casatori intre ei; in alta, asemenea casatorii sunt considerate imorale; intr-o tara, barbatii se pot casatorii cu cumnatele lor, in alta, asemenea casatorii sunt inadmisibile; intr-o tara te poti casatori doar o data, in alta, de mai multe ori etc. In mod asemanator, si in alte domenii de moralitate notiunile sunt foarte deosebite; cu toate acestea, noi recunoastem ca trebuie sa existe un ideal universal al moralitatii.

Acelasi lucru se poate spune si despre datorie. Ideea de obligatie difera de la un popor la altul. Intr-o tara, daca omul refuza sa infaptuiasca anumite lucruri, este judecat pentru acesta; in alta tara, daca face acele lucruri, se va spune ca procedeaza incorect; cu toate acestea, trebuie sa existe o notiune universala despre obligatie. In acelasi fel, o clasa sociala crede ca unele lucruri intra in sfera obligatiilor sale, pe cand alta patura sociala crede exact contrariul si ar fi ingrozita daca i s-ar impune sa procedeze astfel. In fata noastra se astern doua drumuri: al oamenilor nestiutori, increzatori in faptul ca drumul spre adevar e unul si ca in afara lui totul e gresit; si al inteleptilor, care recunosc ca obligatia si moralitatea se schimba in conformitate cu formatia si organizarea noastra mintala, sau cu diferitele planuri ale existentei noastre. Este bine de stiut ca exista diferite trepte ale obligatiei si moralitatii, ca obligatia unei sfere poate sa fie diferita de a alteia.

Sa lamurim aceasta prin exemplul urmator. Toti marii invatatori spuneau: “ Renunta a te mai impotrivi raului. “ Ei afirmau ca neimpotrivirea este idealul moral superior. Dar stim de asemea ca, daca unii dintre noi ar realiza acest ideal, toata cladirea sociala s-ar prabusi, cei rai ar pune stapanire pe viata si avutiile noastre si ar proceda cu noi dupa bunul lor plac. Daca s-ar realiza macar pentru o zi idealul neimpotrivirii, aceasta ne-ar duce la catastrofa. Totusi, in mod intuitiv, in adancul inimii, noi simtim adevarul invataturii; “ Renunta a te mai impotrivi raului “.Acesta ni se infatiseaza drept idealul cel mai inalt. Propovaduirea acestei doctrine unice ar fi echivalenta cu condamnarea la pieire a unei insemnate parti a omenirii. Afara de aceasta, ea ar obliga oamenii sa creada ca procedeaza mereu gesit si ar trezi in ei mustrari de constiinta pentru toate actiunile lor, fapt care i-ar slabi, iar continua autocritica ar da nastere la mai mult rau decat orice alta slabiciune. In fata omului care a invatat sa se urasca pe sine insusi, se deschid usile degenerarii. Acelasi lucru se poate spune si despre un popor intreg.

Prima noastra datorie este sa renuntam la a ne mai ura pe noi insine. Pentru a merge inainte trebuie sa credem mai intai in noi si apoi in Dumnezeu. Acela care a uitat sa creada in el insusi, e imposibil sa creada in Dumnezeu. De aceea e necesar sa intelegem limpede ca obligatia si moralitatea se schimba dupa imprejurari. Omul care se impotriveste raului nu face neaparat ceea ce este mereu si in esenta sa gresit. Dimpotriva, in situatiile in care este pus, poate deveni chiar de datoria sa se impotriveasca raului….Marea lectie pe care trebuie sa o invatam cu totii, rezida in faptul ca extremele se aseamana intotdeauna una cu alta. Cand vibratiile luminii sunt prea joase, e cam greu sa le vedem, asa cum e cam greu sa le vedem si cand ele sunt prea intense. Acelasi lucru se intampla si cu sunetul. E cam greu sa il percepem cand e prea slab sau cand e prea puternic. La fel e si cu deosebirea dintre impotrivire si neimpotrivire. Un om nu se impotriveste nu fiindca e slab, lenes sau fiindca refuza sa lupte, ci pentru ca ii lipseste priceperea, neputand face ce i se cere. Un altul stie ca, daca vrea, va sti sa administreze o lovitura distrugatoare; cu toate acestea, nu numai ca nu administreaza lovitura vrajmasilor, dar ii si blagosloveste. Cel care refuza sa se impotriveasca din slabiciune, comite un pacat si de aceea n-are cum sa obtine vreun folos de la neimpotrivire, pe cand celalalt ar savarsi un pacat impotrivindu-se. Buddha si-a parasite tronul imparatesc si a renuntat la autoritate si bogatie, iar gestul acesta a fost o adevarata abdicare. N-are insa cum sa fie vorba de o abdicare cand avem de-a face cu un sarac, care n-are de la ce abdica! Prin urmare, noi trebuie sa cantarim intotdeauna cu minutiozitate sensul cuvintelor noastre atunci cand vorbim despre impotrivire sau neimpotrivire. Daca, posedand forta, renuntam sa o folosim si nu ne impotrivim, savarsim un act maret de iubire; dar, daca nu ne impotrivim si, cu toate acestea, staruim sa ne convingem pe noi insine ca suntem impinsi de indemnul iubirii superioare, noi infaptuim prin aceasta exact contrariul….Aceasta este ideea esentiala a karmei: omul care intelege ca neimpotrivirea este idealul suprem, acela care stie ca aceasta neimpotrivire constituie cea mai inalta manifestare a puterii de care dispune; el stie deopotriva ca e doar o etapa sau un moment pe drumul care conduce la manifestarea acelei Puteri Supreme, adica la neimpotrivire. Inainte de a atinge Idealul Suprem, obligatia omului este de a se impotrivi raului. Sa lucreze, sa lupte, sa rastoarne totul in cale. Iar neimpotrivirea va deveni virtute numai atunci cand isi va agonisi fortele necesare pentru impotrivire….

•        Inactivitatea trebuie evitata prin toate mijloacele. Activitatea inseamna intotdeauna impotrivire. Impotriviti-va intotdeauna fiecarui rau, spiritual ori fizic, iar cand veti atinge succesul prin impotrivire, va veni si pacea. Este foarte usor de spus: “ Nu ura pe nimeni, nu te impotrivi raului! “ Noi stim insa ce semnifica in practica acest lucru. Cand privirile societatii sunt indreptate asupra noastra, noi arboram neimpotrivirea, dar inima noastra este continuu roasa de vierme. Simtim lipsa totala a acelei lumi care ar trebui sa manifeste neimpotrivirea si simtim ca ne-ar fi mai bine daca ne-am impotrivi. Daca doriti bogatie si stiti totodata ca toata lumea considera drept prost pe cel care nazuieste la bogatie, poate ca nu veti indrazni sa va aruncati in lupta pentru ea, desi mintea voastra se va gandi zi si noapte la bani. Aceasta este ipocrizie si vanitate. Cufundati-va in vartejul lumii si, numai dupa trecerea unui timp oarecare, cand veti suferi si va veti desfata cu tot ceea ce contine aceasta lume, va veni renuntarea si, odata cu ea, si pacea. Potoliti-va setea de dominare si de orice altceva, iar dupa ce o veti fi potolit pana la satisfactie, va sosi timpul cand veti vedea ca toate acestea sunt de o importanta foarte mica. Insa, pana cand n-ati satisfacut aceasta dorinta, pana cand n-ati incercat aceasta activitate, va este imposibil sa atingeti starea de pace, de seninatate si de autorenuntare. Senintatatea si autorenuntarea au format obiectul predicilor in decursul multor mii de ani: toti am auzit de ele inca din copilarie, insa gasim putini oameni in lume care sa fi atins aceste stari.

•        Fiecare trebuie sa isi creeze un ideal si sa tinda sa il infatuiasca in viata; aceasta este calea cea mai sigura spre progresul launtric, mai sigura decat acceptarea idealurilor straine pe care omul niciodata nu poate spera sa le realizeze. Sa luam ca exemplu un copil. Daca i-am porunci sa parcurga dintr-o data treizeci de kilometri pe jos, el ar muri; insa un copil dintr-o mie se va tara treizeci de kilometri, va ajunge la capat, chiar daca se va extenua de moarte. De altfel, si noi incercam sa facem lucruri asemanatoare. Oamenii pe care ii intalnim in societate, barbati si femei, nu au aptitudini, minte si puteri identice; ei trebuie sa aibe idealuri personale si nu avem dreptul sa radem de idealurile lor, oricare ar fi ele. Fiecare sa faca tot ce poate pentru a-si implini idealurile sale proprii. Este cu totul incorect sa judecati nazuintele noastre  prin prisma idealului vostru, sau noi pe ale voastre, prin prisma idealului nostru.  Nu putem aprecia un mar, comparandu-l cu un stejar si nu putem aprecia un stejar, comparandu-l cu un mar. Atat pentru mar, cat si pentru stejar avem aprecieri diferite.

•        Unitatea in diversitatea ei este planul creatiei. Oamenii pot sa se deosebeasca mult intre ei, insa la baza lor sta unitatea. Caracterele individuale deosebite si diferentele de clase de barbat sau de femei sunt varietatea fireasca in creatie. De aceea, e gresit sa le aplicam criterii identice sau sa le punem in fata unui ideal. Un atare mod de actiune da nastere unei lupte nenanturale, iar rezultatul va fi ca omul va incepe sa se urasca pe sine, fapt care il impiedica sa devina religios de bun. Datoria noastra este de a stimula pe fiecare in lupta si nazuinta sa pentru a trai conform idealului sau superior, precum si in staruintele de a apropia cat se poate de mult acest ideal de adevar…..Maturatorul de strada este tot atat de mare la locul pe care il ocupa ca si regale pe tron. Coborati-l pe rege de pe tronul sau, obligati-l sa mature strada si veti vedea cum se va simti. Puneti maturatorul in locul regelui, priviti cum va carmui el tara. Este de prisos sa sustinem ca omul care traieste departe de lume este superior omului care traieste in lume. Dimpotriva, e mult mai greu sa traiesti in lume si sa-l slujesti pe Dumnezeu, decat sa te retragi din lume si sa duci o viata libera si usoara.

Retragandu-se din lume pentru a sluji lui Dumnezeu, omul trebuie sa evite a se gandi ca toti cei ramasi in lume, lucrand pentru binele ei, nu l-ar sluji pe Dumnezeu; la fel si oamenii care traiesc in lume pentru sotie si pentru copii, trebuie sa evite a-i considera vagabonzi pe cei ce se retrag din lume. Fiecare la locul sau este mare!

Un imparat, avea obiceiul sa-i intrebe pe toti sanniazii veniti in tara lui: “ Cine e mai mare, cel care s-a lepadat de lume devenind sanniazi, sau acela care traieste in lume si-si indeplineste indatoririle de gospodar? “ Multi intelepti au incercat sa dezlege aceasta problema. Unii afirmau ca sanniazi e mai superior; atunci imparatul le cerea sa dovedeasca cele afirmate. Si, cand nu puteau face aceasta dovada, le poruncea sa se casatoreasca si sa traiasca in lume. Veneau apoi altii si ii spuneau: “ Gospodarul care isi implineste indatoririle este mai mare “. Si de la ei cerea dovezi imparatul. Iar cand ei nu le puteau da, ii obliga si  pe ei sa inceapa viata de gospodari. In cele din urma, a venit un sanniazi tanar si imparatul i-a pus si lui aceeasi intrebare. Sanniazi i-a raspuns: “ O, imparate, fiecare la locul sau e mare! “ . “ Dovedeste-mi aceasta” , a raspuns imparatul. “ Ti-o voi dovedi “, i-a raspuns sanniazi, “ insa trebuie mai inati sa mergi cu mine si sa traiesti cateva zile la fel ca mine, ca sa-ti pot dovedi spusele mele”. Imparatul a primit conditia pusa si l-a urmat  pe sanniazi. A iesit cu el din teritoriul sau si, trecand prin multe alte tari, a ajuns in capitala unei mari imparatii, unde avea loc o importanta sarbatoare. Imparatul si sanniazi au auzit sunetul tobelor, muzica si vocile strigatorilor publici; poporul se imbulzea pe strazi in haine de sarbatoare si, pretutindeni, strigatorii publici anuntau ceea ce urma sa se intample. Ei ii anuntau pe oameni ca fiica imparatului acelei tari se pregateste sa-si aleaga un mire din mijlocul celor adunati.

Potrivit vechiului obicei, printesele din India isi alegeu sotii astfel: fiecare printesa avea conceptia sa despre sotul dorit; unele doreau sa aibe ca sot cel mai frumos barbat, altele pe cel mai invatat, altele pe cel mai bogat etc. ; si fiecare si-l alegea pe care-i placea. La fel se intampla si aici. Toti printii din vecinatate s-au inbracat cu cele mai frumoase haine si s-au prezentat in oras. Unii dintre ei aveau proprii lor strigatori, care le laudau meritele si explicau de ce sperau ca printesa sa-i aleaga pe ei. Printesa, impodobita stralucitor si somptuos, era purtata pe un palanchin, de unde privea si asculta. Daca nu-i placea ceea ce auzea sau vedea, le spunea slugilor care o purtau: “ Mai departe “. Si nu-i mai lua in seama pe cei respinsi. Daca i-ar fi placut insa unul din ei, i-ar fi aruncat o ghirlanda de flori si el i-ar fi devenit sot.

Printesa era frumoasa ca o aurora, iar sotul urma sa primeasca toata imparatia dupa moartea tatalui. Ea vroia sa aibe drept sot pe cel mai frumos barbat, insa nu putea gasi nici unul care sa-i placa.

Asemena adunari au avut loc de mai multe ori in trecut, dar nici atunci nu si-a gasit sotul visat. Sarbatoarea de acum era cea mai mareata dintre toate; s-a adunat lume mai multa ca oricand. Printesa a aparut intr-un palanchin somtuos, iar purtatorii o plimbau din loc in loc. Insa, probabil ca nu-i placea nimeni, iar cei prezenti, deziluzionati, credeau ca adunarea se va sfarsi si de asta data fara rezultat. Tocmai in acel moment apare un tanar sanniazi, frumos ca un soare pogorat pe pamant, si se opreste intr-o parte, privind la cele ce se intamplau. Palanchinul cu printesa s-a apropiat de el; de indata ce l-a zarit pe frumosul sanniazi, ea s-a oprit si i-a aruncat ghirlanda de flori. Tanarul sanniazi a prins ghirlanda si, aruncand-o a exclamat: “ Ce sunt prostiile astea? “ Imparatul, crezand ca este prea sarac si nu indrazneste sa se casatoreasca cu printesa, i-a spus: “ Ii dau fiicei mele jumatatate din imparatie chiar acum, iar dupa moartea mea, toata imparatia” si puse din nou ghirlanda pe sanniazi. Insa tanarul isi scoase ghirlanda din nou si, aruncand-o, spuse: “ Ce prostii?! Eu nu vreau sa ma insor!”, si a plecat in graba.

Dar printesa s-a indragostit atat de tare de tanarul acela frumos, incat a spus: “ Trebuie sa ma marit cu el, altfel mor”; si a plecat dupa el in  speranta sa il intoarca.

Atunci, celalalt saniiazi, care venise cu imparatul din tari indepartate, i-a spus: “ Sire, sa mergem dupa ei” si au plecat, pastand o anumita distanta. Tanarul sanniazi, care a refuzat sa se casatoreasca cu printesa, iesi din capitala, ajungand langa o padure, la cateva mile de oras. Printesa il urmarea, la fel ca si cei doi. Tanarul sanniazi, cunoscand bine padurea, precum si toate cararile incalcite, se intoarse pe neasteptate pe alta carare si disparu, astfel ca printesa nu il mai putu gasi. Dupa indelungate si inutile incercari da a-l gasi, se aseza sub un copac si incepu sa planga, nestiind cum sa mai iasa din padure. Atunci, imparatul, si celalalt sanniazi, apropiindu-se de ea i-au zis: “ Nu mai plange, noi iti vom arata cum sa iesi din padure, acum insa e prea intuneric si nu vom putea gasi drumul. Iata copacul acesta mare, odihneste-te sub el si maine iti vom arata drumul”.

In copacul acela, traia in cuibusorul ei o pasarica cu soata si trei puisori. Pasarica s-a uitat in jos, si vazand trei persoane sub copac, ii zise soatei sale: “ Draga, ce ne facem? Avem oaspeti in casa noastra; e frig si n-avem foc”. Ea a zburat din cuibusor, a gasit o surcica arzanda, a adus-o in cioc si a aruncat-o oaspetilor; acestia au adunat lemne si au facut un foc mare. Dar pasarica nu era inca pe deplin multumita. Ea ii spuse din nou soatei sale: “ Ce e de facut, draga? Noi n-avem cu ce hrani oamenii acestia si ei sunt flamanzi. Suntem gazde si e de datoria noastra sa-i hranim pe toti cei ce vin la casa noastra. Voi face tot ce se poate; le voi da trupul meu”. Si, cu aceste cuvinte, pasarica s-a aruncat in foc si a ars. Oamenii au vazut cum a cazut in foc si au incercat sa o scape, dar era prea tarziu.

Soata, vazand ce a facut barbatusul ei, a spus: “ Ei sunt trei si au o singura pasarica pentru toti trei. E prea putin. Nu pot ingadui ca fapta sotului meu sa se dovedeasca de prisos; si le voi da si eu trupul meu”. Cu aceste cuvinte, ea se arunca in foc si arse.

Atunci, cei trei puisori, vazand cele intamplate si observand ca era inca insuficienta hrana pentru oaspeti, au zis: “ Parintii nostrii au facut ce au putut si totusi n-a fost de ajuns. Datoria noastra este sa continuam opera parintilor nostrii; sa dam si trupurile noastre”. Si toti trei s-au aruncat in foc.

Cei trei oameni uimiti de cele vazute, nu au putut bineinteles, sa manance pasarelele. Ei au petrecut noaptea fara hrana, iar dimineata, imparatul si sanniazi au aratat printesei drumul si ea s-a intors la tatal ei.

Cand urmau calea spre casa, sanniazi i-a spus imparatului: “ Sire, ai vazut ca fiecare la locul sau este mare? Daca vrei sa traiesti in lume, traieste ca pasarelele acestea si fii gata sa te jertfesti pentru altii in fiecare moment. Daca vrei sa te lepezi de lume, fii asemenea acestui tanar, pentru care chiar si cea mai frumoasa femeie si o intreaga imparatie n-au insemnat nimic. Daca vrei sa fii gospodar, atunci fa ca toata viata ta sa fie o jertfa pentru altii. Fiecare la locul lui e mare, iar indatorirea unuia, nu poate fi si indatorirea altuia.

Fragment din cartea Karma – Yoga de Swami Vivekananda

Demult de tot era un calugar batran care dobandise datorita practicii sale sarguincioase, anumite puteri spirituale. El avea un discipol de opt ani pe nume Sakmi. Intr-una din zile calugarul s-a uitat la fata baiatului si a observat ca acesta mai avea de trait doar cateva luni. Intristat din pricina acestui lucru i-a spus sa isi ia o vacanta lunga si sa le faca o vizita parintilor sai. “Nu te grabi sa te intorci prea repede”, a zis calugarul, dorindu-si ca Sakmi sa fie impreuna cu familia lui cand va muri.

Insa trei luni mai tarziu, spre mirarea sa, baiatul se intoarce teafar si nevatamat. Cand a sosit inaintea lui, l-a privit indelung si a observat ca soarta copilului era complet schimbata si ca acum urma sa traiasca pana la adanci batraneti.

“Spune-mi tot ce s-a intamplat cat timp ai fost plecat”, i-a cerut calugarul. Asa ca Sakmi a inceput sa ii povesteasca despre calatoria sa, despre satele si orasele prin care trecuse, de raurile si muntii pe care i-a strabatut. Apoi i-a spus cum intr-o zi a ajuns inaintea unui rau care iesise din albia sa. In timp ce incerca sa isi croiasca drum peste acea apa curgatoare, a observat ca o colonie de furnici ramasese prinsa pe o mica insula formata in mijlocul apei care inundase totul. Manat de compasiune pentru acele creaturi neputincioase, a luat o ramura de copac si a intins-o peste o parte din rau pana la insulita unde se aflau furnicile. A tinut-o asa pana cand a fost sigur ca toata colonia a ajuns in siguranta pe pamant uscat. Apoi si-a continuat drumul. “Asa deci”, si-a zis lui insusi calugarul cel batran, “de aceea viata sa i-a fost prelungita”.

Va urma

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. Foarte frumoasa si inteleapta “Parabola celor patru sotii” povestita de Buddha Shakyamuni discipolilor sai .. frumoase si celelalte intelepciuni cum ar fi: scopul omenirii care este cunosterea avand ca invatatori ai vietii suferinta si placerea si ca biblioteca infinita a universului este continuta in fiecare din noi .. modelarea caracterului de catre karma .. munca doar de dragul muncii … fiecare la locul sau este mare ! frumoasa si povestea , idealul de a fi imfaptuit in viata, altruismul,.. etc

    Multumesc Ramona

  2. Un exemplu bun despre folosirea neimpotrivi ca ideal suprem spre reusita si implinire este viata lui Indira Ghandi.
    Dupace a militat pentru independenta Indiei in mod neviolent si a reust atingerea acestui deziderat, in ultima parte a vietii a reinceput protestul sau tacut pentru nealungarea familiilor musulmae din India, scindata datorita politicii britanice intr-un razboi bazat pe criterii etnice, sigur fiind ca se poate trai in comuniune si armonie. Desi fusese recunoscut ca parinte al natiunii indiene de intreaga omenire, nici una din tabere acum nu-l mai baga in seama si conflictele escaladau vertiginos de ambele parti. Ruda intervievata in acea emisiune vazuta pe Decovery, spunea ca atunci cand s-a apropiat momentul, parea sa stie ca va fi ucis, dar a continuat sa protesteze in felul sau nonviolent. Inevitabilul s-a produs si dupa moartea sa, o mare mare liniste s-a lasat peste ambele tabere. Recunoasterea de catre intreaga omenire si implicit a populatiei Indiei, in privinta importantei dimensiunii spirituale adusa de activitatea sa in sfera politicului, si a impartialitatii modului sau de gandire si actiune, caci iata desi indian acum milita pentru vietile familiilor musulmane, a produs o brusca constientizare si culpabilizare a combatantilor, in privinta finalitatii spre care se indreptau vertiginios. Pur si simplu, pentru o lunga perioada de timp, orice fel de conflict a incetat brusc sa mai existe.

    1. F bun exemplu ai dat Anonimus. Intr-adevar, Indira Gandhi este unul dintre putinele exemple concludente care prin viata pe care a trait-o ne-a demonstrate ca se poate trai fara impotrivire. Ori de cate ori ne impotrivim, reusim doar sa cream tensiuni atat in noi insine cat si in jurul nostru. Idealul este sa actionam in directia dorita de noi, fara a crea aceste tensiuni.

  3. Inteleptul cauta cunoasterea, cel naiv cauta placerea iar oamenii prosti cauta doar banii..

  4. Sunt impresionat in mod placut, de cele aflate din studiu. aceste lucruri m-au fascinat si sunt curios sa aflu cat mai multe!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: