Povesti cu talc, documentar… si – un strop de – ntelepciune

Bine ai revenit pe caleaspretine

Hoinarind pe internet, am dat peste o poveste, pe care am citit-o cu niste ani buni in urma si desi e posibil ca sa tu la randul tau sa o stii deja, am sa o postez totusi, cu gandul ca iti va face mare placere sa o recitesti.

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier.
Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete.
Receptorul stralucitor atarna intr-o parte.
Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare.
Numele ei era „Alo Centrala” si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie.
Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama
era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul.
Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul!
Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul
telefonului si l-am dus la ureche. „Alo, Centrala!”, am strigat in microfonul care era chiar deasupra
capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: „Centrala.”.
– „Mi-am ranit degetul…” – m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat,
acum ca aveam o audienta.
– „Mamica ta nu este acasa?”- urma intrebarea.
– „Nu este nimeni acasa in afara de mine…”- am bolborosit.
– „Iti curge sange?” – m-a intrebat vocea..
– „Nu ” – i-am raspuns. „M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau…”
– „Poti sa deschizi racitorul?” – m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
– „Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel ” – spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem „Alo Centrala” pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie
iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia . .. M-a ajutat si la matematica.. .
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat „Alo Centrala” si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca.
Am intrebat-o, „De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor,
trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? ”
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, ” Wayne , tine minte intotdeauna, ca mai sant si
alte lumi in care se poate canta.”
Alta data la telefon, „Alo, Centrala!”
„Centrala.” – mi-a raspuns vocea cunoscuta. „Cum se scrie cuvantul fix? ” – am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest.
Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston . Imi lipsea foarte mult prietena mea…
„Alo Centrala ” ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa.
N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni …
Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta,
pe care le-am avut la timpul acela.
Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea,Alo,Centrala, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi
continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle . Aveam o jumatate de ora intre avioane.
Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul
operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:”Alo Centrala!”
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. „Centrala.”
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: „Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? ” … O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, „Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum.”
Am ras, „Deci tu esti, intr-adevar, ” – i-am spus. „Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea.”
„Iar eu ma-ntreb,” – zise ea, „daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi…”
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. „Cu placere,” – mi-a spus ea. „Intreaba de Sally.”

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la „Informatii” . Am intrebat de Sally.
„Sinteti un prieten?” – m-a intrebat.
„Da, un foarte vechi prieten… Wayne …”
„Imi pare rau sa-ti spun asta,” – mi-a spus ea. „Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani,
pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma.”
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, „Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?”
„Da.” – i-am raspuns.
„Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta… L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc.”
Mesajul ei era, „Spune-i ca sint si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer.”
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally . . .
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.
A cui viata ai atins-o astazi? ”

Si fiindca de ocupati ce suntem adesea trecem pe langa viata uitand sa ne bucuram de ea in mod plenar, iata cum o frumoasa poveste ne va reaminti ce anume ar trebui sa aibe cea mai mare importanta pentru noi

Felia de viata pe care am primit-o in pastrare, in momentul conceptiei noastre, vegheaza asupra existentei noastre. Si merita din plin sa avem grija de ea.
Un barbat aflat intre primavara si vara vietii sale a devenit tata si a avut in timp sase copii, dintre care cinci erau fete.
Amintindu-si de copilaria lui si de dorinta lui nemarginita de a fi recunoscut ca fiind unic, a daruit tot ceea ce credea el ca este important din iubirea lui primului dintre copii. Un baiat in care  a crezut ca intrevede posibilitatea de a indeplini propriile lui vise, propriile lui aspiratii. Astfel si-a indeplinit viata lui de barbat, atribuindu-i altcuiva propriile sale idei, interese, iubiri si idealuri.
Intr-o seara, cand se afla in toamna existentei sale, a intalnit si a descoperit o doamna in alb, obosita, asezata la capatul patului sau. Aceea era propria lui viata.
La inceput nu a recunoscut-o, deoarece toata lumea din jurul lui spunea ca tulburarea lui, afectiunea lui este de fapt o maladie. Si, de altfel, a fost tratat ca un bolnav. Pentru ca uneori isi pierdea luciditatea, a fost spitalizat, ingrijit si apoi adus din nou acasa, in perioada de convalescenta.
Iar doamna in alb, inalta si subtire, care il cunostea dintotdeauna, care nu voia sa fie data la o parte sau uitata, se hotarase de ceva timp sa se instaleze permanent la capatul patului lui. Veghea asupra lui cu atentie si bunavointa. Era foarte obosita si dezamagita de comportamentul celui caruia ii fusese alaturi atat de mult timp.
Acel barbat care traise foarte aproape de ea, ignorand-o complet mai bine de trei sferturi de secol, caruia i se devotase, insotindu-l mereu de cand se nascuse, impartind totul cu el, greutatile si bucuriile, incertitudinile si entuziasmul, acel barbat o ignorase complet, traise fara sa tina cont de existenta ei.
Era de fapt deposedat de privirea lui asupra propriei lui fiinte, de tandrete si de entuziasm, pentru ca traia intr-un invelis de om de afaceri, om public, cu functia de sot si de tata.
Astfel, intr-o seara din acea iarna, ea ii sopti:
– Ce ai facut cu mine? M-ai dat altuia, m-ai tradat, m-ai dat unui loc de munca, fiului tau, ai trait cu imprumut, ai trait o jumatate de viata, ai avut doar jumatati de vise. Ce ai facut cu mine, viata ta? Ai stiut vreodata ca te iubeam, ca existam si eu?
Auzind toate acestea, barbatul, acum in varsta, a plans pentru prima oara vazand-o pe cea care se prezenta in fata lui ca fiind viata lui! Acea experienta i-a permis sa deschida ochii.
Si-a privit existenta, sotia lui, absenta si ea din propria lui viata, copiii, reusitele, prietenii, relatiile lui, casa, bunurile lui. Acum privea altfel toate aparentele din viata lui, toate reprezentarile pe care le construise, pe care le intretinuse in zadar timp de ani de zile, trecand foarte usor pe langa ceea ce era mai bun in viata lui.
Apoi a vazut, foarte aproape de el, inconjurata de lumina, ca pe imagine foarte indepartata pe care crezuse ca a uitat-o, o fetita de noua ani care zambea. Si atunci o amintire luminoasa a tasnit din trecutul lui.
Era o zi de vara, erau amandoi asezati pe treptele scarii de la intrarea in casa lor. Fiica lui, cea mai mare, pentru ca despre ea era vorba, il privea grav, cu acea atentie plina de uimire pe care doar copiii o pot avea.
In seara aceea, prinzand curaj, fetita a inceput sa ii spuna ceva:
-Tati, stii ca eu te iu…!
Insa se intamplase ceva, ceva ce i-a distras atentia si restul cuvantului s-a pierdut. Oare a inteles vreodata ce voia sa ii spuna fiica lui?
Iar acum, dupa vreo treizeci si cinci de ani, acele cuvinte ii reveneau ca un refren familiar in ureche:
-Tati, stii ca eu te iu…!
Insa nu reusea sa auda cuvantul care urma, incerca din rasputeri, dar nu reusea sa incheie acea propozitie. Simtea ca era un cuvant foarte important, pe care tatal trebuia sa-l auda.
Astfel au trecut zilele, o luna, un an, apoi inca un deceniu. In mintea lui, in inima lui se auzea uneori sunetul limpede al unui ras, lumina unei priviri albastre, o mana micuta il apuca de brat si in inima lui rasuna o muzica foarte familiara:
– Tati, stii ca te iu…
Melodia nu se incheia, dar ii persista in memorie. Intr-o zi, emotionat, a auzit in sfarsit toata fraza:
– Tati, stii, eu te iubesc mai mult decat orice.
Si astfel se alatura celor multi care au fost iubiti, fara sa stie acest lucru.
Apoi au trecut zilele, lunile si doar in ultima etapa din viata lui doamna alba si blanda pe care acum o cunostea foarte bine, i-a soptit, inchizand ochii, tinandu-i mana intr-a ei:
– Da, despre asta era vorba, pur si simplu. Stiai in adancul sufletului tau acest lucru si iti era foarte teama. Doar iubirea unui copil ne poate face sa zburam pana la cer. Stiai acest lucru, dar nu voiai sa-l intelegi. Eu ti-am ramas credincioasa si am fost alaturi de tine pana la capat. Nu puteam sa traiesc in locul tau iubirile care iti erau destinate. Acum ai inteles ceea ce era important, in sfarsit, pot sa te las singur. Acesta este destinul tuturor oamenilor, la sfarsit sa cunoasca singuratatea eterna.
Putin mai tarziu, doamna cea subtire si alba, adauga:
-Eu am fost viata ta, tu ai trecut mai mult pe langa mine. Ai trecut pe langa iubirea fiicei tale. Ai fost foarte important pentru ea, iar ea nu te va uita niciodata. Datorita ei, urmele existentei tale vor mai ramane inca mult timp pe pamant.
Apoi, doamna cea subtire si alba, i-a inchis ochii si inima, i-a soptit ceva frumos, foarte misterios, cuvinte de neuitat care il ajutau sa treaca de cealalta parte. Pentru prima oara in viata lui era linistit si surasul lui era deplin. In sfarsit, putea sa se iubeasca pe sine si sa primeasca iubirea imensa a universului.

sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/48471-povestipovestiriglume-crestineorientale-si-de-pretutindeni/page-35

Pentru cate persoane ai fost o binecuvantare azi?

A binecuvanta

de Pierre Pradervand

Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare, pentru ca a binecuvanta inseamna ca sunteti constienti de numarul infinit de daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre voi.

Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, la locul de munca, la cel de relaxare, binecuvantati pe acestia. Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina acesteia se va revarsa si ii va calauzi pe cale. Atunci cand va intalniti si discutati cu diverse persoane binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii. Binecuvantati-le aspectul financiar si abundenta din vietile lor, binecuvantati in orice fel imaginabil pentru ca aceste acte nu numai ca vor sadi semintele vindecarii in viata acestora, dar si pentru voi intr-o buna zi vor rasari roadele acestor acte, si va vor lumina viata acolo unde ea parea arida.

Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu tine intr-un mod jignitor, raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet, pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata indreptata catre voi sa ricoseze.

A binecuvanta insemna ca din adancul fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb. A binecuvanta inseamna a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.

A binecuvanta inseamna a invoca astfel ca grija Divina sa se reverse peste cel la care ne gandim, inseamna a vorbi sau a gandi cu recunostinta.

A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara, fara nici o forma de discriminare, este cea mai inalta forma de a darui. Cei pe care ii binecuvantam nu vor sti niciodata de unde a aparut acea raza de soare pe cerul innnourat al vietii lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsa in vietile lor.

Cand ceva in vietile voastre nu merge asa cum doriti, cand ceva neasteptat va darama planurile si va pune la pamant, binecuvantati cu fervoare, pentru ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti.

Incercarile prin care trecem sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri ne insotesc in acestea.

A binecuvanta inseamna a deveni constient de frumusetea universala, omniprezenta ascunsa ochilor nostri; inseamna sa activezi legea universala a atractiei, lege care va aduce in viata noastra, din cele mai indepartate colturi ale Universului, lucrurile de care ne vom bucura.

Este imposibil sa binecuvantezi si sa judeci in acelasi timp! Deci, pastrati-va permanent intentia de a binecuvanta tot ceea ce intalniti, pentru ca astfel, intr-o buna zi, veti vedea in tot ceea ce va inconjoara prezenta lui Dumnezeu.

Fiti binecuvantati!

Sursa: http://www.esoterism.ro

Intr-o buna zi , un baietel de sapte ani s-a apropiat sovaielnic de sora lui mai mare si i-a pus o intrebare care il framanta de multa vreme : ” Poate cineva sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?”
Ocupata pana peste cap cu ajustarea sprancenelor , fata i-a raspuns iritata : ” Desigur ca nu , prostutule ! Dumnezeu isi are salasul in inaltimile cerului si nimeni nu are cum sa il zareasca !”
A trecut catava vreme , dar importanta problema continua sa nu ii dea pace baiatului .Asa s-a facut ca , in cele din urma, s-a apropiat de mama lui , absorbita de pregatirea pranzului, si i-a spus :”Mama , l-a vazut cineva vreodata pe Dumnezeu ?” „Nu , nu chiar ” , i-a raspuns mama .”Dumnezeu este o faptura fara trup care traieste in adancul inimilor noastre , asa ca nimeni nu a avut cum sa il vada asa cum ma zaresti tu pe mine „.
Cumva satisfacut de aceasta explicatie , baietelul si-a astamparat pentru o vreme curiozitatea nesatioasa.
Nu mult timp dupa aceea , el a plecat la pescuit impreuna cu bunicul sau . Desigur , s-au simti foarte bine impreuna , incercand sa vada care dintre ei vor momi cei mai multi pesti ascunsi in lumea de sub apa. Timpul a trecut pe nesimtite si apusul soarelui i-a surprins aflati inca pe marginea lacului.Culorile amurgului erau de o frumusete neobisnuita , iar bunicul privea cu incantare desfasurarea de frumusete din fata lui.Vazand expresia de seninatate si satisfactie de pe fata batranului , baiatul a ezitat un moment , dar nu s-a putut impiedica sa intrebe : „: Bunicule , nu mai aveam de gand sa mai spun acest lucru altcuiva , insa exista ceva care ma nedumereste de multa vreme.Poate vreun om sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?”
Batranul nu a parut sa fie surprins de aceste cuvinte.A ramas neclintit , cu fata catre apus si , in cele din urma , a spus cu o usoara uimire : „Nepoate , habar n-am cum se face, dar, oriunde mi-as indrepta privirea , il vad peste tot pe Dumnezeu .”

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. Minunat . De ce oare tot ceea ce citesc azi imi aduce lacrimi pe obraz ? Fii binecuvantata .

  2. Mi-ai umplut sufletul si acum ! Iti multumesc si sa fii binecuvantata !!!

  3. Binecuvantate fiti si voi! Binecuvantarea Divina sa cuprinda toata creatia…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: