Incotro urmasii? ( complectare )

DSCN0021

pictura de Alina Nicoara

Bine ai revenit pe caleaspretine

In articolul precedent, ai putut descoperi dezavantajele legaturilor liber consimtite, care din pacate sunt atat de agreate de tinerii si nu numai, din ziua de azi. Pasiunea e perfect normala la o anume varsta si de aceea, e bine sa nu condamnam imboldul interior care impinge tinerii spre sexualitate. In fond si la urma urmei, sexul este poarta care ne-a fost data ca sa aducem urmasi pe lume, iar aceasta dorinta o au foarte puternic encodat in AND atat fetele cat si baietii. Ca atare, nu acest imbold ar trebui sa ne sperie si sa ne dea de gandit, ci degringolada sexuala care exista in ultimul timp si care s-a dezvoltat atat de acut si pe baza stresului si a nesigurantei existente in plan material si afectiv in multe familii, sters care se incearca desi in mod inconstient a se refula prin practica contactului sexual. Daca privim in istoria umanitatii, vom vedea ca cele mai multe violuri si degringolari sexuale au fost comise in perioade de stres maxim, cum ar fi de exemplu razboaiele. Ca atare, nimic nou sub soare. Trebuie sa recunoastem, ca traim niste vremuri in care chiar exista foarte multa nesiguranta si multe nemultumiri diverse. Ca atare, spre aceasta latura e bine sa ne concentram atentia, fiindca daca vom reusi sa aducem in interiorul nostru pacea si linistea de care avem nevoie, imboldul sexual exagerbat si legaturile care ne cer sa facem fel de fel de compromisuri nesanatoase, vor disparea de la sine.

Ce este de facut in acest caz?

Invata sa nu mai faci compromisuri de nici un fel.

Prefera relatiile sanatoase, cu persoane cat mai linistite si mai morale.

Daca ai facut avort, cere-ti iertare de la sufletele care au ramas conectate de tine. Fa-o cat mai sincer cu putinta. Spune-le ca iti pare rau si ca le eliberezi cu multa iubire si consideratie, putand astfel ca si tu si ele sa va impliniti menirea intr-un mod optim. Iar in viitor, ai mai multa grija la alegerile pe care le faci. In popor exista obiceiul, ca o femeie care a recurs din varii motive la avort, sa se ingrijeasca de un alt copil, oferindu-i acestuia atat lucruri materiale cat si indrumare, exact ca si cum ar fi facut daca ar fi trait propriul copil, iar de fiecare data cand face asta, sa isi indrepte gandul catre copilul avortat, spunandu-i ca darurile respective pentru el sunt. In tarile occidentale, femeile aleg sa activeze in case de copii sau prin spitale, oferindu-si in acest fel iubirea copiilor cu diverse probleme sau activand in laboratoare de invatamant non formal, unde pot oferi o indrumare pozitiva si sanatoasa copiilor care activeaza in ateliere diverse. Sigur ca exista o alta multitudine de procedee. Important e sa stii, ca sufletul copilului avortat, va primi fiecare dar cu multa recunostinta si deschidere, putand astfel sa iti echilibrezi decizia pe care din varii motive ai luat-o in trecut. Ca atare, posibilitati de revansa exista, depinzand doar de tine daca doresti sa faci asta ori ba.

Fa pace cu parintii si stramosii tai. Multumeste-le ca au suferit ei suficient de mult, incat sa mai trebuiasca sa suferi si tu si urmasii tai.

In functie de gandirea pe care o ai, poti alege o metoda sau alta de linistire. In acest sens, exista diverse cursuri sau laboratoare de dezvoltare personala unde poti interactiona cu persoane pozitive si invata metode de deconectare sau de vindecare a emotiilor. Insasi intrarea intr-o biserica in care iti poti permite sa stai intr-o stare de detasare totala, lasandu-te inpregnat de efluviile miraculoase existente acolo, te pot aduce la o stare interioara benefica. Legatura cu natura, de asemeni poate sa faca miracole. Mersul pe jos, pe nisip sau pamant, te poate ajuta de asemeni sa te deconectezi de efluviile toxice.

Renunta la orice emisiuneTV, filme sau muzica care iti provoaca in interior o stare de neliniste oricat de mica. Incearca macar o luna de zile sa nu te mai uiti la stiri, la filme dure, sa nu nu mai joci jocuri care te incita psihic, sa nu mai asculti muzica care contine un mesaj pesimist sau acorduri dure, renunta sa mai citesti carti sau materiale care te deprima, renunta la asa zisii prieteni care te cauta doar ca sa barfeasca sau sa ti se planga, integreaza-te in colectivul in care lucrezi intr-un mod pozitiv, renunta sa iti duci in casa supararile dar mai ales renunta sa iti mai proiectezi nemultumirile si tensiunile asupra altora. De altfel, daca vei renunta la emisiuni, muzica si relatii/prieteni toxici, preferand sa faci alte alegeri mai pozitive, vei vedea ca tensiunile existente acum in interior, in mare parte se vor retrage, iar cu ajutorul unor prieteni de data asta cu o gandire pozitiva, filme comice si muzica sanatoasa, viata ta se va schimba cu 180 de grade.

Incearca, indiferent de ce s-a intamplat in trecut, sa nu te invinovatesti. Iarta-te si iarta-i pe toti cei ce ti-au creat diverse dureri si emotii negative. Renunta in primul si primul rand la resentimente, judecati distorsionate si generalizate de gen toti barbatii sunt…sau toate femeile sunt…. si frici diverse. Alege sa te dezlegi de cei ce te-au ranit in primul si primul rand de dragul tau, din respect pentru tine, din dorinta de a avea o viata mai buna si mai plina de bine. Lasa-i pe acestia cu viata, credintele si judecatile lor, alegand sa iti traiesti viata ta. De ce sa iti risipesti energia pe ceva ce a fost, vorbind de trecut, in loc sa o indrepti spre ceva mai bun care poate sa fie, vorbind si gandind la ceea ce vrei. Cu cat viziunile tale vor deveni mai pozitive si mai in acord cu Vointa Divina, cu atat te vei deconecta mai mult de trecut si de frecventele pe care te-ai manifestat pana acum.

Fiinta umana este alcatuita din patru frecvente sau dimensiuni si anume:

-dimensiunea fizica

-dimensiunea mentala

-dimensiunea emotionala ( sufletul )

-dimensiunea spirituala ( Sinele )

Daca inveti sa iti hranesti in mod corect fiecare frecventa a fiintei, reusind sa urci pana la ultima dintre ele si anume la cea spirituala, trecutul iti va fi in totalitate sters. A crede ca ai nevoie pentru asta sa te culpabilizezi sau sa te consideri o victima a imprejurarilor este mai mult decat gresit. Tot ce ai de facut, este sa inveti sa traiesti sanatos.

Discipolul merge la maestru si ii spune:

-Maestre am gresit.

-Bine – raspunde maestrul. Ridica-te si mergi.

Discipolul, se ridica de pe scaun si paraseste incaperea.

Dupa un timp, revine din nou la maestru si ii spune:

-Maestre, am gresit.

-Foarte bine – ii raspunde maestrul, ridica-te si mergi.

Discipolul, paraseste din nou incaperea. Acest scenariu se repeta de mai multe ori. Intr-una din zile, discipolul intrigat la culme, revine din nou la maestru si ii spune:

-Maestre am gresit!

-Ei si ce-i cu asta – ii raspunde maestrul, ridica-te si mergi.

Discipolul nemaiputand sa se abtina, ii reproseaza maestrului ca in loc sa ii spuna ce are de facut, il scoate afara din incapere.

Maestrul ii raspunde:

-Mereu ti-am zis ce ai de facut dar tu esti cel ce ai inteles dupa vrerea ta cuvintele pe care ti le-am adresat. De fapt, eu iti spuneam sa lasi trecutul acolo unde e, luand intelepciunea din cele traite, alegand de data asta sa te ridici mai presus de comportamentul avut, alegand dupa fiecare greseala facuta,  altceva mai bun.

De fiecare data cand doresti sa intreprinzi ceva, chiar si privitul unei emisiuni TV, foloseste intrebarile de aur ale lui Stephen Convey care spune asa:

Constiinta da raspunsul la intrebarea De ce aleg sa fac ceea ce fac ( imi face bine sau rau? ). Viziunea indentifica Ce incerci sa realizezi prin… Disciplina ilustreaza Cum realizezi lucrul respectiv, iar pasiunea reprezinta intensitatea sentimentelor care stau in spatele cuvintelor De ce, Ce si Cum.

Fiecare dintre noi ne aflam aici ca sa ne implinim cele patru nevoi fundamentale si anume:

-sa traim frumos

-sa iubim din toata plinatatea fiintei noastre

-sa invatam din experientele pe care le traversam

-sa lasam in urma noastra o mostenire sanatoasa

Indiferent de degringolada care exista acum in lume, noi chiar putem sa ne satisfacem aceste nevoi, daca ne invatam sa alegem sa ne miscam in vibratii cat mai sanatoase cu putinta.

Emotiile pot fi vindecate. Comportamentul si credintele pot fi schimbate. Actiunile pe care le intreprindem pot lua o alta directie. Nimic nu este fixat in cuie. La fiecare schimbare benefica, noi ne schimbam structura vibrationala a fiintei iar cei de care am fost legati in trecut prin vechile frecvente, se vor desprinde de fiinta noastra nu fiindca nu ii mai dorim, ci fiindca renunand sa mai hranim aceste vechi tare prin gandurile si cuvintele noastre, renuntand sa ne mai victimizam, inchizand astfel usa trecutului, mergand de data asta intr-o directie mai sanatoasa, fara judecati sau culpabilizari de nici un fel, vibratiile la care noi ne vom manifesta fiind net diferite de ale lor, vor crea o ruptura definitva de ei. E exact ca intr-un bloc, fiecare familie fiind desemnata sa traiasca pe etajul la care i se afla locuinta, in cazul nostru locuinta fiind sufletul, putand conventui in acea locuinta/fiinta, doar acele personaje carora le apartine de drept casa/frecventa respectiva, noi stapanii acelei case/corp mental/emotional, putand primi in ospetie doar pe cin vrem noi sa primim. In acest fel, ne putem salva si pe noi si urmasii nostrii.

E bine sa stii ca iti poti vindeca viata

Afla cine esti cu adevarat

Gandirea sanatoasa, creeaza viziuni sanatoase si actiuni benefice

Alege sa faci aceasta meditatie cat de des poti, constientizand si proiectand binele prin gandurile, cuvintele si actiunile tale

Esti o creatie magica…reaminteste-ti asta clipa de clipa

Maestrul vietii tale esti chiar tu insuti.

Indiferent de trecutul pe care l-ai avut, ai libertatea sa iti creezi sau recreezi viata exact asa precum doresti.

Sa ai parte de o viata senina si plina de realizari imbucuratoare

Cu drag Ramona

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Multumesc, Ramona !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: