Cate ceva despre karma – partea a patra

=

” Dupa cum fiecare act realizat de noi se reintoarce la noi in chip de reactive, tot astfel si faptele noastre pot avea influenta asupra altor oameni, iar ale lor asupra noastra. Ati observat cu totii, probabil, ca atunci cand oamenii fac lucruri gresite, ei devin din ce in ce mai rai si ca, pe masura ce savarsesc binele, ei se intaresc si invata sa procedeze bine cu orice prilej. Aceasta influenta crescanda a faptelor poate fi explicate doar prin actiunile reciproce ale oamenilor. Voi lua un exemplu din fizica: intr-o anume actiune, mintea mea se afla intr-o stare anumita de vibratie; toate mintile aflate in conditii asemanatoare, au tendinta de a fi infuentate de mintea mea. Sa presupunem ca intr-o camera se afla diferite instrumente muzicale, acordate pe acelasi ton; daca unul din ele ia o nota, toate celelalte au tendinta de a se lua dupa acesta. Deci, toate mintile aflate in stare identica de tensiune vor fi afectate in egala masura de acelasi gand. Fara indoiala ca influenta gandului asupra mintii cuiva poate fi variabila, depinzand de distanta si alte cauze; mintea ramane insa susceptibila influentelor. Sa ne inchipuim ca savarsesc o fapta rea; mintea mea se gaseste intr-o anumita stare de vibratie si toate mintile din lume, aflate in aceeasi stare, sunt expuse vibratiilor mintii mele, iar aceasta influenta reciproca se efectueaza mai mult sau mai putin intens, in functie de gradul incordarii.

Dezvoltand mai departe aceasta comparatie, se poate presupune ca, dupa cum undele luminii calatoresc uneori milioane de ani inainte de a intalni vreun obiect anume, tot astfel si undele mentale alearga sute de ani inainte de a se ciocni de obiectul cu care ele pot vibra la unison. Din aceasta cauza, atmosfera noastra este plina de astfel de vibratii mentale, atat bune, cat si rele. Fiecare gand emanat de fiecare creier continua sa vibreze pana cand isi va intalni subiectul potrivit, capabil sa-l receptioneze. Fiecare minte deschisa pentru receptionarea acestor vibratii, raspunde imediat. Omul, procedand gresit, isi aduce mintea intr-o anumita stare de tensiune si toate undele corespunzatoare acestei stari, care, sa presupunem ca sunt deja in atmosfera, se vor stradui sa patrunda in mintea lui. Tocmai de aceea raufacatorul continua, de obicei, sa faca din ce in ce mai mult rau. Actiunile lui se intensifica tot mai mult. In virtutea acestei legi, procedand gresit, ne expunem unui dublu pericol: mai intai, ne expunem tuturor infuentelor rele posibile care ne inconjoara, in al doilea rand, cream raul care ii poate influenta pe altii, chiar si peste o suta de ani. Facand rau, ne daunam atat noua, cat si altora. Facand binele, ne aducem foloase atat noua, cat si altora; si, asemeni tuturor fortelor din om, aceste forte ale binelui si raului isi absorb puterea lor vitala din lumea inconjuratoare.

Potrivit Karma – Yogai, odata ce actiunea a fost savarsita, e imposibil sa fie nimicita pana cand isi va aduce roadele sale; e inexistenta o forta in natura, capabila sa impiedice rezultatul vreunei actiuni. Daca procedezi gresit, e necesar sa induri ispasirea; nimic in lumea asta n-are cum sa schimbe aceasta. La fel se intampla si daca ai savarsit o fapta buna; nici o forta din lume n-are puterea sa o impiedice sa dea roade bune. Cauza trebuie sa-si aibe consecinta sa si nimic si nimeni n-are cum sa schimbe aceasta lege. Aici ne apropiem de un adevar subtil si profund din Karma – Yoga, cea referitoare la legatura stransa dintre toate actiunile, atat bune, cat si rele. E gresit sa tragem o linie de demarcatie spunand: aceasta actiune este pe de-a-ntregul buna, iar alta este in totalitate gresita. Fiecare fapta in parte, da in acelasi timp si roade  bune, si roade rele. Sa luam exemplul cel mai apropiat: vorbesc cu voi, iar unii dintre voi gandesc, probabil, ca eu fac bine. Cu toate acestea, se prea poate ca eu sa omor mii de microbi in aer, deci, sa fac rau altcuiva. Cand o actiune oarecare influenteaza in bine pe cei pe care ii stim, noi spunem ca actiunea este buna. De exemplu, denumiti discursul meu pentru voi o fapta buna, microbul insa va considera fapta mea ca una rea. Voi simtiti influenta discursului meu asupra voastra, pe cand actiunea lui asupra microbilor este imperceptibila pentru voi. Daca stam sa ne analizam faptele urate, vom afla poate ca si ele aduc unele rezultate bune.

Doar acela care este capabil sa distinga in bine si raul, iar in rau binele, doar acela a cunoscut secretul muncii.

Dar ce reiese din asta? Ca oricat ne-am stradui noi, e imposibil sa savarsim o fapta absolut buna sau rea, intelegand raul si binele in sensul folosului si al daunei. N-avem cum sa traim fara a produce rau altuia, iar fiecare inghititura de hrana consumata de noi este luata de la gura altuia; viata inlatura si apoi elimina prin sine alte vieti. Din aceasta reiese ca oricat incercam prin munca sa obtinem perfectiunea, va fi imposibil sa o atingem. Putem sa lucram o vesnicie si totusi, n-avem cum sa iesim din acest labirint. Se poate lucra si lucra la nesfarsit si totusi, un final va fi inexistent, neavand nici o sansa sa finalizam aceasta inevitabila combinatie intre bine si rau in rezultatele lucrului.

Mai departe trebuie sa examinam care este scopul muncii. Vedem ca majoritatea considerabila a oamenilor din toate tarile gandesc ca va sosi vremea cand lumea va deveni desavarsita si ca vor disparea bolile, moartea, suferinta si raul. Aceasta este o convingere frumoasa si o minunata forta stimulatoare pentru inspirarea si indreptarea ignorantilor. Cercetand insa in amanuntime problema, vom realiza imediat ca acest lucru este imposibil odata ce binele si raul compun fata si reversal uneia si aceleiasi monede. Cum se poate avea bine fara a avea in acelasi timp si rau? Ce se subantelege prin perfectiune ? Expresia “ viata desavarsita “ se contrazice pe sine insasi. Viata este o stare de necontenita lupta intre noi si tot ce este in afara noastra. De fapt, ne luptam cu natura exterioara in fiecare clipa si, daca ne lasam invinsi, viata ne paraseste. Exista de pilda, lupta necontenita pentru hrana si aer. Daca ne este indeajunsa hrana sau ne este aerul indeajuns, murim. Viata n-are cum sa decurga nici simplu, nici limpede; ea este foarte complicata. Lupta aceasta complicata intre ceva dinlauntrul nostru si viata exterioara este ceea ce numim noi existenta. Asadar, odata cu incetarea acestei lupte, inceteaza si viata.

Prin fericirea ideala se subantelege incetarea acestei lupte. Dar atunci si viata se va sfarsi, caci lupta poate inceta doar odata cu viata. Am vazut pana acum ca, ajutand omenirea, ne ajutam pe noi insine. Scopul principal al muncii pentru altii consta in purificarea noastra. Pe calea eforturilor permanente de a face binele altora, ne straduim sa uitam de noi. Aceasta uitare de sine este lectia pe care trebuie sa ne-o insusim in viata. Omul, dupa multi ani de lupta, intelege in cele din urma ca adevarata fericire consta in extirparea egoismului si ca singurul care il poate face fericit este el insusi. Fiecare lupta milostiva, fiecare sentiment de compatimire, fiecare act de ajutorare, fiecare fapta buna, ne lipseste de o mare doza de inganfare si ne deschide ochii asupra propriei noastre nulitati. Vedem ca jnani ( yogi cunoasterii ), bhakti ( yogi iubirii ) si karma – yoga ( yogi actiunii ) ajung cu totii la acelasi punct. Idealul suprem consta in vesnica si totala renuntare, in care “eu-l “ dispare, devenind totul  “ tu “, “ noi “ si “ voi “. Si, constient sau inconstient, karma – yoga ne conduce catre acest tel. Dreptcredinciosul religios se va ingrozi probabil la ideea unui Dumnezeu impersonal; el poate sa insiste asupra existentei Dumnezeului personal si poata sa doreasca de asemenea pastrarea personalitatii si individualitatii sale, orice ar subantele el prin aceasta; dar idealurile lui etice, daca sunt intr-adevar frumoase, pot fi bazate doar pe autorenuntare. Aceasta este baza moralitatii; o puteti extinde la oameni, animale, sau ingeri; ea reprezinta unica idee temeinica, unicul principiu de baza care strabate toate sistemele etice.

_powerpoint-path

In lume exista diferite categorii de oameni. In primul rand, oameni evlaviosi, a caror autoabnegatie este desavarsita si care fac in mod continuu binele, indreptandu-si atentia spre ceilalti, jertfindu-si pentru aceasta chiar si propia lor viata. Acestia sunt cei mai minunati oameni. Daca se gasesc doar o suta in vreo tara oarecare, acea tara n-are de ce sa ajunga la disperare. Dar, cu parere de rau, stim ca astfel de oameni sunt prea putini; apoi exista oameni buni, care fac binele altora atata timp cat le este si lor in avantaj; in sfarsit, mai exista si a treia categorie de oameni care fac rau altora pentru a-si face bine lor insile. Un poet sanscrit spune ca exista si a patra categorie de oameni, careia el nu-i poate gasi denumirea; aceia care fac rau altora doar de dragul placerii de a-i face sa sufere. Dupa cum la un pol al existentei se afla oameni superiori, care fac binele de dragul binelui, tot asa la celalalt pol se gasesc oameni care fac rau de dragul raului. Ei n-au nici un profit din acel rau pe care-l fac, dar raul este in insasi natura lor.

Exista doua cuvinte sanscrite: “ pravritii “, adica miscare indreptata spre ceva si “ nivritti “, miscare indreptata de la ceva. Pravritti este intruchiparea a ceea ce noi numim lume: “ eu “ si “ al meu “. Cuprinde tot ceea ce imbogateste acest “ eu “ prin bani, autoritate, glorie si tot ce e de natura sa uzurpeze, sa adune tot intr-un singur centru, centrul fiind “ eu “. Cand nazuinta aceasta incepe sa slabeasca si soseste “ nivritti “ sau indepartarea, retragerea, atunci moralitatea si religia intra in drepturile sale. Atat “ pravritti “, cat si “ nivritti “ sunt forme diferite ale muncii; “ pravritti “ este lucrul gresit. “ Nivritti “ este baza fiecarei moralitati si religii, iar desavarsirea ei finala este exprimata prin totala renuntare de sine, prin autodaruire, prin promtitudinea de a jertfi mintea, trupul, totul, pentru o alta fiinta. Cand omul a ajuns la aceasta stare, el a atins perfectiunea in Karma – Yoga. Acesta este rezultatul suprem al faptelor bune. Chiar daca omul n-a invatat nici un sistem filozofic, chiar daca n-are habar sau vreo credinta anume in vreun Dumnezeu, chiar daca habar n-are de vreo rugaciune, doar prin unica forta a faptelor sale bune a ajuns la o atare stare, fiind gata sa-si jertfeasca viata pentru altii, el a atins acelasi punct la care, pe omul religios il duce rugaciunea, iar pe filozof stiinta. Prin urmare, vedem ca religiosul, filozoful si lucratorul se intalnesc cu totii in acelasi punct, iar punctual acesta este autorenuntarea. Oricat s-ar deosebi unele de altele sistemele filozofice si religioase, intreaga omenire se inclina totusi cu veneratie si admiratie inaintea omului, gata sa se jertfeasca pe sine pentru altii. In cazul acesta, problema nu consta in credinta sau doctrina; chiar si oamenii care se poarta extrem de dusmanos fata de orice idei religioase, intalnindu-se cu faptele de deplina sacrificare de sine, simt ca trebuie sa se inchine in fata lor. Oare n-ati vazut cum si cel mai convins crestin, citind “ Lumina Asiei “ a lui sir Edwin Arnold, se inclina in fata lui Buddha, care n-a propovaduit nici un Dumnezeu, si nimic altceva decat autojertfirea? Singurul lucru care i-a scapat crestinului fanatic este ca propriul lui tel in viata este absolut identic telului acelora cu care el are divergente de pareri si convingeri. Omul religios, avand mereu in fata sa ideea despre Dumnezeu si traind intr-un anturaj sfant, ajunge la urma urmei la acelasi punct si spune : “ Faca-se Voia ta “ nemaipastrandu-si ceva pentru sine. Aceasta este autoabnegatia. Filozoful, cu toata cunoasterea sa, intelege ca tot ce este vizibil e o iluzie, si renunta cu usurinta la acest tot. Si aceasta este o autorenuntare. Deci karma, bhakti, jnani se intalnesc in acest punct. Aceasta au si vrut sa spuna toti marii propovaduitori ai timpurilor vechi prin cuvintele: Dumnezeu este separat de lume. Lumea e una, iar Dumnezeu e altceva, iar deosebirea aceasta este foarte justa. Prin lume, ei inteleg egoism. Dumnezeu este iubire – altruism. Se poate trai intr-un palat de aur, pe un tron plin de pietre pretioase, fiind absolut altruist. Un om traieste intru Dumnezeu. Un altul traieste intr-o cocioaba, poarta zdrente si n-are nimic pe lume; dar daca este egoist, sta adanc scufundat in vanitatea lumeasca. Si acum sa ne intoarcem la una dintre dezbaterile noastre principale. Spuneam ca n-avem cum sa facem un bine fara sa facem totodata si un rau oarecare si ca n-avem cum sa infaptuim vreun anume rau, fara  a face in acelasi timp si un bine. Cum sa lucram din moment ce stim acestea? Din aceasta cauza s-au nascut sectele care au si propovaduit intr-un mod uimitor de absurd sinuciderea lenta, ca mijloc de a parasi lumea, deoarece a trai inseamna a omora bietele animale si plante sau a dauna cuiva. De aceea, conform invataturii lor, ne-ar mai ramane doar moartea. Jainii propovaduiau aceasta doctrina, ca pe un ideal superior. Era foarte logica. Adevarata rezolvare a problemei e cuprinsa in Gita si este exprimata prin teoria dezinteresarii si a totalei renuntari in indeplinirea sarcinilor in viata. Sa stiti ca sunteti cu totul separati de lume; ca traiti in lume, dar fara a face parte din ea, ca orice ati face in cadrul ei, n-o faceti pentru voi insiva. Fiecare fapta savarsita de voi pentru voi insiva isi va intoarce actiunea sa asupra voastra ca s-o suportati. Daca fapta e buna, veti obtine multumire; daca e rea, veti suporta consecintele; fiecare actiune insa, savarsita pentru altul uitand de sine, de orice natura ar fi ea, n-are cum sa isi intoarca actiunea sa asupra voastra. Ideea aceasta este foarte limpede exprimata intr-o fraza din scripturile sacre hinduse: “ Chiar daca un om ucide intregul univers sau este el insusi ucis, el nu este ucigasul si nici cel ucis, cand stie ca actioneaza uitand in totalitate de sine. “ De aceea, Karma – Yoga invata: “ Nu te lepada de lume; traieste in lume, absoarbe ideile ei cat poti mai mult; dar mai bine renunta sa mai lucrezi, daca alegi sa faci asta pentru propria-ti placere. “Scopul vietii e altceva decat placerea. Mai intai ucide-ti in tine propriul “ eu “, iar apoi considera lumea intreaga ca pe tine insuti – cum spuneau crestinii in vechime; “ trebuie sa smulgi omul vechi din tine “. Acest “ om vechi “ este intruchiparea egoista a faptului ca lumea intreaga a fost creata pentru satisfacerea placerilor noastre. Parintii lipsiti de ratiune isi invata copiii sa se roage: “ Doamne, Tu ai creat pentru mine soarele si luna! “ Parca Domnul n-ar fi avut altceva mai bun de facut, decat sa creeze totul pentru acesti prunci! Abtineti-va a-i invata pe copii asemenea prostii. Apoi, sunt oameni irationali in alt sens; ei ne invata ca toate animalele sunt create pentru ca noi sa le omoram si sa le mancam si ca intreaga lume a fost creata pentru placerea oamenilor. Toate acestea sunt prostii. Tigrul ar putea spune: “ Omul este creat pentru mine “ si s-ar ruga: “ Doamne, cat de rai sunt oamenii acestia care evita sa-mi cada in cale ca sa-i mananc; ei iti calca legea Ta “. Daca lumea a fost creata pentru noi, atunci si noi suntem create pentru lume. Cel mai mult ne tine in lanturi gandul ca lumea a fost creata pentru placerea noastra. Lumea aceasta n-a fost creata de dragul nostru. Milioane de oameni o parasesc in fiecare an, fara a simti lumea asta, pentru ca ei sunt inlocuiti cu alte milioane de oameni. Lumea este in aceeasi masura creata de noi, in masura in care suntem si noi create pentru ea.

=gyt

Asadar, pentru a putea lucra bine, trebuie mai intai sa ne izbavim de atasament. In al doilea rand, evitati sa va aruncati in toiul luptei; fiti doar martorii ei si continuati sa lucrati. Invatatorul meu (Sri Ramakrishna ) imi spunea: “ Poarta-te cu copiii tai asa cum se poarta doica lor cu ei “ . Doica ia copilul tau, il dezmiarda si se joaca cu el; se comporta cu el tot atat de bland ca si cu propiul ei copil; de indata ce ai concediat-o insa, ea isi aduna lucrurile, paraseste casa imediat si uita tot ce seamana cu afectiunea sau atasamentul. La despartirea de copiii tai, nu i se strange inima si va primi imediat spre ingrijire alti copii. Asa trebuie sa va purtati si voi fata de tot ce socotiti ca e al vostru. Voi sunteti doica, si daca credeti in Dumnezeu, atunci sa credeti si ca tot ceea ce considerati ca fiind proprietatea voastra, in realitate este a Lui. Cea mai mare slabiciune ia adeseori forma milei sau a celei mai mari forte. Este o slabiciune sa gandesti ca cineva depinde de tine si ca poti face bine altuia. Convingerea aceasta evoca pasiune, iar pasiunea da nastere tuturor suferintelor noastre. Trebuie sa ne sugeram noua insine ca e gresit sa credem ca cineva din acest univers ar depinde de noi, indiferent ca e vorba de un cersetor sau oricare alta fiinta vie. Fiecare primeste ajutor de la natura si va continua sa-l primeasca, chiar daca populatia lumii s-ar reduce cu multe milioane. Viata e imposibil sa fie oprita din cauza mea sau a voastra; noua ni se da privilegiul fericit sa educam, ajutand pe altii. Lectia aceasta mare e necesar sa fie invatata si, cand ne-o vom insusi pe deplin, vom scapa de nenorociri, putand mai apoi frecventa orice mediu si orice loc am dori fara nici o dauna pentru noi. Puteti avea sotii, soti, regimente intregi de supusi, puteti stapani imparatii si, daca in actiunile voastre va bazati pe principiul ca lumea nu este creata pentru voi si n-are neaparata nevoie de voi, n-are ce sa va mai dauneze. Sa presupunem ca in cursul anului ti-au murit prietenii. S-a oprit oare lumea, asteptandu-le intoarcerea? Nicidecum! Ea isi continua bine mersi existenta. Indepartati din minte gandul ca trebuie sa creati ceva pe lume; aceasta e doar orgoliu si egoism sub masca virtutii. Cand veti depinde mintea cu constiinta independentei voastre fata de lume sau de oricare dintre oameni, atunci n-are cum sa mai existe nici reactia sub forma de suferinta, nascuta din lucrul desavarsit. Deci, daca dati ceva omului neastaptand ceva in schimb – nici macar multumire – atunci nerecunostinta lui n-are cum sa va mai loveasca, fiindca v-a lipsit gandul ca ati avea dreptul sa primiti ceva in schimb; i-ati dat doar ceea ce merita; propria lui karma i-a procurat aceasta; karma voastra a facut din voi doar un simplu intermediar. De ce sa va mandriti cu faptul ca ati dat cuiva ceva? Sunteti doar un comisionar care a adus banii sau un oarecare alt dar pe care l-a meritat acea persoana din mana voastra si din propria ei karma. De ce aceasta mandrie a voastra in asemenea imprejurare? Cand veti dobandi impasibilitatea, pentru voi binele si raul vor deveni inexistente. Doar egoistul face deosebire intre bine si rau. Aceasta este foarte greu de inteles; cu timpul insa, veti ajunge la constiinta ca nimic in lume n-are autoritate asupra voastra, decat atunci cand voi singuri ii veti da acest drept. Nimic in lume n-are autoritate asupra “ Eu “ – lui individual decat atunci cand omul, prin propria sa lipsa de ratiune, isi pierde independenta. In felul acesta, fiind impasibili, invingeti si respingeti autoritatea oricui asupra voastra. Este foarte usor de afirmat ca nimic n-are dreptul sa actioneze asupra voastra, cat timp refuzati sa admiteti aceasta; dar care este adevaratul semn prin care deosebim omul care refuza sa permita sa fie influentat de ceva, care nu este nici fericit, nici nefericit cand intra in contact cu lumea exterioara? Semnul este ca reusita sau esecul nu provoaca schimbari in mintea lui; in orice imprejurare, el ramane neclintit.

81

In India traia un mare intelept pe nume Vyasa. El era cunoscut ca autor al aforismelor din Vedanta si era un om sfant. Tatal lui a incercat si el sa devina un om sfant, dar n-a reusit. Bunicul lui s-a straduit sa ajunga si el un sfant, dar n-a izbutit. Strabunicul lui a nazuit de asemenea la sfintenie si tot fara succes. El insusi nu si-a atins in intregime scopul. Fiul sau insa, Suka, s-a nascut desavarsit. Vyasa l-a invatat pe fiul sau sa fie intelept si, predandu-i el insusi adevarul, l-a trimis la curtea marelui imparat Janaka Videha care insemna “ fara trup “. Desi era imparat, uitase cu desavarsire ca avea trup si tot timpul se simtea spirit. Baiatul Suka fusese trimis in misiunea de a invata de la imparat intelepciunea. Imparatul stia ca fiul lui Vyasa vine la el si a dat din timp dispozitiile necesare pentru primirea sa. Cand baiatul s-a prezentat la portile palatului, garzile l-au ignorant cu desavarsire. I-au dat doar un scaun, pe care el a stat trei zile si trei nopti; nimeni n-a vorbit cu el, nimeni nu l-a intrebat cine este si de unde vine. Era fiul marelui intelept. Tatal lui era un om foarte insemnat, pe care il onora toata tara, dar chiar el insusi era un om demn de tot respectul; si totusi, garda imparatului, ignoranta si grosolana, nici nu l-a luat in seama. Dupa ce s-au scurs trei zile, au venit ministrii imparatului si oamenii ilustrii si l-au primit cu onoruri marete. L-au condus in camere somtuoase, l-au scaldat in baie parfumata, i-au dat haine minunate si, in decurs de opt zile, l-au inconjurat cu tot luxul si fastul cuvenit. Dar obrazul serios si senin a lui Suka a ramas acelasi, cu toate ca atentiile fata de el erau multe, el ramasese acelasi in mijlocul luxului ca si atunci cand astepta singuratic la poarta. In sfarsit, a fost condus la imparat. Imparatul se afla pe tron. Imprejurul lui toti cantau, dansau si se distrau in fel si chip. Imparatul i-a dat o cana de lapte plin ochi, rugandu-l sa inconjoare de sapte ori sala fara sa verse nici o picatura. Baiatul a luat cana si a plecat printre muzicanti si persoanele frumoase care il inconjurau. A ocolit de sapte ori sala, conform dorintei imparatului, fara a varsa vreo picatura de lapte. Mintea lui nu putea fi influentata de lumea exterioara atata timp cat el insusi nu permitea infuenta acesteia asupra sa. Cand restitui cana imparatului, acesta ii spusese: “ Pot doar sa iti repet ceea ce te-a invatat tatal tau si ceea ce ai invatat tu insuti. Ai aflat adevarul. Du-te acasa. “

Astfel, omul care a dobandit obisnuinta de a fi stapan pe sine, n-are cum sa mai cada sub influenta lumii exterioare, pentru el, robia a incetat sa mai existe. Mintea lui s-a eliberat. Doar un astfel de om poate sa traiasca bine pe lume. De obicei, oamenii au doua pareri despre lume. Pesimistii spun: “ Cat e de ingrozitoare lumea aceasta, cat e de respingatoare! “ Optimistii spun insa: “ Cat este de frumoasa lumea aceasta, cat e de minunata! “ Pentru cel ce nu si-a stapanit inca propria minte, lumea este plina de rautate, sau, in cazul cel mai fericit, este un amestec intre bine si rau. Dar aceeasi lume devine imbucuratoare pentru noi de indata ce ajungem stapanii mintilor noastre. Atunci, nimic n-are cum sa mai aibe influenta asupra noastra; nici binele, nici raul; atunci vedem ca totul se afla la locul sau, ca totul este armonios. Oamenii care afirmau la inceput ca lumea este un iad, dupa castigarea stapanirii de sine gasesc in cele din urma, ca este un rai. Daca suntem karma yogi cu adevarat si dorim sa atingem aceasta stare, atunci, ori de unde am porni, vom sfarsi cu siguranta printr-o deplina renuntare de noi insine. De indata ce “ eu “-l nostru imaginar dispare, lumea intreaga, la inceput parca plina de rautate, ni se infatiseaza ca raiul pe pamant si plina de fericire. Insasi atmosfera ei ne pare blagoslovita; fiecare obraz omenesc devine minunat de frumos.

Feluritele cai nu se contrazic una pe alta. Fiecare dintre ele ne duce la una si aceeasi tinta, care ne face desavarsiti. Doar ca oricare tehnica ai alege, ea trebuie practicata asiduu. Tot secretul consta in practica. Mai intai e necesat sa ascultam, apoi sa gandim si dupa aceea sa actionam. Acest lucru e valabil pentru fiecare cale. Ea trebuie mai intai audiata si inteleasa; iar multe din problemele nedeslusite vor deveni clare prin studiu si meditatie continua. Este greu sa intelegem totul dintr-o data. Intreaga explicatie se afla direct in noi insine. In realitate, nimeni, nicicand, n-a invatat pe altul. Fiecare din noi trebuie sa se invete pe sine insusi. Invatatorul exterior da doar impulsul care indeamna invatatorul launtric sa lucreze la limpezirea problemelor complicate. Atunci, ele devin inteligibile pentru noi in virtutea propriei noastre perceptii si gandiri, iar noi avem deplina constiinta de ele in propriul nostru suflet. Aceasta realizare se va dezvolta apoi si va deveni puterea intensa a vointei. Mai intai se iveste simtul, apoi nazuinta si aceasta nazuinta da nastere unei colosale capacitati de lucru, patrunzand fiecare fibra, fiecare nerv, fiecare muschi, pana cand tot trupul se transforma intr-un instrument al muncii dezinteresate, prin care veti obtine rezultatul dorit al abnegatiei desavarsite si al lipsei totale de egoism. Rezultatul acesta nu depinde nici de dogma, nici de doctrina, nici de credinta. Este indiferent daca omul e crestin, evreu sau pagan. Esti oare dezinteresat? Aceasta e intrebarea! Daca esti dezinteresat, devii desavarsit necitind nici o carte religioasa, nefregventand nici o biserica sau templu. Fiecare sistem poate sa-l faca pe om desavarsit si fara un ajutor strain, fiindca toate au in vedere unul si acelasi scop. Indiferent ca e vorba de munca, intelepciune, iubire, credinta – toate pot servi drept mijloace directe si de-sine-statatoare pentru atingerea a ceea ce se numeste moksha – eliberare. Doar prostii sunt singurii care afirma ca munca si filozofia sunt lucruri diferite; inteleptii nicidecum n-au sa sustina o atare credinta eronata. Ei stiu ca filozofia si munca, desi deosebite una de alta, dupa cum se vede, ne conduc spre acelasi scop – spre desavarsirea omului. ” Swami Vivekananda

1-9

sursa: http://www.vivekananda.net/PDFBooks/KarmaYoga.pdf

alte materiale gratuite scrise de Swami Vivekananda sau diferiti discipoli de ai lui, in limba engleza, puteti gasi aici:

http://www.vivekananda.net/BooksBySwami.html

Anunțuri

5 răspunsuri

  1. Interesant! DAR, cred ca unele idei sunt un pic cam ciudate, se ia ca dogma tot ce scrie prin cartile citate, sau tot ce spun cei citati.

    Dar tu la ce concluzie ai ajuns in „CALATORIA DE A FACE CUNOSCUT NECUNOSCUTUL”?

    Viata e o lupta, doar pentru cei care inca mai cauta raspunsul la intrebarile fundamentale: CINE SUNT DE FAPT si CE VREAU DE FAPT.
    Renuntarea totala la tine este nu o virtute ci cel mai mare „pacat”, daca pot spune asa desi nu este chiar cea mai buna formulare.
    Singurul BINE pe care poti sa-l faci pentru tine si pentru UMANITATE este sa TE IUBESTI si sa actionezi numai spre BINELE TAU, fara a calca pe DEMNITATEA TA si a ALTORA.

    1. Viata se desfasoara in exterior Liliana si chiar daca stii Cine esti, tot o lupta va fi, fiindca in peregrinarea ta, chit ca te misti in grup sau singura, intr-un fel sau altul, tot vei fi nevoita sa dobori obstacol dupa obstacol spre a supravietuii. In schimb dupa Inviere, care e cu totul altceva, da, lupta dispare cu desavarsire, fiindca omul traieste in Duh.

      Iisus a renuntat in totalitate la Eu-ego-subconstient si constient, chiar specificand asta in repetate randuri prin: ” Tata, faca-se Voia Ta. ” sau ” Nu voia mea fac ci Voia Tatalui. ” adica a supraconstiintei

      Aici la tine, iubirea apare ca actiune, pe cand iubirea autentica, e cu totul altceva.

      1. Viata se desfasoara in interior, cei aparuti in calea noastra si tot ce se desfasoara in exteriorul NOSTRU, se petrece in realitatea noastra si pentru ca noi ii „cerem”.
        In viata nu exista obstacole, lupte si greutati.
        Exista doar OPORTUNITATI, cai prin care sa poti evolua.
        Orice „obstacol”, „lupta”, „pierdere”, „boala”, „nenorocire” reprezinta de fapt PORTI prin care sa „INVII”, sa te „‘LUMINEZI”, sa devii IMPECABIL”.
        Categoric, pentru a putea deveni IMPECABIL renunti la ego, si ti predai VOINTA lui DUMNEZEU, dar asta nu inseamna ca dupa aceea vei umbla ca un bezmetic, asteptand ce?
        Asta inseamna ca vei actiona doar prin Sinele tau Divin, care este in Armonie cu Vointa Divina.
        Te mai intreb ceva: Cum poti iubi pe cineva daca nu te iubesti pe tine?
        Stii in Biblie scrie de foarte multe ori: „IUBESTE-TI APROAPELE CA PE TINE INSUTI”. Iubirea e o stare, nu o actiune si nici emotie.
        In momentul in care actionezi doar din Sinele tau Divin, in jurul tau nu mai apar „probleme”, pentru ca esti aliniat cu Vointa Divina.

      2. Cu siguranta Liliana ca ne incurcam in cuvinte. Fiecare om, vede lupta in felul lui. In genere, lupa se percepe ca o distructie, in schimb barbatii, percep lupta ca o provocare si fiindca aceasta carte a fost scrisa de un barbat si nicidecum de o femeie, sigur ca apare cuvântul lupta in context, pe vremea aceea neexistând moda NLP, care a adus pe piata cuvântul oportunitate. E bine sa stim, ca energia yang e cea a actiunii iar barbatii, prin alcatuira lor, au prima si ultima chakra pe yang si de aici si scrierile din Biblie si alte carti sfinte, cum ar fi Mahabharata, Gita etc. in care apare cuvântul lupta precum poti vedea. Pana si in cer, lupta se da intre bine si râu. Ca atare, daca consideri ca acest aspect este gresit, ce faci cu toate aceste scrieri? Cum le explici barbatilor, ca energia yang n-are nimic de a face cu lupta ci doar cu diferite oportunitati pe care esti desemnat sa le prinzi din zbor, profitând la maxim de aceste binefaceri/daruri. Priveste cum actioneaza un barbat pe un drum spiritual, si cum actioneaza o femeie. Vezi ce se petrece in interiorul unui barbat in timpul unei meditatii, si ce se petrece in interiorul unei femei si vei intelege de ce Vivekananda a asociat viata cu o lupta, trecând aceasta lupta din interior spre exterior.

        Oare scrie cumva in cartea lui Vivekananda ca dupa ce renunti la ego umbli ca un bezmetic? Daca da, te rog sa imi areti si mie unde, fiindca sincera sa fiu, mie asta mi-a scapat.

        Ai actionat vreodata prin Sine? Stii ce inseamna sa fii ancorata in Sine? Când ajungi la acel nivel, percepi lucrurile intr-un alt fel. Vezi tri sau quatrodimensional, si toate cate sunt, le percepi printr-o puternica si stralucitoare lumina aurie, asemanatoare cu aurul lichid, care se revarsa dinspre tine inspre exterior. In aceasta situatie fiind, iti este extrem de greu sa mai circuli de una singura pe strada, sa citesti sau sa muncesti, fiindca vibratia energiei este atât de mare si de rapida, incat in fiecare clipa ai impresia ca iti iei zborul. Daca vei citi cartea Autobiografia unui yoghin de Paramahansa Yogananda, acolo iti descrie cazul unei yoghine, care in aceasta stare de iubire pura fiind, sau daca vrei, aceasta stare inaltata, era insotita peste tot de sotul ei si mi se pare normal sa fie asa, din moment ce perceptia avuta e deasupra celei terestre. Poti intelege acest aspect, doar daca o experimentezi iar mai pe urma, intelegerea despre lepadarea de sine, devine cu mult mai clara.

        Majoritatea oamenilor, incura respectul de sine cu iubirea de sine. Iubirea de sine, trece peste frecventa subconstientului si a constiintei, fiind ancorata pe supraconstiinta, fiind starea perceputa prin Lumina Divina care se daruie pe El insusi peste tot pe unde se afla si despre care ti-am vorbit mai sus. Indiferent de religie, cult etc. când s-a vorbit de iubire, si aici ma refer la Iubirea Divina, automat s-a vorbit si de lumina. Sigur, ca sa iti respecti semenii, musai e sa te respecti pe tine, oferindu-ti si tie si lor, tot ceea ce este mai bun. E si aceasta o forma de iubire daca vrei, terestra, dar, e totusi o foarte mare diferenta intre Iubirea Divina si cea terestra.

  2. Multumesc mult !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: