Venitul de baza – Un Impuls Cultural

money_209821Ideea unui venit minim neconditionat, garantat tuturor fiintelor umane, este ceva minunat care ar putea fi baza unei societati mai sanatoase din toate punctele de vedere. Exista deja unele tari foarte bogate care asigura acest venit minim garantat cetatenilor ei (Kuweit, Qatar, Norvegia si poate or mai fi si altele), insa credem ca daca o astfel de viziune ar fi implementata la nivel planetar, ar fi primul pas catre o societate umana cu adevarat civilizata, spirituala si libera. Este o idee de transformare sociala prin iubire de semeni si este surprinzator ca promotorii unei astfel de idei sunt germanii (sau austriecii) care sunt recunoscuti oarecum pentru raceala lor sufleteasca. Speram sa ajungem sa traim aceste vremuri. Ne bucuram sa descoperim ca nu suntem singurii visatori …

„ Avand in vedere continua degradare a sistemului capitalist si a democratiei reprezentative actuale, devine inevitabil ca o noua abordare a modului de gestionare economico-sociala sa fie gandita. Desi deloc noua, abordarea implementarii unui venit garantat in societatea actuala devine o sursa de discutii serioase in anumite medii academice. Filmul de fata, care este in esenta un eseu si o pledoarie in acelasi timp pentru un nou tip de organizare sociala, reprezinta punctul de vedere al scolii de gandire economice austriece cu privire la o posibila solutie a problemelor de astazi.

Constituindu-se intr-o succesiune logic argumentata de informatii, studii si fapte, autorii doresc reliefarea posibilitatii de implementare a unui venit garantat primit in mod neconditionat de toti cetatenii unei tari, venit asigurat in mod practic ca o returnare a taxelor si impozitelor catre cetatean. Provenienta acestui venit vine tocmai din dezvoltarea tehnologica si din automatizarea cvasi-totala a operatorilor economici.

Filmul nu numai ca prezinta viabilitatea economica a unui astfel de sistem dar scoate in evidenta si adevaratele piedici in implementarea lui, piedici care nu au nici o legatura cu o eventuala ineficienta a lui ci doar cu dorinta celor care detin cu adevarat puterea de a nu da maselor de oameni o reala libertate economica, politica, culturala si sociala.

Demontand prin argumente logice si studii asupra psihologiei si a comportamentului uman, toate prejudecatile pe care un om neinformat le ridica la auzul unui astfel de concept si a eventualului impact negativ produs in societate, cercetatorii economici demonstreaza prin filmul de fata ca exact contrariul este valabil, permitand oamenilor sa se redescopere, sa aleaga in mod real ce vor sa faca cu viata lor, sa aleaga unde si cand sa munceasca.

Filmul vine ca un raspuns la afirmatia lui Enno Scmidt: “Ne-am straduit in ultima suta de ani sa eliberam omul de munca fizica, automatizand toate fabricile doar pentru ca acum sa ne plangem ca nu avem locuri de munca pentru toti”.

In concluzie: un film care merita a fi vazut, discutat si privit ca o solutie reala la rezolvarea problemelor actuale si mai ales viitoare. Destovi”

Iti multumim  draga Destovi  si pentru articol si pentru traducerea acestui film deosebit.

Sursa: http://blog.iesireadinmatrix.ro/

filmul este open source si poate fi descarcat de aici:

http://grundeinkommen.tv/?p=263

daca subtitrarea nu intra in mod automat, click pe CC

Cum era de aşteptat, la această inititivă a aderat şi un grup de români. Ei au creat şi o pagină de Internet, cu explicaţii, care se poate accesa AICI.

Un prim scop al promotorilor este ca până la 14 ianuarie 2014 să fie strânse un milion de semnături de adeziune, fapt ce „va obliga Comisia Europeană să examineze iniţiativa cu mare atenţie şi să transmită o propunere legislativă către Parlamentul European“. Detalii complete privind această iniţiativă pot fi găsite AICI

sursa: http://adevarul.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: