Mooji despre conceptul „Trebuie sa ai un scop”

Bine ai revenit pe caleaspretine

Uitandu-ma la un satsang cu Mooji, mi-am amintit de pataniile prin care am trecut cand, dupa o perioada de meditatii, m-am trezit cum incep programele inmagazinate in subconstient, sa iasa una cate una la suprafata, in timp, acestea devenind din ce in ce mai subtile, avand impresia ca scopul pe care il am, are rolul sa ma indrepte spre ceva mai mult decat maret. Multa lumea crede ca meditatia, rugaciunea sau deschiderea de kundalini, are darul de a-l salva pe om de la diverse trairi si experiente, pe cand menirea acestora, e sa il faca pe om constient, de toate acele programe care tin de ego, si care ar fi bine sa fie eliberate in timp ce ele apar in manifestare, fiindca altfel, ele vor continua sa ne atentioneze prin diverse personaje sau experiente diverse de viata, pana cand vom intelege, ca si-au implinit deja menirea, si ca, ar fi timpul sa facem alte alegeri, sa trecem pe alte frecvente de traire si intelegere, de data asta, focalizarea fiind indreptata pe timpul prezent si pe starea de a FI, iar pentru a face asta, noi nu avem nevoie nici sa renuntam la actiune, nici sa ne gasim pe cineva, si nici sa fugim spre ceva anume, ci doar sa lasam, sa se intample lucrurile de la sine, fara a cauta diverse meniri, diverse scopuri, diverse relatii sau actiuni.

 

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. Tocmai intre a trebui – ca si grad de constrangere – sau in a voi – ca si optiune personala – stam noi muritorii. Doar din convingerile interioare gasim ACEA energie care ne „indeamna” – intr-un mod bland – sa facem pasul inainte. De constrans nu ne poate constrange nimeni

    1. a lasa sa se intample lucrurile in mod firesc, in a deschide pumnul, in a da drumul la….,in a te elibera chiar si de ideea de a-L descoperi pe Dumnezeu care e tot o asteptare,aduce dupa sine minunea implinirii

  2. Foarte interesant!  Multumesc frumos!  @

  3. recunosc ca prima vizionare am simtit o greoaie….cu rabdare la a doua vizionare ma lamuresc. prezentarea anterioara filmuletului intareste si lamureste subiectul expus. multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: