Scop in viata

Afla care este scopul tau in viata

Cu siguranta ca adesea te-ai intrebat care este menirea ta si de ce exista sectiuni in viata ta in care detii putere si altele pe care cu greu poti sa le controlezi. Iata ca in articolul de azi, am sa incerc sa fac lumina, putand in acest fel sa intelegi mai bine, pentru ce te afli aici si cum poti sa actionezi in mod eficient, reusind in acest fel sa faci un mare salt in evolutia personala.

Esti nascut intre:    21 ianuarie 1949 – 26 iulie 1950, 20 august 1968 – 19 aprilie 1969, 27 aprilie 1986 – 2 decembrie 1987, 1 decembrie 2004 – 19 iunie 2006

Nodul Nord în Berbec

Punctul vulnerabil al nativilor cu Nodul Nord în Berbec este nevoia de dreptate şi de corectitudine absolută. În egală măsură, ei visează la relaţia ideală bazată pe o totală încredere. Ei au talentul de a percepe punctul de vedere al celuilalt şi de a negocia cu diplomaţie ca să instituie şi să menţină corectitudinea. Nativii cu Nodul Nord în Berbec doresc fericire, armonie, corectitudine şi împlinire alături de fiinţa pe care o iubesc. Pentru a realiza aceasta, ei au nevoie ca, mai întâi, să-şi fie propriul partener. Astfel, se vor cunoaşte din ce în ce mai bine, vor înfăptui lucruri deosebite pentru cei din jur şi se vor simţi puternici şi apreciaţi.

Ei sunt liderii, inovatorii, pionierii. De aceea au nevoie de profesii care cer iniţiativă şi acţiune independentă (de exemplu, medic chirurg, tehnician sau antreprenor), în care să lucreze singuri, ca să-şi urmeze şi să-şi cunoască, iar în final să-şi controleze şi să-şi direcţioneze benefic propriile energii. Au un talent natural să îi susţină pe ceilalţi. Pentru a-i susţine eficient pe alţii, ei şi-au dezvoltat în mod excepţional conştiinţa şi sensibilitatea, folosind drept instrumente dragostea, capacitatea de a linişti, puterea de încurajare şi încrederea că celălalt va ieşi victorios din orice situaţie. Sunt obişnuiţi să dăruiască, să fie „coleg de echipă“ şi să-i susţină pe alţii fără a se gândi la propria lor persoană, ceea ce a făcut ca, adeseori, ei să-şi anihileze identitatea proprie. Aceşti nativi trebuie să-şi descopere şi să-şi stabilizeze identitatea. Această descoperire nu poate fi grăbită, iar nativii cu Nodul Nord în Berbec fac progrese numai dacă se decid să-şi acorde mai multă atenţie.

Aceşti nativi au o colosală putere de a iubi, care transpare prin ei, strălucitoare şi atinge aproape orice persoană pe care o întâlnesc. Ei au venit cu sentimentul că sunt iubiţi de ceilalţi, pe care îi percep cum sunt ei cu adevărat şi fac o sărbătoare din acest adevăr. Graţie acestor percepţii, trăiesc apoi stări înălţătoare, deoarece apreciază pe deplin gloria, puterea, energia, lumina şi viaţa din celălalt. Ceea ce le revine în etapa următoare este să vadă aceeaşi frumuseţe şi în ei înşişi.

Cei cu Nodul Nord în Berbec sunt atât de sensibili la atmosfera din jurul altora, încât au tendinţa de a-şi face din menţinerea unei atmosfere armonioase scopul principal al relaţiei. Au într-adevăr nevoie de armonie în viaţa lor pentru a se simţi împliniţi şi fericiţi, dar ajung la mari complicaţii interioare dacă echilibrul lor depinde de o altă persoană.

Ei trebuie să-şi dezvolte capacitatea de a se fixa asupra unei singure idei.

Deoarece nativii cu Nodul Nord în Berbec sunt influenţaţi de imaginea pe care o au ceilalţi despre ei (în special dacă este vorba despre cineva pe care îl respectă), îşi dezvoltă cu vremea tendinţa de a se încrede în judecata altora mai mult decât în cea proprie.

Temându-se că ceilalţi îi vor judeca dacă decizia lor se bazează pe alte criterii decât pe o logică solidă, ei au tendinţa să creadă că deciziile datorate primului impuls ar fi greşite. Dimpotrivă, pentru cei cu Nodul Nord în Berbec, deciziile bazate pe primul impuls dau, în general, cele mai bune rezultate, logica fiindu-le necesară ulterior, pentru a găsi aplicabilitatea practică a deciziei. În cazul în care ei trebuie să ia o decizie dar nu simt niciun impuls, este foarte normal să nu decidă nimic.

Nativilor cu Nodul Nord în Berbec le este util să-şi dezvolte autocontrolul şi să recurgă sistematic la introspecţii.

Lecţia acestor nativi este să fie altruişti pentru ei înşişi. Nu pare logic, dar e practic. A fi ei înşişi fără teama că ar putea răni pe cineva îi ajută la un nivel mai profund să se ocupe de propriul lor suflet, de propriile lor calităţi şi defecte, de propriile dorinţe. A sosit vremea ca ei să-şi asume curajul şi responsabilitatea de a-şi crea propria fericire.

Nativii cu Nodul Nord în Berbec vin cu energia de a-i ajuta pe alţii, de a le susţine ideile, de a pune în aplicare şi de a le duce la capăt proiectele, pentru că aşa înţeleg ei „energia de a finaliza“. Totuşi, sarcina lor este să înceapă lucrurile. Ei trebuie să iniţieze, lăsându-i apoi pe ceilalţi să finalizeze. Acesta este un mod de a învăţa să-i aprecieze pe ceilalţi fără să se subaprecieze pe ei înşişi. Dacă aceştia nu li se alătură, atunci pot să-şi asume şi responsabilitatea sfârşitului.

În procesul cooperării cu ceilalţi, cel mai important lucru este să permită altora să-i ajute. Aici este o inversare de rol: deşi ei sunt lideri, trebuie să permită altora să-i susţină şi să le promoveze ideile.

Pentru nativii cu Nodul Nord în Berbec, tot ceea ce este în avantajul lor necesită disciplină: a petrece un anumit timp singur, zilnic, a avea câteva obiceiuri sau obişnuinţe pentru a-şi consolida viaţa.

Autodisciplina nu constituie o pedeapsă ci, dimpotrivă, o practică. Ea implică întărirea organismului pentru a dobândi putere, sănătate şi bună dispoziţie. Totodată, ea se poate dovedi un instrument în descoperirea propriei identităţi. Practicarea conştientă a autodisciplinei îl va trezi pe războinicul din ei, într-un mod echilibrat şi armonios.

Din multe puncte de vedere, se poate spune că ei nu interacţionează cu celălalt, ci cu relaţia dintre ei şi celălalt. Relaţia nu este o entitate, ea nu poate evolua, dacă nu evoluează cele două persoane.

Dacă aceşti nativi cred în capacitatea fiinţei apropiate de a acţiona autonom – în loc să-l încurajeze, să-l liniştească permanent sau să-i „aranjeze pantalonii“ – atunci ei vor reuşi să-i remarce celuilalt forţele şi atunci da, e chiar necesar să-l încurajeze ca el/ea să-şi utilizeze aceste forţe. Această atitudine pregăteşte terenul pentru privirea către şi în ei înşişi la un nivel mai profund, ca să-şi descopere acolo propriile resurse şi ca să-şi urmeze propriile impulsuri în direcţia evoluţiei.

Dependenţa de armonia dintre ei şi ceilalţi (în special în relaţia de cuplu) este elementul de primă importanţă în această viaţă pentru nativii cu Nodul Nord în Berbec. De fapt, problema poate implica nu doar dependenţa, ci inclusiv identificarea totală cu fiinţa apropiată şi, uneori, cu toţi oamenii care înseamnă ceva pentru ei. Aceşti nativi ajung adesea să se identifice atât de mult cu cei dragi, încât sunt copleşiţi de stările lor emoţionale. Ei îl tratează pe celălalt ca pe o extensie a lor şi ajung să-şi piardă răbdarea tot căutând să-l facă „să se îndrepte“, astfel încât ei să se simtă din nou confortabil în sinea lor.

Pentru a evita un astfel de comportament, au nevoie să-i respecte pe ceilalţi suficient de mult pentru a le lăsa dreptul de a-şi trăi stările emoţionale, fiindcă, în acest fel, oamenii ating un nivel mai profund de conştiinţă afectivă. În plus, aceşti nativi pot înţelege mult mai bine ce se petrece cu fiinţa iubită dacă se distanţează puţin de ea. De aceea, este de o importanţă crucială pentru ei să aibă un spaţiu al lor, înconjurat de lucruri personale, în care să meargă atunci când s-au identificat prea mult cu fiinţa apropiată – un loc unde pot fi singuri.

Aceşti nativi nu vor putea niciodată să se bucure de liniştea interioară câtă vreme refuză să recunoască atât „graniţele“ propriei fiinţe cât şi pe cele ale fiinţei iubite, permiţând ca o altă persoană să fie „centrul“ lor. Aceasta este lecţia lor. Nimeni dintre noi nu ştie, de fapt, ce anume îl face pe celălalt să se simtă bine şi, dacă ne luăm această răspundere, îl lipsim de şansa ca el să se descopere pe sine şi să se împlinească.

Nativii cu Nodul Nord în Berbec sunt, uneori, atât de obsedaţi de pace şi de armonie, încât îşi strică în mod nesăbuit relaţiile datorită tendinţei lor de a evita orice fel de conflict. De câte ori prevăd aşa ceva, în loc să-l rezolve în faza de început, ei îl amână până când devine inevitabil.

Ca relaţia lor cu fiinţa iubită să fie reuşită, nativii cu Nodul Nord în Berbec trebuie să înveţe valoarea de a acţiona pe cont propriu în direcţia care le conferă satisfacţie personală. În acest caz, ei nu-şi vor mai „împărţi energia“ doar cu o singură persoană ca să fie fericiţi, ci îşi vor lărgi aria de cuprindere şi vor interacţiona cu mulţi oameni, diferiţi, dezvoltându-şi şi consolidându-şi în acelaşi timp propria identitate, ceea ce le va crea o reală fericire. După aceea, maturizaţi relaţional, ei pot să intre în legătură cu fiinţa iubită, fiindcă acum fiecare dintre cei doi are ceva de oferit. Deoarece şi-au încărcat bateriile în afara relaţiei, ei dispun de mai multă energie „de schimb“ în cadrul relaţiei.

Bucuria descoperirii propriei persoane este una dintre cele mai înalte trăiri ale nativilor cu Nodul Nord în Berbec. Cea mai bună tehnică pentru a se descoperi cu adevărat este curajul de a-şi urma impulsurile, deoarece această atitudine le va dinamiza vitalitatea. Stilul lor seamănă cu cel al berbecului (lovind uneori cu capul, încercându-şi norocul şi rănindu-se), dar, în acest fel, descoperă cine sunt cu adevărat. Acest proces implică să-şi asume riscuri şi să exprime diferite faţete ale personalităţii lor şi constituie motivul fundamental, conştientizat, din spatele fiecărei acţiuni.

Nativii cu Nodul Nord în Berbec trebuie să înveţe să-şi reorienteze către propria fiinţă puterea de a iubi. Unul dintre motivele pentru care ei amână să se dezvăluie celorlalţi este că nu sunt siguri pe ei înşişi. Acest neajuns poate fi depăşit printr-o mai mare încredere în fiinţa lor şi printr-un mai mare şi constant curaj de a le permite celorlalţi să-i cunoască în profunzime. Chiar dacă, la nivel subconştient, ei resimt acest act ca pe un mare risc (a te dezvălui în totalitate înseamnă a deveni vulnerabil la posibilele agresiuni afective ale celorlalţi), aceşti nativi pot să-şi reconsidere oricând experienţa de viaţă pentru a observa că metodele prin care au urmărit să se armonizeze relaţional nu au dat rezultate. Acum, dacă vor ca rezultatul să fie altul (cel bun, desigur!), şi metodele de a interacţiona cu oamenii trebuie să fie şi ele altele.

Pentru a permite noii lor identităţi autentice să prindă contur, ei trebuie să se exprime aşa cum simt, evitând prejudecăţi precum „asta se cuvine“ sau „asta nu se cuvine“ să facă, cu alte cuvinte, trebuie să fie spontani şi să spună ce au de spus. În loc să aştepte opinia altora, ei trebuie să acţioneze imediat, motivaţi de primul impuls, care este întotdeauna cel mai „curat“, nepervertit de emoţii sau mentalităţi. Acţionând în conformitate cu el, vor beneficia totodată de forţa şi energia cu care acest impuls vine încărcat.

Un alt aspect al atitudinii pozitive este ca aceşti nativi să facă celorlalţi cunoscute „graniţele“ identităţii lor, apărându-şi în acelaşi timp poziţia ca nimeni să nu abuzeze de ei. Ei presupun că oamenii îi vor trata cu sensibilitate, din iubire, dar nu întotdeauna este aşa. În această direcţie, ca să se apere de un eventual eşec, e bine ca ei să se iubească suficient şi să nu permită nimănui să-i rănească.

În relaţii se vor bucura întotdeauna de iubire şi corectitudine dacă vor avea curajul să se comporte onest şi firesc, aşa cum sunt ei cu adevărat. Aceasta înseamnă să se încreadă în înţelepciunea lor intuitivă ce emană dintr-o foarte profundă iubire.

Au nevoie de curaj, de voinţa de a experimenta, de suficientă încredere pentru a risca. Oamenii au aproape întotdeauna rezerve faţă de o idee nouă, fiindcă ea înseamnă schimbare. Este o reacţie naturală şi una dintre însuşirile unui conducător este să ştie acest lucru. Dacă nativii cu Nodul Nord în Berbec continuă să „facă demonstraţii de credibilitate“ şi să-şi urmeze impulsurile interioare, atunci vor constata că, adesea, ceilalţi se vor adapta şi le vor susţine decizia.

Existenţa le rezervă bucuria descoperirii propriei individualităţi. Viaţa este o aventură dacă au curajul s-o vadă astfel şi să-şi concretizeze impulsurile spontane şi ideile, atunci va creşte în ei sentimentul împlinirii şi al fericirii.

Aceşti nativi trebuie să abandoneze îndoiala faţă de propriile lor disponibilităţi şi să înceapă a fi ei înşişi, acţionând în conformitate cu pornirile spontane. Dacă îşi asumă să-şi clădească propria fericire, urmând, în mod activ, direcţia prin care să-şi atingă scopul, atunci vor fi conduşi către activităţi şi/sau persoane care le vor îndeplini cerinţele.

Esti nascut intre: 5 iulie 1947 – 20 ianuarie 1949, 20 februarie 1966 – 19 august 1967, 12 septembrie 1984 – 26 aprilie 1986, 14 mai 2003 – 30 noiembrie 2004

Nodul Nord in Taur

Punctul vulnerabil al nativilor cu Nodul Nord în Taur este acela de a-şi căuta propria valoare prin intermediul altora. Pur şi simplu, ei trebuie să-şi urmeze propriul drum. Procedând astfel, ceilalţi îi vor sprijini şi financiar, şi afectiv.

Aceşti nativi îşi doresc să fuzioneze plenar cu fiinţa iubită într-un angajament total şi permanent, ea fiind atentă asupra necesităţilor lor materiale, iar ei, în schimb, îngrijindu-se de toate necesităţile emoţionale ale celuilalt (sau viceversa) – o  relaţie sinergică aşadar, dar care înseamnă, în realitate, dependenţă totală. Condiţia ca relaţia să fie şi reuşită constă în conştiinţa pe care fiecare trebuie să o aibă faţă de valoarea scopurilor pe care le împărtăşesc sau urmează să le împlinească. Aceşti nativi sunt mari constructori – fie că este vorba despre o casă, despre o relaţie sau despre o afacere. Pot construi, cu succes, orice, excelând în profesii legate de ceea ce consideră ei că este cu adevărat valoros. De asemenea, sunt renumiţi pentru înzestrări financiare (să nu uităm că ne aflăm pe axa Taur-Scorpion, axa posesiunilor materiale şi a chestiunilor financiare).

Orice domeniu în care se pune accentul pe aspectele materiale, concrete ale vieţii, precum şi pe cele cinci simţuri va fi profitabil şi aducător de satisfacţii: lucrul la fermă, construcţii, inginerie, artă culinară, afaceri bancare, monetărie şi bijuterie sau instructaj pentru educaţie fizică. În general, pentru nativii cu Nodul Nord în Taur, cea mai bună alegere este să acţioneze în mod direct: să administreze un proiect propriu, o afacere proprie sau să lucreze la propria lor firmă. Aceşti nativi au o imensă nevoie de pace. Dacă îşi urmează dorinţa de a forţa o situaţie, atunci întreaga situaţie va colapsa. Reciproc – dacă aleg calmul, situaţia va evolua în avantajul lor, într-un mod care va fi inclusiv spre binele tuturor celor implicaţi.

Aceşti nativi vor uneori să fie „mai mult decât ceea ce sunt“ (le place să-i impresioneze pe ceilalţi) şi aceasta le poate crea probleme. Au de învăţat că sunt bine aşa cum sunt. Autosabotajul vine din dorinţa de a merge prea repede sau de a fi „mai mari“ decât sunt ei în realitate. O bună afirmaţie pentru ei este: „Ceea ce cred alţii despre mine nu este treaba mea!“

Uneori, nativii cu Nodul Nord în Taur sunt atraşi în poziţii de mare influenţă. Ei devin, de exemplu, avocaţi în companii foarte puternice din branşa legilor, directori în mari corporaţii şi aşa mai departe. O piatră de încercare pentru ei este să reziste tentaţiei de a abuza de putere.

Nativii cu Nodul Nord în Taur trebuie să înveţe să se relaxeze şi să se bucure de plăcerile simple ale vieţii. Sentimentul interior de „confort“ reprezintă barometrul fidel care le arată dacă sunt pe calea cea bună. Din când în când, nativii cu Nodul Nord în Taur se confruntă cu o gelozie specifică. Admiră posesiunile altora şi le râvnesc. O soluţie benefică pentru ei în acest caz este să-şi comute atenţia de la ceea ce nu au, apreciind darurile pe care deja le-au primit. În actuala existenţă nativii cu Nodul Nord în Taur au de realizat bunuri materiale, aşa încât a le dori nu constituie o greşeală. Doar că ei trebuie să le dobândească prin efort propriu şi răbdare. Detaşându-se încet-încet de persoanele considerate „sursele“ lor de siguranţă existenţială şi dobândind curajul de a se îngriji singuri de propria lor bunăstare, se pot vindeca repede şi definitiv de orice stare de insecuritate.

Nativii cu Nodul Nord în Taur sunt grăbiţi în orice. Ei vor rezultate imediate. Sunt incredibil de puternici şi trebuie să înveţe să se tempereze, fiind mereu atenţi la sentimentul de confort interior şi la controlul permanent al forţelor proprii. Trebuie să înveţe să construiască încet, ca fundaţia lor să fie sigură. Probabil le vine greu să meargă încet, dar aceasta le e lecţia: să înlocuiască o mare intensitate (uneori bruscă sau chiar brutală) cu o evoluţie lentă şi fermă.

Aceşti nativi învaţă deci să încetinească şi să construiască atent ceea ce este important pentru ei: o relaţie, o afacere, un vis, un ideal. Orice stare de disconfort care apare este semn că au omis o etapă necesară în procesul construirii. De-a lungul acestui proces vor dobândi încredere în ei înşişi şi sentimentul de pace datorat progresului lent dar sigur, realizat prin forţe proprii.

Nativii cu Nodul Nord în Taur trebuie să îşi ţină în frâu tendinţa de a fi răzbunători. Indiferent de incidentul petrecut, ei trebuie să ierte atât acest incident, cât şi propria lor fiinţă care a permis ca incidentul să aibă loc. Este de folos, totodată, să conştientizeze puterea pe care au dobândit-o în urma acelei experienţe. Iertarea este esenţială pentru aceşti nativi: ea este cheia eliberării de amintiri dureroase. Dacă sunt supăraţi pe cineva pe care nu l-au iertat, atunci rămân condiţionaţi de o legătură psihică negativă cu acea persoană. Iertarea adevărată rupe definitiv legătura cu cei care i-au făcut rău şi face ca nativul cu Nodul Nord în Taur să devină invulnerabil faţă de orice acţiune a sa.

Nativii cu Nodul Nord în Taur sunt oameni dornici de senzaţii „tari“ şi de gusturi intense (de altfel, un eventual defect al Semnelor fixe îl constituie excesele, de orice fel: tocmai de aceea ei sunt oameni la care „gustul vieţii“ este foarte puternic). Pentru a compensa această dorinţă superactivă, ei trebuie să aplice antidotul: să aprecieze ceea ce au deja. Pentru a avea o minte liniştită şi forţă interioară, e bine ca nativii cu Nodul Nord în Taur să petreacă frecvent anumite perioade de timp în natură. Natura le schimbă magic starea emoţională perturbată într-o stare de calm.

Unii dintre nativi lucrează cu plante sau se ocupă de grădinărit, fiindcă acest lucru este liniştitor pentru ei. Îmbrăţişarea unui arbore le poate da aceeaşi energie şi fericire precum îmbrăţişarea unei fiinţe iubite. A îmbrăţişa o fiinţă umană este, de asemenea, un act benefic, deoarece afectivitatea senzuală le face întotdeauna bine.

Muzica este o sursă excelentă de plăcere pentru aceşti nativi, linişteştindu-le mintea schimbând frecvenţele grosiere cu tipare armonioase. Ei au afinităţi cu sunetele din natură – valuri care se sparg de ţărm sau păsări cântând. A se bucura de simţul auzului este în deplin acord cu firea lor, tot aşa cum pot să se bucure cu uşurinţă şi de simţul văzului – remarcând frumuseţea înconjurătoare, apreciind creaţiile de artă sau acordându-şi răgaz ca să admire un apus de soare. Le este, de asemenea, benefic să devină conştienţi de simţul lor tactil. A-şi găsi timp să atingă un copac, o frunză, o bucată de lemn sau de ţesătură – şi să aibă senzaţia de confort fizic – este cu totul adecvat pentru ei.

Toate acestea sunt posibile deoarece nativii cu Nodul Nord în Taur au, în general, „mugurii simţurilor“ deplin treziţi. Aceşti nativi se pricep de minune să savureze plăcerile derivate din necesităţile existenţiale – de exemplu, bucuria unei mese îmbelşugate sau a unui restaurant cu specific naţional, fericirea idilică a unei case de odihnă sau o livadă rodnică. Dorul de sufletul-pereche îi face pe nativii cu Nodul Nord în Taur să sondeze psihicul altora. Le e uşor să ofere celorlalţi susţinere şi încurajare. Dar dacă ei forţează şi caută să schimbe starea celuilalt, au surpriza să constate că acel om răspunde cu mânie, fiindcă simte că i-a fost invadat „teritoriul propriu“. Iar reacţia lui este perfect îndreptăţită. Dacă învaţă iubirea şi iertarea, ei se vindecă de toate traumele situaţiilor în care au fost răniţi pe nedrept.

Pentru că au de construit un sistem personal de valori, ei trebuie să facă deosebirea între valorile altora şi valorile proprii, realizând ceea ce vor ei. Dar, dacă aceşti nativi suprimă dorinţa lor de îmbogăţire din cauza dezaprobării cuiva, ei vor ajunge să aibă probleme cu banii. De aceea, dacă îşi doresc prosperitate, atunci să urmărească deschis să o obţină. Cel mai important obiectiv pentru nativii cu Nodul Nord în Taur este să se angajeze în direcţia dată de propriile valori şi să dobândească o corectă apreciere de sine. Nativii cu Nodul Nord în Taur trebuie să conştientizeze că puterea le vine din interior şi nu depinde de nimeni sau nimic. Totul este ca ei să-i permită să se manifeste cât mai firesc în exterior. Dacă îşi folosesc în scop benefic simţul financiar înnăscut (bazat pe o percepţie foarte corectă şi clară a valorilor materiale) şi construiesc pentru folosul societăţii, ei pot deveni foarte bogaţi.

Esti nascut intre: 16 decembrie 1945 – 4 iulie 1947, 26 august 1964 – 19 februarie 1966, 17 martie 1983 – 11 septembrie 1984, 25 octombrie 2001 – 13 mai 2003

Nodul Nord in Gemeni

Punctul vulnerabil al nativilor cu Nodul Nord în Gemeni este accentul pe care îl pun mereu pe ideea că au dreptate. Dacă susţin doar punctul lor de vedere şi caută să-i convingă pe oameni că doar ei au dreptate, atunci ceilalţi îi vor evita. Însă, dacă au destulă umilinţă şi deschidere pentru a asculta variante la aceste puncte de vedere, vor cunoaşte cu adevărat oamenii şi se vor simţi mai destinşi în prezenţa lor.

Aceşti nativi (dacă ascultă cu atenţie!) pot să-şi acordeze sensibilitatea la procesele mentale specifice celorlalţi şi să le ofere informaţii care rezolvă problema dintr-o perspectivă mai amplă. Activităţi precum a vinde, a scrie, a-i instrui pe alţii şi a comunica (sub toate formele), aduc nativilor cu Nodul Nord în Gemeni fericire şi succes material. Înclinaţia nativă către filosofie şi religie, îmbinată cu o luciditate etică şi morală înnăscută, intră, de asemenea, în înzestrările lor. Ei trebuie să-şi folosească talentele către direcţii profesionale ce presupun legături profunde cu oamenii.

Au tendinţa de a raţiona comparându-se cu alţii, într-un mod care le contrazice propriile intuiţii. Uneori, tendinţa de a avea răspunsuri pentru toate problemele blochează cel mai adesea comunicarea, în loc să stimuleze fluxul firesc de informaţii şi idei inspirate. Nativii cu Nodul Nord în Gemeni îşi schimbă foarte des serviciul, chiar sunt dispuşi să urmeze oricâte forme de specializare, numai să găsească serviciul care să le vină „ca turnat“. Scopul lor trebuie să fie însă unul mult mai simplu, şi anume să realizeze o cât mai bună integrare socială.

Ei sunt foarte dornici „să guste“ viaţa: să experimenteze diferite relaţii, să aibă diferite ocupaţii şi să meargă în locuri diferite. Ei trebuie să fie atenţi căci a privi mereu viaţa ca pe o aventură presupune, nu de puţine ori, să rămâi la un nivel superficial în relaţiile umane. Nativii cu Nodul Nord în Gemeni preferă spontaneitatea în locul planificării. Ei ştiu că exact atunci e cel mai bine pentru o schimbare, când sunt mulţumiţi de ei înşişi şi când totul merge bine. Deoarece au venit în această viaţă să înveţe şi să evolueze adunând şi răspândind informaţii, simt că, dacă nu fac din proprie iniţiativă schimbări, mai devreme sau mai târziu îi va determina viaţa să procedeze aşa. Nu le lipseşte îndrăzneala. Au încrederea în ei înşişi, sunt optimişti şi cred în schimbările făcute cu atâta plăcere. Adesea, aceste schimbări dovedesc că nativii cu Nodul Nord în Gemeni au o deosebită cunoaştere intuitivă. În cazul acestor nativi, mintea lor are o viteză de zece ori mai mare decât vorbirea.

Nativii cu Nodul Nord în Gemeni simt o nevoie imensă de libertate. Cei mai mulţi dintre ei doresc să „se stabilească“ într-o relaţie permanentă, dar, în acelaşi timp, îşi doresc să fie liberi să evolueze şi să se transforme, să se deplaseze şi să facă lucruri variate. Dacă reuşesc să intre în legătură cu o persoană care are acelaşi temperament, ei ar putea să aibă parte de tot ceea ce este mai bun pe lume. Aceşti nativi posedă, un simţ bine dezvoltat al integrităţii morale şi nu ar spune niciodată ceva care l-ar induce în eroare pe celălalt. Nu e felul lor să spună „te iubesc şi voi rămâne cu tine pentru totdeauna“ doar ca să aibă relaţii intime cu cineva.

Nativii cu Nodul Nord în Gemeni au însă o înzestrare extraordinară pentru a stabili legături cu oamenii. Scopul lor principal în viaţă este să fie învăţători pentru ceilalţi. Cuvintele-cheie pentru aceasta sunt: „cu blândeţe“, „cu tact“, „cu iubire“, „într-un mod diplomatic“, „cu umor“, „cu răbdare“, „cu înţelepciune“, „sociabil“. Ei trebuie să se ferească de a-i eticheta pe ceilalţi drept „oameni care greşesc“. Aceştia, simţindu-se încurajaţi, vor fi în măsură să înveţe cu succes orice.

Nativii cu Nodul Nord în Gemeni sunt, din fire, dornici să ajute: dacă văd că cineva are probleme, ei sunt printre primii care să-i ofere sprijin. Totuşi, tonul vocii şi rostirea lor pot suna ca o „predică“ dacă ideile pornesc din încrederea subiectivă în dreptatea lor. Chiar dacă ştiu soluţia, celălalt nu o va primi, câtă vreme modul ei de transmitere este agresiv.

Nativilor cu Nodul Nord în Gemeni nu le place să ceară sfaturi, deoarece se tem că, pe de o parte, li se clatină încrederea în forţele proprii, iar, pe de altă parte, au impresia că deja cunosc ce va spune celălalt. Ca de obicei însă, celălalt urmează să le spună ceva total diferit, adică exact lucrul de care au ei nevoie să-şi rezolve dilema! Ceilalţi îi pot ajuta cu adevărat pe aceşti nativi să vadă lucrurile dintr-un cu totul alt unghi şi pot constitui reale surse de inspiraţie. Pentru aceşti nativi, este minunat să trăiască printre oameni cât mai diferiţi, fiindcă de la fiecare învaţă ceva nou despre ei înşişi. Situaţiile noi îi obligă să se întrebe cine sunt ei şi în ce cred. De aceea, ei trebuie să întâlnească oameni, să pună întrebări, să citească.

Una dintre cele mai bune căi prin care nativii cu Nodul Nord în Gemeni se pot integra social este să scrie – jurnale, cărţi, articole, etc. – în mod constant. Aceşti nativi sunt scriitori extrem de talentaţi, deşi este posibil să nu îşi dea seama de acest lucru, decât mult mai târziu, când recitesc ceea ce au scris. Ei au capacitatea de a-şi exprima cu claritate gândurile, într-un limbaj simplu, realizând totodată o meta-comunicare – practic, o comunicare dincolo de cuvinte. De asemenea, dacă încep să scrie despre problemele sau experienţele lor, subconştientul le oferă chiar răspunsul pe care îl căutau şi îl pot pune la modul artistic în pagină. Scrisul este un instrument de eliberare extraordinar de puternic pentru ei. Dacă sunt supăraţi pe cineva sau simt că există o neînţelegere, una dintre cele mai bune remedii este să redacteze o scrisoare pentru acea persoană. Chiar dacă nu o vor trimite, simplul fapt că i-au scris îi face să se simtă mult mai bine. Scriind tot ceea ce observă la un moment dat, vor elimina un surplus din energia lor mentală intensă, precum stresuri, obsesii, neîmpliniri, ajungând în final la soluţii care să le aducă liniştea.

Nativii cu Nodul Nord în Gemeni au de învăţat valoarea relaţiilor umane şi importanţa bunăvoinţei în interacţiunea lor permanentă cu ceilalţi. Ei au deprinderea unei comunicări sincere, revelatoare a fiinţei lor profunde. Atmosfera este încărcată de ceva ce pare a fi o punte de la suflet la suflet, presărată cu stări emoţionale de genul: „Haideţi să sărbătorim în această seară… Haideţi să plângem şi să râdem de trecut… Să ne facem planuri şi vise pentru viitor… Să ne bucurăm că suntem, pur şi simplu, aici şi acum“. Nativii cu Nodul Nord în Gemeni au darul de a deschide un nou nivel de comunicare când sunt dispuşi să se dezvăluie, fără să „aibă dreptate“ sau să fie nişte eroi. Aceşti oameni au de câştigat dacă sunt atenţi la reacţiile celorlalţi şi la limbajul trupului lor. Adesea, ei sunt concentraţi mai mult asupra conţinutului vorbirii decât asupra efectului pe care îl au cuvintele lor. Aproape toate problemele pe care le au în relaţiile lor îşi au originea într-o comunicare neatentă.

Greşeala caracteristică: există obsesia de a învăţa, dar nu există interesul de a-şi utiliza practic cunoştinţele. Dificultatea de a stabili relaţii durabile duce la o supraevaluare a cărţilor, a cursurilor şi a altor activităţi intelectuale care oferă o comunicare indirectă.

Justificarea greşelii: dificultatea de a comunica verbal, direct, a făcut ca nativii să se orienteze către cărţi şi nu către oameni. De exemplu, cariera literară limitează relaţiile umane directe. Adeseori, dependenţa de lectură s-a instituit ca evadare dintr-o rutină plictisitoare. Ei tind să dea crezare numai surselor de informaţie „verificate“. Absenţa discernământului a dus la probleme de comunicare şi la neînţelegeri. Uneori, aceşti nativi sunt marcaţi de nevoia de a învinge sau de a depăşi sentimente de prostie sau de inferioritate.

Posibile soluţii: nativii trebuie să-şi dezvolte aptitudinile de comunicare latente, să-şi cultive intelectul în loc de a fi sclavul lui, să împărtăşească altora cunoştinţele în aşa fel încât ei să înveţe o dată cu ceilalţi, devenind artişti ai argumentării sau studenţi eterni.

Cum poate fi realizat Nodul Nord: e bine ca nativii să călătorească, urmărind însă să se stabilească într-un loc. Trebuie să se străduiască să-şi înţeleagă şi să se facă înţeleşi de colegi, de rude apropiate etc. Să studieze, dar să aibă în vedere utilizarea corectă a cunoştinţelor dobândite.

Esti nascut intre:    3 iunie 1944 – 15 decembrie 1945, 24 decembrie 1962 – 25 august 1964, 21 septembrie 1981, 25 septembrie 1981 – 16 martie 1983, 6 aprilie 2000 – 24 octombrie 2001

Nodul Nord in Rac

Punctul vulnerabil al nativilor cu Nodul Nord în Rac este nevoia lor de a controla situaţii sau oameni. Dacă urmăresc să-şi asume răspunderea pentru anumite momente din viaţa celorlalţi fără să li se ceară acest lucru, atunci ei vor proceda incorect, căci vor uzurpa responsabilitatea altora. Adevărata împlinire de care au nevoie este să recunoască în interiorul lor imensa contribuţie care le este specifică: aceea de a-i hrăni pe ceilalţi, aceea de a-i susţine la modul real matern. Ceea ce-şi doresc aceşti nativi este să deţină permanent un control absolut asupra fiecărui domeniu al vieţii lor. Nevoia de a crede că pot orice este imensă. Dar, pentru a-şi atinge acest scop, trebuie să-şi conştientizeze sentimentele şi starea de insecuritate, fiindcă astfel ei nu-şi mai ascund sau nu-şi mai reprimă emoţiile. Totodată, îşi vor dezvolta capacitatea de a percepe şi sentimentele celorlalţi.

Nativii cu Nodul Nord în Rac au darul de a-i hrăni pe ceilalţi şi de a le oferi susţinere, de aceea, orice activitate care le dă posibilitatea să hrănească (fizic, afectiv sau mental) reprezintă pentru ei o bucurie. Opţiunile lor profesionale includ ocupaţii legate de alimentaţie (restaurante, hoteluri, moteluri, case de vacanţă, comerţ public în alimentaţie sau meserii în industria alimentară, în special produse lactate etc.), reparaţii de locuinţe şi activităţile casnice. De asemenea, ei se descurcă foarte bine în vânzări şi investiţii imobiliare şi deţin un simţ sigur şi exact al afacerilor, alături de o excelentă capacitate pentru tranzacţii şi negocieri abile. Ei ştiu instinctiv ce trebuie să facă şi cum să obţină succesul în afaceri.

De dragul atingerii unui scop important, aceşti nativi vor face sacrificii deosebite. Pot munci din greu fără să se plângă, lăsând deoparte plăcerile personale şi amânând relaxarea. Mai mult, ei vor urmări direct orice activitate, ca totul să fie bine realizat, indiferent de efortul necesar, deoarece sunt maeştri în a realiza obiective. Talentul acesta ţine în aşa măsură de înzestrările înnăscute, încât aproape că este subconştient. În absenţa unui scop care să-i mobilizeze, e posibil ca înzestrările lor naturale să degenereze în dorinţa de a deţine controlul asupra celorlalţi.

Nativii cu Nodul Nord în Rac au tendinţa de a lua totul foarte în serios. Având o atitudine serioasă, ei îi fac pe ceilalţi să creadă că sunt inabordabili. Cel mai profund dar al lor este să se apropie de oameni, de aceea trebuie să fie lucizi şi să lase deoparte atitudinea semeaţă care îi ţine pe toţi la distanţă. Nativii cu Nodul Nord în Rac au o sensibilitate fluctuantă faţă de sentimente: sunt fie hipersensibili, fie total insensibili. Dacă vor deveni conştienţi de legătura lor emoţională cu ceilalţi, vor vorbi sau se vor comporta fără să rănească pe nimeni şi vor evita astfel situaţiile în care îşi pot răni, până la urmă, propriile sentimente.

Sunt oameni practici şi dispuşi să muncească din greu, au un instinct sigur şi un talent înnăscut pentru a organiza totul, în aşa fel încât să realizeze un obiectiv de amploare. Le este dificil să accepte vreun ajutor, deoarece cred că ceilalţi nu cuprind cu privirea tabloul de ansamblu. Aceşti nativi au de învăţat că nimeni nu poate vedea toate posibilităţile şi că viaţa ar putea fi mult mai uşoară dacă ei ar ţine cont de opiniile altora, înainte de a începe să acţioneze.

Indiferent de rolul pe care îl joacă (şef, iubit, angajat, prieten etc.), nativii cu Nodul Nord în Rac sunt, în foarte mare măsură, oameni de nădejde – îşi ţin întotdeauna cuvântul şi-şi respectă angajamentele. Ei se mândresc cu devoţiunea lor neclintită faţă de răspunderile asumate, dar fac un ataşament extrem faţă de angajamentele pe care şi le asumă chiar şi atunci când nu e necesar sau le respectă chiar şi după ce ele nu mai sunt oportune. De asemenea, îşi sacrifică grija faţă de propria persoană şi desconsideră propriile trebuinţe numai pentru a onora o promisiune.

Ideea de a-şi ţine cuvântul este bună, dar ataşamentul faţă de această idee poate să-i facă să piardă legătura cu trăirile lor interioare şi cu experienţe împlinitoare în plan emoţional, care îi ajută să evolueze. Nativii cu Nodul Nord în Rac dovedesc o pasionalitate controlată şi un extraordinar autocontrol. Relaţiile cu mare forţă emoţională reprezintă o provocare imensă şi, la nivel ultim, ele pot să-i elibereze.

Când aceşti nativi interacţionează cu cineva care le stimulează pasiunea, impulsurile lor primare se activează şi tind să preia conducerea. Deoarece au fost suprimate, ele par acum copleşitoare ca intensitate. Practic, nativii cu Nodul Nord în Rac se tem cel mai mult exact de ceea ce-şi doresc. Nimic altceva din această viaţă nu-i poate împlini cu adevărat. Pasiunea poate fi cea mai mare sursă de durere şi frustrare pentru ei, dar şi acea provocare care să-i ducă dincolo de limitările pe care şi le-au impus şi să-i vindece de barierele dureroase pe care le-au ridicat între ei şi ceilalţi.

Aceşti nativi trebuie să se concentreze asupra propriilor lor resurse care înseamnă certitudinea de „a fi“, ceea ce este esenţial pentru ei, ca să realizeze o comuniune profundă, autentică. Din interiorul acestei certitudini se pot aventura în afară să interacţioneze liniştiţi cu ceilalţi. Dacă energia celorlalţi devine prea intensă sau creează o dispersie, se pot retrage în ei înşişi. Dar, dacă ei nu sunt siguri de resursele lor, ei se pot identifica, în mod greşit, cu resursele celorlalţi oameni, urmărind să-i ţină sub control ca să asigure stabilitatea relaţiei. Dacă nativii cu Nodul Nord în Rac sunt în contact cu „căminul“ propriu (propriul corp), atunci ei se simt mult mai bine în preajma altor oameni.

În relaţiile apropiate, aceşti nativi au tendinţa să-şi ascundă, faţă de alţii, sentimentele, ceea ce-i împiedică să creeze intimitatea pe care o caută şi relaţiile care să le aducă împlinire. Pentru nativii cu Nodul Nord în Rac, tendinţa de a ţine lucrurile sub control este capcana majoră în relaţiile lor apropiate. Ea a devenit un automatism atât de profund înrădăcinat, încât ei nici nu-şi dau seama că o au. Urmărind să dirijeze comportarea celuilalt şi fiind foarte flexibili, ei calculează întotdeauna doi paşi în avans. De exemplu, dacă  percep că fiinţa apropiată se simte „prizonier“ şi vrea să rupă relaţia, e posibil să-şi ia o vacanţă pentru a-i da celuilalt mai mult spaţiu, astfel ca el să nu plece. Ei sunt dispuşi să-şi sacrifice propriile sentimente în mod exagerat ca să-i menţină pe cei din jur satisfăcuţi şi „sub control“.

Deşi semenii îi percep ca fiind insensibili, aceşti nativi sunt, de fapt, extrem de sensibili atât faţă de emoţiile lor cât şi faţă de emoţiile celorlalţi pe care nu ştiu să le stăpânească. Până când nu-şi vor forma un sistem care să folosească legăturile emoţionale dintre ei şi ceilalţi cu încredere şi uşurinţă, reacţia lor automată va fi să ţină sub control fie fiinţa altora, fie propria lor fiinţă, considerând că aşa elimină problema emoţiilor copleşitoare.

Datorită obişnuinţei de a-şi asuma răspunderi, aceşti nativi se cred răspunzători pentru sentimentele celorlalţi, motiv pentru care, încă o dată, îşi suprimă emoţiile, pentru a nu-l supăra pe celălalt. De fapt, ei nu fac nimănui o favoare, însă tăinuirea sentimentelor împiedică însănătoşirea deplină a situaţiei. Aceasta au de învăţat nativii cu Nodul Nord în Rac: să nu-şi suprime sentimentele doar pentru a fi pe placul altuia. Ceea ce-şi doresc nativii cu Nodul Nord în Rac în relaţiile lor este să se simtă în siguranţă şi să ştie că sunt iubiţi pentru ceea ce sunt. Dar ei fac acest lucru aproape imposibil, fiindcă, de vreme ce nu se dezvăluie pe ei înşişi, cum ar putea ceilalţi să-i cunoască şi să-i iubească? Cea mai mare provocare pentru ei este să accepte că sunt vulnerabili.

Lor le este atât de teamă să-şi recunoască sentimentele, încât le este greu să-i lase pe ceilalţi să le fie mai apropiaţi. Ei nu vor să fie răniţi. Teama de a fi rănit este mult mai gravă decât trăirea reală a unui sentiment intens. Nativii cu Nodul Nord în Rac fug de sentimentele lor, fiindcă nu le sunt familiare dar, pe măsură ce obişnuiesc să şi le comunice, descoperă o neaşteptată profunzime în viaţa lor interioară. Nativii cu Nodul Nord în Rac se tem că vor fi copleşiţi de sentimente şi că vor pierde astfel controlul. Chiar dacă s-ar întâmpla să fie „duşi“ într-o direcţie greşită, ei pot întotdeauna să scape prin simpla aplicare a capacităţii lor înnăscute de a-şi asuma răspunderi.

Este bine  ca  nativii cu Nodul Nord în Rac să fie ceea ce sunt ei cu adevărat şi nu ceea ce este „social acceptabil“. Ei au de învăţat că, dacă nu-şi comunică sentimentele şi dacă nu acţionează pe baza lor, nu va mai exista o „altă ocazie“. Emoţiile trebuie recunoscute în momentul în care apar, iar ei nu trebuie să se judece deloc critic dacă acţionează în conformitate cu ele. Pentru ei, autenticitatea reprezintă singura cale corectă.

Atunci când ceilalţi sunt stresaţi, aspectul de „tată dominator“ al nativului cu Nodul Nord în Rac are tendinţa de a-i spune celuilalt ce să facă pentru a-şi elimina emoţiile negative. Ei desconsideră sentimentele celorlalţi şi le desconsideră şi pe ale lor, fapt care îi face pe oameni să se simtă neînţeleşi. Nativii cu Nodul Nord în Rac trebuie să-şi amplifice empatia, ascultându-i pe ceilalţi şi înţelegându-i suferinţa, aşa cum o mamă  îşi înţelege copilul; apoi pot să ofere sugestii practice care vor fi utile.

Aceşti oameni sunt aici pentru a se îngriji de trebuinţele altora, dacă o fac, ei vor evolua şi vor dobândi siguranţă. Dacă se opresc din drum şi îi ajută pe alţii, atunci, automat, îşi vor satisface şi propriile trebuinţe. Ei sunt hrăniţi şi împliniţi pe măsură ce-i hrănesc pe ceilalţi.

Pentru a se simţi în siguranţă, nativii cu Nodul Nord în Rac trebuie să fie mereu preocupaţi de un proces şi nu de un scop. Acest fapt va elimina posibilitatea ca ei să abuzeze de oameni, să-i exploateze sau să-i rănească emoţional. Dacă, uneori, se activează tendinţa lor de a ţine totul sub control, sau tendinţe mentale excesive, să-şi aducă aminte că acestea sunt tot atâtea surse de suferinţă.

Esti nascut intre: 4 noiembrie 1942 – 2 iunie 1944, 11 iunie 1961 – 23 decembrie 1962, 6 ianuarie 1980 – 7 ianuarie 1980, 13 ianuarie 1980 – 20 septembrie 1981, 22 septembrie 1981 – 24 septembrie 1981, 21 octombrie 1998 – 6 aprilie 2000

Nodul Nord in Leu

Punctul vulnerabil pentru nativii cu Nodul Nord în Leu este nevoia lor copleşitoare de a fi acceptaţi de către colegi şi prieteni. Dar prietenii nu le pot da niciodată destul sprijin, astfel ca ei să se evidenţieze ca individualitate şi să profite de ocaziile incitante ale vieţii. Ei înşişi trebuie să devină prietenul lor cel mai bun şi să aibă curajul să descopere singuri fericirea.

Aceşti nativi sunt făcuţi pentru profesii care răsplătesc efortul creator individual. Arta spectacolului în special, activităţile care au legătură cu copiii, plasamentele financiare, jocurile şi sporturile sau orice altă ocupaţie care îi pune în prim-plan, face să se manifeste copleşitoarea lor energie creatoare într-un mod constructiv, care aduce tuturor fericire.

Nativii cu Nodul Nord în Leu au darul obiectivităţii – ei pot vedea cu exactitate care este „jocul“. Dacă se implică în profesii de natură tehnico-ştiinţifică (om de ştiinţă, inventator, inovator, cercetător, inginer etc.), atunci viaţa lor se poate umple de vitalitate şi de bucurie, iar ei prosperă tocmai pentru că îşi utilizează acest talent în activităţi intens creative.

Nativii cu Nodul Nord în Leu sunt foarte dotaţi pentru observaţie, dar trebuie să treacă şi de cealaltă parte a barierei, cea a acţiunii, pentru a crea schimbări în lumea fizică. Nu trebuie să se limiteze la a vedea ce se petrece, ci să participe activ la transformarea realităţii în ceva pozitiv, inclusiv pentru ei înşişi. Scopul lor este să înveţe cum să obţină ceea ce vor ei, printr-o „implicare detaşată“. Una dintre cele mai importante lecţii de viaţă pentru ei, este să recunoască faptul că au forţa – de fapt, un talent special – schimbărilor constructive, ori de câte ori cunosc „ansamblul“ momentului. Datoria lor este să urmeze ceea ce îl face fericit pe copilul din ei, copil la care trebuie să se raporteze permanent, deoarece aceasta le amplifică sentimentul de fericire.

În situaţiile de grup, nativii cu Nodul Nord în Leu se pot confrunta cu problema exprimării propriei personalităţi. Ar fi de folos ca ei să înţeleagă natura reală a unui grup. Grupurile pe a căror susţinere se poate conta sunt grupuri de fiinţe cu personalitate puternică. Ele apar spontan, în virtutea unor afinităţi naturale. Dacă aceşti nativi vor să aibă relaţii de grup sănătoase, ei trebuie să manifeste o astfel de personalitate. În procesul de afirmare, ei vor lua în consideraţie şi vor respecta cu adevărat personalitatea celorlalţi. Alianţele vor include respect faţă de natura lăuntrică unică a fiecăruia şi nimeni nu va ceda în faţa voinţei şi aşteptărilor nimănui.

Aceşti nativi au un talent unic de a manifesta în lumea materială orice lucru la care visează. Pentru ei, vitalitatea izvorăşte din asumarea riscurilor. Nativii cu Nodul Nord în Leu trebuie să înveţe să aibă permanent în minte scopul lor. Ei sunt atât de uşor distraşi de multitudinea de oportunităţi pe care le oferă viaţa, încât au probleme ori de câte ori trebuie să rămână fideli scopului care i-a incitat. Trebuie să-şi întărească voinţa şi să-şi urmeze drumul, indiferent de abateri sau obstacole, considerându-se jucători şi nu observatori.

Nativii cu Nodul Nord în Leu trăiesc mereu cu speranţa că vor dobândi suficientă cunoaştere pentru a avea încredere să pornească la acţiune. În realitate, la nivel subconştient, nevoia de cunoaştere totală funcţionează drept scuză pentru amânarea acţiunii: ei pot ieşi din acest impas, admiţând că nu este o catastrofă dacă vor greşi uneori. A greşi e omeneşte şi, adesea, greşeala oferă cunoaşterea „practică“ despre ceea ce este cu adevărat eficient în viaţă.

Într-un fel, nativii cu Nodul Nord în Leu au, în multe privinţe, o solidă încredere în ei înşişi, care vine din încrederea lor totală în ceea ce cred ei că ştiu; limitându-se însă numai la atât, îi paşte riscul ideilor rigide, precum şi limitarea potenţialul creator. Lor li se potriveşte mai degrabă bucuria, curiozitatea şi însufleţirea copilului de a face experienţe noi, urmând „glasul inimii“ şi experimentând diverse lucruri, chiar dacă alţii nu au curajul să procedeze la fel.

Nativii cu Nodul Nord în Leu au o excelentă dotare scenică şi pot juca orice rol pe care şi-l aleg. Obiectivitatea îi ajută să construiască strategii excelente. O dată ce au un scop ferm fixat în minte, ei îşi dau seama cum trebuie să-şi joace rolul alături de sau împreună cu ceilalţi oameni, pentru a-şi realiza visul. Acest talent le poate fi util îndeosebi în situaţiile în care nu se simt în siguranţă. Dacă privesc totul ca pe un joc, atunci abilitatea lor naturală de actor îi va face să „dea lovitura salvatoare“.

Atunci când trebuie să pună în discuţie o problemă cu încărcătură emoţională, tendinţa lor este să se retragă. Fie rămân tăcuţi, întrerupând comunicarea cu celălalt, fie ies din acea situaţie pentru a evita să se mai confrunte cu problema respectivă, iar lipsa lor de participare frânge, adesea, inimile celor care doresc să-i iubească. Mai mult chiar, atunci când se retrag, devin inaccesibili. Apoi, când consideră că intensitatea emoţională s-a diminuat, se reîntorc şi se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut. Dar, în acest fel, problemele nesoluţionate se adună, una după alta şi, în cele din urmă, fiinţa iubită se retrage şi ea, emoţional sau fizic, din relaţie. Nativii cu Nodul Nord în Leu au tendinţa de a nega realitatea. În loc să facă aceasta, mai bine să înveţe să-şi utilizeze energia creatoare pentru a schimba lucrurile aşa cum le doresc ei şi nu să se detaşeze de starea reală a lucrurilor. Răspunsul este angajamentul pentru o participare activă. Nativii trebuie să aibă încredere în darul lor de a recunoaşte cu precizie o legătură de iubire autentică şi suficientă răbdare pentru a da celuilalt posibilitatea să constate profunzimea legăturii. Cea mai bună alegere pentru ei este să abordeze fiinţa respectivă pe baza unei relaţii de prietenie, fără presiuni, punându-i la dispoziţie timpul necesar unei relaţii autentice.

Acestor nativi le plac relaţiile romantice şi au cu adevărat nevoie de ele pentru a-şi activa creativitatea. Problema este că, după ce relaţia s-a desfăşurat bine o vreme, ei ajung „în pană de energie şi obosesc, deoarece merg în forţă întreţinând tot timpul focul pasiunii, anume ca să scoată la suprafaţă ceea ce are celălalt mai bun. Menţinându-l pe celălalt „în mijlocul scenei“, ei îşi neglijează expresia creativă şi atenţia care i se cuvine. Aceşti nativi sunt maeştri ai strategiei. Nativii cu Nodul Nord în Leu au o capacitate înnăscută de a sesiza lucrurile înainte ca ele să se manifeste: a aprecia o formă de artă înainte ca alţii să-i descopere valoarea, a vedea oportunităţi în domeniul imobiliar înainte ca ideea să fie gândită de către alţii, a remarca anumite tendinţe înainte ca ele să devină oficiale. Au de învăţat că înzestrarea de a sesiza „jocul“ le dă un atu pentru a-l câştiga! Mai mult, participarea lor onestă poate îmbunătăţi, în folosul tuturor, calitatea jocului.

Pentru aceşti nativi, viaţa este dedicată poziţiei de lider. Misiunea lor este ca, printr-o conducere sănătoasă, să prevină nedreptăţile de orice fel, întrucât pot interveni să schimbe cursul evenimentelor, înainte ca ele să-i surprindă. Nativii cu Nodul Nord în Leu sunt actori înnăscuţi. Când se află pe scenă, întreaga lor fiinţă străluceşte, fiindcă iubesc actul de a-i face pe oameni fericiţi: într-adevăr, pentru aceasta au şi venit ei aici– pentru a dărui iubire altora, în mod direct şi „la scenă deschisă“. Exact aşa este relaţia dintre prezentator şi auditoriu – personală – motiv pentru care şi au succes în acest domeniu.

Nativii cu Nodul Nord în Leu domină publicul prin puterea emoţiilor pe care le transmit. Ei pot proiecta în afară tot ce se află în inima lor, ţinând sub control emoţiile celorlalţi şi dirijându-le într-o nouă direcţie, simţind aproape fizic deplasarea acestei energii, ca şi cum toate trăirile la un loc ar fi legate între ele. Este un sentiment de stăpânire şi de putere, dar este pozitiv şi generează entuziasm, empatie şi chiar fenomenul de catharsis. Aceşti oameni sunt energizaţi într-o măsură imensă în procesul „rolului“, al interpretării. Dacă ei transmit tuturor forţa transfiguratoare a artei, atunci fiecare va simţi puterea vindecătoare şi purificatoare a acestei legături. Nativii cu Nodul Nord în Leu au o capacitate incredibilă de a crea, folosind imaginaţia creatoare şi vizualizarea. Ei pot atrage oamenii şi situaţiile pe care le doresc doar prin puterea dorinţei lor. Ceea ce le revine este să accepte noile oportunităţi care li se oferă. Problemele apar dacă ei caută să analizeze şi să judece aceste oportunităţi, deoarece pierd sincronizarea.

Uneori, cea mai mare provocare căreia trebuie să-i facă faţă nativii cu Nodul Nord în Leu constă în a începe acţiuni care îi fac fericiţi. Ei sunt atât de obişnuiţi să facă aceasta pentru toţi ceilalţi, încât au tendinţa de a-l „uita într-un colţ“ pe copilul vesel din ei. Copilul interior reprezintă distracţia, jocul, asumarea riscurilor şi a face doar ceea ce ne face fericiţi. Ori de câte ori acţionează impulsionaţi de copilul din ei, fiinţa lor devine mai puternică.

Esti nascut intre: 16 ianuarie 1941 – 3 noiembrie 1942, 16 decembrie 1959 – 10 iunie 1961, 6 iulie 1978 – 5 ianuarie 1980, 8 ianuarie 1980 – 12 ianuarie 1980, 26 ianuarie 1997 – 20 octombrie 1998

Nodul Nord în Fecioară

Punctul vulnerabil pentru nativii cu Nodul Nord în Fecioară este sentimentul de victimă. Dacă ei privesc în interiorul lor, pot descoperi ce structuri exterioare trebuie să creeze, pentru a-şi oferi forţă şi direcţie. Capcana pe care trebuie să o evite ei este căutarea fără sfârşit a unui salvator căruia să i se poată abandona. Singura cale ca ei să-şi realizeze scopurile este aceea de a-şi organiza viaţa în felul în care ei au nevoie, astfel încât să se simtă siguri şi puternici. Ei trebuie, pur şi simplu, să înceapă să participe activ la mersul vieţii.

Ei trebuie să înveţe să fie utili altora. Aceşti nativi pot fi excelenţi medici, stomatologi, infirmiere sau orice fel de ajutor, deoarece astfel de profesii le oferă oportunitatea de a-şi folosi energiile vindecătoare, făcându-se şi utili într-un mod practic. Alte alegeri bune sunt: psiholog, terapeut, dietetician, contabil, organizator şi muncitor. Capacitatea de a perfecţiona lucrurile, în planul fizic, le este caracteristică – şi sunt mult mai talentaţi pentru aceasta decât oricine altcineva de pe întreaga planetă.

Un alt motiv pentru care profesiile legate de terapeutică sunt alegeri excelente pentru ei este acela că în aceste profesii au importanţă  „mărunţişurile“ vieţii. În astfel de domenii în care succesul depinde atât de mult de atenţia acordată detaliilor, nativii cu Nodul Nord în Fecioară sunt forţaţi să se menţină în prezent. Pentru ei, demersul de a crea ordine la nivel fizic elimină stresul psihic.

Atunci când se confruntă cu o problemă, nativilor cu Nodul Nord în Fecioară le este de folos, de regulă, să consulte un terapeut sau să se „elibereze“ discutând problema cu un prieten, deoarece interacţiunea cu o altă fiinţă le permite să-şi însuşească un punct de vedere mai practic. Imaginaţia lor este atât de activă, încât, dacă sunt singuri, au tendinţa de a exagera problemele şi de a-şi imagina tot felul de situaţii nerezolvabile, eventuale reacţii din exterior le confirmă dacă temerile lor au o bază reală sau dacă sunt produsul acestei imaginaţii excesiv de active.

Dacă îşi depăşesc emoţiile şi îşi folosesc marea lor capacitate de a se concentra asupra atingerii unui obiectiv, atunci pot deveni maeştri ai discernământului, alegând lucid şi ferm ceea ce este eficient de ceea ce nu este, atingând succesul într-un timp uimitor de scurt.

Aceşti nativi pot fi ei înşişi excelenţi consilieri, atât ca profesionişti cât şi atunci când îşi ajută prietenii. Oamenii simt imensa lor empatie şi se încred în mod natural în ei, deoarece mintea lor analitică le permite să dea sfaturi concrete, cu caracter practic; la acestea se adaugă şi abilitatea remarcabilă de a combina intuiţia cu bunul simţ.

Nativii cu Nodul Nord în Fecioară au un puternic simţ al binelui şi al răului. În momentul în care şi-au făcut o imagine clară despre obiectivul lor, ei deja l-au supus unei analize mentale riguroase, pentru a fi siguri că motivaţia e clară, că obiectivul e benefic şi  foloseşte şi celorlalţi.

Pentru ei, un lucru care le dă multă putere este acela de a avea o prezentare a evidenţelor, astfel încât să vadă cum a fost anul trecut şi cum este, prin comparaţie, anul curent. Tot ceea ce îi ţine pe nativii cu Nodul Nord în Fecioară concentraţi asupra momentului prezent devine o ocupaţie pe care ei ajung s-o iubească. Domeniul calculatoarelor poate fi excelent pentru ei, fiindcă, iarăşi, implicarea fizică şi detaliile îi menţin concentraţi asupra momentului prezent. Ei excelează în orice profesie – şi sunt foarte fericiţi când o practică – ce solicită atenţia asupra detaliilor.

Pentru nativii cu Nodul Nord în Fecioară antidotul împotriva suferinţelor interioare este să-i ajute pe ceilalţi. Ei au sentimentul profund al legăturii cu umanitatea şi o compasiune deosebită faţă de durerile altora. Chiar dacă cineva greşeşte faţă de altcineva, ei îi înţeleg de regulă pe amândoi, fiindcă au tendinţa înnăscută de a nu judeca pe nimeni. Inima lor vibrează întotdeauna alături de suferinţa altuia. Aceşti nativi trebuie să înveţe să-şi urmeze compasiunea. Ei au certitudinea că se află aici pentru a-i ajuta pe oameni. Pentru a fi fericiţi, ei trebuie întotdeauna „să repare“ ceva. Munca în scopuri umanitare sau ajutorul dat prietenilor şi familiei îi face să se simtă folositori şi împliniţi. De regulă, nu simt nici o motivaţie să promoveze idei abstracte precum eradicarea subnutriţiei în lume, instaurarea păcii mondiale sau susţinerea protecţiei mediului. Ei ajută oamenii la modul practic, concret, răspunzând solicitărilor de genul „mi-e foame“ sau „am reacţii alergice la mediul în care trăiesc”.

Nativii cu Nodul Nord în Fecioară au tendinţa să se orienteze prea mult către interior. E posibil să fie dificil de aflat ce se petrece în minţile acestor oameni, deoarece primul lor instinct este să se retragă. Mulţi nu reuşesc să-i înţeleagă, astfel că, uneori, sentimentele lor nu sunt luate în consideraţie. Tendinţa de a se interioriza îi dezavantajează, în special în relaţiile sociale.

Nativii cu Nodul Nord în Fecioară trebuie să transceandă tendinţa de a renunţa. Învingerea opoziţiilor este o parte a procesului necesar ca ei să dobândească forţă interioară şi încredere în ei înşişi. O rezolvare pentru automatismul de a se retrage şi de a ceda este aceea de a înţelege că viaţa lor nu devine cu nimic mai bună dacă ei se interiorizează şi fug. Viaţa îi va pune de fiecare dată faţă în faţă cu aceeaşi situaţie – chiar dacă în contexte diferite – astfel ca ei s-o depăşească la un moment dat.

Nativii cu Nodul Nord în Fecioară reacţionează uneori faţă de ceilalţi în extreme, fiind fie excesiv de concentraţi, fie total relaxaţi, prea încrezători sau prea suspicioşi, complet deschişi sau total distanţaţi şi invulnerabili. Ei pot avea trăiri emoţionale foarte intense. Pentru a evita astfel de probleme, e bine să se concentreze asupra fiecărei situaţii, să facă evaluarea exactă a oamenilor implicaţi şi apoi să decidă care este cea mai eficientă abordare.

Această problemă a extremelor este legată şi de tendinţa lor de a visa cu ochii deschişi, în loc să fie atenţi la detaliile lui „aici şi acum“.

Este foarte important pentru nativii cu Nodul Nord în Fecioară să menţină în jurul lor un mediu curat, atât acasă cât şi la serviciu. Ordinea şi organizarea înconjurătoare le conferă claritate mentală şi forţă fizică în viaţa de zi cu zi. Când cad pradă anxietăţii –– cea mai bună soluţie, uneori, este să se apuce de curăţenie, să facă ordine în hârtiile de pe birou, să spele vase sau chiar să se ocupe de grădinărit – toate aceste îndeletniciri simple au efect terapeutic pentru ei, fiindcă le transformă anxietatea în „productivitate“.

În domeniul planificării, aceşti nativi ating, uneori, extremele. Ei consumă atât de mult timp planificându-şi viaţa, încât uită s-o trăiască. Aceasta se poate manifesta ca o fază de conştiinciozitate excesivă, de „manie a muncii“. Apoi, prin compensaţie, nu-şi mai planifică nimic, îşi pierd energia şi se „dizolvă“ într-o viaţă aproape ştearsă. Pentru a da vieţii lor o structură şi un sens, nativii cu Nodul Nord în Fecioară au nevoie să-şi definească în mod conştient scopurile şi să-şi utilizeze în mod corespunzător timpul pentru muncă, studii, prieteni, distracţie, relaţii şi aşa mai departe. Este în avantajul lor să-şi întocmească o listă cu priorităţi şi să-şi structureze conştient programul, special ca să trăiască o viaţă împlinită şi echilibrată.

O altă capcană cu care se confruntă este abandonarea respectului de sine. Ei au tendinţa de a preţui fiinţa pe care o iubesc mai mult decât pe ei înşişi. Dacă vor ca relaţiile lor intime să fie reuşite, este mult mai bine să aprecieze relaţia ca atare, nu neapărat persoana iubită.

Nativii cu Nodul Nord în Fecioară sunt atraşi, adesea, de către oameni cu calităţi care lor le lipsesc: forţă, capacitate de a se impune, hotărâre etc., dar de fiecare dată se ataşează de o astfel de persoană urmărind – conştient sau nu – să asimileze de la ea calităţile respective. Realizând ce calităţi ale celuilalt îi atrag, ei vor pune cu luciditate în centrul relaţiei nu pe cel drag, ci urgenţa de a-şi trezi şi dinamiza calităţile respective în ei înşişi. Această abordare le conferă mai multă obiectivitate şi suficientă distanţare emoţională pentru a-şi menţine propria identitate, ceea ce va face ca relaţia să aibă o desfăşurare liniştită pentru amândoi.

Atunci când apar probleme în relaţiile lor, aceşti nativi evită să lupte sau să exprime o emoţie mai puternică. Ei nu înţeleg că tensiunea creată este apelul fiinţei iubite ca ei să se apropie mai mult şi să-şi folosească incredibilul lor talent de a crea ordine în haos. Întotdeauna, haosul din relaţia lor este un semn că a sosit momentul de eficienţă în lucrul cu „mărunţişurile“ de zi cu zi. Ei sunt maeştri în a remedia problemele sută la sută dacă află soluţii practice.

Nativilor cu Nodul Nord în Fecioară le plac extrem de mult programele cu caracter autodidactic şi sunt talentaţi pentru tot ceea ce implică analiză şi tehnică. Au o înzestrare specială pentru lucrul asupra lor înşişi. Ei se bucură de o înţelegere psihologică naturală la fel de profundă, ceea ce le conferă, totodată, puterea de transformare.

Dieta şi sănătatea sunt importante pentru aceşti nativi. În egală măsură, sportul îi ajută să se simtă puternici din punct de vedere fizic, astfel încât încrederea în ei înşişi să poate înflori. Un program regulat de exerciţii fizice este esenţial pentru aceşti nativi.

Ei sunt, de fapt, ca un dinam – sunt capabili să realizeze într-o oră ceea ce ar face o persoană obişnuită în cinci ore. Problema lor nu este lipsa aptitudinilor, ci necesitatea de a-şi linişti psihicul, astfel încât să facă faţă provocării de a se confrunta cu lumea.

Listele sunt mijloace excelente care îi ajută pe aceşti nativi să-şi organizeze gândurile. Planificarea le permite să-şi concentreze energia mentală şi să dobândească un simţ al participării ordonate şi al puterii lor în lumea materială.

Esti nascut intre: 9 octombrie 1939 – 15 ianuarie 1941, 17 iunie 1958 – 15 decembrie 1959, 8 ianuarie 1977 – 5 iulie 1978, 1 august 1995 – 25 ianuarie 1997

Nodul Nord în Balanţă

Punctul vulnerabil pentru nativii cu Nodul Nord în Balanţă o constituie convingerea că ceilalţi trebuie să le satisfacă permanent dorinţele, ca ei să se simtă în siguranţă când, dimpotrivă, au nevoie să se apropie de oameni cărora ei să le dăruiască.

Cel mai mult doresc să-şi manifeste propria personalitate, să fie în centrul atenţiei şi să se descopere pe ei înşişi. Pentru a realiza toate acestea, ei trebuie să-şi comute atenţia de la propria persoană la natura oamenilor care au fost atraşi către ei.

Aceşti nativi sunt excelenţi consilieri, diplomaţi şi artizani ai păcii. Excelează, de asemenea, în domenii care au legătură cu arta şi pot fi extraordinari prezentatori sau purtători de cuvânt. Extrem de dotaţi, pot avea succes material şi renume în orice profesie care implică rolul de susţinător.

De asemenea, au ca însuşiri înnăscute independenţa şi capacitatea de a conduce. Dacă îşi folosesc încrederea în ei înşişi, ca instrument al păcii şi dreptăţii, atunci vor avea foarte multe rezultate bune. Dar, dacă ei aleg profesii care să le menajeze propria lor libertate, vor fi întotdeauna nemulţumiţi şi departe de idealul propus.

Au capacitatea de a întreprinde acţiuni constructive în condiţii de disciplină personală strictă şi de privaţiuni. Nativii cu Nodul Nord în Balanţă se simt foarte bine atunci când se confruntă cu problema supravieţuirii proprii în circumstanţe ostile. Strădania intensă de a atinge un obiectiv prin sacrificiu, mobilizându-şi resursele, trecând prin teste şi ieşind victorios, le confirmă valoarea personală.

Una dintre lecţiile nativilor cu Nodul Nord în Balanţă este frumuseţea diferenţelor specifice unei persoane. Ceea ce sunt ei şi ceea ce au de oferit într-o relaţie poate fi foarte diferit de ceea ce este celălalt şi de ceea ce are el de oferit. Astfel, ei trebuie să dea atenţie diferenţelor individuale şi să aprecieze ce aduce fiecare în relaţie.

Definiţia pe care o dau ei puterii include, de regulă, curaj, efort intens, disponibilitatea pentru sacrificiu şi suportarea privaţiunilor, focalizare totală asupra scopului, disciplină, iniţiativă fermă (mentalitatea eroului), modul de a acţiona „în forţă“ şi voinţa de a-şi asuma riscuri personale. Există însă şi alte puteri pe care aceşti nativi nu le au şi pe care asociaţii le pot aduce în viaţa lor, precum capacitatea de a aprecia procesul de atingere a scopului, aptitudini pentru comunicare, empatie, capacitatea de a fi agreabil, capacităţi analitice şi înzestrarea pentru lucrul cu detaliile, diplomaţie, sensibilitate faţă de trebuinţele altora, gustul aventurii, aptitudini manageriale, creativitate şi inventivitate, puterea compasiunii. Ca să se bucure de avantajele asocierii, trebuie să aprecieze faptul că ceilalţi sunt diferiţi de ei.

Ei acum sunt aici pentru a-i ajuta pe ceilalţi să devină mai puternici. Actul de a dărui le conferă o imensă încredere şi o imensă pace.

Viaţa le rezervă şansa extinderii propriului suflet, dacă ei îl vor iubi sincer pe celălalt, măcar atât cât se iubesc pe ei înşişi. Nativii cu Nodul Nord în Balanţă trebuie să perceapă armonia socială internă, care îi va ajuta să-şi îndrepte atenţia către ceilalţi şi să înceteze a se mai pune pe ei înşişi pe primul loc.

Important pentru nativii cu Nodul Nord în Balanţă este să fie, pur şi simplu, ei înşişi. Orientându-se către susţinerea celuilalt, ei se vor detaşa de defectele proprii şi, cu vremea, vor reuşi să şi le corecteze.

Nativilor cu Nodul Nord în Balanţă le este sete să fie permanent aprobaţi şi incluşi în sfera celuilalt, trăind o reală relaxare şi fericire ori de câte ori ceilalţi îi hrănesc cu iubire. Contează aici metodele pe care le utilizează pentru a capta atenţia oamenilor: fie se simt atraşi în competiţie, fie au realizări în exces, fie deţin iniţiative pentru care nu se consultă cu nimeni. Ei sunt „pe recepţie“ doar faţă de propria lor nevoie şi niciodată faţă de celălalt, ceea ce face ca nativii cu Nodul Nord în Balanţă să se comporte ca într-o competiţie în situaţii în care cooperarea ar fi mult mai în avantajul lor. Capacitatea de a construi relaţii este, de fapt, talentul incredibil al acestor nativi, dar ei nu sunt conştienţi de el. Ceea ce vor este corect, dar metodele nu sunt adecvate. În momentul în care nativii cu Nodul Nord în Balanţă înţeleg mecanismele unei relaţii, ei devin experţi în acest domeniu, deoarece au diplomaţie şi o sensibilitate aparte.

În această viaţă, nativii cu Nodul Nord în Balanţă trebuie să înveţe răbdarea. Viaţa lor se va desfăşura în modul cel mai fericit dacă îi includ şi pe ceilalţi în planul lor.

La un anumit nivel, aceşti nativi ştiu că această viaţă stă sub semnul asocierii şi, de aceea, ei caută, într-un mod activ, un asociat. În realizarea obiectivelor personale, succesul este asigurat dacă se asociază cu cineva. A pune pe primul loc atenţia şi consideraţia acordate celuilalt reprezintă chestiuni esenţiale pentru nativii cu Nodul Nord în Balanţă care doresc să aibă relaţii reuşite.

Aceşti nativi au capacitatea de a „transplanta“ curajul în ceilalţi, dându-le încrederea necesară să facă lucruri pe care singuri nu le-ar fi făcut niciodată. Ei obţin mari succese în calitate de consultanţi de afaceri, psihologi, profesori, antrenori sau orice alt rol de acest gen.

Nativii cu Nodul Nord în Balanţă trebuie să înveţe să fie sensibili şi deschişi faţă de punctele de vedere ale celorlalţi, învăţând totodată să-şi împărtăşească sentimentele şi temerile. Ei nu-şi acceptă vulnerabilităţile şi consideră că nimeni nu trebuie să le cunoască slăbiciunile. O altă chestiune pe care o au de învăţat este cum să ajungă la un grad mai mare de intimitate, intimitatea decurgând direct din sensibilitatea faţă de celălalt şi din curajul de a-şi dezvălui propria vulnerabilitate. Într-o relaţie de mare intimitate vor evolua foarte repede. Atunci când permit altora să le cunoască temerile, curajul lor înnăscut îi inspiră pe toţi ceilalţi să facă legături mai profunde.

Nativii cu Nodul Nord în Balanţă nu au simţul muncii în echipă, ei vor să-şi organizeze singuri munca şi nu au răbdare cu cei cărora le trebuie două sau trei zile pentru a face un lucru pe care ei îl fac într-o zi – şi încă foarte bine! Dar, o altă lecţie, este să-şi realizeze obiectivele muncind în echipă, întrucât nativii cu Nodul Nord în Balanţă deţin capacitatea incredibilă de a da putere celorlalţi şi de a vedea, în cazul fiecăruia dintre membrii echipei, cui anume i se cuvine mai multă încredere.

Aşa cum în viaţa lor intimă, pe primul loc se află relaţia personală, tot astfel, în viaţa socială, necesitatea principală a echipei tot pe locul întâi trebuie pusă. Ei trebuie să ia în considerare întotdeauna, în primul rând, ceea ce este mai bine pentru echipă. Aceasta va face ca fiecare să renunţe la individualism, amplificând sentimentele pozitive de interdependenţă.

Prin asociere, aceşti nativi îşi găsesc echilibrul în raporturile cu ceilalţi şi pot avea acces la anumite părţi ale personalităţii lor care, altfel, ar fi rămas inaccesibile. Alături de un asociat, viaţa nu mai este o trudă, ci un schimb pozitiv de energie, care face din descoperirea şi realizarea de sine un demers mai uşor şi mai vesel pentru amândoi.

Nativii cu Nodul Nord în Balanţă sunt făcătorii de pace naturali ai Zodiacului. Ei au talentul de a vedea clar ambele laturi ale unei situaţii sau ale unui conflict şi de a comunica în mod eficace persoanei B care este poziţia persoanei A şi viceversa. Armonia este stabilită prin înţelegerea obiectivă a poziţiei celuilalt. Această capacitate îi face apţi pentru a fi consilieri ai familiei sau ai celor care vor să se căsătorească – sau pentru orice alt rol care solicită armonizarea a două puncte de vedere diferite şi care include diplomaţia. Ca beneficiu secundar, atunci când nativii cu Nodul Nord în Balanţă îi ajută pe alţii să fie obiectivi, ei îşi perfecţionează propria capacitate de a respecta identitatea celorlalţi.

Aceşti nativi au talentul de a face o relaţie să reuşească prin apropiere, înţelegere, muncă în echipă şi satisfacţie. Atunci când îşi amintesc să-şi aplice talentul, ei aproape creează o situaţie de tip „câştig eu/câştigă şi el“. Cheia constă în a găsi împreună o rezolvare – important este că această viaţă, pentru nativii cu Nodul Nord în Balanţă, nu stă sub semnul ideii „fă lucrurile singur“. Ei au capacitatea de a înfrunta direct situaţiile. Trebuie doar să-şi amplifice disponibilitatea de a înţelege grijile celorlalţi şi de a colabora cu ei, pentru a transforma orice situaţie problematică într-o situaţie reciproc avantajoasă.

Esti nascut intre: 22 martie 1938 – 8 octombrie 1939, 5 octombrie 1956 – 16 iunie 1958, 11 iulie 1975 – 7 ianuarie 1977, 2 februarie 1994 – 31 iulie 1995

Nodul Nord în Scorpion

Punctul vulnerabil pentru nativii cu Nodul Nord în Scorpion este confortul, care îi poate duce în capcana unei permanente nevoi de acumulare, echivalentă cu o stagnare la toate nivelurile: fizic, afectiv, mental şi spiritual. Lecţia lor este să accepte riscul de a pierde confortul actual pentru a dobândi putere şi o stare mai elevată de vitalitate.

Ei cred că acumulând posesiuni financiare şi materiale vor dobândi confort şi stabilitate pentru „adevărata viaţă“. Una dintre lecţiile sale de viaţă este să-şi folosească înzestrările pentru a forma cu celălalt o adevărată echipă, în loc să menţină starea de separare (bani mei/banii tăi, resursele mele/resursele tale).

Aceşti oameni sunt mari editori, deoarece ei au capacitatea de a analiza gândurile altora, de a discerne intenţiile lor şi de a aduce orice material la lumină. Au talentul de a energiza proiectele şi afacerile altora, ceea ce le atrage ca răsplată generozitatea celorlalţi, ori de câte ori lucrează mai ales cu banii publici (bănci, asigurări) sau când se ocupă de investiţii. Ei excelează, de asemenea, ca psihologi, ca detectivi particulari sau în alte domenii de activitate ce implică descoperirea lucrurilor ascunse.

Nativii cu Nodul Nord în Scorpion au ca înzestrări înnăscute profunzimea şi hotărârea. Atunci când îşi folosesc aceste însuşiri, calitatea lor de „om de nădejde“ creează o stare de siguranţă pentru toţi cei implicaţi. Ei prosperă în profesii care necesită schimbări şi extinderi permanente, fiindcă ele fac parte din evoluţia lor personală.

Fiind maeştri în arta de a construi, în viaţa aceasta ei abordează totul cu mentalitatea constructorului – încet şi temeinic, fără să omită vreo etapă, fiind meticuloşi şi mergând pe calea cea grea pentru a fi siguri că vor obţine exact ce şi-au propus. Au nevoie de cunoştinţele altora pentru a ieşi din automatismele lor. Le-ar prinde bine dacă ar realiza că oamenii cu ritmuri mai rapide pot să aibă talente şi resurse care să-i ajute să-şi atingă mai repede scopurile, printr-o rută mai directă şi mai dătătoare de bucurie.

Ceilalţi tind în mod spontan să le ofere orice fel de susţinere, mai ales materială, ca să-i ajute. Totul este ca ei să accepte, ceea ce implică umilinţa de a-i lăsa pe ceilalţi în apropierea lor şi voinţa de a abandona proprietatea lor exclusivă. Dacă îi vor aprecia pe oameni recunoscându-le bunătatea, atunci vor primi în mod natural ajutorul care li se oferă.

Aceşti nativi posedă ştiinţa specială de a construi (o relaţie, o afacere etc.) lucruri care să dureze veşnic. Dar pentru a putea construi, mai întâi trebuie să cureţe terenul. Analogic vorbind, este timpul să abandoneze ceea ce-i apasă: trecutul, posesiunile materiale, plăcerile iluzorii, tot ce şi-a pierdut de mult utilitatea. Totodată, ei se despovărează şi de propriul lor trecut, lucru de altfel foarte bun: aceasta este prima parte a transformării.

Aceşti nativi trăiesc permanent un sentiment de criză legat de bani şi o dorinţă constantă de a acumula mai mulţi. Dacă doresc să fie bogaţi, aceşti nativi trebuie să înveţe mai degrabă să asigure circulaţia banilor decât să devină ei stăpânii lor. Dacă ei nu permit banilor să circule către alţii prin ei, atunci numai o mică parte li se poate întoarce, fiindcă ei nu sunt un „canal“ liber.

Este bine dacă nativii cu Nodul Nord în Scorpion permit altora să-i ajute, în loc să procedeze în maniera proprie – urmând „calea cea grea“. Au tendinţa de a nu lua în consideraţie ideile altora, care, corelate cu cele proprii, ar genera manifestarea elevată a valorii pe care o urmăresc. Nativii cu Nodul Nord în Scorpion trebuie să înveţe să aprecieze valoarea soluţiilor celorlalţi şi să aplice cu recunoştinţă aceste soluţii.

Nativii cu Nodul Nord în Scorpion se ridică la o valoare superioară dacă învaţă cum să interacţioneze cu ceilalţi, să fie receptivi la ideile lor şi să-i sprijine sincer, făcând tot posibilul ca ei să se manifeste cu mai multă forţă. Ori de câte ori îi ajută pe ceilalţi să-şi concretizeze visele, ei strălucesc. Una dintre lecţiile actualei existenţe este legată de valoarea lor ca fiinţă umană, de calităţile pe care le au şi de modul în care interacţionează cu ceilalţi oameni.

Situaţiile de criză îi stimulează pozitiv. De asemenea, ei se transformă şi cresc lăuntric ori de câte ori îşi asumă riscul de a merge în necunoscut. Cu alte cuvinte, le place stimularea creativă de tip „viaţa pe muchie de cuţit“.

Nativii cu Nodul Nord în Scorpion au mari urgenţe spirituale care nu suportă amânare: linişte pentru relaxare, timp pentru meditaţii speciale, creativitate şi înnoire. Aceşti nativi trebuie să realizeze că trebuinţele lor spirituale şi psihologice sunt mult mai importante decât cele fizice.

Dacă învaţă să aprecieze conştient talentele şi cunoştinţele celorlalţi, nativii cu Nodul Nord în Scorpion descoperă că pot să îmbine resursele şi talentele proprii cu cele ale altora pentru a crea ceva diferit de tot ce-ar fi putut gândi oricare din ei, singur fiind. Aceasta înseamnă sinergie – a folosi şi a exprima posibilităţile lor unice în moduri care demonstrează că „întregul este mai mare decât suma părţilor sale“. Nativii cu Nodul Nord în Scorpion sunt predestinaţi pentru ceva magic – sinergie, forţă, vitalitate şi entuziasm rezultate din manifestarea creativităţii.

Când  trec prin stări de anxietate, din dorinţa de a evita orice conflict, nativii cu Nodul Nord în Scorpion îşi ascund starea emoţională şi comunicarea încetează. În astfel de situaţii, ei trebuie să depăşească blocajul discutându-l cu celălalt, evitând orice presupunere pe care o fac despre el şi asumându-şi riscul unei confruntări. Dacă motivaţia lor este să dobândească o mai bună înţelegere a valorilor şi a trebuinţelor celuilalt, acţiunea poate fi foarte fructuoasă construind la modul real o relaţie în doi, în loc să facă totul pe cont propriu. Reacţia lor automată este aceea de raportare la ei înşişi, dar ei trebuie să o reorienteze către perceperea celuilalt. Pentru nativii cu Nodul Nord în Scorpion, existenţa se află sub semnul asocierii – ei au nevoie de un asociat care să-i stimuleze şi să-i scoată din stagnare.

Unul dintre lucrurile pe care îl învaţă aceşti nativi este umilinţa de a recunoaşte că au într-adevăr nevoie de ceilalţi, precum umilinţa de a le recunoaşte valoarea. Din păcate, nativii cu Nodul Nord în Scorpion nu apreciază (şi, din această cauză, nici nu pot să le utilizeze) darurile care i-ar putea conduce către eliberarea din propriile constrângeri. Astfel, ego-ul îi împiedică să recunoască oportunităţile pe care viaţa le oferă prin ceilalţi oameni. Dacă ei pun preţ numai pe ceea ce au obţinut prin munca lor foarte grea, nu vor şti să primească.

Aceşti nativi ştiu cum să creeze succesul. Ei fac un salt spiritual ori de câte ori îşi integrează talentele în proiectele altora.

Nativii cu Nodul Nord în Scorpion pot deveni excelenţi psihologi. Ei sunt în mod natural receptivi la grijile şi aspiraţiile altora. Dacă îşi eliberează mintea de grija propriei valori, atunci ei accesează capacitatea incredibilă de a pătrunde în gândurile altuia şi de a înţelege motivele, trebuinţele şi valorile lui.

Ceea ce au de învăţat este arta sinergiei. Apoi, să ţină minte că, întotdeauna, oamenii implicaţi trebuie consideraţi mai importanţi decât obiectivul. Se impune ca nativii cu Nodul Nord în Scorpion să-şi amintească mereu acest lucru.

Nativilor cu Nodul Nord în Scorpion au nevoie să fie cu adevărat entuziasmaţi de ceva pentru a se rupe de orice rutină. De aceea, atunci când li se oferă ceva care îi entuziasmează, e bine să dea curs acelei oportunităţi şi să aibă voinţa de a elimina factorii care îi trag înapoi.

Energia schimbării diferă de energia construirii. Cea de-a doua presupune un proces lent dar sigur, în care se înaintează pas cu pas. În schimb, prima cere o acţiune rapidă şi intensă. Nativii cu Nodul Nord în Scorpion trebuie să elimine ceea ce este vechi, să abandoneze lucrurile care îi trag înapoi şi să opteze pentru rezultate rapide, chiar dacă este în detrimentul perfecţiunii, pornind într-o nouă direcţie. Dacă ei merg prea încet, vor pierde momentul oportun pentru schimbare. Este o situaţie similară celei în care un surfer, pierzând prea mult timp pentru deliberare, ratează valul. Nativii cu Nodul Nord în Scorpion trebuie să prindă valul schimbării şi să rămână pe val, fiindcă valul îi va duce la ţărm.

Esti nascut intre: 2 septembrie 1936 – 21 martie 1938, 4 aprilie 1955 – 4 octombrie 1956, 28 octombrie 1973 – 10 iulie 1975, 2 august 1992 – 1 februarie 1994

Nodul Nord în Săgetător

Punctul vulnerabil al nativilor cu Nodul Nord în Săgetător este nevoia lor de a căuta permanent informaţii în scopul de a ţine comunicarea sub control, tendinţă pe care ei trebuie să o abandoneze, dând atenţie propriei intuiţii. Având încredere în propriul adevăr şi acţionând pe baza lui, vor întemeia relaţii umane care le vor conferi pacea minţii şi siguranţa pe care o caută. Atunci când nativii cu Nodul Nord în Săgetător exprimă ceea ce intuiesc, situaţiile în care se găsesc ei se armonizează.

Aceşti nativi sunt foarte intuitivi şi excelează în acele domenii în care percepţia lor intuitivă este orientată către ceilalţi. De asemenea, pot avea mare succes în profesii care implică legătura cu străinătatea. Opţiunile lor trebuie să vizeze activităţi în care ei îşi folosesc talentul de a găsi soluţii: avocat, lider spiritual/religios, profesor, angajat la firme de publicitate, adică activităţi în care se pot implica în difuzarea ideilor la nivel de mase sau în promovarea unei direcţii de pionierat.

Nativii cu Nodul Nord în Săgetător au darul înnăscut de a percepe gândurile celorlalţi şi adesea prevăd „ceea ce este scris să fie“. Dacă exprimă adevărurile pe care le percep intuitiv, ei îşi dezvoltă în mod firesc şi necesar aptitudinile lor naturale pentru comunicare. Dar, dacă activează în profesii care prezintă ceea ce gândesc alţii, e posibil să se simtă profund neîmpliniţi. A elabora proiecte legate mai mult de fapte decât de idei le amplifică neliniştea şi teama că şi-au greşit menirea în viaţă.

Nativii cu Nodul Nord în Săgetător au mari dificultăţi când trebuie să ia decizii. Ei văd ambele feţe ale unei situaţii, ştiu ce trebuie să facă, dar faptul că percep şi celălalt punct de vedere îi duce la confuzie. Pentru a evita această problemă, ei trebuie să-şi recunoască intuiţia şi să se lase conduşi de ea, întrucât, în acest fel, vor împlini tot ceea ce le este cu adevărat destinat.

Nativii cu Nodul Nord în Săgetător sunt încrezători, optimişti şi dispun de capacitatea de a se exterioriza. Una dintre cele mai mari înzestrări pe care nativii cu Nodul Nord în Săgetător le pot împărtăşi altora este capacitatea lor unică de a-i ajuta pe oameni să depăşească stările şi gândurile negative şi de a le arăta cum să adopte o atitudine benefică. De asemenea, atunci când îi ajută pe alţii să privească partea luminoasă a lucrurilor, propria lor gândire devine mai sclipitoare.

Aceşti oameni tânjesc după simplitate. Pe măsură ce învaţă să simplifice lucrurile şi să rămână sinceri cu ei înşişi, pe măsură ce mintea li se relaxează, viaţa lor va deveni mai fericită. La toate nivelurile, nativii cu Nodul Nord în Săgetător trebuie să intre în contact cu ceea ce este natural şi firesc, cu miracolul desfăşurării liniştite şi naturale a vieţii care guvernează ritmurile naturale ale oamenilor, relaţiilor şi evenimentelor.

Nativii cu Nodul Nord în Săgetător trebuie să fie receptivi faţă de viaţă şi faţă de lecţiile ei, în loc să se ghideze după cărţi sau personalităţi cu autoritate.

Nativii cu Nodul Nord în Săgetător se tem foarte mult că nu sunt înţeleşi. Adesea, ei simt dacă un lucru este „bun“ sau „rău“, de îndată ce le este prezentat. Dar, atunci când îşi împărtăşesc impresia, ceilalţi pot gândi că ei fac „profeţii“. De regulă, trecerea timpului dovedeşte că prima lor impresie a fost cea justă. Aceşti nativi trebuie să înveţe să aibă încredere atât în justeţea primei lor percepţii şi să nu se „răstălmăcească“ pe ei înşişi după aceea, cât şi în cunoaşterea lor lăuntrică: în cazul lor, intuiţia este mult mai exactă decât logica.

Nativii cu Nodul Nord în Săgetător vor rezultate rapide. Ceea ce văd cu mintea, vor să existe imediat în manifestare. Ei se identifică atât de mult cu procesele lor mentale şi mintea lor lucrează atât de rapid, încât ajung să se deplaseze în timp mai repede decât curgerea naturală a lucrurilor. De aceea este necesar să-şi încetinească în mod deliberat ritmul şi să aibă răbdare. Adesea au senzaţia că nu le mai ajunge timpul, iar energia astfel dinamizată le poate solicita foarte mult corpul şi sistemul nervos, afectându-le starea generală de sănătate. Uneori, un astfel de avertisment îi poate „zdruncina“, forţându-i să se temporizeze şi să devină mai atenţi, pentru a fi mai receptivi faţă de viaţă şi pentru a sesiza adevărul momentului prezent.

Una dintre urgenţe este să găsească metode de relaxare: meditaţia, băile fierbinţi şi înotul, sporturile şi activităţile: jogging, mers pe bicicletă, excursii, plimbări, alpinism sau turism. Toate acestea îi ajută sistematic pe nativii cu Nodul Nord în Săgetător să se echilibreze, punându-le mintea în armonie cu trupul.

Pentru o liniştire deosebită a minţii, rezultate minunate se obţin prin studiul filosofiei, al istoriei culturii şi civilizaţiei, al sistemelor religioase.

Aceşti oameni sunt excelenţi consilieri. Ei ascultă cu plăcere istorisirile altora şi se străduiesc să-i ajute deoarece înţeleg uşor cum gândesc ceilalţi, toţi se simt bine în preajma lor.

În relaţiile apropiate, aceşti nativi se confruntă cu tentaţia de a-şi utiliza agerimea mentală pentru a-l face pe celălalt să se transforme; ei caută să aibă tact, dar aceasta este, de multe ori, manipulare. O abordare directă dă rezultate mult mai bune.

E posibil ca nativii cu Nodul Nord în Săgetător să simtă nesiguranţă când se află în situaţii de natură socială. Aceasta, în primul rând, din cauză că sunt hipersensibili la ceea ce gândesc ceilalţi oameni despre ei. Ei au capacitatea de a vedea lucrurile din punctul de vedere al oricui altcuiva – dar, fiind conştienţi de modul în care sunt văzuţi de ceilalţi, moment de moment, ei se închid, deoarece se simt prea vulnerabili. Deşi par prietenoşi şi deschişi, de multe ori sunt, în realitate, închişi, de frică să nu-i judece oamenii. Aceşti nativi trebuie să se detaşeze de situaţia respectivă şi să devină conştienţi de tabloul general. Nimeni nu este mai bine înzestrat decât ei pentru a proiecta asupra altora relaxarea mentală, împăcarea şi sentimentul de acceptare senină a vieţii.

Esti nascut intre: 9 octombrie 1953 – 3 aprilie 1955, 28 aprilie 1972 – 27 octombrie 1973, 19 noiembrie 1990 – 1 august 1992

Nodul Nord în Capricorn

Punctul vulnerabil de care nativii cu Nodul Nord în Capricorn trebuie să fie conştienţi este dependenţa. Dorinţa ca altcineva să aibă grijă de ei îi poate face să caute la nesfârşit siguranţa emoţională de care cred că au nevoie pentru a manifesta calităţi de adult şi pentru a-şi asuma răspunderea propriei existenţe. Oricât de mult ar putea fi ajutaţi, la un moment dat tot trebuie să accepte riscul de a deţine controlul asupra propriului destin.

Aceşti nativi doresc un mediu în care să se simtă protejaţi şi îngrijiţi de cineva care revarsă asupra lor o iubire infinită. Pentru a obţine acest lucru, ei trebuie să abandoneze ideea că numai o anumită persoană sau numai un anumit grup de persoane le poate oferi aşa ceva. Lor le este necesar un centru dincolo de trebuinţele emoţionale dispersate. De exemplu, dacă se aliniază unui principiu superior sau unei căi spirituale autentice, ei se vor simţi permanent ocrotiţi şi hrăniţi afectiv.

Aceşti nativi excelează în a fi şefi, de aceea managementul, oratoria, politica şi activitatea de constructor (de bunuri materiale sau spirituale, uneori, chiar îndeletnicirea de „a construi oameni“) reprezintă alegeri bune pentru ei. Ceilalţi sunt dispuşi să coopereze pentru atingerea scopurilor pe care şi le propun, deoarece ei se comportă cu sensibilitate faţă de subordonaţi.

În plus, nativii cu Nodul Nord în Capricorn manifestă sau sunt capabili de o foarte rafinată empatie. Ei sunt totdeauna conştienţi de sentimentele celorlalţi şi, dacă îşi folosesc această capacitate în situaţii organizatorice sau administrative, oamenii îi susţin plini de bunăvoinţă şi entuziasm. Ei au succes în activităţi sau funcţii care le permit să-şi folosească abilitatea de a-i organiza pe ceilalţi să lucreze în vederea unui scop comun.

Decizia de a-şi asuma răspunderi le va da nativilor cu Nodul Nord în Capricorn puterea şi curajul de a rezolva situaţiile dificile într-un mod responsabil.

Pentru nativii cu Nodul Nord în Capricorn, unul dintre lucrurile cel mai dificil de abandonat este tendinţa de a controla oameni şi situaţii care să evolueze aşa cum vor ei. Ei cred că, dacă deţin controlul, propriile emoţii nu vor fi perturbate. Nativii cu Nodul Nord în Capricorn vor întotdeauna mai multă atenţie din partea altora, mai mult timp, mai multă susţinere pentru a se simţi bine. Ori de câte ori sunt capricioşi sau răutăcioşi cu cineva, au drept scop să li se dea atenţie. Ei consideră că trebuie să li se dea atenţie pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac. Uneori chiar creează crize în viaţa lor ca alţii să se intereseze de ei.

Dar, dacă ei îşi stabilesc un scop şi fac eforturi pentru a-l atinge, atunci ceilalţi îi iau în seamă cu adevărat şi sunt dispuşi să le acorde atenţia şi respectul dorit, ceea ce le conferă forţă interioară şi satisfacţie. În plus, atunci când nativii cu Nodul Nord în Capricorn se folosesc de oportunităţile vieţii şi realizează ce şi-au propus, ei îşi descoperă propria valoare şi se deschid pentru a observa şi a primi atenţia de care au nevoie. Grija faţă de ei înşişi îi maturizează şi devin mai puţin dependenţi de alţii.

Adesea, ei par să-şi asume răspunderi pentru tot felul de mărunţişuri: plătesc facturi, cumpără alimente, sunt atenţi la problemele familiei şi aşa mai departe. În realitate însă, ei continuă să evite aspectele majore. Este vorba aici despre o imaturitate afectivă certă: ei oferă întotdeauna celorlalţi nu ceea ce au nevoie oamenii să primească de la ei, ci doar ceea ce pot ei da pe moment sau ceea ce le solicită un efort minim. Chiar dacă dăruiesc cu drag, aceasta nu înseamnă că au acţionat matur din punct de vedere emoţional şi spiritual.

A deveni răspunzători pentru ei înşişi, a-şi clarifica scopurile, independenţa financiară sunt o „provocare“ pentru aceşti nativi, dar totodată şi o şansă de creştere interioară.

Este posibil ca aceşti nativi să asculte mai uşor de autorităţi exterioare decât de vocea lor interioară. Lor le este dificil să se afle în postura de autoritate ultimă, să preia răspunderi, să dea altora instrucţiuni, să fie şefi şi să supravegheze mulţi angajaţi, pentru că nu doresc să aibă răspunderea ultimă. Paradoxal însă, nativii cu Nodul Nord în Capricorn, mai mult decât oricare alt grup nodal, sunt înzestraţi cu capacitatea de a fi şefi.

În cazul acestor nativi, puterea lor creşte o dată cu vârsta. Aceasta se aplică în fiecare domeniu al vieţii, dar în special în domeniul profesional. Trecerea timpului îi ajută să privească lucrurile într-un mod mai puţin personal, motiv pentru care ei ajung să stăpânească foarte bine arta acţiunii detaşate.

Acestui grup nodal îi este specifică o foarte puternică legătură între minte şi sentimente, motiv pentru care se dovedesc foarte buni terapeuţi. Condiţia este să-şi învingă tendinţa de a insista asupra posibilelor consecinţe negative ale oricărei situaţii şi să se concentreze numai asupra rezultatelor pozitive.

Nativii cu Nodul Nord în Capricorn sunt atât de sensibili, încât sunt conştienţi de toate nivelurile de comunicare precum cuvinte, percepţii emoţionale/mentale, limbajul trupului, cu tot cu discrepanţele şi ambiguităţile care le însoţesc. Niciun alt grup nodal nu are o atât de extraordinară înzestrare pentru empatie, acesta trebuie să fie dublată însă de o atitudine de „implicare detaşată“, altfel, se pot contamina emoţional, cauzându-şi anumite suferinţe interioare. Idealurile sau scopurile bine definite îi ajută să nu se piardă în emoţiile lor.

Există patru emoţii primare care, conştientizate, controlate şi transcense, constituie o sursă reală de fericire pentru nativii cu Nodul Nord în Capricorn: frica, mânia, sentimentul de vinovăţie şi sentimentul de insecuritate. Ei nu-şi pot permite absolut deloc să se complacă în niciuna dintre ele, deoarece nu ştiu cum să se oprească.

Ei caută să dea ajutor dacă pot şi o fac fără a avea motive ascunse. Ei iau în considerare trebuinţele fizice ale celorlalţi, dar nu şi problemele mai profunde. Deşi ar dori să se îngrijească de chestiunile spirituale ale tuturor, nu ştiu cum s-o facă. În loc de a juca, în această viaţă, rolul de mamă ocrotitoare, ei trebuie să pună mai mult accentul pe rolul de „tată“. Aceasta înseamnă să asculte, pentru a discerne cu precizie, intenţiile celuilalt, şi apoi să decidă, conştient, ce ajutor au de dat, raportat la nevoile reale ale semenului, şi nu la uşurinţa cu care ei pot să ajute.

Un scop bine definit reprezintă o necesitate absolută pentru nativii cu Nodul Nord în Capricorn. Aceşti nativi doresc să demonstreze competenţa şi faptul că-şi pot lua viaţa în propriile mâini. Lor nu le este frică de muncă, dar nu au prea multă încredere. Aceasta implică, înainte de toate, să fie realişti cu privire la ceea ce pot face. Chiar le este necesar să-şi propună scopuri mai uşoare, pentru a ajunge, prin paşi sistematici, acolo unde doresc. Aceasta este calea prin care devin experţi în realizări, să-şi propună scopuri uşor de atins şi apoi să le extindă.

În ultimă instanţă, destinul nativilor cu Nodul Nord în Capricorn este să înveţe să-şi poarte singuri de grijă.

La modul concret, nativii cu Nodul nord în Capricorn au  ca „misiune“ – obţinerea unei funcţii de conducere, acceptarea responsabilităţii, alegerea unui ideal sau demonstrarea unui adevăr care este mai important decât viaţa personală.

Nativii cu Nodul Nord în Capricorn sunt foarte eficienţi, în special atunci când au o răspundere, deoarece sunt excelenţi manageri, iar în procesul organizării celorlalţi învaţă cum să se organizeze mai bine pe ei înşişi. Deoarece aceşti nativi sunt dotaţi pentru o conducere înţeleaptă şi plină de omenie, le revine totodată şi răspunderea de a remedia sau îmbunătăţi orice mod greşit de a conduce, mai ales acolo unde sunt afectaţi mulţi oameni. Ajutându-i pe alţii să devină buni manageri, ei îşi afirmă propria competenţă.

Nativii cu Nodul Nord în Capricorn au acces direct la emoţiile primare. Singura problemă este aceea că sunt blocaţi în mijlocul lor. Emoţiile reprezintă o putere incredibilă, iar ei trebuie să înveţe s-o direcţioneze pozitiv. Paradoxal însă, ei consideră că le lipsesc exact calităţile existente în emoţiile negative pe care le trăiesc ei. De exemplu, cei care au stări de mânie, simt, în general că le lipseşte puterea de a se afirma, iniţiativa, curajul şi independenţa – aspecte pozitive ale energiei emoţionale primare a cărei expresie negativă este mânia. Prin direcţionarea conştientă a acestei energii către o atitudine de asumare a răspunderii, ea va căpăta în mod natural o direcţie constructivă, acţionând în favoarea lor.

Esti nascut intre: 28 martie 1952 – 8 octombrie 1953, 3 noiembrie 1970 – 27 aprilie 1972, 23 mai 1989 – 18 noiembrie 1990, 8 ianuarie 2008 – 27 iulie 2009

Nodul Nord în Vărsător

Punctul vulnerabil pe care trebuie să şi-l conştientizeze nativii cu Nodul Nord în Vărsător este nevoia lor de a fi acceptaţi de către colegi şi prieteni. În realitate, această scară de valori este falsă. O altă capcană pe care trebuie s-o evite este aceea de a acţiona pripit, în special în chestiunile amoroase. Dacă o parte din această mare energie afectivă nu o vor folosi pentru scopuri umanitare, ea va deveni aşa de intensă, încât va distruge absolut orice relaţie sentimentală, încă de la început.

Aceşti nativi devin eficienţi când fac parte dintr-un grup datorită căruia învaţă să fie cooperanţi. Interesele lor sunt obiective, iar ei se dovedesc foarte buni în promovarea cauzelor sau a idealurilor umanitare în care cred. De aceea sunt indicaţi în posturi care necesită obiectivitate sau acolo unde se pot realiza ca oameni de ştiinţă, astrologi, electricieni, tehnicieni, experţi în calculatoare sau oricare alt domeniu în care este nevoie de viziune asupra viitorului şi capacitatea de a-l aduce în prezent. Diferite profesii în radio-televiziune le pun în evidenţă talentele înnăscute pentru aceste ramuri de activitate.

Sunt foarte inventivi, creativi şi capabili să acţioneze cu entuziasm, pasiune şi naturaleţe pentru a realiza orice proiect. Dacă îşi vor alege în mod intenţionat o profesie care să-i facă să fie în centrul atenţiei (de exemplu: actor, director, persoană cu putere politică sau militară), neglijând astfel o cauză nobilă, vor stagna sau chiar vor regresa spiritual.

Nativii cu Nodul Nord în Vărsător au o încredere înnăscută în puterea lor de a depăşi obstacolele vieţii. Poate tocmai de aceea au o mare flexibilitate, revenindu-şi destul de repede din orice catastrofă, cu zâmbetul pe buze şi cu spiritul pregătit pentru o nouă aventură. Se consideră a fi invincibili şi acţionează imprudent.

Au calităţile regale înnăscute: bunăvoinţă, demnitate, putere de determinare şi cu ajutorul acestora pot trece peste stările emoţionale inferioare cu care uneori se pot confrunta.

Frica de a nu fi aprobaţi poate fi aşa de mare, încât nu-şi împărtăşesc celorlalţi opiniile sau sentimentele. Când aceşti nativi sunt într-un grup şi-şi exprimă ideile, ele sunt acceptate cu bucurie. După ce ajung la maturitate, nimeni nu-şi mai aminteşte că ele aparţin nativilor cu Nodul Nord în Vărsător, tocmai pentru a fi scutiţi de mania grandorii. Ori de câte ori primesc prea multă atenţie, accesul spre idei noi este blocat. De aceea destinul lor este să lucreze în spatele scenei şi să acţioneze la unison cu ceilalţi.

Deoarece sunt încrezători, energici şi dornici de a-şi asuma riscuri, spiritul lor întreprinzător îi pune în poziţia binemeritată de învingători. Dacă devin prea mândri de ei, viaţa le ia câteva dintre darurile cu care i-a înzestrat. Adoptând o atitudine plină de umilinţă, viaţa devine magică pentru ei, iar ei ajung să găsească o modalitate eficientă de a-şi folosi talentele.

Atunci când privesc realitatea în mod lucid, ei ştiu întotdeauna ce au de făcut. Multă lume îi consideră nişte nativi norocoşi, deoarece au o voinţă puternică şi o minte disciplinată. Trebuie doar să fie mereu atenţi la motivul care îi împinge să acţioneze. De exemplu, dacă motivele pentru care acţionează sunt faima şi gloria, succesul îi va ocoli. Dacă motivul este acela de a-i ajuta pe ceilalţi, nu există limite pentru culmile pe care le pot atinge. Latura umanitară a fiinţei lor trebuie foarte bine dezvoltată.

Cea mai mare fericire o vor dobândi atunci când vor primi cu respect şi gratitudine toate bucuriile pe care viaţa le oferă din plin. Multe dintre aşteptările lor se datorează faptului că ei şi-au creat un întreg scenariu despre cum ar trebui să decurgă evenimentele. Focalizându-se numai pe ceea ce aşteaptă de la ceilalţi, ei pierd contactul cu prezentul şi ratează şanse cu totul excepţionale.

Nativii cu Nodul Nord în Vărsător au marele dar de a-şi face uşor prieteni. Totul este ca ei să devină conştienţi de aceasta. Ei sunt aşa de puternic încărcaţi cu energia creatoare a succesului, încât încrederea în forţele proprii este molipsitoare, ajutându-i astfel pe ceilalţi să se ridice deasupra problemelor. Dacă îi privesc pe ceilalţi de la bun început ca pe prietenii lor, ei pot crea relaţii reuşite, indiferent dacă este vorba despre copii, iubiţi, soţi, părinţi, parteneri de afaceri sau colegi.

Cultivarea prieteniei ca element relaţional de bază constituie cheia succesului lor. Altruismul de care sunt capabili aceşti nativi îi conduce la prietenii stabile şi armonioase. Prietenii le sunt loiali pentru că simt entuziasmul acestor nativi şi bunele lor intenţii.

În relaţiile romantice, tendinţa nativilor cu Nodul Nord în Vărsător de a se considera „mai speciali“ decât ceilalţi le poate crea probleme. De obicei nu ei fac primul pas, de aceea sunt complet luaţi pe nepregătite când cineva se simte atras de ei. Când sentimentul este reciproc, pasiunea lor se trezeşte instantaneu.

Nativii cu Nodul Nord în Vărsător sunt talentaţi şi au mult de oferit, dar rareori ajung să obţină ceea ce doresc dacă refuză să împartă cu ceilalţi laurii victoriei.

Nativii cu Nodul Nord în Vărsător adoră să fie îndrăgostiţi, dar trebuie să manifeste altruism şi obiectivitate atât în relaţiile de dragoste, cât şi în cele de prietenie. De asemenea, au nevoie de răbdare într-o relaţie romantică, pentru a deveni mai întâi prieten cu persoana respectivă, fapt care va genera încrederea reciprocă, iar relaţia poate fi una reuşită.

Aceşti nativi au o capacitate incredibilă de a oferi iubire, de aceea este crucial pentru ei să nu se focalizeze în mod exclusiv asupra obiectului pasiunii lor. Dacă vor ca relaţia de dragoste să funcţioneze, e bine ca ei să-şi direcţioneze în mod conştient o parte din energia afectivă spre alte relaţii sau spre cauze umanitare.

O relaţie devine stabilă după o perioadă de timp, dar nativilor cu Nodul Nord în Vărsător nu le place să aştepte. Ei sunt dependenţi de iubire şi una dintre marile încercări peste care vor trebui să treacă este aceea de a învăţa să iubească detaşat.

Ca particularitate, aceşti nativi sunt loiali şi pregătiţi să aibă o relaţie monogamă. Însă, dacă nu se simt iubiţi, ei se orientează către relaţii paralele. Datorită loialităţii lor înnăscute, devin confuzi atunci când relaţia de dragoste stagnează. Dar, de-a lungul vieţii, dacă întâlnesc pe cineva care să le trezească acea pasiune romantică, este posibil să renunţe la tot pentru a o obţine.

Nativii cu Nodul Nord în Vărsător au de învăţat să accepte iubirea cu umilinţă şi cu mulţumire sufletească, nu cu o atitudine exagerată, care se poate manifesta în două feluri: considerând fie că nu merită să fie iubiţi, fie că sunt extraordinar de importanţi. Lecţia lor este să descopere cum să accepte în mod armonios iubirea şi cum să se abandoneze ei.

O altă lecţie este sincronizarea. Ei văd obiectul dorinţei lor şi vor să-l obţină imediat, sfârşind însă prin a-l distruge, deoarece nu permit ca acest „obiect“ să fie dobândit în mod firesc, respectând anumite etape. Aceasta reprezintă o problemă în special în relaţiile de dragoste. Ei încă nu au aflat că ceea ce este menit să fie al lor va veni la ei la momentul potrivit. Un jucător autentic ştie când să pluseze şi când să se abţină. Dar nativii cu Nodul Nord în Vărsător cred că ei se pot deplasa, în mod rapid, doar înainte.

Sunt foarte direcţi în comportamentul lor şi au o inimă pură, de copil. Pot face greşeli, pot fi naivi, încăpăţânaţi şi morocănoşi dar, în natura lor adevărată, sunt oameni capabili de o mare bunătate sufletească. Generoşi, ei caută să-i ajute cu adevărat pe cei din preajmă, încurajându-i şi susţinându-i.

Aceşti nativi au capacitatea de a percepe viitorul şi sunt mai mereu cu mult înaintea generaţiei lor. Pot prefera, de exemplu, o nuanţă de violet mult timp înainte ca ea să fie la modă sau un anumit gen de muzică ce va deveni binecunoscut de abia după câţiva ani. Într-un fel, aceste aptitudini le şi motivează comportamentul nonconformist. Ei sunt mesageri ai viitorului şi prin împărtăşirea ideilor novatoare pe care le au pot ajuta omenirea să evolueze în mod conştient.

Aceşti nativi au un scop mult mai nobil decât acela de a-şi urmări propriul interes. Ei sunt aici pentru a juca un rol activ în continuarea evoluţiei umanităţii – atât prin transformare personală, cât şi prin contribuţia adusă la împlinirea idealurilor umanitariste specifice viitorului apropiat.

Calităţile nativilor cu Nodul Nord în Vărsător ajută grupul din care fac parte, îl stabilizează şi îl inspiră. Ei sunt colaboratorii perfecţi, având talentul de a crea apropiere sufletească membrilor acelui grup.

Ei pot manifesta orice doresc, ei pot fi „sursa“ lucrurilor, pot crea orice din nimic, pot porni afaceri şi proiecte îndrăzneţe pe cont propriu şi chiar să le finalizeze. Ei sunt inventatori sau creatori geniali.

Esti nascut intre: 27 iulie 1950 – 27 martie 1952, 20 aprilie 1969 – 2 noiembrie 1970, 3 decembrie 1987 – 22 mai 1989, 20 iunie 2006 – 7 ianuarie 2008

Nodul Nord în Peşti

Punctul vulnerabil al nativilor cu Nodul Nord în Peşti este nevoia imperioasă de ordine care poate genera căutări nesfârşite ale perfecţiunii. Singurul loc însă în care pot crea o ordine „perfectă“ este interiorul lor.

Aceşti nativi au nevoie de un spaţiu al lor. Ei muncesc singuri cu mare eficienţă şi le plac proiectele care presupun concretizarea unei viziuni şi o muncă individuală (cercetarea, documentaristica, tehnoredactarea computerizată etc.). Pot fi artişti, meşteri artizani, interpreţi sau muzicieni fantastici. Dar, indiferent ce ocupaţie au, trebuie să-şi acorde intervale mari de timp pentru solitudine şi reflecţie.

Nativii cu Nodul Nord în Peşti dovedesc, de asemenea, abilităţi înnăscute pentru a remarca detalii relevante şi a analiza semnificaţia informaţiei.

Aceşti nativi au, de asemenea, tendinţa de a-şi impune o normă exagerată, silindu-se să facă multe lucruri într-un interval scurt de timp. Dimpotrivă, ei trebuie să-şi propună, în mod conştient, să facă mai puţin: să planifice mai puţin, să elaboreze mai puţin şi să-şi permită mai multă spontaneitate. În acest fel ei pot să-şi păstreze mai bine în minte viziunea de ansamblu, ceea ce va aduce o utilizare mai eficientă a timpului de care dispun.

Nativii cu Nodul Nord în Peşti au tendinţa de a judeca în mod excesiv. Ei sunt mai severi faţă de ei înşişi decât oricine altcineva şi acest fapt de a analiza permanent ce este bine şi ce este rău produce tensiuni şi sentimente de vinovăţie. Ei se simt răspunzători pentru tot ce nu este bine în mediul în care trăiesc, inclusiv pentru tot ce se petrece cu oamenii de care sunt apropiaţi. Această atitudine poate duce la o paralizare a schimbărilor constructive din viaţa lor, datorită temerii de a nu cauza altora probleme.

Ei se identifică atât de profund cu munca sau cu serviciul pe care îl efectuează, încât devin incapabili de a se mai separa de ea, devenind nişte „maniaci ai muncii“. Serviciul constituie un element central în viaţa lor, care afectează toate celelalte aspecte.

Aceşti nativi au probleme cu angajaţii şi cu colaboratorii. Le este greu să abandoneze dorinţa de a controla acţiunile celorlalţi, întrucât nu sunt convinşi că ceilalţi îşi pot îndeplini sarcinile. Ceea ce au de învăţat este să lase oamenilor libertatea de a avea stiluri diferite.

Nativii cu Nodul Nord în Peşti se simt în largul lor când au de-a face cu lucruri predictibile, dar au o tendinţă înnăscută de a refuza orice fel de schimbare. Chiar şi în cazul unei promovări, dacă este neaşteptată, e posibil ca ei să opună rezistenţă. Ei trebuie să abandoneze tendinţa lor de a se agăţa de ceea ce este cunoscut şi să întâmpine cu bucurie sau chiar să dorească schimbarea, deoarece, întotdeauna, ceva obişnuit se poate transforma oricând în altceva, mai bun.

În pofida capacităţii lor incredibile de a se concentra, ei sunt, într-un fel, sub presiunea timpului, fiindcă, de obicei, urmăresc să facă prea multe lucruri în prea puţine ore. De aceea este posibil să aibă anumite probleme cu încadrarea în timp – deşi, în general, sunt punctuali, fiindcă aceasta este una dintre regulile sociale. Cu toate acestea, ei au frecvent senzaţia că sunt prea puţine ore într-o zi.

Rezolvarea acestei dileme constă în a încetini ritmul, în aşa fel încât să realizeze sincronizarea cu fluxul natural al vieţii, căruia îi sunt specifice un ritm, o frecvenţă şi o viteză: cel care este în armonie cu ele se bucură de o mare naturaleţe în tot ceea ce întreprinde.

Datorită unei neîncetate activităţi a minţii (care urmăreşte să analizeze tot şi să „repare“ lucrul sau persoana pe care le consideră imperfecte), ei sunt, adesea, într-o stare perpetuă de stres şi tensiune. Nativii cu Nodul Nord în Peşti trebuie, în primul rând, să se relaxeze şi să-şi găsească pacea interioară.

Aceşti nativi au nevoie de timp petrecut în singurătate pentru a-şi elimina grijile prin introspecţie şi pentru a „prelucra“ anxietatea care „pulsează“ în interiorul lor. Acest proces intim de purificare interioară este posibil pentru ei numai în singurătate, şi el va avea ca rezultat atenuarea oricărei tendinţe de implicare egotică, autoobservarea obiectivă, detaşarea de planul material. Nevoia lor de singurătate şi meditaţie trebuie înţeleasă şi respectată şi de ei înşişi şi de cei apropiaţi.

Profesia poate fi o sursă majoră de stres pentru ei, deoarece le stimulează tendinţa de a pune lucrurile la punct. La serviciu, este foarte avantajos pentru ei dacă au un spaţiu numai al lor: un birou personal sau un colţ care să emane sentimentul de spaţiu privat. Dacă lucrează împreună cu un grup de oameni, este bine să-şi mute biroul departe de ceilalţi şi să-l aşeze într-o poziţie care să le permită să stea cu faţa la perete. Ei se simt mult mai bine şi sunt mult mai productivi dacă au un „spaţiu personal“ care să nu fie perturbat de energiile nici unei alte persoane. Pe de altă parte, aceasta îi ajută să rămână calmi şi să privească situaţiile dintr-o perspectivă mai largă.

Singura activitate în care nativii cu Nodul Nord în Peşti se pot angrena pentru o viaţă întreagă este aceea de a învăţa şi de a se transforma. Adesea, necesitatea de a-i înţelege şi de a-i accepta pe oamenii din jur în viaţa lor le va indica direcţii incitante pentru studiu şi cercetare. Altfel, ei excelează în orice profesie care presupune inspiraţia, spiritualitatea, compasiunea, actele de caritate. Sunt dotaţi cu o imaginaţie sclipitoare care îi ajută să exprime concret o viziune şi pot insufla altora entuziasm reamintindu-le idealurile către care a pornit fiecare.

Ei au puterea de a crea o atmosferă cu ecouri în toţi ceilalţi. De exemplu, când sunt fericiţi şi senini, ei induc această stare în întregul grup uman în care se află, iar concentrarea lor asupra succesului va face ca ei să creeze succesul şi, în final, să-l realizeze. Practic, nativii cu Nodul Nord în Peşti pot corecta comportamentul celorlalţi prin simpla „umplere “ a atmosferei cu energii şi gânduri pozitive, dătătoare de încredere.

Aşadar, menirea lor este să-i menţină pe toţi ceilalţi concentraţi asupra viziunii pozitive generale. În acest fel se manifestă cu strălucire geniul şi capacităţile lor naturale de a conduce.

Aşteptările pe care le au de la ei înşişi şi de la ceilalţi reprezintă în această viaţă cea mai mare sursă de dezamăgire pentru nativii cu Nodul Nord în Peşti. Nativii cu Nodul Nord în Peşti se tem de critică mai mult decât oricare alt grup nodal. Ei nu suportă ca cineva (şi în special ei înşişi!) să creadă că nu sunt perfecţi. E posibil ca ei să-şi centreze întreaga viaţă în jurul strădaniei de a evita critica.

Nativii cu Nodul Nord în Peşti trebuie să înveţe acceptarea şi compasiunea. Sarcina lor este să-şi suspende judecata critică: dacă vor înceta să-i mai critice pe ceilalţi, vor fi mai puţin aspri cu ei înşişi. Din punct de vedere spiritual, gândurile pe care le au faţă de ceilalţi sunt, de fapt, gândurile de care se tem, conştient sau nu, că le-ar avea ceilalţi faţă de ei.

Într-o anumită măsură, ceea ce creează simţul datoriei la nativii cu Nodul Nord în Peşti este un sentiment de insuficienţă. Ei compensează dăruind şi tot dăruind, fără să simtă vreodată că este „destul”. Singura modalitate prin care pot şti cu adevărat când să ajute pe cineva sau nu este aceea de a fi atenţi la ce simt ei la momentul deciziei de a ajuta. Lecţia pe care trebuie s-o înveţe în viaţa aceasta se referă la modul în care se raportează la ei înşişi. Barometrul este propria lor stare interioară – sentimentul de pace şi mulţumire.

La nivel profund, nativii cu Nodul Nord în Peşti ştiu că trebuie să se aventureze în necunoscut – acesta este destinul lor.

Primul pas pentru a trăi într-un mod mai conştient presupune ca ei să-şi acorde timp, în fiecare zi, pentru a rămâne singuri şi a reflecta. Este vorba, aşadar, despre un timp numai al lor – fără îndatoriri, fără comisioane, fără muncă, fără roluri, fără obligaţii şi sacrificii. Este un timp rezervat pentru a se branşa la o viziune mai largă asupra întregii lor vieţi. Aceasta le va permite nativilor noştri să aibă timp pentru relaţii sau pentru viaţa de familie.

De exemplu: trăiesc ei momente elevate, împreună cu cei dragi? Dacă ar avea vârsta de 95 de ani, ce experienţe le-ar crea regretul că nu le-au trăit alături de copiii lor? Ce fel de activităţi vor ei să aibă împreună cu fiinţa iubită? Există locuri în care doresc în mod special să ajungă? Sau fiinţe care i-ar putea ghida din punct de vedere spiritual? Sau cursuri care, odată urmate, le-ar deschide noi perspective? Reevaluând aceste probleme periodic, vor da vieţii lor o nouă dimensiune.

Ei trebuie să abandoneze tendinţa mentală analitică şi activitatea lor febrilă, acordând-şi libertatea de a-şi urma visele care, odată „urnite“, vor începe să se manifeste într-un mod magic.

Detaşarea este, pentru aceşti nativi, un aspect major legat de eliberarea lor din rolul impus. Dacă pot să se detaşeze de starea lor emoţională, să se ridice deasupra ei şi s-o observe, atunci se pot transforma. Dacă se pot privi fără judecăţi critice şi dacă vor realiza ce rău le face pornirea de a-i mulţumi mereu pe alţii, atunci vor începe să se transforme. Ei îşi pot folosi capacitatea de a sesiza detaliile nu pentru a examina lumea exterioară, ci pentru a-şi urmări reacţia interioară, deopotrivă cea fizică şi cea emoţională.

Sănătatea se va îmbunătăţi, iar atenţia li se va muta de la a fi „corespunzători“ în relaţiile cu ceilalţi, la modul de a se armoniza cu ei înşişi. Abia din acest moment va începe cu adevărat evoluţia lor spirituală.

Fragment din lucrarea Nodurile lunare

Sursa: http://www.yogaesoteric.net/

Consideraţii suplimentare la Nodurile Lunare

Articol preluat de pe venus.org.ro

Ca sa intelegi in mod corect aceasta sectiune, e bine sa iti calculezi harta natala, astfel vazand in ce casa iti este nodul nord pozitionat. Si fiindca e posibil sa iti lipseasca stiinta astrologiei neintelegand ce ai de vazut pe aceasta harta natala, iata ca iti postez imaginea cu harata mea natala, din care pentru a te ajuta, am sters toate celelalte pozitii, lasand pe harta doar semnul cu nodul nord, putand astfel sa vezi cu usurinta ca in ceea ce ma priveste, acesta este situat in casa a IX.

untitled

Harta natala, o poti calcula gratis aici:

http://www.mihneafiran.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=124&Itemid=98

Dupa ce ai facut asta, vezi in ce casa se situeaza la tine nodul nord, putand in acest caz afla alte cateva lucruri in plus despre tine.

În viziunea astrologilor orientali, Nodurile Lunare sunt semnificative pentru nivelul de evoluţie al fiinţelor, pentru forţele care le susţin personalitatea, pentru scopurile actualei lor încarnări, dependentă de experienţa vieţilor anterioare.

Astfel, Nodul Sud sau Coada Dragonului defineşte bagajul KARMA -ic, achiziţia existenţelor precedente, ale căror consecinţe se fac simţite în viaţa de acum, iar Nodul Nord sau Capul Dragonului reprezintă, prin poziţia sa în Semn şi Casă, forţele puse în mişcare ca nativul să urmeze o linie ascendentă din punct de vedere spiritual în actuala existenţă.

Astfel, confruntarea cu energiile trecutului se manifestă prin aspectele dintre Nodurile Lunare şi planete, ele indicând motivele reîntoarcerii pe Terra, precum şi menirea fiecăruia dintre noi, munca pe care o avem de împlinit sau de îndeplinit.

Rolul social ocult al nativului

Pentru hinduşi, Nodul Nord indică în mod clar casta căreia îi aparţine nativul. Nu este vorba despre diviziunea socială din India care avea semnificaţia sa pe plan religios, ci despre munca pe care nativul trebuie s-o depună în această viaţa pentru semenii săi, în funcţie de nivelul său de evoluţie. Casta se defineşte în funcţie de Casa în care se află Nodul Nord, această Casă făcând parte dintr-o distribuţie ternară a aceleiaşi caste în tema natală, astfel:

Grupa I – Casele I, a V-a şi a IX-a: Liberul arbitru şi responsabilitatea socială

Este vorba despre grupul antic al brahmanilor, al căror rol este să participe la îmbogăţirea intelectuală şi spirituală a societăţii.

Aceştia sunt educatorii, profesorii, animatorii. Datoria lor este să ajute oamenii să aibă acces la un nivel superior de conştiinţa. KARMA  lor este relativ redusă, iar ei dispun de un mare liber arbitru în modul lor de a acţiona. De reţinut însă că responsabilitatea este pe măsura acestei libertăţi.

Grupa a II-a – Casele a II-a, a VI-a şi a X-a: Activitate şi bogăţie materială

Este grupa muncitorilor din vechile caste responsabile de coeziunea materială şi de structura societăţii. Ei supraveghează universul concret al colectivităţii, şi, în consecinţă, culeg drept roade bogăţii şi recunoaştere socială.

Lor le revine un rol constructiv şi activ. KARMA  lor este, în general, pozitivă şi nu duc lipsă nici de oportunităţi, nici de facilităţi. Dar au de trecut un test referitor la bunurile materiale, şi de depăşit iluziile, care constituie tentaţia lor psihologică.

Grupa a III-a – Casele a III-a, a VII-a şi a XI-a: Armonie şi tradiţie

Este casta luptătorilor, păstrători ai tradiţiilor şi ai legilor, răspunzători pentru pacea, pentru dragostea şi pentru coeziunea socială. Ei se manifestă ca protectori şi păzitori ai vieţii sociale şi familiale.

Dar rolul lor este în special acela de a executa, motiv pentru care iniţiativa lor personală este destul de limitată. Ei trec un fel de test de dezvoltare interioară prin smerenie, anulare a EGO-ului, dăruire de sine. Trebuie să servească şi, în viaţa profesională, să fie subordonaţi, executanţi.

Grupa a IV-a – Casele  a IV-a, a VIII-a şi a XII-a: KARMA retributivă

Sunt Cei de Neatins care, din cauza KARMA-ei lor prea încărcate, suportă pe durata întregii vieţi obligaţia de a repara greşelile trecute. Pentru ei, probele sunt des întâlnite, succesele nu durează iar posibilitatea de a avansa în plan social este infimă. Spiritul de iniţiativă este foarte redus.

Trebuie să înveţe să se supună, să depindă, să aibă răbdare cu ceilalţi, să nu cedeze, să nu se descurajeze în faţa nedreptăţii care îi urmăreşte, câteodată, pe tot parcursul vieţii. Obiectivul lor pare a fi trecerea unei serii de teste ale puterii de îndurare şi de supunere, cu scopul de a-şi mări nivelul de conştiinţă şi de deschidere către ceilalţi, prin multiplicarea experienţelor care îi constrâng.

Semnificaţia Nodurilor Lunare – poziţia lor în Semne şi Case

Ca sa intelegi in mod corect aceasta sectiune, vezi in ce casa se situeaza la tine nodul nord, citind descrierea care apare la casa aferenta tie. Bunaora la mine, fiind vorba de casa a IX-a, am sa citesc descrierea care apare la casa respectiva, afland astfel ca, interesul meu major in aceasta viata este evolutia spirituala, comunicarea, calatoriile, fratii si surorile de care din pacate sau din fericire, nu am avut parte. Daca intr-adevar acestea au fost tintele majore in viata mea? Da, exact acestea sunt directiile majore in care am actionat de cand ma stiu.

NN  în Berbec, NS în Balanţa – Casa I

După o viaţă socială uşoară, fericită, nativul este acum confruntat cu lupte şi cu dificultăţi, pentru a-şi căli personalitatea. Trebuie să depăşească momente de nerăbdare datorate unui sentiment de frustrare. El nu controlează întotdeauna evenimentele, şi poate pierde numeroase ocazii de elevare socială.

Dacă NN se  află în Casa I, primează valorile personale în dauna interesului pentru ceilalţi. Într-o viaţă anterioară, nativul a îndurat o prea mare presiune socială, sau a avut o copleşitoare carieră politică. De aceea, viaţa personală devine predominantă în această existenţa, oferindu-i-se astfel posibilitatea de a alege între o nouă responsabilitate socială şi viaţa proprie. În această poziţie, NN arată o mare agresivitate ce  trebuie controlată; altfel, nativul va suporta consecinţe grave după orice impact (mai) dur cu realitatea.

NN în Taur, NS în Scorpion – Casa a II-a

Contextul vieţii trecute este acela al Scorpionului: viaţa sexuală dereglată, individualism înverşunat, răzvrătire împotriva sistemelor stabilite, joc psihic cu ceilalţi. În această viaţă, nativul caută să se structureze, să-şi creeze un cadru, să dobândească o formă de fericire în integrarea socială şi de siguranţă. De asemenea, îşi consolidează cunoştinţele şi evită, plin de înţelepciune, orice sursă de conflict.

Cu NN în Casa a II-a apare dorinţa de a fructifica bogăţiile şi darurile în linişte şi pace. Belşugul material va veni din muncă, fără ca el să aibă tendinţa de a-l distruge: experienţa unei proaste gestiuni a patrimoniului, într-o altă viaţa, a rămas impregnată în subconştient. Nativul caută siguranţa materială şi are de învăţat să facă diferenţa între urmările vizibile şi cele oculte ale raţionamentelor şi actelor sale, pentru a nu acumula prea multă KARMA.

NN în Gemeni, NS în Săgetător – Casa a III-a

Preocupări filosofice sau spirituale într-o altă viaţa, au fost trăite într-o anume stare de belşug material. Astfel, nativul a uitat să împărtăşească idei proprii celorlalţi, iar acum se confruntă cu obligaţia de a participa la viaţa socială şi de a-şi pune în aplicare ideile. Poate că păstrează o anume dragoste pentru singurătate, dar el caută instinctiv să-şi dezvolte un univers propriu emoţional, lăsat prea mult la o parte în viaţa anterioară.

În Casa a III-a, capacităţile intelectuale aflate la cel mai înalt nivel vor fi bine utilizate în această viaţă, chiar dacă ideile exprimate îi pot deruta pe alţii. Nu se poate explica întotdeauna de unde provin ele, dar inspiraţia este extraordinară. Celula familială este strâns unită. Sunt posibile raporturi cu fraţi sau surori dintr-o viaţa anterioară. În ciuda nevoii de a comunica, nativul trebuie să evite dispersarea intelectuală. Relaţii dificile cu străinătatea şi cu străinii.

NN în Rac, NS în Capricorn – Casa a IV-a

Viaţă închisă, singurătate, raporturi dificile cu ascendenţii dintr-o altă viaţa. Nativul aspiră acum la un cămin fericit şi responsabil, pe care îl va prefera oricărei cariere profesionale strălucite. Experienţa vitală vine de la copii. Posibilă reminescenţă a unei anume răceli, dar care nu rezistă unei apropieri călduroase.

În Casa a IV-a, raporturi KARMA-ice cu mama. Ataşamentul faţă de cămin poate deveni o povară, împotriva căreia va trebui să lupte, câteodată fără succes. Sensibilitatea e calitatea cea mai dezvoltată.

NN în Leu, NS în Vărsător – Casa a V-a

Mare generozitate într-o viaţa anterioară, care a făcut ca nativul să  uite puţin necesitatea dezvoltării individuale. Are un caracter excentric, independent şi destul de egocentric. Munceşte pentru el însuşi, căutând recunoaşterea socială a personalităţii şi a muncii sale. Ştie să recunoască însă serviciile ce i s-au făcut şi, având deplină încredere în sine de-acum înainte, ştie totodată să dăruiască pe măsura a ceea ce a primit.

În Casa a V-a, posibilă vocaţie de pedagog. Nativul atrage copiii şi e atras, la rândul său, de ei. Iubirile sunt pe atât de fericite, pe cât sunt prieteniile de decepţionante. El primeşte mult mai puţin decât investeşte în ceilalţi. Creativitatea poate fi frânată de evenimente, şi există tendinţa de a se refugia în vise. Trebuie să înveţe să-i asculte pe ceilalţi, să obţină un echilibru corect între viaţa sa particulară, sentimente, aspiraţii şi viaţa publică. NN aici este adesea un semn al continuităţii relaţiilor de dragoste sau de prietenie din altă viaţa.

NN în Fecioară, NS în Peşti – Casa a VI-a

Viaţa anterioară mediocră. Nativul nu a ştiut să  profite de ocazii, sau mediul natal nu i-a permis asta. Ora NN este cea a metodei, a spiritului constructiv, iar instinctul nu-şi are locul în această voinţă de a se afirma prin sine însuşi. Dar în caz de necesitate absolută, el reîncepe totul şi ţine frâiele, întrucât trebuie să cucerească totul prin forţe proprii.

În Casa a VI-a, NN tinde să-l însărcineze cu treburi care pe alţii îi dezgustă. Nativul nu trăieşte pentru succesul social, ci pentru evoluţia sa spirituală. Adesea, într-o altă viaţa, el a atins un înalt nivel de spiritualitate, iar acum îşi continuă căutarea, de unde şi dispreţul pentru bunurile materiale şi pentru eforturile de a le dobândi.

NN în Balanţa, NS în Berbec – Casa a VII-a

Agresivitatea, mânia, impulsivitatea au cauzat pierderi ireparabile într-o altă viaţa. De aceea, nativul aspiră acum la armonie socială, la relaţii tihnite cu semenii. Farmecul şi magnetismul pe care le are vor fi un atu preţios. Bunurile materiale nu vor lipsi, dar nu sunt căutate.

În Casa a VII-a, căsătoria şi relaţiile amicale domină existenţa şi constituie obiectivul principal. Aceasta poate fi catastrofal, deoarece există tendinţa ca nativul să menţină legăturile afective, chiar dacă îl prejudiciază, de teamă de a nu răni sau de a nu rămâne singur. Prieten şi soţ bun, acestui NN îi lipseşte adesea personalitatea.

NN în Scorpion, NS în Taur – Casa a VIII-a

Viaţa luxoasă dar monotonă într-o altă existenţa. Psihicul nu s-a dezvoltat deloc. Prea multe certitudini şi prea mult conformism au blocat evoluţia. Nativul va fi supus toată viaţa unei căutări de noi valori, ceea ce îl va impiedica să se fixeze, să se liniştească. De aici o atitudine de aşteptare, incomodă pentru cei din imediata apropiere, care o pot considera drept oportunism. El este condus de un instinct care îl depăşeşte.

În Casa a VIII-a, viaţa se desfăşoară în jurul posesiunii materiale, a căutării de resurse ce pot fi împărţite cu oarecare generozitate. Interes sporit pentru ocultism şi pentru mecanismele inconştientului. Este un indice de nenorocire şi de regenerare, de pierdere dar şi de ocrotire. Totul depinde de aspectele primite de NN şi de Semnul în care se află.

NN în Săgetător, NS în Gemeni – Casa a IX-a

Mare bogăţie intelectuală într-o viaţa anterioară, dar puţin cam multă pierdere de energie. Se constată adesea independenţă şi singurătate în această viaţă, deoarece nativul se situează acum pe planul spiritual şi-şi continuă deschiderea psihică. Bunurile materiale, precum şi implicările emoţionale nu îl interesează aproape deloc. Are arta de a clarifica falsele probleme.

În Casa a IX-a, greutăţile existenţei sunt abordate cu aceeaşi filosofie. Nativul deţine capacitatea de a trage învăţăminte din experienţele altora, pentru a putea progresa pe calea spirituală. Fraţii şi surorile deţin un loc important în viaţă. Se observă un interes deosebit pentru comunicare sau pentru scrieri. Călătoriile ocupă un loc important în viaţă, precum şi raporturile cu străinătatea.

NN în Capricorn, NS în Rac – Casa a X-a

Foarte prins de viaţa familială de dinainte, nativul trebuie să înveţe acum să trăiască pentru ea şi prin ea. Închis în sine, disciplinat, autoritar, el are caracteristicile Capricornului; dacă nu, trebuie să le dobândească. Este scris în destinul său să ajute persoanele în vârsta. Este omul care, asemeni căutătorilor, învăţa să trăiască din experienţa de zi cu zi.

În Casa a X-a, NN marchează succesul profesional născut din exercitarea aceleiaşi profesii pe parcursul unei alte vieţi. Începutul existenţei este adesea mai senin decât vârsta adultă.

NN în Vărsător, NS în Leu – Casa a XI-a

Viaţa anterioară fără griji, succes social de pe urma căruia s-a profitat. Azi, trebuie ca nativul să câştige admiraţia celorlalţi  prin intelectul şi prin calităţile sale. Va trebui să se confrunte cu ceilalţi şi să-şi câştige respectul de sine. Marea capacitate intelectuală şi caracterul original pot să seducă. Dar acest personaj imprevizibil nu-şi poate stabili prietenii adevăraţi. Nu-i vor lipsi, totuşi, auditorii, şi va avea discipoli.

În Casa a XI-a, relaţia amicală joacă un rol important în existenţă, dar iubirile sunt relativ instabile, datorită unei proaste folosiri a afectivităţii într-o altă existenţă. Poate exista o datorie faţă de un copil sau faţă de copii în general, iar relaţiile cu ei sunt câteodată dificile. Nativul primeşte, de obicei, mai multă dragoste decât oferă, ceea ce poate genera un număr de probleme în relaţiile sociale.

NN în Peşti, NS în Fecioară – Casa a XII-a

O viaţa fără instinct, consacrată lucrurilor materiale, trimite fiinţa azi către necesitatea deschiderii în plan psihic, pentru a deveni mai receptivă faţă de forţele cosmice. Universul ei actual este unul de senzaţii, bine sau rău direcţionate; acestea conduc la alegeri pur instinctive, ale căror consecinţe, bune sau rele, va trebui să le suporte. Lumea sa este creată din imaginaţia şi din sensibilitatea pe care trebuie să înveţe să le direcţioneze.

În Casa a XII-a, încercările forţează fiinţa să progreseze în viaţă; ea le acceptă şi le foloseşte pentru evoluţia sa, sau tinde să evite implicaţiile lor. Există o constrângere evidentă în muncă, iar nativul rămâne adesea doar executant sau mic funcţionar. Viaţa materială nu e deloc satisfăcătoare, dar el poate găsi mari satisfacţii în ocultism, care îl pasionează.

Sursa: http://www.yogaesoteric.net/

7 răspunsuri

  1. Tomescu Daniela | Răspunde

    Draga Ramona,
    Re rog ajuta-ma sa inteleg cum este cu stabilirea Nodului Nord in care ne-am nascut. Nu-mi este foarte clar deoarece eu sunt nascuta in 26 mai 1967 si regasesc aceasta data atat la cei care sunt incadrati in Nodul Nord in Berbec 20 august 1967 – 19 aprilie 1969 cat si la cei cu Nodul Nord in Taur 20 februarie 1966 – 19 august 1967. Cum interpretez ?
    Te imbratisez cu drag, mult succes in activitatea deosebita si minunata pe care o faci cu daruire si pasiune !

    1. Cu siguranta ca s-a strecurat o greseala in text….nodul nord in berbec fiind din 20 august 1968….iti multumesc Daniela ca ai observat inadvertenta….pentru siguranta, mergi in jos pe pagina, pana dai de desenul cu harta natala, acolo ai un link, unde iti poti singura introduce datele si afla raspunsul dorit, putând astfel sa stii cu exactitate, semnul si casa in care nodul nord iti este situat, iar mai apoi, citeste ce iti scrie si la casa in care acesta ti se afla, având astfel un plus de informatii. Daca nu te descurci singura, da-mi datele -an, luna, zi si ora de nastere ca sa te pot ajuta.

  2. Dar 23 septembrie 1967 nu se incadreaza in nici o zona? Suntem a nimanui? Afara scop? 😦

  3. 7 octombrie 1052 nu exista?

    1. Nodul Nord in Varsator, Elena

  4. 6 decembrie 1977 unde-l gasesc?

    1. Scuze pentru intarziere 1977 _ Nodul Nord in Balanta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: