Arhive categorie: Dezvoltare personala

Afla care este misunea ta in viata

Cand un adevarat geniu apare pe lume, il veti recunoaste dupa aceea ca prostii se strang cu totii impotriva lui. J. Swift

bm-2004

lucrare de Alina Nicoara

Bine ai revenit pe caleaspretine
Imi cer scuze cititorilor fideli si nu numai, ca in ultimul timp am postat ceva mai rar decat o faceam inainte dar, am observat ca statul prea mult in fata laptopului, undele pe care acesta le transmite, ma destabilizeaza destul de puternic si de aceea prefer sa ma tin macar pentru un timp, cat mai departe de tot ce inseamna calculator, telefon etc.

Despre menire am mai vorbit si in alte postari de aceea, am sa reaminesc pe scurt ca; menirea fiecaruia, rezida in talentul sau talentele cu care a fost harazit si prin care a decis sa isi fie de folos atat lui cat si celorlalti. Desigur ca intr-o era in care individualismul este exacerbat scos in fata, a vorbi despre slujirea celorlalti a devenit un subiect neinteresant, dar cu toate acestea, este imposibil sa ne fim noua de folos atata timp cat uitam sa ii slujim si pe ceilalti si invers, este imposibil sa ii slujim pe ceilalti atata timp cat uitam si de nevoile noastre, ca atare, ideal e sa se creeze o punte de legatura intre noi si ceilalti, o punte cu doua sensuri, pe care noi sa ne indreptam spre ceilalti oferindu-le ce avem mai de pret ca talent si ei sa ne ofere noua ce au mai de pret ca talent, iar prin cooperare si colaborare, sa cream versiuni mentale, sufletesti si materiale cat mai grandioase, care sa ne serveasca atat noua cat si celorlalti in mod corect.

„Cand impartasesti cu ceilalti, cand participi la Viata si o ajuti sa se dezvolte este imposibil sa nu ai momente intense de fericire. Desigur, ai nevoie de disciplina, de exercitiu, de devotament. Acestea sunt aspectele tehnice ale misiunii…” Adrian Nuta: extras din cartea „Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare”
Pentru cei ce inca se intreba care le este menirea, le reamintesc ca pot sa si-o descopere folosind testul MBTI pe care il gasesc in limba romana aici:
http://www.la-psiholog.ro/teste-psihologice/test-personalitate-mbti-jung-16-tipuri

” Talentul tau este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tau pentru Dumnezeu.” Leo Buscaglia

„Cand esti conectat la Sine, darul pe care il ai de oferit este chiar munca ta, munca pe care o realizezi cu drag, catre care te indrepti dimineata cu inima usoara si ale carei rezultate sunt secundare, tocmai pentru ca esti focalizat pe proces…”
Adrian Nuta: extras din cartea „Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare”

Iti urez drag oaspete toate binecuvantarile pe care Divinitatea in Marea Lui iubire ni le daruieste din preaplin. Te las cu drag si sper sa ne reintalnim cat de curand. Ramona

Natura da talent, dar omul trebuie sa-l lucreze, sa-l scoata in evidenta, prin vointa, perseverenta, curaj. H. de Balzac

multumesc Condor C pentru filmulete

Sa nu uiti ca deasupra talentului si stiintei este un lucru incomparabil mai mare : constiinta. V. Begrea

Anunțuri

Esti special/a exact asa cum esti!

“ Pentru a fi de neinlocuit, trebuie sa fii diferit. “ Coco Chanel

 

Bine ai revenit pe caleaspretine

 

La ora actuala, se da o lupta acerba in lume, omul facand adevarate eforturi, adesea supraomenesti, ca sa se plieze dupa altii, sa fie ca altii, sa se comporte ca altii, sa vorbeasca ca altii, sa traiasca ca altii, sa fie in trend cu lumea, sa fie la moda. Cum cineva vede ca un altul are succes intr-un anume domeniu, cum vrea sa fie la fel, cum vrea sa faca la fel. Asta duce insa doar la disipare de resurse, fiindca pierdem timp pretios in a cauta sa aflam cat mai multe amanunte despre acea persoana, zbatandu-ne cu asiduitate sa descoperim cum isi traieste viata, de ce si-o traieste cum si-o traieste, de ce face ceea ce face, de ce a ales sa mearga in directia aleasa si ce a facut ca sa reuseasca, in loc sa ne intoarcem spre noi insine, unde avem marea sansa sa aflam ce avem noi in mod concret de facut, in functie de talentele, cunoasterea si intelepciunea dobandita, ca sa reusim in acele domenii care ne intregesc cu adevarat pe noi insine si nicidecum pe altii. Uitam ca suntem unici, ca suntem extraordinari exact asa precum suntem, ca adevarata noastra valoare consta in insasi propria noastra unicitate, in propria noastra cale, in legenda noastra personala, putand deveni maestrii propriului nostru drum, doar daca pe acesta il urmam cu perseverenta, actionand si dezvoltandu-ne in propriile noastre talente, avand ca unelete pretioase propriile noastre puteri interioare, exceland cu adevarat doar in acea directie in care ne simtim cu adevarat intregiti, plini de forta si motivatie.

 

Osho spune bine ceea ce spune atunci cand ne atentioneaza ca:

 

“ A fi autentic inseamna a fi sincer cu propria persoana. Cum poti sa faci acest lucru? Trebuie sa-ti amintesti trei lucruri. Primul, sa nu asculti niciodata de nimeni, oricum ti-ar spune sa fii – tu sa nu asculti decat de vocea ta interioara si sa fii cum vrei tu sa fii. Altfel, iti vei irosi intreaga viata.

 

Tine minte, trebuie sa fii sincer cu propria persoana. Ea te poate pune in situatii periculoase; atunci te indrepţi spre pericol, dar fii sincer cu tine. Exista posibilitatea ca intr-o zi sa te bucuri de implinire interioara. Intotdeauna sa dai ascultare fiintei tale; nu permite altora sa te manipuleze si sa te controleze.

 

Exista multe persoane de genul acesta – toata lumea este gata sa te controleze, toata lumea este pregatita sa te schimbe, toata lumea este gata sa te indrume intr-o directie spre care nu vrei sa mergi. Toata lumea iti ofera un ghid pe care sa-l urmezi in viata. Acel ghid exista in interiorul tau; tu ai schema pentru a te ghida.

 

A fi autentic inseamna a fi cinstit cu tine insuti. Este un fenomen foarte, foarte periculos; numai unele persoane isi pot asuma acest risc. Dar, ori de cate ori oamenii si-l asuma, nu au decat de castigat. Ei ating frumusetea, gratia, multumirea, lucrurile pe care nu ti le poţi imagina. Daca toata lumea pare atat de frustrata, atunci motivul este ca nu au dat ascultare vocii interioare…

 

Intotdeauna sa-i dai ascultare si sa nu asculti de nimic altceva. Sunt nenumarate tentatii in jurul tau pentru ca oamenii propovaduiesc propriile alegeri, iar lumea este un supermagazin, si toti sunt interesati sa-ti vanda bunurile lor; toata lumea iti vinde ceva. O sa innebunesti daca o sa dai ascultare prea multor vanzatori. Sa nu asculti de nimeni, doar inchide ochii si asculta vocea interioara. “ Osho

 

Asta imi aminteste de o frumoasa poveste scrisa de Max Lucado:

 

 

De ce a aparut tendinta de a ne pune unii altora stele si buline? Fiindca:

 

“ Fiecare se simte inferior intr-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului ca fiecare este unic. Nu se pune problema superioritatii sau a inferioritatii. Fiecare face parte dintr-o categorie care ii este proprie, si din acest lucru nu rezulta nicio comparatie. Noi nu le-am permis oamenilor sa se accepte pe ei insisi asa cum sunt. In clipa in care te accepti asa cum esti, fara nicio comparatie, orice inferioritate si orice superioritate dispare. In acceptarea totala de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toata viata. Si nu pot sa-mi inchipui o fiinta care sa aiba totul in aceasta lume. Unii n-au ezitat sa incerce, dar au esuat lamentabil. Fii doar tu insuti si va fi suficient. Esti acceptat de soare, esti acceptat de luna, esti acceptat de arbori, de ocean, de pamant. Ce poti sa iti doresti mai mult? Esti acceptat de intregul univers. Bucura-te si savureaza acest lucru! “ Osho

 

Am sa inchei cu cuvintele lui  Douglas Malloch:

 

Daca nu poti fi un pin in varful dealului,

Fii un tufis in vale. Fii insa

Cel mai bun tufis de pe marginea paraului;

Fii o tufa, daca nu poti fi un copac.

 

Daca nu poti fi un tufis, fii un fir de iarba,

Si un drum va fi fericit;

Daca nu poti fi pastrav, atunci fii doar un biban –

Dar cel mai vioi biban din tot lacul!

 

Nu putem fi toti capitani, trebuie sa fim echipaj,

E treaba pentru noi toti aici.

Sunt munci grele si munci usoare,

Iar sarcina pe care o avem e chiar langa noi.

 

Daca nu poti fi drum, fii atunci o poteca,

Daca nu poti fi soare, fii o steluta;

Nu prin marire o sa castigi sau o sa dai gres –

Fii cel mai bun in ceea ce esti!

 

Exista cu adevarat liber arbitru sau traim doar in iluzia ca acesta exista?

thinking_brain_image_01_vector_182603“ Am invatat sa devenim linitati. Imaginea de sine, idea pe care o avem despre cine suntem, este doar o holograma a Sinelui. Cel care se identifica a fi o persoana, nu va transcede Maya ( iluzia ). “ Mooji

Bine ai revenit pe caleaspretine suflet frumos

Cu siguranta ca adesea te-ai intrebat daca liberul arbitru exista. Si cu siguranta ca stii deja, ca aceasta intrebare, cel putin in ultima perioada, a fost indelung dezbatuta atat de teologi si filozofi, iar de ceva timp si de specialistii in neurostiinta si fizica cuantica.

Ce a descoperit cercetarea neurostiintifica?

Ca ceea ce afirmau filozofii si oamenii de stiinta din vechime, si anume ca, liberul arbitru este doar o iluzie.

Benjamin Libet, cercetator in cadrul departamentului de fiziologie al Universitatii din California, a fost primul care a aprofundat aceasta ipoteza.

Prin anii ’70, Libet a adunat cativa voluntari pe care i-a asezat in fata unui ceas si a unui buton. El a atasat pe scalpul acestora mai multi electrozi care aveau menirea de a arata activitatea neuronala din cortexul voluntarilor. Libet, le-a comunicat acestora ca pot apasa oricand pe buton, dar in timp ce decid sa faca asta, sa se uite la ceas, vazand cu exactitate cat este ora.

Continuă citirea →

Indrazneste sa nu fi de acord

hikerladyMajoritatea oamenilor evita conflictul, in fiecare familie, echipa creata, existand macar o persoana care incearca sa preia conducerea, impunand intr-un fel sau altul ca si ceilalti sa faca dupa cum ea vrea, multi inaintand in acest fel, intr-o formatie omogena, gen turma. Dar, dupa cum evidentiaza Margaret Heffernan, un dezacord benefic e cheia progresului. Ea ne spune adesea printre randuri cum ca cei mai buni parteneri nu sunt nicidecum cei care gandesc si fac la fel ca noi ci cei care ne complecteaza cu adevarat in ceea ce ne dorim. Ea ne arata ca, echipele de cercetare, relatiile si afacerile sanatoase, permit oamenilor sa fie in profund dezacord, in acest fel, fiecare putand sa isi foloseasca unicitatea si talentele cu care a fost inzestrat intr-un mod optim si constructiv.

De ce majoritatea oamenilor aleg sa spuna da?

-fiindca le lipseste indrederea in ei insisi

-fiindca le este frica ca vor pierde consideratia si simpatia celorlalti

-fiindca le este frica sa refuze

-fiindca spera ca in acest fel vor evita un conflict

-fiindca vor sa para persoane binevoitoare si supuse

-fiindca se devalorizeaza

-fiindca le este frica sa fie responsabili

hiker-narrow

Continuă citirea →

Povesti cu talc, documentar… si – un strop de – ntelepciune

Bine ai revenit pe caleaspretine

Hoinarind pe internet, am dat peste o poveste, pe care am citit-o cu niste ani buni in urma si desi e posibil ca sa tu la randul tau sa o stii deja, am sa o postez totusi, cu gandul ca iti va face mare placere sa o recitesti.

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier.
Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete.
Receptorul stralucitor atarna intr-o parte.
Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare.
Numele ei era „Alo Centrala” si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie.
Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama
era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul.
Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul!
Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul
telefonului si l-am dus la ureche. „Alo, Centrala!”, am strigat in microfonul care era chiar deasupra
capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: „Centrala.”.
– „Mi-am ranit degetul…” – m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat,
acum ca aveam o audienta.
– „Mamica ta nu este acasa?”- urma intrebarea.
– „Nu este nimeni acasa in afara de mine…”- am bolborosit.
– „Iti curge sange?” – m-a intrebat vocea..
– „Nu ” – i-am raspuns. „M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau…”
– „Poti sa deschizi racitorul?” – m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
– „Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel ” – spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem „Alo Centrala” pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie
iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia . .. M-a ajutat si la matematica.. .
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat „Alo Centrala” si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca.
Am intrebat-o, „De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor,
trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? ”
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, ” Wayne , tine minte intotdeauna, ca mai sant si
alte lumi in care se poate canta.”
Alta data la telefon, „Alo, Centrala!”
„Centrala.” – mi-a raspuns vocea cunoscuta. „Cum se scrie cuvantul fix? ” – am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest.
Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston . Imi lipsea foarte mult prietena mea…
„Alo Centrala ” ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa.
N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni …
Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta,
pe care le-am avut la timpul acela.
Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea,Alo,Centrala, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi
continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle . Aveam o jumatate de ora intre avioane.
Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul
operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:”Alo Centrala!”
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. „Centrala.”
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: „Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? ” … O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, „Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum.”
Am ras, „Deci tu esti, intr-adevar, ” – i-am spus. „Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea.”
„Iar eu ma-ntreb,” – zise ea, „daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi…”
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. „Cu placere,” – mi-a spus ea. „Intreaba de Sally.”

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la „Informatii” . Am intrebat de Sally.
„Sinteti un prieten?” – m-a intrebat.
„Da, un foarte vechi prieten… Wayne …”
„Imi pare rau sa-ti spun asta,” – mi-a spus ea. „Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani,
pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma.”
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, „Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?”
„Da.” – i-am raspuns.
„Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta… L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc.”
Mesajul ei era, „Spune-i ca sint si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer.”
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally . . .
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.
A cui viata ai atins-o astazi? ”

Si fiindca de ocupati ce suntem adesea trecem pe langa viata uitand sa ne bucuram de ea in mod plenar, iata cum o frumoasa poveste ne va reaminti ce anume ar trebui sa aibe cea mai mare importanta pentru noi

Felia de viata pe care am primit-o in pastrare, in momentul conceptiei noastre, vegheaza asupra existentei noastre. Si merita din plin sa avem grija de ea.
Un barbat aflat intre primavara si vara vietii sale a devenit tata si a avut in timp sase copii, dintre care cinci erau fete.
Amintindu-si de copilaria lui si de dorinta lui nemarginita de a fi recunoscut ca fiind unic, a daruit tot ceea ce credea el ca este important din iubirea lui primului dintre copii. Un baiat in care  a crezut ca intrevede posibilitatea de a indeplini propriile lui vise, propriile lui aspiratii. Astfel si-a indeplinit viata lui de barbat, atribuindu-i altcuiva propriile sale idei, interese, iubiri si idealuri.
Intr-o seara, cand se afla in toamna existentei sale, a intalnit si a descoperit o doamna in alb, obosita, asezata la capatul patului sau. Aceea era propria lui viata.
La inceput nu a recunoscut-o, deoarece toata lumea din jurul lui spunea ca tulburarea lui, afectiunea lui este de fapt o maladie. Si, de altfel, a fost tratat ca un bolnav. Pentru ca uneori isi pierdea luciditatea, a fost spitalizat, ingrijit si apoi adus din nou acasa, in perioada de convalescenta.
Iar doamna in alb, inalta si subtire, care il cunostea dintotdeauna, care nu voia sa fie data la o parte sau uitata, se hotarase de ceva timp sa se instaleze permanent la capatul patului lui. Veghea asupra lui cu atentie si bunavointa. Era foarte obosita si dezamagita de comportamentul celui caruia ii fusese alaturi atat de mult timp.
Acel barbat care traise foarte aproape de ea, ignorand-o complet mai bine de trei sferturi de secol, caruia i se devotase, insotindu-l mereu de cand se nascuse, impartind totul cu el, greutatile si bucuriile, incertitudinile si entuziasmul, acel barbat o ignorase complet, traise fara sa tina cont de existenta ei.
Era de fapt deposedat de privirea lui asupra propriei lui fiinte, de tandrete si de entuziasm, pentru ca traia intr-un invelis de om de afaceri, om public, cu functia de sot si de tata.
Astfel, intr-o seara din acea iarna, ea ii sopti:
– Ce ai facut cu mine? M-ai dat altuia, m-ai tradat, m-ai dat unui loc de munca, fiului tau, ai trait cu imprumut, ai trait o jumatate de viata, ai avut doar jumatati de vise. Ce ai facut cu mine, viata ta? Ai stiut vreodata ca te iubeam, ca existam si eu?
Auzind toate acestea, barbatul, acum in varsta, a plans pentru prima oara vazand-o pe cea care se prezenta in fata lui ca fiind viata lui! Acea experienta i-a permis sa deschida ochii.
Si-a privit existenta, sotia lui, absenta si ea din propria lui viata, copiii, reusitele, prietenii, relatiile lui, casa, bunurile lui. Acum privea altfel toate aparentele din viata lui, toate reprezentarile pe care le construise, pe care le intretinuse in zadar timp de ani de zile, trecand foarte usor pe langa ceea ce era mai bun in viata lui.
Apoi a vazut, foarte aproape de el, inconjurata de lumina, ca pe imagine foarte indepartata pe care crezuse ca a uitat-o, o fetita de noua ani care zambea. Si atunci o amintire luminoasa a tasnit din trecutul lui.
Era o zi de vara, erau amandoi asezati pe treptele scarii de la intrarea in casa lor. Fiica lui, cea mai mare, pentru ca despre ea era vorba, il privea grav, cu acea atentie plina de uimire pe care doar copiii o pot avea.
In seara aceea, prinzand curaj, fetita a inceput sa ii spuna ceva:
-Tati, stii ca eu te iu…!
Insa se intamplase ceva, ceva ce i-a distras atentia si restul cuvantului s-a pierdut. Oare a inteles vreodata ce voia sa ii spuna fiica lui?
Iar acum, dupa vreo treizeci si cinci de ani, acele cuvinte ii reveneau ca un refren familiar in ureche:
-Tati, stii ca eu te iu…!
Insa nu reusea sa auda cuvantul care urma, incerca din rasputeri, dar nu reusea sa incheie acea propozitie. Simtea ca era un cuvant foarte important, pe care tatal trebuia sa-l auda.
Astfel au trecut zilele, o luna, un an, apoi inca un deceniu. In mintea lui, in inima lui se auzea uneori sunetul limpede al unui ras, lumina unei priviri albastre, o mana micuta il apuca de brat si in inima lui rasuna o muzica foarte familiara:
– Tati, stii ca te iu…
Melodia nu se incheia, dar ii persista in memorie. Intr-o zi, emotionat, a auzit in sfarsit toata fraza:
– Tati, stii, eu te iubesc mai mult decat orice.
Si astfel se alatura celor multi care au fost iubiti, fara sa stie acest lucru.
Apoi au trecut zilele, lunile si doar in ultima etapa din viata lui doamna alba si blanda pe care acum o cunostea foarte bine, i-a soptit, inchizand ochii, tinandu-i mana intr-a ei:
– Da, despre asta era vorba, pur si simplu. Stiai in adancul sufletului tau acest lucru si iti era foarte teama. Doar iubirea unui copil ne poate face sa zburam pana la cer. Stiai acest lucru, dar nu voiai sa-l intelegi. Eu ti-am ramas credincioasa si am fost alaturi de tine pana la capat. Nu puteam sa traiesc in locul tau iubirile care iti erau destinate. Acum ai inteles ceea ce era important, in sfarsit, pot sa te las singur. Acesta este destinul tuturor oamenilor, la sfarsit sa cunoasca singuratatea eterna.
Putin mai tarziu, doamna cea subtire si alba, adauga:
-Eu am fost viata ta, tu ai trecut mai mult pe langa mine. Ai trecut pe langa iubirea fiicei tale. Ai fost foarte important pentru ea, iar ea nu te va uita niciodata. Datorita ei, urmele existentei tale vor mai ramane inca mult timp pe pamant.
Apoi, doamna cea subtire si alba, i-a inchis ochii si inima, i-a soptit ceva frumos, foarte misterios, cuvinte de neuitat care il ajutau sa treaca de cealalta parte. Pentru prima oara in viata lui era linistit si surasul lui era deplin. In sfarsit, putea sa se iubeasca pe sine si sa primeasca iubirea imensa a universului.

sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/48471-povestipovestiriglume-crestineorientale-si-de-pretutindeni/page-35

Pentru cate persoane ai fost o binecuvantare azi?

A binecuvanta

de Pierre Pradervand

Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare, pentru ca a binecuvanta inseamna ca sunteti constienti de numarul infinit de daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre voi.

Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, la locul de munca, la cel de relaxare, binecuvantati pe acestia. Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina acesteia se va revarsa si ii va calauzi pe cale. Atunci cand va intalniti si discutati cu diverse persoane binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii. Binecuvantati-le aspectul financiar si abundenta din vietile lor, binecuvantati in orice fel imaginabil pentru ca aceste acte nu numai ca vor sadi semintele vindecarii in viata acestora, dar si pentru voi intr-o buna zi vor rasari roadele acestor acte, si va vor lumina viata acolo unde ea parea arida.

Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu tine intr-un mod jignitor, raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet, pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata indreptata catre voi sa ricoseze.

A binecuvanta insemna ca din adancul fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb. A binecuvanta inseamna a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.

A binecuvanta inseamna a invoca astfel ca grija Divina sa se reverse peste cel la care ne gandim, inseamna a vorbi sau a gandi cu recunostinta.

A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara, fara nici o forma de discriminare, este cea mai inalta forma de a darui. Cei pe care ii binecuvantam nu vor sti niciodata de unde a aparut acea raza de soare pe cerul innnourat al vietii lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsa in vietile lor.

Cand ceva in vietile voastre nu merge asa cum doriti, cand ceva neasteptat va darama planurile si va pune la pamant, binecuvantati cu fervoare, pentru ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti.

Incercarile prin care trecem sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri ne insotesc in acestea.

A binecuvanta inseamna a deveni constient de frumusetea universala, omniprezenta ascunsa ochilor nostri; inseamna sa activezi legea universala a atractiei, lege care va aduce in viata noastra, din cele mai indepartate colturi ale Universului, lucrurile de care ne vom bucura.

Este imposibil sa binecuvantezi si sa judeci in acelasi timp! Deci, pastrati-va permanent intentia de a binecuvanta tot ceea ce intalniti, pentru ca astfel, intr-o buna zi, veti vedea in tot ceea ce va inconjoara prezenta lui Dumnezeu.

Fiti binecuvantati!

Sursa: http://www.esoterism.ro

Intr-o buna zi , un baietel de sapte ani s-a apropiat sovaielnic de sora lui mai mare si i-a pus o intrebare care il framanta de multa vreme : ” Poate cineva sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?”
Ocupata pana peste cap cu ajustarea sprancenelor , fata i-a raspuns iritata : ” Desigur ca nu , prostutule ! Dumnezeu isi are salasul in inaltimile cerului si nimeni nu are cum sa il zareasca !”
A trecut catava vreme , dar importanta problema continua sa nu ii dea pace baiatului .Asa s-a facut ca , in cele din urma, s-a apropiat de mama lui , absorbita de pregatirea pranzului, si i-a spus :”Mama , l-a vazut cineva vreodata pe Dumnezeu ?” „Nu , nu chiar ” , i-a raspuns mama .”Dumnezeu este o faptura fara trup care traieste in adancul inimilor noastre , asa ca nimeni nu a avut cum sa il vada asa cum ma zaresti tu pe mine „.
Cumva satisfacut de aceasta explicatie , baietelul si-a astamparat pentru o vreme curiozitatea nesatioasa.
Nu mult timp dupa aceea , el a plecat la pescuit impreuna cu bunicul sau . Desigur , s-au simti foarte bine impreuna , incercand sa vada care dintre ei vor momi cei mai multi pesti ascunsi in lumea de sub apa. Timpul a trecut pe nesimtite si apusul soarelui i-a surprins aflati inca pe marginea lacului.Culorile amurgului erau de o frumusete neobisnuita , iar bunicul privea cu incantare desfasurarea de frumusete din fata lui.Vazand expresia de seninatate si satisfactie de pe fata batranului , baiatul a ezitat un moment , dar nu s-a putut impiedica sa intrebe : „: Bunicule , nu mai aveam de gand sa mai spun acest lucru altcuiva , insa exista ceva care ma nedumereste de multa vreme.Poate vreun om sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?”
Batranul nu a parut sa fie surprins de aceste cuvinte.A ramas neclintit , cu fata catre apus si , in cele din urma , a spus cu o usoara uimire : „Nepoate , habar n-am cum se face, dar, oriunde mi-as indrepta privirea , il vad peste tot pe Dumnezeu .”

%d blogeri au apreciat asta: