Arhive etichetă: creatori ai universului

Corrado Malanga – Cine eşti şi ce puteri ai

” Acolo, în mijlocul unui câmp, pe malul unui râu cristalin, am văzut o colivie ale cărei bare şi balamale fuseseră făcute de o mână măiastră. Intr-un colţ zăcea o pasăre moartă, iar în celălalt erau două castronaşe — unul în care nu mai era apă, iar celălalt fără grăunţe. Am stat acolo reverenţios, ca şi când pasărea fără viaţă şi murmurul apei erau demne de linişte şi respect profund – ceva la care inima şi conştiinţa merita să examineze şi să mediteze.

Adâncindu-mă în viziune şi cugetare, mi-am dat seama că biata creatură murise de sete lângă un izvor de apă şi de foame în mijlocul unui câmp bogat, leagănul vieţii; ca un om bogat închis înlăuntrul seifului său de fier, pierind de foame printre grămezi de aur.

înaintea ochilor am văzut cum colivia se preschimba deodată într-un schelet uman, iar pasărea moartă în flirna unui om care a sângerat dintr-o rană adâncă ce semăna cu buzele unei femei triste. Din acea rană s-a auzit o voce care a spus: „Sunt inima omenească, prizo­nieră a averii şi victimă a legilor pământene.”

„Pe tărâmul dumnezeiesc al Frumuseţii, la marginea izvorului vieţii, am fost închisă în colivia legilor făcute de om”.

„Am murit uitată în mijlocul frumoasei Creaţii pen­tru că am fost oprită a mă bucura de libertatea genero­zităţii lui Dumnezeu”.

„După concepţiile omului, tot ce este frumos şi îmi trezeşte dragostea şi dorinţa este o ruşine; toată bună­tatea după care tânjesc nu înseamnă nimic după judecata lui”.

„Sunt inima umană pierdută, întemniţată în închi­soarea murdară a dictatelor omului, încătuşată de lanţu­rile autorităţii pământene, moartă şi uitată de umanitatea batjocoritoare, a cărei limbă este legată şi ai cărei ochi sunt goliţi de lacrimi.”

Toate aceste vorbe le-am auzit şi le-am văzut ieşind dintr-un fir din ce în ce mai subţire de sânge, care curgea din acea inimă rănită. ” Kahlil Gibran – fragment din vol Aripi Frânte

Dumnezeu si-a luat suflet din el şi l-a transformat în Frumuseţe. Apoi a înzestrat-o cu toată gratia şi bună­tatea. I-a dat cupa fericirii şi i-a spus: „Nu bea din această cupă dacă nu uiţi de trecut şi de viitor, căci fericirea nu este decât prezentul.” Kahlil Gibran

Anunțuri

Viata este un film – Corrado Malanga

” Ce este emoția? Este acel lucru care îți dă exact o senzație ciudată – „senzația de…” În fața unui apus? Când te-au abandonat? Când te-au găsit? Când te-au recunoscut? Când te-au refuzat? Când te-au ales? Când te-au uitat? Acestea sunt doar câteva exemple. Cel care citește tinde să personalizeze situația sa până aici?
Ei bine, asta înseamnă că un arhetip s-a mișcat în interiorul său.
„Senzația de…” nu se poate povesti, ci se simte, se trăiește și este recunoscută ca atare. Aceasta este emoția și emoția este legată de prezența conștiinței; cine este suflet este și emoție, dar cine nu are suflet este imun la emotivitate.

Sentimentul este o stare a Spiritului, pe când emoția este o stare a Sufletului.
Dacă suntem supărați, speriați, mulțumiți, enervați, trăim o reacție a unei condiții a Spiritului, care, prin intermediul Minții, o manifestă ca sentiment. Pe când Sufletul transmite starea sa Minții, iar efectul este emoția.
Emoția apare dintr-o dată și pare să nu aibă nicio legătură cu restul, având într-adevăr o matrice inconștientă – este ceea ce te face să plângi fără niciun motiv.
Raționalitatea noastră este cea care caută un motiv, care nu poate să nu considere plânsul ca pe o reacție a corpului la o anumită solicitare.
Astăzi știința spune că nu se cunoaște motivul pentru care plângem. Întradevăr, animalele nu plâng. De ce plângem? Nimeni nu știe. În schimb, dacă se crede că plânsul este o reacție corporală la o manifestare a sufletului prin intermediul arhetipurilor, se înțelege de ce știința este total impotentă în a oferi o explicație acestui fenomen. În realitate, explicația se află la nivel de Conștiință și la nivel sufletesc, pentru ambele neexistând nicio explicație rațională. Realitatea Reală a conștiinței sufletului nu are nevoie de explicații și algoritme care să o descrie. Încă o dată știința se împotmolește în fața sufletului și nu știe ce să spună. Ar fi suficient să recunoască că, pe lângă axele Spațiului, Timpului și Energiei, există și axa Conștiinței și fiecare și-ar găsi propriul loc. Dar a avea Conștiință ar însemna și a recunoaște că avem niște responsabilități. Știința transferă responsabilitățile legilor fizicii, la fel cum religia le încredințează dogmelor bisericii.
Doar cine are Suflet știe că nu poate avea încredere în știință și credință.
Confuzia în a distinge emoția de sentiment este provocată de faptul că adesea ambele se manifestă contemporan. Plâng și bat cu pumnul în masă pentru că m-au concediat de la serviciu? Pumnul în masă reprezintă un sentiment de ură și de autoafirmare împotriva celui care mi-a luat ceva ce-mi aparținea. În schimb, sufletul plânge pentru că este indignat de suferința pe care o implică viața. Sunt convins că plânsul, reacție corporală absolut necunoscută diverșilor Piero Angela ai situației, este provocat de o reacție a sufletului, pe când pumnul în masă se datorează unei reacții a Spiritului, prin urmare, Spiritul s-ar manifesta prin intermediul Mintii asupra reacțiilor prin sentimente, pe când Sufletul s-ar manifesta prin intermediul emoțiilor. A învăța să discerni aceste două manifestări înseamnă a învăța să înțelegi ce spune Sufletul și ce spune Spiritul, dar și să îți dai seama cine are suflet și cine nu are.
Cu alte cuvinte, dacă ceea ce spun este adevărat, este clar că ne vom trezi înfața a două tipuri de umanități, dintre care una are suflet și capabilă de un discernământ superior, pe când cealaltă nu are suflet.(sau nu este suflet, cum ar fi mai corect să spunem n.a.)
Deci, în realitate, cine are suflet, sau mai bine zis, cine este suflet, dacă vrea poate înțelege – ceilalți, chiar dacă vor, nu vor putea înțelege niciodată. Rezultă că cel care înțelege este cu adevărat izolat de ceilalți, pentru că aparține unui grup în primul rând cu suflet și în plus sufletul său este și evoluat. E ca și cum am spune, arhetipic, sau mai bine zis simbolic, că în toți există Dumnezeu (Conștiința), dar în mulți nu știe că este. ” Corrado Malanga – Arhetipuri

%d blogeri au apreciat asta: