Arhive etichetă: moarte clinica

Salvat de lumina – film

În anul 1975, Dannion Brinkley a fost lovit de un trăsnet și a murit. Când s-a trezit la morgă, 28 de minute mai târziu, totul era diferit pentru el. În acest interval de timp el a vizitat lumea de dincolo, s-a întâlnit cu 13 îngeri și a primit 117 revelații referitoare la viitorul umanității. De atunci, 100 din aceste revelații s-au împlinit deja.

daca nu intra subtitrarea, click pe cc

Anunțuri

Există viață după moarte? -interviu Anita Moorjani

Cu cât mă iubesc şi îmi îndeplinesc dorinţele, cu atât îmi e mai uşor să fiu generos cu alţii. Anita Moorjani

Încep să fiu mai iubitor cu mine însumi când nu mă mai simt vinovat pentru o viaţă în care mă bucur, sunt fericit şi caut plăcerea. Anita Moorjani

Treptele desavarsirii spirituale si Anita Moorjani: O experienta in apropierea mortii-interviu cu Lilou Mace

Treptele desavarsirii spirituale

Primul inel fluidic ( inel fluidic = plan)

– sfera intai ( sfera = subplan): ar putea fi denumita pe drept cuvant “iadul”.
Entitatile de aici avand un corp sufletesc foarte dens, simt inca suferintele fizice. Multe “duhuri “ isi purifica aici vehiculele ingreunate de o viata terestra traita in desfatari carnale, dominata de senzualitate. “Nu am cuvintele necesare sa descriu oroarea care domneste in aceasta sfera”;

– sfera a doua: apartine tot iadului si retine in ea pe toti cei care au fost legati de crime si abuzuri razboinice;

– sfera a treia: este lacasul sinucigasilor; este inclusa tot in regiunea iadului;

– sfera a patra: hotii, banditii, mincinosii sunt locuitorii acestei sfere care tine tot de iad;

– sfera a cincea: ateii, anarhistii, nihilistii sunt aceia care salasluiesc aici;

– sfera a sasea: este sfera avaritiei si a egoismului;

– sfera a saptea: este lacasul spiritelor cu o atitudine primitiva. (Daca un spirit, aflat inca pe o treapta inferioara a evolutiei, cade prada influentelor negative inca inainte de a-si fi dezvoltat inteligenta, el devine in lumea organica un om-animal, crud si primitiv.)

Al doilea inel fluidic

Este zona purificarii fantasmelor; este dominat inca de lumea castelor, a dogmelor religioase artificial concepute de oameni, precum si a rigiditatii sistemelor sociale introduse in diferite epoci.

Al treilea inel fluidic

Este zona purificarii orgoliilor, a arogantelor, a ateismului, a infidelitatii. Dupa ce s-a reusit trecerea treptata prin primele sase sfere, in cel de al saptelea subplan al acestui inel se ajunge la o “rafinare” mai importanta a corpului sufletesc, prin “dezbracarea” unui invelis, cel al corpului dorintelor. Numai entitatile ajunse la aceasta sfera vor putea trece dupa un anumit timp, prin corectare si purificare, catre niveluri superioare.

Al patrulea inel fluidic

Este zona invataturilor superioare.

– sfera intai: este un subplan in care se efectueaza studii, in special stiinta tamaduirii. Entitatile de aici obtin capacitatea de a calatori si pe alte planete ale sistemului nostru solar;

– a doua sfera: de aici coboara spre Pamant energiile magnetismului mediumurilor, precum si capacitatile spirituale;

– a treia sfera: cuprinde in spatiul ei invatatori si discipoli. Entitatile respective aduc pe Pamant pacea si actioneaza impotriva razboiului si a diferitelor conflicte, influentand sufletele oamenilor;

– a patra sfera: este o zona a stiintei, a studiilor si a cercetarilor profunde. Aceasta constituie un laborator care ofera mijloacele necesare pentru a fi cercetate particulele cele mai elementare, esenta lucrurilor. Aici este reprezentata fiecare ramura a stiintei;

– a cincea sfera: este subplanul cercetarii si al invatarii energiilor electromagnetice si a celor specifice materiilor eterice (a energiei odice);

– a sasea sfera: este resedinta spiritelor pacii, ale celor “buni”, care vor influenta spre bine sufletele oamenilor;

– a saptea sfera: este spatiul de pregatire pentru trecerea in inelul fluidic urmator, cu rafinarea unuia dintre invelisurile perispiritului.

Al cincilea inel fluidic

Este un adevarat laborator complex al stiintelor cosmice.

– sfera intai: este lacasul unor spirite foarte inteligente, care influenteaza gandirea oamenilor. Ele studiaza in special efectele luminii si ale sunetului. Entitatile de aici pot calatori pe alte planete si concep mijloacele de comunicare intre aceasta sfera si alte planete. (aceeasi specificare este mentionata si in textele maestrului Djwhal Khul : de la nivelul celei de-a cincea initieri, entitatile respective invata sa construiasca din materii eterice si sa materializeze orice obiect – inclusiv OZN-urile!);

– sfera a doua: este locul unde salasluiesc entitatile care fac descoperiri prin calatorii ( terestre sau interplanetare);

– sfera a treia: este subplanul savantilor stiintelor spirituale legate de natura (fizica, chimia, biologia, astrologie etc.);

– sfera a patra: este sfera muzicii, a iubirii superioare, a moralitatii, fiind o resedinta a spiritelor pure;

– sfera a cincea: sfera poeziei si a scrisului, in care predomina puterea imaginatiei;

– sfera a sasea: lacasul artelor si al talentului. Aici, frumosul este perfect, intrucat este pur spiritual;

– sfera a saptea: este locul de adunare al spiritelor care au atins perfectiunea specifica acestui al cincilea inel fluidic prin eruditie si care transmit oamenilor gandiri sublime.

Al saselea inel fluidic

Este zona in care domneste lumina iubirii.

– sfera intai: aici este subplanul entitatilor care conduc revelatiile prin mediumuri de inalta puritate si inalta evolutie spirituala;

– sfera a doua: entitatile acestei sfere raspandesc pe Pamant samanta iubirii divine;

– sfera a treia: fiintele de aici sunt ingerii mangaietori pentru suferinzi ; sunt spiritele virtutii divine;

-sfera a patra: este lacasul entitatilor vindecatoare de boli si al celor care aduc bucurie si fericire pe Pamant;

– sfera a cincea: aici vietuiesc entitatile bunatatii si ale indurarii;

– sfera a sasea: spiritele acestei sfere au dificile misiuni justitiare; in rarele lor coborari pe pamant, aduc metode de corectie si de pedepsire a celor rataciti;

– sfera a saptea: este locul de adunare al spiritelor mai evoluate din acest strat sferic, care se pregatesc pentru plecarea in diferite misiuni sau pentru trecerea in stratul superior.

Al saptelea inel fluidic

Este stratul fiintelor de constiinta superioara, plan in care se produce desprinderea de influentele vietii terestre. In cel de-al saptelea subplan al acestui inel fluidic survine eliberarea de tot ce a insemnat pentru ele Pamantul si viata planetara.

Extras din vol. Sfere ceresti, Adam Ramon -Ed. Emet Art, Oradea , 1994.

sursa: http://www.esoterism.ro/

nota personala: Am citit aceasta carte imediat dupa ce a aparut si regret ca nu s-a retiparit, fiindca ofera amanunte mai mult decat importante despre treptele pe care sufletul le are de parcurs, si care sunt acele experiente care pot ridica sufletul la un grad inalt de desavarsire. Poate fi socotita o carte minunata, din care reiese importanta faptelor, gandurilor si cuvintelor noastre in lunga noastra calatorie spre desavarsire.

Si fiindca am inceput acest articol cu viata de dupa moarte, m-am gandit sa postez in continuare un documentar care sper sa iti placa si sa iti ofere cateva lamururi interesante.

Anita Moorjani a primit un diagnostic de cancer (limfom) în ultimul stadiu şi i s-a spus că mai are de trăit câteva ore. O alegere făcută „dincolo”, din conştienţa sinelui adevărat, o aduce înapoi, să îşi continue viaţa în corpul care, în patru zile, se vindecă de orice urmă de cancer.
Intervievată de Lilou Macé
(www.juicylivingtour.com)

Calea spirituala este foarte simpla pe de o parte, dar oarecum complicata de cealalta parte. Exista atractii misterioase, fascinante si capcane pe care eul negativ si fortele ignorante le pun la tot pasul. Nu este nici o problemă daca faci greseli sau cazi in ele. Important e sa nu stai blocat prea mult timp acolo, sau in unele cazuri pentru mai multe vieti.

Iata care sunt capcanele cu care te poti confrunta:

1. Sa oferi puterea ta personala altor oameni (sau subconstientul tau, eul negativ/ ignorant, cele cinci simturi, corpul fizic, corpul emotional, corpul mental, constiinta ta de copil ).
2. Sa crezi ca ii iubesti pe ceilalti, chiar daca nu te iubesti pe tine insuti.
3. Sa eviti a-ti recunoste egoul tau negativ ca fiind sursa tuturor problemelor tale.
4. Indreptarea spre Dumnezeu, fara sa te integrezi corect sau sa cresti copilul din tine.
5. Sa mananci incorect si sa faci insuficiente exercitii fizice – ceea ce duce la boli fizice si limiteaza toate celelalte nivele energetice.
6. Sa te fixezi profund in viata spirituala, fara sa-ti recunosti nivelul psihologic, care trebuie de asemenea inteles si stapanit.
7. Dorintele materiale.
8. Capcana, fascinatia si controlul puterii asupra celorlalti in momentul in care ai succes.
9. Sa fii prea putin impamantat, ceea ce poate cauza probleme corpului fizic.
10. Incercarea de a evada de pe Pamant, in loc sa incerci sa creezi raiul pe Pamant.
11. Sa vezi aparentele, in loc sa vezi adevarata realitate din spatele tuturor aparentelor.

12. Incercarea de a deveni Dumnezeu, in loc sa realizezi ca de fapt esti deja suflet divin, ca si toti ceilalti.
13. Sa nu iti dai seama ca, de fapt, tu determini totul.
14. Sa ii ajuti pe altii total, inainte ca tu sa fii pus la punct, indreptat in toate privintele
15. Sa crezi ca exista “manie justificată” (furia este o capcana majora).
16. Sa devii extremist si sa uiti ca e bine sa fii ponderat in toate.
17. Sa crezi ca trebuie sa fii ascet, ca sa poti fi spiritualizat.
18. Sa devii prea serios, sa iti lipseasca bucuria, fericirea si buna dispozitie in viata ta.( sa-ti pierzi simtul umorului )
19. Sa fii indisciplinat in timp ce, in mod constant, continui practicile spirituale.
20. Sa incetezi practicile spirituale si studiile, atunci cand te implici intr-o relatie.
21. Sa pui o anumita relatie inaintea sinelui tau sau inaintea lui Dumnezeu (una dintre capcanele majore).
22. Sa lasi ca viata ta sa fie condusa de constiinta ta de copil.
23. Sa fii prea critic sau dur cu tine insuti.
24. Sa te lasi prins in fascinatia si iluzia puterilor psihice.
25. Sa vrei sa-ti stapanesti puterea, fara sa inveti sa te supui in acelasi timp lui Dumnezeu, sau sa te supui lui Dumnezeu fara sa-ti stapanesti puterea in acelasi timp.
26. Sa-ti pierzi puterea personala, in momentul in care obosesti fizic sau esti extenuat.
27. Sa te astepti ca toate problemele tale sa fie rezolvate de catre Dumnezeu sau de catre maestrii inaltati.
28. Sa te lasi pe pilot automat si sa-ti pierzi vigilenta.
29. Sa-ti oferi total puterea entitatilor pe care le transmiti prin channeling.
30. Sa citesti prea mult, fara sa meditezi suficient.
31. Sa lasi sexualitatea sa te domine, in loc sa o stapanesti.
32. Sa te supraidentifici cu corpul tau mental sau emotional fara a realiza starea de echilibru.
33. Sa crezi ca este necesar sa fii un canal sonor, sau sa vezi sau sa experimentezi tot felul de fenomene psihice pentru a fi spiritualizat sau pentru a te inalta.

34. Sa fortezi ridicarea energiei kundalini.
35. Sa fortezi deschiderea chakrelor.
36. Sa crezi ca drumul spiritual pe care tu l-ai găsit este “cea mai buna cale”.
37. Sa judeci oamenii dupa gradul de initiere la care au ajuns.
38. Sa le vorbesti oamenilor despre nivelul “avansat” la care tu te afli.
39. Sa le spui oamenilor despre “efortul spiritual benefic” pe care tu il depui, in loc sa fii doar smerit.
40. Sa crezi ca emotiile negative sunt ceva ce trebuie sa detii.
41. Sa te izolezi de oameni si sa crezi ca aceasta inseamna a fi spiritualizat.
42. Sa crezi ca Pamantul este un loc oribil, o inchisoare…..
43. Sa-ti consumi energia pe astrologie si pe influenta stelelor.
44. Sa fii prea atasat de lucruri.
45. Sa fii prea lipsit de atasament fata de viata, sa nu te straduiesti sa ajungi la
„detasare implicata”.
46. Sa fii prea preocupat cu sinele tau si sa uiti a fi preocupat suficient si in a le fi de folos si celorlalti.
47. Sa ramai blocat in numeroasele teorii limitate ale psihologiei traditionale, care sunt doar o piesa din intregul puzzle uman.
48. Sa fii prea mistic sau prea ocult si sa nu te lupti sa integrezi cele doua tabere.
49. Sa renunti atunci cand situatia iti este neprielnica. (Este una dintre cele mai mari capcane posibile)
50. Sa crezi ca suferinta prin care treci nu va trece niciodata.
51. Sa te concentrezi prea mult asupra nivelului de Inaltare la care ai ajuns sau asupra momentului cand te vei inalta, in loc sa fii atent la efortul pe care trebuie sa-l depui pentru aceasta.
52. Sa te lasi prins in fortele spirituale sau in dobandirea de puteri “siddhas”, in loc sa recunosti ca iubirea este cea mai importanta forta spirituala dintre toate.
53. Lipsa de relationare cu alte grupuri, daca acestea sunt pe o linie diferita cu convingerile proprii.
54. Sa te lasi prins in dogmele religiei traditionale.
55. Sa crezi ca ai nevoie de un preot care sa fie intermediar intre tine si Dumnezeu.
56. Sa-ti folosesti convingerile spirituale pentru a crea separatisme sau elitism

57. Sa fii prea fanatic in conceptiile tale.
58. Sa crezi ca poti sa atingi iluminarea prin droguri sau medicamente (este cel mai inalt grad al iluziei).
59. Sa crezi ca alti oameni depun un efort mai mic pe calea lor spirituala, de cum o faci tu.
60. Sa pui relatia ta cu copiii, inaintea relatiei tale cu Dumnezeu.
61. Sa te lasi prins in toate atractiile lumii materiale fascinante in care traim.
62. Sa fii prea prins in dragostea pentru o anumita persoana, in loc sa-ti imparti dragostea fata de toti oamenii, intr-un mod neconditional.
63. Sa te lasi prins in dualitate, in loc sa tinzi spre echilibru, liniste interioara si stapanire de sine, tot timpul.
64. Sa fii tata sau fiu, mama sau fiica in cadrul relatiilor tale, in loc sa fii un adult stapan pe tine.
65. Sa crezi ca trebuie sa suferi in viata.
66. Sa fii martir pe cararea spirituala.
67. Sa simti necesitatea de a-i controla pe ceilalti.
68. Sa ai ambitii spirituale.
69. Sa ai nevoie sa fii agreat, iubit sau aprobat.
70. Sa ai nevoia de a fi invatator.
71. Sa fii hipersensibil sau sa te protejezi prea mult.
72. Sa-ti asumi responsabilitatea fata de alti oameni.
73. Sa fii salvatorul tuturor.
74. Sa servesti scopuri egoiste si sa crezi ca esti spiritualizat.
75. Sa crezi ca esti mult mai avansat spiritual decat esti in realitate, sau sa crezi ca esti mai putin avansat decat esti de fapt.
76. Sa urmaresti, orbeste, faima.
77. Sa acorzi importanta excesiva gasirii flacării gemene sau a sufletului pereche (si sa nu-ti dai seama ca propriul tau suflet si monada sunt de fapt ceea ce esti tu ).
78. Sa crezi ca este neaparat nevoie sa ai o relatie romantica ca sa fii fericit.
79. Sa crezi ca este nevoie sa fii in centrul scenei, sau sa alegi sa fii doar un element de decor. (extremele …)

80. Sa muncesti prea mult si sa ajungi haituit si sa te extenuezi fizic sau sa te joci prea mult si sa nu fii preocupat de activitătile Tatalui.

81. Sa te duci la clarvazatori sau mediumuri pentru a te ghida in viata si sa fii fara incredere in propria ta intuitie.
82. Sa lucrezi cu profesori pe acest plan, sau pe plan interior, care de fapt numsunt maestri inaltati si care astfel sunt limitati in intelegerea si conceperea realitatii.

83. Sa faci din calea spirituala un interes in loc sa fie un foc atotcuprinzator.
84. Sa petreci prea mult timp in fata televizorului, sau citind romane proaste, sau vizionand filme violente.
85. Sa consumi foarte mult timp si energie din cauza lipsei de organizare sau a lipsei unui management corespunzator al timpului.
86. Sa crezi ca a te certa cu altcineva iti este tie folositor sau celuilalt.
87. Sa incerci sa castigi, sa „ai dreptate”, in loc sa te lupti pentru dragoste.
88. Sa pui prea mult accent pe intuitie, intelect, sentiment si instinct, in loc sa-ti dai seama ca toate trebuie echilibrate si integrate intr-o proportie adecvata.
89. Sa te dedici unui guru care te face mai mic, in loc sa te dedici Eului tau etern, care esti tu.
90. Sa incerci sa fii tot timpul deschis, in loc sa stii cum sa deschizi sau sa inchizi campul energetic, dupa cerinte.
91. Sa eviti sa spui „nu” altor persoane sau constiintei tale de copil, sau egoului tau negativ, atunci cand este nevoie.
92. Sa crezi ca a fi violent sau a-i ataca pe altii, sub orice forma, iti va aduce ceea ce vrei, sau Ii va servi lui Dumnezeu in vreun fel.
93. Sa dai vina pe Dumnezeu, sau sa fii Suparat pe Dumnezeu ori pe Maestrii inaltati pentru problemele tale.
94. Sa crezi ca daca rugaciunile tale au ramas fara raspuns, asa precum tu ai asteptat sa-l primesti, nici Dumnezeu, nici Maestrii inaltati nu ti-au raspuns de fapt.
95. Sa compari persoana cu persoana, in loc sa compari sine cu sine.
96. Sa crezi ca daca esti sarac, esti spiritualizat.
97. Sa te compari sau sa concurezi cu altii asupra „initierii”.
98. Sa-ti permiti sa fii o victima a altor persoane, sau a propriului tau corp fizic, emotional sau mental, a dorintelor, a celor cinci simturi sau a Eului negativ.
99. Sa studiezi prea mult, fara sa folosesti ceea ce ai invatat in lumea reala.
100. Sa crezi ca toanele tale sunt o realitate veridica a Divinitatii.

101. Sa crezi ca valoarea ta consta in a face sau a obtine lucruri materiale.
102. Sa crezi ca nu este nevoie sa te protejezi spiritual, psihologic si fizic.
103. Sa crezi ca fascinatia, maya, iluzia, egoul negativ, frica si separarea sunt reale.
104. Sa consumi zahar, stimulenti artificiali, cafea sau bauturi, pentru a dobandi energie fizica.
105. Sa incerci sa faci totul de unul singur, fara sa ceri ajutorul lui Dumnezeu sau, in mod constant, sa ceri ajutorul lui Dumnezeu fara sa te ajuti tu insuti.
106. Sa-i iubesti pe oameni mai putin, atunci cand ei te trateaza necorespunzator, sau sa dai exemplu de ego negativ;
107. Sa-ti pierzi credinta in realitatea existenta a sufletului tau, in Dumnezeu sau in Maestri inaltati; ei au abilitatea de a te ajuta, daca perseverezi si-ti faci datoria.
108. Sa crezi ca alte persoane se pot inalta, iar tu nu poti, sau cel putin nu in viata actuala.
109. Sa incerci să ajungi la Inaltare, pentru a scapa de probleme.
110. Sa consideri ca Pamantul este inchisoare, in loc sa-l recunosti ca fiind unul din cele sapte raiuri ale lui Dumnezeu.
Aceasta lista ar trebui sa ne dea mult de gandit. Sinele inferior, fascinatia, maya, iluzia si egoul negativ sunt incredibil de versatili si inselatori in natura lor.

Tot ce este in universul Divin este guvernat de legi. Exista legi fizice, emotionale, mentale si spirituale. Invatand sa intelegi aceste legi si sa te supui lor, noi de fapt le indeplinim, ceea ce reprezinta calea spre Inaltare.. Aceste reflectii pot fi utile pe calea progresului nostru spiritual.

DJWHAL KHUL

sursa: material primit pe mail

%d blogeri au apreciat asta: